Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Magna Holding" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.379/2005 al Judecãtoriei Ploieşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii acestor dispoziţii, statuând prin numeroase decizii, de exemplu prin <>Decizia nr. 160 din 30 mai 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 9 iulie 2002, <>Decizia nr. 227 din 18 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, <>Decizia nr. 55 din 6 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, cã acestea sunt constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 3.379/2005, Judecãtoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedurã civilã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 403 din Codul de procedurã civilã contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, întrucât, în mãsura în care debitorul are posibilitatea de a valorifica dispoziţiile art. 403 din Codul de procedurã civilã, creditorul este împiedicat în încercarea de a-şi valorifica drepturile, ajungându-se la concluzia cã "cele douã pãrţi, cu interese evident contrare, se bucurã de avantaje diferite în faţa legii". Astfel, creditorul aflat în posesia unui titlu executoriu este împiedicat sã îşi valorifice creanţa, drepturile conferite debitorului de art. 403 din Codul de procedurã civilã avantajându-l pe acesta din urmã. De asemenea, textul de lege criticat vine în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, prin posibilitatea oferitã debitorului de a solicita şi obţine suspendarea executãrii silite a titlului deţinut de creditorul sãu, prin valorificarea dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedurã civilã. "Dreptul de proprietate al unei persoane poate avea ca obiect multe categorii de bunuri, între care şi creanţele, astfel încât orice limitare în valorificarea acestora din urmã, prin posibilitatea oferitã debitorului de a suspenda executarea lor silitã, este echivalentã cu limitarea concomitentã a dreptului de proprietate". "Posibilitatea oferitã unui debitor de a întârzia executarea silitã a unui titlu" prin valorificarea dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedurã civilã reprezintã o încãlcare a dispoziţiilor art. 20 din Constituţie şi a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Judecãtoria Ploieşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât din interpretarea dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedurã civilã rezultã cã legiuitorul a reglementat cadrul legal al contestaţiei la executare, fãrã a aduce atingere drepturilor creditorilor stabilite prin hotãrâri judecãtoreşti definitive ori prin alte înscrisuri ce constituie, conform legii, titluri executorii, pãrţile aflându-se pe poziţii de egalitate, fiind stabilite atât drepturile, cât şi obligaţiile acestora. Suspendarea executãrii silite, ce poate fi dispusã de instanţe în condiţiile art. 403 din Codul de procedurã civilã, este o mãsurã cu caracter provizoriu, care nu dureazã decât pânã la soluţionarea contestaţiei la executare în cadrul cãreia s-a formulat cerere de suspendare, iar eventuala exercitare cu rea-credinţã a drepturilor de cãtre debitor, prin solicitarea unei suspendãri a executãrii silite ce a fost respinsã de instanţã, poate atrage acoperirea eventualului prejudiciu suferit de creditor din cauţiunea consemnatã la dispoziţia instanţei de cãtre debitor.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, legiuitorul este abilitat sã reglementeze competenţa şi procedura de judecatã, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizeazã accesul liber la justiţie. Procedura de judecatã a contestaţiei la executare se întemeiazã tocmai pe aceste dispoziţii constituţionale, Constituţia consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiţie, permiţând stabilirea prin lege a anumitor condiţii, reguli de procedurã, în privinţa exercitãrii acestui drept. În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii art. 16 din Constituţie, aratã cã normele cuprinse în textele de lege criticate sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fãrã a exista vreo contradicţie între prevederile constituţionale invocate şi reglementãrile de lege criticate, tratamentul diferenţiat aplicabil pãrţilor raportului procesual civil decurgând din situaţiile diferite în care se aflã acestea, una în calitate de creditor, cealaltã în calitate de debitor. Stabilirea cauţiunii în sarcina debitorului care foloseşte procedura contestaţiei la executare reprezintã o garanţie instituitã în favoarea creditorului pentru acoperirea pagubelor ce li s-ar aduce ca urmare a suspendãrii executãrii silite, având totodatã funcţia de prevenire a exercitãrii abuzive a unor drepturi procesuale şi, prin aceasta, a tergiversãrii executãrii obligaţiilor lor, constatate printr-un titlu care se bucurã de forţã executorie. De asemenea, aratã cã nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 44 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 44 din Legea fundamentalã, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, astfel încât regulile precise ale executãrii silite garanteazã inclusiv drepturile recunoscute creditorului.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi a dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, aratã cã nu se poate reţine existenţa unei încãlcãri a dreptului la un proces echitabil, întrucât conţinutul acestui drept nu este restrâns prin instituirea procedurii contestaţiei la executare, eventuala exercitare cu rea-credinţã a acestui drept de cãtre debitor putând atrage acoperirea eventualului prejudiciu suferit de creditor din cauţiunea consemnatã de cãtre acesta la dispoziţia instanţei.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedurã civilã, faţã de prevederile art. 16 din Constituţie, aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, dispoziţiile de lege criticate nu creeazã vreo discriminare între pãrţile raportului juridic, întrucât nu se poate reţine o similitudine între situaţia juridicã a debitorilor şi cea a creditorilor, de naturã sã permitã caracterizarea regimului juridic diferenţiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. De asemenea, aratã cã nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia dispoziţiile art. 399-403 din Codul de procedurã civilã vin în contradicţie cu prevederile art. 44 din Constituţie, deoarece procedura contestaţiei la executare asigurã garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor pãrţilor implicate în proces. Pe cale de consecinţã, pãrţile interesate au posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţãrii titlului executoriu sau a executãrii silite înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executãrii, prin restabilirea situaţiei anterioare. De altfel, dispoziţiile de lege criticate reprezintã norme de procedurã a cãror reglementare este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399-403 din Codul de procedurã civilã, faţã de art. 20 din Legea fundamentalã, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, astfel cum a fost valorificat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, aratã cã dispoziţiile legale indicate nu conţin norme contrare dreptului pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 din Codul de procedurã civilã. Dispoziţia de lege criticatã a fost introdusã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, ordonanţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Alin. 4 al art. 403 din Codul de procedurã civilã a fost modificat ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale prin <>Legea nr. 219/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.
Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 403: "Pânã la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, instanţa competentã poate suspenda executarea, dacã se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţã, în afarã de cazul în care legea dispune altfel.
Dacã bunurile urmãrite sunt supuse stricãciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului.
Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2 instanţa, în toate cazurile, se pronunţã prin încheiere, care poate fi atacatã cu recurs, în mod separat.
În cazuri urgente, dacã s-a plãtit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fãrã citarea pãrţilor, suspendarea provizorie a executãrii pânã la soluţionarea cererii de suspendare de cãtre instanţã. Încheierea nu este supusã nici unei cãi de atac. Cauţiunea care trebuie depusã este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusã este deductibilã din cauţiunea stabilitã de instanţã, dacã este cazul."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 şi 44 din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cu urmãtorul conţinut:
"1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoanã acuzatã de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pânã ce vinovãţia va fi legal stabilitã.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) sã fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbã pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) sã dispunã de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale;
c) sã se apere el însuşi sau sã fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plãti un apãrãtor, sã poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) sã întrebe dacã sã solicite audierea martorilor acuzãrii şi sã obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzãrii;
e) sã fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacã nu înţelege sau nu vorbeşte limba folositã la audiere."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, de exemplu prin <>Decizia nr. 160 din 30 mai 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 9 iulie 2002, <>Decizia nr. 227 din 18 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, <>Decizia nr. 55 din 6 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, şi <>Decizia nr. 404 din 7 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004.
Cu acele prilejuri Curtea a statuat cã art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã reglementeazã posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silitã pânã la soluţionarea contestaţiei la executare, dacã se depune o cauţiune al cãrei cuantum este fixat de instanţã. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat cã relevant în cauzã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este faptul cã procedura executãrii silite, inclusiv contestaţia la executare, reglementatã de "Cartea V - Despre executarea silitã", face parte din Codul de procedurã civilã - art. 371^1-580. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are latitudinea de a stabili modalitatea în care poate fi suspendatã executarea silitã, şi anume dacã sã opereze de drept sau numai la cerere expresã şi cu plata unei cauţiuni. În consecinţã, procedura contestaţiei la executare asigurã garanţii suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, cât şi pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor pãrţilor implicate în proces, prin însuşi faptul cã le oferã posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţãrii titlului executoriu sau a înseşi executãrii silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executãrii prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. De asemenea, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. 403 din Codul de procedurã civilã trebuie apreciate în raport cu întregul sistem de garanţii procedurale instituite de lege pentru asigurarea posibilitãţii debitorului de a se apãra prin mijloace judiciare, iar potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, încheierea de soluţionare a cererii de suspendare poate fi atacatã cu recurs, atât debitorul, cât şi creditorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie. De altfel, chiar instituirea obligaţiei de platã a cauţiunii, ca o condiţie a suspendãrii executãrii, are o dublã finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executãrii silite, prin efectul suspendãrii acesteia, şi, pe de altã parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de cãtre debitorii rãu-platnici. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedurã civilã, prin raportare la art. 16 din Constituţie, Curtea constatã cã, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiatã.
De asemenea, nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 20 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, asupra cererilor de suspendare a executãrii silite instanţa se pronunţã prin încheiere, care poate fi atacatã cu recurs, în mod separat, astfel încât cu prilejul exercitãrii acestei cãi de atac partea interesatã poate formula toate apãrãrile pe care le considerã necesare. Aşa fiind, se constatã cã dispoziţiile art. 403 din Codul de procedurã civilã sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale privind dreptul la apãrare, precum şi cu reglementãrile internaţionale cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil. În acest sens a statuat Curtea prin <>Decizia nr. 67 din 24 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 9 martie 2004.
Soluţia adoptatã şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauzã, întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Magna Holding"- S.R.L. în Dosarul nr. 3.379/2005 al Judecãtoriei Ploieşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
