Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 427 din 24 octombrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, precum si unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 766 din 9 decembrie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, excepţie ridicată de Dana Pop, Cristina Vlad, Angelo Bulboacă, Ioana Stănescu, Ioan Onac, Rodica Ungur, Ioana Borda, Viorela Ciortea, Irsay Laszlo, Dana Vasilescu, Dan Cosma, Alexandru Georgescu, Komjatzegi Csaba, Stelian Petcu, Radu Roşu şi Adriana Bulboacă în Dosarul nr. 11.013/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 386D/2013.
La apelul nominal răspunde avocatul Mihaela Elena Burzo pentru autorii excepţiei, cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Astfel, susţine că dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 sunt în vigoare, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii unor dispoziţii similare din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 prin Decizia nr. 385/2007. De asemenea, arată că prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu se invocă neconstituţionalitatea unei dispoziţii din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, ci se critică un text dintr-o ordonanţă a Guvernului.
Pe de altă parte, avocatul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate arată că excepţia nu vizează o simplă interpretare a legii, deoarece art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 obligă la aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 250/1992.
Consideră că dispoziţiile criticate contravin art. 41 alin. (2), art. 47 alin. (2), art. 53 şi art. 108 alin. (2) din Constituţie, deoarece obligă înlocuirea concediului de odihnă cu concediul fără plată, or, potrivit Constituţiei, orice angajat are dreptul la concediu de odihnă plătit.
Totodată, arată că dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 au preluat dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, în condiţiile în care aceasta din urmă a fost adoptată în executarea Legii nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor, care a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Or, odată cu abrogarea Legii nr. 6/1992, a prelua în textul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2008 prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 afectează art. 108 alin. (2) din Constituţie.
De asemenea, susţine că textul de lege criticat restrânge dreptul la concediu de odihnă şi afectează dreptul fundamental la muncă, neexistând proporţionalitate între această măsură şi situaţia care a determinat-o.
Întrucât Legea nr. 53/2003 - Codul muncii a permis oricărui angajat să desfăşoare activităţi pe baza mai multor contracte de muncă (chiar şi la acelaşi angajator), indemnizaţia pentru concediu trebuie acordată pentru toate contractele de muncă, neexistând raţiunea pentru care legiuitorul să interzică acordarea concediului de odihnă cu plată la funcţia cumulantă.
Totodată, dispoziţiile de lege criticate contravin şi dreptului la pensie, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, deoarece contribuţiile pentru determinarea stagiului de cotizare sunt calculate şi în funcţie de indemnizaţiile pentru concediul de odihnă.
Pentru toate aceste argumente, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, dată fiind construcţia normei juridice criticate, referirile la Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 sunt inevitabile, iar criticile de neconstituţionalitate se transpun asupra acestei hotărâri a Guvernului, dar, totuşi, acest lucru nu face ca excepţia de neconstituţionalitate să fie inadmisibilă.
Pe fond, arată că, din moment ce Ordonanţa Guvernului nr. 10 a fost adoptată în anul 2008, este evident că Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, la care face referire, este încă în vigoare. Această hotărâre a Guvernului a fost atacată pe calea excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ pronunţându-se asupra legalităţii sale prin Decizia nr. 1.044/2010, prin care a constatat că Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 este conformă atât cu Codul muncii din 2003, cât şi cu art. 41 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, o dispoziţie de lege care declară că Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 este încă în vigoare nu conţine nicio prevedere neconstituţională. Cu privire la art. 53 din Constituţie, consideră că acesta nu este încălcat prin dispoziţiile criticate, deoarece - în cazul cumulului de funcţii - atunci când de la funcţia de bază angajatul beneficiază de concediu de odihnă plătit, acesta îşi poate continua activitatea la cel de-al doilea angajator, fără a solicita concediu fără plată. În final, arată că art. 47 din Constituţie nu este incident în cauză.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.013/117/2012, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Dana Pop, Cristina Vlad, Angelo Bulboacă, Ioana Stănescu, Ioan Onac, Rodica Ungur, Ioana Borda, Viorela Ciortea, Irsay Laszlo, Dana Vasilescu, Dan Cosma, Alexandru Georgescu, Komjatzegi Csaba, Stelian Petcu, Radu Roşu şi Adriana Bulboacă într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii din 11 iulie 2012 a Spitalului de Recuperare Cluj şi obligarea acestuia la acordarea concediului de odihnă cuvenit şi a indemnizaţiei pentru munca desfăşurată în spital.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 "prin care se menţin ca dispoziţii în vigoare prevederile din art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992" încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2) în ceea ce priveşte dreptul la concediu de odihnă plătit, ale art. 47 alin. (2) privind formele de asigurări sociale publice sau private, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 108 alin. (2) potrivit cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în primul rând, pentru faptul că instituie pentru salariatul bugetar care desfăşoară munca în condiţiile unui cumul de funcţii obligaţia de a accepta ca pentru munca depusă în temeiul unuia dintre aceste contracte de muncă (cel de la funcţia cumulată) să beneficieze de repausul de refacere a forţei sale de muncă printr-o altă formă de concediu, şi anume concediul fără plată. Acest lucru obligă la nesocotirea şi încălcarea atât a prevederilor legale referitoare la scopul şi sensul concediului de odihnă, cât şi al concediului fără plată, acesta din urmă fiind reglementat expres "pentru rezolvarea unor situaţii personale ale salariaţilor".
Dispoziţiile de lege criticate atrag transformarea concediului de odihnă într-o întrerupere, prin opţiune personală, a activităţii de muncă. Or, în niciun caz nu poate fi pus semn de egalitate între asigurarea unui drept, mai ales a unui drept fundamental, şi situaţia de întrerupere a activităţii de muncă, realizată practic prin recurgerea la instituţia concediului fără plată în cu totul alt scop decât cel prevăzut de legiuitor.
În al doilea rând, arată că dreptul la concediu de odihnă, drept fundamental înscris în Constituţie, este restrâns nu prin lege, cum prevăd dispoziţiile art. 53 din Constituţie, ci doar printr-un act al Guvernului, respectiv ordonanţă.
Mai mult, autorii excepţiei consideră că li se impune ca, pentru exercitarea muncii prin activitatea de integrare medicală din spital, să renunţe practic cu totul la concediul de odihnă plătit, ca formă de refacere a capacităţii de muncă, pentru a beneficia doar de un concediu fără plată. În mod vădit, o atare restrângere afectează însăşi existenţa dreptului la concediu de odihnă în substanţa sa, constituind în egală măsură şi o situaţie de discriminare faţă de ceilalţi medici salariaţi ai spitalului cu contracte individuale de muncă.
Cu privire la încălcarea art. 108 alin. (2) din Constituţie, arată că la data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 s-a avut în vedere punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 6/1992, lege abrogată prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Odată cu abrogarea acestui act normativ, hotărârea Guvernului menţionată şi-a încetat aplicabilitatea, iar norma de trimitere din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2008 nu este de natură a duce la înlăturarea abrogării implicite a acestei hotărâri a Guvernului.
Mai arată că prevederile de lege care au justificat, pe planul dreptului la concediu de odihnă, distincţia între funcţia de bază şi cea desfăşurată prin cumul şi pentru a căror executare a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 au fost abrogate. Din această perspectivă, dispoziţiile de lege criticate au ca efect o restrângere a exerciţiului dreptului la concediu de odihnă, care nu este însă proporţională cu situaţia care a determinat-o şi care aduce atingere însăşi existenţei acestui drept, ca şi altor drepturi fundamentale.
În concret, cadrul legal în vigoare la data adoptării dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, dispoziţii ce sunt păstrate ca norme în vigoare prin art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008, era format din: Codul muncii din 1972, abrogat în prezent de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor, abrogată în prezent de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcţii, abrogată în prezent de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi care prevedea că persoanele care cumulează mai multe funcţii sunt obligate să îşi aleagă o unitate unde vor avea funcţia de bază, care îi achită şi celelalte drepturi de personal. Prin urmare, numai această unitate era îndreptăţită/obligată să achite/să suporte toate drepturile de personal, precum şi toate contribuţiile de asigurări sociale. Salariul astfel obţinut nu era corelat şi cu alte drepturi din muncă, inclusiv cu alte drepturi patrimoniale şi, cu atât mai puţin, cu cele de asigurări sociale şi de pensie.
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii permite a se face corelarea raţională a drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi generate de desfăşurarea activităţii prin încheierea mai multor contracte individuale de muncă. Totodată, potrivit art. 39, dreptul la concediul de odihnă anual plătit tuturor salariaţilor nu poate face obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări. Totodată, potrivit Codului muncii în vigoare, indemnizaţia de concediu este media unor drepturi salariale, sensul fiind acela că este vorba despre toate drepturile salariale corespunzătoare categoriei salariu de bază, indemnizaţii şi sporuri cu caracter permanent care sunt obţinute pe baza tuturor contractelor individuale de muncă pe care o persoană le-a încheiat.
De asemenea, din corelarea dispoziţiilor Codului muncii cu cele ale Codului fiscal reiese că toate drepturile ce sunt recunoscute în raporturile de muncă sunt corelate cu obligaţiile de plată a impozitelor şi contribuţiilor sociale stabilite de Codul fiscal. Astfel, nu sunt exceptate de la plata acestor contribuţii veniturile obţinute din munca depusă pentru îndeplinirea funcţiei considerate cumulate.
În ultimul rând, autorii excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie referitoare la dreptul la pensie, deoarece perioada de concediu de odihnă a oricărui salariat este luată în calcul ca stagiu de cotizare pentru determinarea drepturilor la pensie, pe când durata concediului fără plată este exclusă din stagiul de cotizare la care ar fi îndreptăţiţi. Totodată, acest lucru atinge dreptul de pensie în substanţa sa, deoarece punctajul lunar în vederea stabilirii pensiei se determină prin raportarea câştigului salarial brut lunar/soldei brute lunare sau, după caz, a venitului brut lunar care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 385/2007.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2008 au fost abrogate în întregime prin prevederile art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, abrogată la rândul ei prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât în realitate autorii excepţiei critică menţinerea unei soluţii legislative reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/1992.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu următorul cuprins: "Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare."
Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată, cu excepţia art. 23, art. 25 şi art. 302, prin art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, lege-cadru abrogată la rândul ei prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (2) în ceea ce priveşte dreptul la concediu de odihnă plătit, ale art. 47 alin. (2) privind formele de asigurări sociale publice sau private, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 108 alin. (2) potrivit cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică, pe de-o parte, soluţia legislativă potrivit căreia, în cazul cumulului de funcţii, salariaţii au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază, iar, pe de altă parte, susţin că aceste prevederi cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 ar fi abrogate implicit ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.
Cu privire la prima critică, Curtea reţine că, în realitate, prevederile de care sunt nemulţumiţi autorii excepţiei sunt cuprinse în art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora "Salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate."
Pe de altă parte, autorii excepţiei susţin că Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 nu s-ar mai putea aplica, fiind abrogată implicit ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, întrucât s-a schimbat cadrul legislativ care a fost avut în vedere la data adoptării acesteia.
Referitor la această susţinere, Curtea constată că autorii excepţiei invocă o problemă de interpretare şi aplicare a normelor care reglementează situaţia salariaţilor care cumulează mai multe funcţii, în cadrul unor angajatori diferiţi.
Or, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 8 septembrie 2000, "interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite. În acest sens, interpretarea este faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. «Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza "C.R. contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]». Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii."
De altfel, prin Decizia nr. 1.044 din 25 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Secţia de contencios administrativ a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 şi a constatat că acestea nu contravin prevederilor legale în vigoare în prezent, respectiv celor ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, care a abrogat Legea nr. 6/1992, şi nici celor ale art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală.
Aşadar, Curtea constată că aspectele invocate de autorii excepţiei cu privire la acordarea concediului de odihnă numai la unitatea în care au funcţia de bază, în situaţia salariaţilor cumularzi, şi la aplicarea sau neaplicarea Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 reprezintă probleme de aplicare a legii care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci în competenţa instanţelor judecătoreşti.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, excepţie ridicată de Dana Pop, Cristina Vlad, Angelo Bulboacă, Ioana Stănescu, Ioan Onac, Rodica Ungur, Ioana Borda, Viorela Ciortea, Irsay Laszlo, Dana Vasilescu, Dan Cosma, Alexandru Georgescu, Komjatzegi Csaba, Stelian Petcu, Radu Roşu şi Adriana Bulboacă în Dosarul nr. 11.013/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
