Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 430 din 3 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2, art. II şi art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Jurgen Knobel în Dosarul nr. 5.435/102/2010 al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.314D/2011. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 1.325D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Platon Corina Sanda, Munteanu Ovidiu Lazãr şi Biroul Notarial Public "Platon Corina şi Munteanu Ovidiu" în Dosarul nr. 50.444/3/CA/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.314D/2011 şi nr. 1.325D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.325D/2011 la Dosarul nr. 1.314D/2011, care este primul înregistrat. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 17 octombrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 5.435/102/2010, Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2, art. II şi art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Jurgen Knobel într-o cauzã având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului o diferenţã de impozit auto, aferent anului 2010. Prin Încheierea din 19 octombrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 50.444/3/CA/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Platon Corina Sanda, Munteanu Ovidiu Lazãr şi Biroul Notarial Public "Platon Corina şi Munteanu Ovidiu" într-o cauzã ce are ca obiect anularea unui act administrativ. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia aratã cã dispoziţiile ordonanţei de urgenţã contravin prevederilor art. 115 alin. (4), (5) şi (7) şi art. 139 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu a fost aprobatã prin lege de cãtre Parlament. De asemenea, susţin cã în cuprinsul ordonanţei de urgenţã nu este justificatã situaţia extraordinarã ce a determinat adoptarea acesteia, ceea ce contravine prevederilor constituţionale invocate. Totodatã, se susţine cã dispoziţiile ordonanţei de urgenţã încalcã dreptul de proprietate privatã, principiul egalitãţii în drepturi şi afecteazã în mod grav nivelul de trai, deoarece "impune sarcini mai mari pe cei care au mai multe proprietãţi". Ordonanţa de urgenţã contravine prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. m) şi art. 115 alin. (1) şi (4) deoarece reglementeazã în domeniul legii organice. În final, susţin cã dispoziţiile criticate contravin prevederilor Codului fiscal şi principiilor de drept fiscal. Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. În acest sens, aratã cã prevederile art. III din ordonanţa de urgenţã sunt neconstituţionale, în condiţiile în care prin aplicarea acesteia se produce o modificare a regulilor fiscale în mijlocul anului fiscal, prin introducerea unor noi obligaţii fiscale, ceea ce exclude ideea de stabilitate a raporturilor juridice fiscale. De asemenea, considerã cã sunt încãlcate şi prevederile constituţionale ale art. 139 alin. (1), deoarece ordonanţa de urgenţã a fost emisã în domeniul impozitelor şi taxelor, adicã într-un domeniu în care se precizeazã expres "legea" ca instrument de legiferare. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. m) şi ale art. 78, apreciazã cã acestea nu au incidenţã în cauzã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010. Ordonanţa de urgenţã a fost aprobatã prin Legea nr. 88/2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 10 iunie 2011. În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorii excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privatã, art. 47 referitoare la nivelul de trai, art. 56 alin. (2) referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale, art. 73 alin. (3) lit. m) referitoare la regimul juridic general al proprietãţii şi al moştenirii, art. 78 referitoare la intrarea în vigoare a legii, art. 115 alin. (1), (4), (5) şi (7) referitoare la delegarea legislativã şi art. 139 referitoare la impozite, taxe şi alte contribuţii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 14 din Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, potrivit normei constituţionale a art. 115 alin. (1), interdicţia de a reglementa în domeniul legilor organice priveşte ordonanţele simple, şi nu ordonanţele de urgenţã. De altfel, prin Decizia nr. 619 din 12 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arãtat cã Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţã în domeniile legilor organice, prevãzute la art. 73 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentalã. Interdicţia Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referã, în mod expres, numai la ordonanţele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condiţiile alin. (1)-(3) ale aceluiaşi art. 115, nu şi la ordonanţele de urgenţã. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine cã, în jurisprudenţa sa, a statuat cã situaţiile extraordinare exprimã un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întãrit şi prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã" ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). Curtea a mai arãtat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, cã pentru îndeplinirea cerinţelor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a statuat, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, cã "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de naturã subiectivã, cãruia i se conferã o eficienţã contributivã determinantã a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinarã, impune concluzia cã aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însã asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferã acesteia un caracter arbitrar, de naturã sã creeze dificultãţi insurmontabile în legitimarea delegãrii legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinarã -, a cãrui respectare este prin definiţie supusã controlului Curţii, sã fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Raportat la cauza de faţã, Curtea observã cã Guvernul a motivat urgenţa ca fiind determinatã de: - nivelul veniturilor bugetare, care a fost profund afectat de criza economicã şi financiarã; - necesitatea realizãrii unui echilibru între nivelul veniturilor şi al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macroeconomice; - necesitatea implementãrii unor mãsuri de lãrgire a bazei de impozitare, precum şi de majorare a unor impozite în domeniul impozitelor şi taxelor locale; - necesitatea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele internaţionale, absolut necesare pentru asigurarea finanţãrii cheltuielilor publice şi a menţinerii încrederii investitorilor în climatul socioeconomic românesc. Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, precum şi motivele invocate de Guvern, Curtea reţine cã existã o stare de fapt obiectivã, cuantificabilã şi independentã de voinţa Guvernului. Pentru aceste motive, Curtea constatã cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele urgenţei prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie . În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate referitoare la dreptul de proprietate privatã, principiul egalitãţii în drepturi şi afectarea în mod grav a nivelului de trai, Curtea constatã cã nici acestea nu pot fi reţinute. Astfel, regula generalã în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsã în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetãţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentalã a acestora, neputându-se reţine, în consecinţã, cã prin stabilirea pe cale legalã a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Din aceste reglementãri constituţionale rezultã cã stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptãri sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiarã a ţãrii în perioadele respective. Întrucât stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului, adoptând reglementarea criticatã, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, neputându-se reţine cã astfel ar fi contravenit principiului aşezãrii juste a sarcinilor fiscale. În continuare, Curtea constatã cã nu poate fi primitã nici critica potrivit cãreia se realizeazã o neconcordanţã între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele ale ordonanţelor de urgenţã criticate. Astfel, în jurisprudenţa sa constantã, instanţa de contencios constituţional a statuat cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Referitor la susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile ordonanţei de urgenţã criticate contravin prevederilor art. 115 alin. (4), (5) şi (7) şi art. 139 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu a fost aprobatã prin lege de cãtre Parlament, Curtea constatã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2010 a fost aprobatã prin Legea nr. 88/2011. În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. m) referitoare la regimul juridic general al proprietãţii şi al moştenirii şi ale art. 78 referitoare la intrarea în vigoare a legii, Curtea constatã cã acestea nu au relevanţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Jurgen Knobel în Dosarul nr. 5.435/102/2010 al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi de Platon Corina Sanda, Munteanu Ovidiu Lazãr şi Biroul Notarial Public "Platon Corina şi Munteanu Ovidiu" în Dosarul nr. 50.444/3/CA/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 mai 2012.
