Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 427 din 8 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 13 şi art. 24 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 18 august 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 13 şi art. 24 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Ileana Rai, prin mandatar Ovidiu Laurenţiu Rai, în Dosarul nr. 23.858/303/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 68D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 230/2007, având în vedere că susţinerile autoarei excepţiei privesc o omisiune de reglementare. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 24 din Legea nr. 230/2007, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că, în cazul unui imobil cu mai multe locuinţe, proprietarii deţin, pe lângă dreptul de proprietate individuală asupra spaţiului de locuit, şi un drept de proprietate comună şi forţată asupra spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, astfel încât apare ca fiind justificată soluţia legislativă cuprinsă în art. 13 din Legea nr. 230/2007. De asemenea, arată că, potrivit art. 26 din acelaşi act normativ, oricare dintre proprietari, indiferent că este sau nu membru al asociaţiei, sau dacă a participat la adunarea generală, are dreptul de a ataca în justiţie hotărârile care sunt de natură să îi prejudicieze interesele, astfel încât nici susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea art. 24 din acelaşi act normativ nu sunt întemeiate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 6 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 23.858/303/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 13 şi art. 24 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Ileana Rai, prin mandatar Ovidiu Laurenţiu Rai, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea Asociaţiei de proprietari la desfiinţarea unor camere de supraveghere instalate pe proprietatea comună a locatarilor, precum şi la plata unor daune morale.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 10 din Legea nr. 230/2007 nu disting asupra modului în care se poate realiza accesul la documentele asociaţiei de proprietari, astfel încât sunt posibile interpretări eronate ale acestuia, în sensul că nu se pot elibera copii ale documentelor asociaţiei. Se arată că în acest mod este încălcat dreptul de proprietate al membrilor asociaţiei de locatari asupra documentelor asociaţiei, dreptul la acces la justiţie, prin privarea de către aceste mijloace materiale de probă, dreptul la informare, precum şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi.
6. Se mai arată că prevederile art. 13 din Legea nr. 230/2007 contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la statul de drept şi la dreptul de proprietate privată, deoarece asociaţia de proprietari nu deţine un drept de proprietate asupra părţilor comune, astfel încât veniturile obţinute din exploatarea proprietăţii comune ar trebui să aparţină proprietarilor, singurii în măsură să dispună asupra acestora, iar nu asociaţiei de proprietari.
7. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din acelaşi act normativ, se arată că adoptarea hotărârilor adunării generale a asociaţiei de proprietari cu un număr nereprezentativ de membri, precum şi faptul că aceste hotărâri sunt obligatorii atât pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenţi la adunarea generală, cât şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari, constituie o discriminare între proprietarii membri ai unei asociaţii de proprietari, faţă de proprietarii care nu sunt membri într-o asociaţie de proprietari, într-un imobil în care nu există o asemenea asociaţie. De asemenea, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prin obligarea proprietarilor din condominiu de a se supune hotărârilor adunării generale a asociaţiei de proprietari, precum şi prin imposibilitatea încheierii de contracte individuale cu furnizorii de utilităţi, pentru spaţiile comune ale imobilului, se încalcă dreptul de asociere, precum şi dreptul de proprietate.
8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
10. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că legiuitorul a instituit cadrul legal prin care asociaţiile de proprietari au posibilitatea efectivă de a-şi realiza scopul, şi anume administrarea şi gestionarea unei proprietăţi comune, în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 40 privind dreptul de asociere şi cu cele ale art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate privată. Totodată, textele de lege criticate se aplică tuturor membrilor asociaţiilor de proprietari, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. De asemenea, se arată că soluţia legislativă a valorificării de către asociaţia de proprietari a sumelor obţinute din exploatarea spaţiilor comune rezultă din starea de indiviziune forţată cu privire la părţile comune în care se află toţi proprietarii, aceştia având obligaţia să ia măsuri cu privire la proprietatea comună. Se mai arată că dispoziţiile art. 11, art. 20, art. 21 şi art. 31 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 10, art. 13, astfel cum a fost modificat prin art. I din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 20 iulie 2010, precum şi art. 24 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, potrivit cărora:
- Art. 10: "Proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi au acces, la cerere, la orice document al acesteia.";
- Art. 13: "Veniturile obţinute din exploatarea proprietăţii comune aparţin asociaţiei de proprietari. Aceste venituri alimentează fondurile speciale ale asociaţiei de proprietari pentru reparaţii şi investiţii cu privire la proprietatea comună şi nu se plătesc proprietarilor. Lista acestor venituri, precum şi cheltuielile aferente lor sunt prezentate semestrial într-un raport afişat la avizierul asociaţiei de proprietari.";
- Art. 24: "(1) Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal.
(2) Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată şi reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări.
(3) La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora.
(4) Hotărârile adunării generale a asociaţiei de proprietari sunt obligatorii şi pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenţi la adunarea generală, precum şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari."
14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 24 - Dreptul la apărare, art. 31 - Dreptul la informaţie, art. 40 - Dreptul de asociere şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 10 din Legea nr. 230/2007 nu disting asupra modului în care se poate realiza accesul la documentele asociaţiei de proprietari, astfel încât sunt posibile interpretări eronate ale acestuia, în sensul că nu se pot elibera copii ale documentelor asociaţiei. Se arată că în acest mod este încălcat dreptul de proprietate al membrilor asociaţiei de locatari asupra documentelor asociaţiei, dreptul la acces la justiţie, dreptul la informare, precum şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi.
16. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că prevederile art. 10 din Legea nr. 230/2007, cuprinse în cap. III - Drepturile şi obligaţiile proprietarilor, instituie dreptul de a cunoaşte toate aspectele legate de activitatea asociaţiei şi de a avea acces la orice document al acesteia. Susţinerile formulate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la o deficienţă de conţinut al textului de lege criticat, în sensul că acesta nu distinge asupra modalităţii de acces la documentele asociaţiei de proprietari, nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se referă la interpretarea şi modul de aplicare al acestor prevederi legale, aspecte ce intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti. Or, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă "numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", asemenea aspecte neintrând sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
17. Mai mult, Curtea reţine că pretinsa contrarietate cu Legea fundamentală derivă, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, şi din lipsa reglementării modului în care se poate realiza accesul la documentele asociaţiei de proprietari, din acest punct de vedere excepţia vizând, în fapt, o omisiune de reglementare, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituţionalitate, dat fiind faptul că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuţii exclusive ale Parlamentului.
18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din Legea nr. 230/2007, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată că acestea sunt neconstituţionale, deoarece veniturile obţinute din exploatarea proprietăţii comune ar trebui să aparţină proprietarilor, singurii în măsură să dispună asupra modului de utilizare al acestora, iar nu asociaţiei de proprietari.
19. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în cazul unui imobil cu mai multe locuinţe, proprietarii deţin, pe lângă dreptul de proprietate individuală asupra spaţiului de locuit, şi un drept de proprietate comună şi forţată asupra spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă. Astfel, având în vedere această stare de indiviziune forţată în care se regăsesc proprietarii dintr-un condominiu, în legătură cu părţile comune ale imobilului, administrarea şi gestionarea în bune condiţii a proprietăţii comune nu se poate realiza decât în cadrul unei structuri asociative, aşa cum este asociaţia de proprietari, care să acţioneze în interesul tuturor proprietarilor, inclusiv pentru stabilirea costurilor şi a cheltuielilor comune, a repartizării lor pe fiecare locatar sau a reparaţiilor şi amenajărilor necesare. În egală măsură, şi modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate comună este supusă acordului majorităţii proprietarilor.
20. Prin urmare, dat fiind faptul că niciunul din proprietari nu poate exercita în mod exclusiv dreptul de proprietate asupra cotei-părţi indivize din coproprietatea forţată asupra părţilor comune, apare ca deplin justificată soluţia legislativă potrivit căreia veniturile obţinute din exploatarea proprietăţii comune aparţin asociaţiei de proprietari, iar nu fiecărui coproprietar, legiuitorul atribuind acestor fonduri o destinaţie specială, şi anume pentru reparaţii şi investiţii cu privire la proprietatea comună.
21. De altfel, Curtea reţine că prevederile legale privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei de proprietari, precum şi cele referitoare la activitatea de administrare în cadrul asociaţiei asigură cadrul legal necesar unei bune exercitări a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin tuturor proprietarilor asupra proprietăţii comune. Astfel, potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, administrarea, întreţinerea, investiţiile şi reparaţiile asupra proprietăţii comune sunt în sarcina asociaţiei de proprietari, iar pentru adoptarea hotărârilor cu privire la stabilirea fondurilor de investiţii pentru consolidare, reabilitare şi modernizare, votul fiecărui proprietar are o pondere egală cu cota-parte din proprietatea comună [art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 230/2007]. De asemenea, fondul de reparaţii anual, necesar pentru repararea şi îmbunătăţirea proprietăţii comune, este supus aprobării proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari [art. 45 alin. (3) din acelaşi act normativ]. Pentru aceste considerente nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la protecţia dreptului de proprietate privată sau la statul de drept.
22. De asemenea, este invocată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din Legea nr. 230/2007, cu motivarea că acest text de lege încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, dreptul la proprietate şi dreptul la asociere, în condiţiile adoptării hotărârilor adunării generale a asociaţiei de proprietari cu un număr nereprezentativ de membri, precum şi a obligativităţii acestor hotărâri atât pentru proprietarii care nu au fost prezenţi la adunarea generală, cât şi pentru aceia care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari.
23. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit textului de lege criticat, adunarea generală a proprietarilor poate adopta hotărâri în prezenţa personală sau prin reprezentant a jumătate plus unu din membri, iar în cazul în care la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar, adunarea generală este suspendată, legiuitorul instituind obligaţia reconvocării acesteia, în vederea participării unui număr cât mai mare de proprietari, cu scopul asigurării unui grad sporit de reprezentativitate a adunării generale. De asemenea, în vederea asigurării cadrului legal necesar adoptării unei decizii, în scopul administrării condominiului în conformitate cu interesele proprietarilor, legiuitorul a prevăzut că, în cadrul adunării generale reconvocate, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora. Rezultă aşadar că art. 24 din Legea nr. 230/2007, instituind obligaţia reconvocării adunării generale a proprietarilor în cazul în care la prima şedinţă nu a fost prezentă o majoritate de jumătate plus unu, legiuitorul a urmărit a asigura participarea fiecărui proprietar în cadrul adunării generale a asociaţiei, pentru a-şi exprima votul cu privire la hotărârile ce se adoptă.
24. Mai mult, reglementând adoptarea hotărârilor adunării generale reconvocate cu votul majorităţii membrilor prezenţi, indiferent de numărul acestora, Curtea reţine că textul de lege criticat asigură posibilitatea efectivă a asociaţiei de proprietari de a realiza administrarea şi gestionarea proprietăţii comune, fără ca prin aceasta să fie prejudiciate interesele proprietarilor care nu au participat la adunarea generală, sau ale acelora care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari. În acest sens, potrivit art. 26 din Legea nr. 230/2007, oricare dintre proprietari, indiferent că este sau nu membru al asociaţiei, sau dacă a participat la adunarea generală, are dreptul de a ataca în justiţie hotărârile care sunt de natură să îi prejudicieze interesele.
25. Pentru toate aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 24 din Legea nr. 230/2007 nu contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul egalităţii în drepturi sau la dreptul de proprietate privată.
26. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la liberă asociere, Curtea reţine că acestea nu sunt incidente în cauză. În jurisprudenţa sa, de pildă prin Decizia nr. 168 din 28 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 24 februarie 2000, instanţa de control constituţional a statuat că, în anumite situaţii, legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmăresc salvgardarea unor interese de ordin general şi care, în perspectiva scopurilor pe care le urmăresc, nu reprezintă, în realitate, modalităţi înscrise în conceptul de liberă asociere, iar asociaţia de proprietari se află tocmai într-o asemenea situaţie juridică. Mai mult, în prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 2 teza a doua din Legea nr. 230/2007, proprietarul unei locuinţe dintr-un condominium are doar posibilitatea de a se asocia în această formă asociativă, fără a exista vreo constrângere legală de natură a-l obliga să adere la asociaţie, astfel încât nici din acest punct de vedere susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute.
27. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 31 - Dreptul la informaţie, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu se arată, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre aceste prevederi constituţionale şi textul de lege criticat, astfel încât critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate, fiind evidentă lipsa de legătură între conţinutul lor normativ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Ileana Rai, prin mandatar Ovidiu Laurenţiu Rai, în Dosarul nr. 23.858/303/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 13 şi art. 24 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: