Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 427 din 18 noiembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 5 decembrie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Luminiţa Mari-Jeane Eftimie în Dosarul nr. 938/2003 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal rãspund pãrţile Tudora Ispas şi Florin Naidin, prin reprezentant, lipsind autoarea excepţiei şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Pãrţile prezente solicitã Curţii Constituţionale respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiatã, depunând în acest sens note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , arãtând cã termenul reglementat de acest text de lege nu încalcã dispoziţiile constituţionale prevãzute de art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privatã, şi invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în aceastã materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 938/2003, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Luminiţa Mari-Jeane Eftimie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se aratã cã prin reglementarea prevãzutã de <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se aduce atingere directã dreptului de proprietate şi imprescriptibilitãţii acestui drept, întrucât se limiteazã expres posibilitatea de a cere în justiţie constatarea nulitãţii absolute a unor acte juridice de înstrãinare care au drept obiect imobile preluate în mod abuziv de stat.
Autoarea excepţiei considerã cã argumentul potrivit cãruia "justificarea majorã a adoptãrii acestei prevederi a fost aceea a asigurãrii securitãţii circuitului civil" este neîntemeiat, acţiunile foştilor proprietari urmând a fi supuse controlului justiţiei. Se susţine cã "nu ar plana nici un fel de insecuritate asupra circuitului juridic, a motiva în acest fel adoptarea acestui art. 46 alin. (5) însemnând a suspecta justiţia cã nu ar fi capabilã sã-şi îndeplineascã rolul, acela de garant al legalitãţii şi al statului de drept, conform art. 123 din Constituţia României".
Se mai aratã cã prin instituirea termenului prevãzut de <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , foştii proprietari sunt împiedicaţi sã promoveze acţiuni în justiţie în situaţiile în care au aflat cu întârziere de existenţa unor contracte de vânzare-cumpãrare încheiate cu încãlcarea dispoziţiilor legale, din cauza refuzului autoritãţilor care le-au încheiat de a le comunica, fiind nesocotit astfel dreptul de proprietate, drept real imprescriptibil, ocrotit de art. 41 din Constituţie.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti apreciazã cã textul de lege invocat nu afecteazã regimul proprietãţii, ci pe acela al nulitãţii anumitor acte juridice civile, care, de altfel, fiind reglementat de lege (imprescriptibilitatea acţiunilor în nulitate absolutã este prevãzutã de <>Decretul nr. 167/1958 ), iar nu de Constituţie, oferã legiuitorului posibilitatea de a deroga de la normele generale, când situaţii speciale o impun.
De asemenea, textul atacat nu interzice accesul la justiţie ori controlul judecãtoresc, ci doar stabileşte condiţiile de exerciţiu al acţiunii în nulitatea unei convenţii şi limitele în care aceasta poate fi exercitatã.
Rãmâne la latitudinea legiuitorului de a stabili situaţiile în care este oportunã limitarea în timp a exerciţiului unor acţiuni, în funcţie de specificitatea unor domenii, pentru a nu se perpetua la nesfârşit rezolvarea unor situaţii juridice deosebite şi incertitudinea ce planeazã asupra lor.
În concluzie, instanţa apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul aratã cã dispoziţiile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 dau expresie particularitãţilor specifice regimului juridic al nulitãţii actelor de înstrãinare având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa legii şi sunt menite sã grãbeascã clarificarea situaţiei juridice a acestora, prevenind eventualele contestaţii sau litigii privind titlul juridic în temeiul cãruia sunt stãpânite şi folosite asemenea imobile.
Derogarea de la dreptul comun în materia prescripţiei extinctive, prin instituirea unui termen special, în care persoanele interesate se pot adresa autoritãţilor publice, nu reprezintã o încãlcare a art. 41 din Constituţie, ci o normã juridicã specialã faţã de reglementarea generalã, impusã de necesitatea tranşãrii situaţiei juridice a unor imobile.
Prin urmare, se apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înãuntrul cãruia o persoanã are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecatã, nu încalcã art. 21 din Constituţie. Reglementarea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate stabili reguli deosebite în considerarea unor situaţii speciale.
Pe de altã parte, se apreciazã cã dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor, astfel încât prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietãţii, consacrate de art. 41 din Constituţie, se aplicã numai dupã reconstituirea dreptului de proprietate, ca efect al aplicãrii dispoziţiilor <>Legii nr. 10/2001 . În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin deciziile nr. 41/2003 şi 43/2003.
În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 123 din Constituţie, se precizeazã cã aceste critici sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei, neavând incidenţã în cauzã.
Se considerã astfel cã prevederile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate,
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi."
Termenul de un an, prevãzut de textul de lege criticat, a fost prelungit succesiv cu câte trei luni, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 145/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
Autoarea excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 21, 41 şi 123 din Constituţia României, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Textul constituţional are urmãtorul conţinut:
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";
- Art. 124: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
(3) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, de exemplu, prin <>Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003, şi prin <>Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003.
Cu acel prilej s-a reţinut cã liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie, a cãror stabilire este de competenţa exclusivã a legiuitorului, soluţie ce rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite de lege". În considerentele aceleiaşi decizii se reţine cã, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie sã nu fie afectat.
În jurisprudenţa sa Curtea a constatat cã "instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de naturã sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivã, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitãrii în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice civile.
Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cãrora li se subsumeazã şi instituirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã. [...] <>Art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulitãţii absolute a actelor juridice de înstrãinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigurã posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stãri de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilitãţii şi securitãţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate".
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea art. 44 din Constituţie, Curtea constatã cã, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacã de la o premisã greşitã constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului sãu de proprietate, fãcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", ca şi de cele ale art. 136 alin. (5) care consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private, "în condiţiile legii organice".
Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principialã conferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constatã cã, prin reglementarea dedusã controlului, legiuitorul nu a fãcut decât sã dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.
Pe de altã parte, Curtea constatã cã imprescriptibilitatea, consfinţitã cu titlu de principiu în legislaţia civilã, nu este consacratã ca atare de Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, sã deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusã controlului, fãrã a îndreptãţi calificarea reglementãrii respective ca fiind neconstituţionalã.
Mai mult, independent de raţiunile înfãţişate, împrejurarea cã persoana interesatã, deşi cunoştea sau ar fi trebuit sã cunoascã termenul de introducere a acţiunii în constatarea nulitãţii, precum şi consecinţele juridice ale nerespectãrii acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, aceasta invocând, de fapt, propria sa culpã (cu atât mai puţin scuzabilã cu cât respectivul termen a fost prelungit de douã ori), lipseşte de îndreptãţire critica reglementãrii în cauzã, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
În sfârşit, referitor la invocarea, în susţinerea criticii de neconstituţionalitate, a art. 124 din Constituţie, Curtea reţine cã aceasta este irelevantã, între textul legal dedus controlului şi norma constituţionalã invocatã nefiind posibilã nici o coliziune, date fiind domeniile de incidenţã diferite.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, al art. 2-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Luminiţa Mari-Jeane Eftimie în Dosarul nr. 938/2003 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 noiembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
