Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 431 din 26 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen Cãtãlina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 şi urmãtoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, în interpretarea obligatorie datã prin <>Decizia nr. 52/2007 , pronunţatã în soluţionarea recursului în interesul legii de cãtre Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ridicatã de Gavril Muscã, Irina Nisipescu şi Clara-Stela Georgescu în Dosarul nr. 4.655/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde personal autorul Gavril Muscã, asistat de avocatul Valeriu Stoica, pentru ceilalţi autori rãspunde acelaşi apãrãtor, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cauzei şi aratã cã la dosar au fort depuse de cãtre Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor precizãri prin care lasã la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiei de neconstiuţionalitate.
Cauza este în stare de judecatã.
Apãrãtorul ales al autorilor excepţiei solicitã admiterea acesteia. Face precizarea cã motivele de neconstituţionalitate privesc doar prevederile <>art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , raportate la dispoziţiile constituţionale ale art. 16. În continuare, reitereazã criticile de neconstituţionalitate formulate prin notele scrise depuse la instanţa de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 4.655/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 şi urmãtoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, în interpretarea obligatorie datã prin <>Decizia nr. 52/2007 pronunţatã în soluţionarea recursului în interesul legii de cãtre Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Excepţia a fost ridicatã de Gavril Muscã, Irina Nisipescu şi Clara-Stela Georgescu într-o acţiune în contencios administrativ având ca obiect anularea unor acte emise de Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã atâta timp cât prevederile <>art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , în unica interpretare datã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din <>Decizia nr. 52/2007 , nu permit persoanelor ale cãror mãsuri reparatorii prin echivalent au fost stabilite printr-o hotãrâre judecãtoreascã sã beneficieze de procedura de reevaluare pe care acest text o instituie, sunt neconstituţionale. În interpretarea obligatorie a acestei legi, dacã notificarea este soluţionatã înainte de intrarea ei în vigoare fãrã sã fi fost contestatã în termenul legal ori dacã despãgubirile sunt stabilite dupã acest moment, acestea urmeazã sã fie reevaluate pe baza raportului de evaluare fãcut de cãtre un evaluator sau o societate de evaluare Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor urmând sã emitã titlul de despãgubire. În schimb, potrivit deciziei menţionate, <>art. 16 şi urmãtoarele din Legea nr. 247/2005 nu se aplicã deciziilor, respectiv dispoziţiilor emise anterior intrãrii în vigoare a <>legii, contestate în termenul legal. Aratã cã Legea nr. 247/2005 , având conţinutul stabilit prin <>Decizia nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, creeazã o diferenţã de tratament între persoanele care au formulat notificãri atât în funcţie de momentul soluţionãrii acestora, cât şi în funcţie de exercitarea sau neexercitarea cãii de atac a contestaţiei împotriva deciziilor, respectiv a dispoziţiilor emise în temeiul <>Legii nr. 10/2001 . Astfel, diferenţa de tratament reiese, în primul rând, din aceea cã temporizarea momentului soluţionãrii notificãrii avantajeazã persoanele ale cãror cereri sunt soluţionate cu întârziere, întrucât pe piaţa imobiliarã trecerea timpului echivaleazã cu creşterea valorii de piaţã a unui imobil, iar, în al doilea rând, pe planul costurilor, persoana îndreptãţitã a cãrei notificare este soluţionatã mai rapid este dezavantajatã, deoarece nu beneficiazã de o evaluare gratuitã a imobilului în cadrul procedurii prevãzute de titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 , ci trebuie sã suporte sumele necesare pentru întocmirea unui raport de evaluare. Aşadar, o persoanã care a rãmas în pasivitate şi nu a exercitat contestaţie împotriva deciziei, respectiv dispoziţiei emise de entitatea învestitã cu soluţionarea notificãrilor, este favorizatã, prin lege, faţã de persoana care a înţeles sã îşi exercite drepturile legitime şi care a obţinut o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 10/2001 . În fine, aratã cã diferenţele de tratament create prin aplicarea textelor de lege criticate, în interpretarea obligatorie datã de <>Decizia nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu pot fi justificate prin criterii obiective şi raţionale.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal aratã cã neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 16 şi urmãtoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , în interpretarea obligatorie datã prin <>Decizia nr. 52/2007 , pronunţatã în recursul în interesul legii de cãtre Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituie o problemã de drept şi care, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, este obligatorie pentru instanţã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate a <>art. 16 şi urmãtoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţã de art. 16 din Constituţie, întrucât legiuitorul a înţeles sã facã distincţie între notificãrile ce erau deja soluţionate la data intrãrii în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziţii a sumelor ce urmau sã fie acordate ca despãgubire şi notificãrile care nu erau încã soluţionate într-o asemenea modalitate, în privinţa cãrora s-a reglementat, în cuprinsul alin. (2), sã fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de documente cu propuneri de acordare a despãgubirilor. Observã, de asemenea, cã Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat <>Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit cã prevederile cuprinse în <>art. 16 şi urmãtoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativã pentru acordarea despãgubirilor nu se aplicã deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrãrii în vigoare a <>legii, contestate în termenul prevãzut de Legea nr. 10/2001 , astfel cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 . Constatã cã, prin interpretarea datã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, <>art. 16 şi urmãtoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu au suferit nicio modificare de naturã legislativã, ci numai de aplicare a legii. Aratã cã, în practica sa, Curtea Constituţionalã a reţinut cã "asigurarea caracterului unitar al practicii judecãtoreşti este impusã şi de principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, deci inclusiv a autoritãţii judecãtoreşti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacã în aplicarea uneia şi aceleiaşi legi, soluţiile instanţelor judecãtoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii." Totodatã, apreciazã cã, prin criticile de neconstituţionalitate invocate, este vizat modul de interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce excedeazã controlului de constituţionalitate exercitat de cãtre Curtea Constituţionalã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Prin încheiere, instanţa de judecatã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 şi urmãtoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, în interpretarea obligatorie datã prin <>Decizia nr. 52/2007 pronunţatã în soluţionarea recursului în interesul legii de cãtre Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din notele scrise ale autorului rezultã, însã, cã obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din cap. V "Procedurile administrative pentru acordarea despãgubirilor" al titlului VII "Regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Alin. (2) al art. 16 a fost modificat prin pct. 23 al alin. (1) din articolul unic al titlului I din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007.
Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
"(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entitãţile învestite cu soluţionarea notificãrilor, a cererilor de retrocedare sau, dupã caz, ordinele conducãtorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificãrilor şi în care s-au consemnat sume care urmeazã a se acorda ca despãgubire, însoţite, dupã caz, de situaţia juridicã actualã a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentã acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptãţitã şi/sau regãsite în arhivele proprii, se predau pe bazã de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonãrii stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) Notificãrile formulate potrivit prevederilor <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arãtat la alin. (1) pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se predau pe bazã de proces-verbal de predareprimire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despãgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entitãţile învestite cu soluţionarea notificãrilor, a cererilor de retrocedare sau, dupã caz, ordinelor conducãtorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despãgubirilor, dupã caz, de situaţia juridicã actualã a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentã acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptãţitã şi/sau regãsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rãmânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau dupã caz, a ordinelor."
Autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie. Totodatã, considerã cã prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã titlul VII din <>Legea nr. 247/2005 reglementeazã procedura de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în naturã, rezultate din aplicarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar cap. V al titlului VII, din care fac parte şi prevederile de lege criticate, reglementeazã procedurile administrative pentru acordarea despãgubirilor, valorificarea titlurilor de despãgubire, stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea şi cãile de atac împotriva deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despãgubirilor.
Analizând motivele de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate pentru urmãtoarele considerente:
În esenţã, autorul excepţiei susţine cã prevederile <>art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt neconstituţionale, întrucât nu permit persoanelor ale cãror mãsuri reparatorii prin echivalent au fost stabilite printr-o hotãrâre judecãtoreascã sã beneficieze de procedura de reevaluare pe care acest text o instituie. În acest sens, invocã <>Decizia nr. 52/2007 pronunţatã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reţinut cã "prin notificãri soluţionate pânã la data intrãrii în vigoare a noii legi nu pot fi înţelese decât acele notificãri pe baza cãrora entitãţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de mãsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţã în termenul prevãzut în <>art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 dupã modificare). De aceea, deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrãrii în vigoare a noii legi, ca urmare a atacãrii lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe aceastã cale, în termenul prevãzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despãgubirilor, ci rãmân supuse controlului instanţelor judecãtoreşti, sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitatã, în raport cu prevederile <>art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001 , astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului."
Curtea constatã, însã, cã soluţia legislativã de restrângere a sferei de aplicare a procedurilor administrative pentru acordarea despãgubirilor reglementate prin titlul VII al <>Legii nr. 247/2005 doar pentru notificãrile formulate potrivit prevederilor <>Legii nr. 10/2001 "care nu au fost soluţionate pânã la intrarea în vigoare a legii" ori care au fost soluţionate pânã la data intrãrii în vigoare a noii legi şi pentru care entitãţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de mãsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţã în termenul prevãzut în <>art. 24 din Legea nr. 10/2001 , este una corectã.
În caz contrar, prevederile criticate ar contraveni principiului constituţional al neretroactivitãţii legii, în mãsura în care prin aplicarea noilor reglementãri s-ar lipsi de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotãrâri judecãtoreşti irevocabile prin care cuantumul despãgubirilor a fost stabilit ca urmare a contestãrii dispoziţiilor emise de entitãţile învestite cu soluţionarea notificãrilor anterior intrãrii în vigoare a legii. Astfel, legea nouã nu poate, fãrã a retroactiva, sã se aplice şi situaţiilor litigioase rezolvate prin hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile.
Deşi principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituţional, încãlcarea lui printr-o normã legalã ar contraveni separaţiei puterilor în stat. În acest sens, Curtea a reţinut prin <>Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, cã, în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are competenţa de a interveni în procesul de realizare a justiţiei. Astfel, dreptul de a legifera al Parlamentului se exercitã numai cu respectarea autoritãţii de lucru judecat şi fãrã a împiedica instanţele judecãtoreşti de a-şi exercita atribuţiile prevãzute de art. 124 din Constituţie, de realizare a justiţiei. În acelaşi sens, s-a pronunţat Curtea Constituţionalã şi prin <>Decizia nr. 1.055 din 9 octombrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 30 octombrie 2008.
De altfel, persoanele îndreptãţite ale cãror notificãri au fost soluţionate pânã la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 247/2005 prin emiterea de cãtre entitatea învestitã de lege a unei decizii sau dispoziţii motivate prin care s-a stabilit acordarea de mãsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, contestate în instanţã şi soluţionate, au beneficiat de toate garanţiile reglementate de legea specialã în vigoare, instanţa pronunţându-se asupra cuantumului mãsurilor reparatorii prin echivalent prin hotãrâre definitivã şi irevocabilã.
A recunoaşte acestor persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despãgubirilor înseamnã a recunoaşte o cale de atac neprevãzutã de lege, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, potrivit cãrora "împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". De altfel, constant s-a decis în doctrinã şi jurisprudenţã cã hotãrârea judecãtoreascã este supusã condiţiilor de fond şi de formã stabilite de legea sub imperiul cãreia a fost pronunţatã, fãrã ca legea nouã sã se poatã aplica acesteia. Aşa fiind, şi dreptul privind exercitarea cãilor de atac este stabilit de legea în vigoare în momentul pronunţãrii ei.
Totodatã, autorul considerã cã prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În jurisprudenţa sa (Raicu împotriva României, 19 octombrie 2006, şi Androne împotriva României, 22 decembrie 2004), Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în mod constant cã "dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţã supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele ca soluţia datã de o manierã definitivã în orice litigiu de cãtre instanţe sã nu mai fie repusã în discuţie. În baza acestui principiu, niciuna dintre pãrţi nu este abilitatã sã solicite supervizarea unei hotãrâri definitive şi executorii cu singurul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouã decizie în privinţa sa. Supervizarea nu trebuie sã devinã un apel deghizat, iar simplul fapt cã pot exista douã puncte de vedere asupra subiectului respectiv nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauzã."
În fine, Curtea constatã cã normele legale criticate nu opereazã nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, de vreme ce acestea se aplicã în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Gavril Muscã, Irina Nisipescu şi Clara-Stela Georgescu în Dosarul nr. 4.655/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 martie 2009.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
