Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 427 din 1 iulie 2015 pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică ale elevilor din Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna
EMITENT: MINISTERUL JUSTIŢIEI - ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 21 iulie 2015
În conformitate cu prevederile art. 37 alin. (4) din Statutul elevilor Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, aprobat prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 508/2014,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare,
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta decizie.
ART. 1
Se aprobă Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică ale elevilor din Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
ART. 2
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate vor lua măsuri pentru îndeplinirea dispoziţiilor prezentei decizii.
ART. 3
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, orice dispoziţii contrare se abrogă.
ART. 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor,
Cătălin Claudiu Bejan
Bucureşti, 1 iulie 2015.
Nr. 427.
ANEXĂ
METODOLOGIE
de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică ale elevilor
din Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Prezenta metodologie reglementează modul de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică pentru elevii Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna.
(2) Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna este denumită în continuare Şcoală.
(3) În înţelesul prezentei metodologii, unităţile de deţinere sunt cele stabilite de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare.
ART. 2
(1) Stagiile de practică ale elevilor se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu Programa analitică a stagiului de practică, întocmită de către Şcoală, cu respectarea:
a) prevederilor planului-cadru de învăţământ şi ale programelor şcolare aprobate de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi avizate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice;
b) prevederilor Planului de învăţământ al Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna;
c) prevederilor Statutului elevilor Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, aprobat prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 508/2014, denumit în continuare Statutul elevilor din Şcoală;
d) prevederilor Regulamentului intern pentru elevii din Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, denumit în continuare Regulament intern pentru elevi;
e) prezentei metodologii.
(2) În perioada stagiilor de practică elevilor li se aplică prevederile Statutului elevilor din Şcoală, ale Regulamentului intern pentru elevi şi ale regulamentelor de ordine interioară ale unităţilor penitenciare în care aceştia efectuează stagiile de practică.
CAP. II
Obiectivele şi organizarea stagiilor de practică
SECŢIUNEA 1
Obiectivele generale ale stagiilor de practică
ART. 3
Obiectivele generale ale stagiilor de practică sunt următoarele:
a) consolidarea cunoştinţelor privind organizarea executării pedepselor şi măsurilor privative de libertate;
b) formarea şi consolidarea deprinderilor pentru executarea serviciului de pază pe perimetrele locurilor de deţinere, a serviciului în posturile de control, a serviciului de escortare a persoanelor private de libertate la punctele de lucru exterioare şi la organele judiciare ori la spitale civile, a serviciului de supraveghere a persoanelor private de libertate în secţiile de deţinere şi în alte locuri din incinta locurilor de deţinere;
c) cunoaşterea modului de acordare a drepturilor persoanelor private de libertate;
d) cunoaşterea modului de desfăşurare a activităţilor de educaţie şi asistenţă psihosocială cu persoanele private de libertate;
e) cunoaşterea directă şi formarea deprinderilor privind modul de gestionare a incidentelor operaţionale şi critice care pot să apară în timpul executării serviciului;
f) consolidarea cunoştinţelor privind modul de organizare a activităţii de evidenţă a persoanelor private de libertate;
g) cunoaşterea modului de organizare a muncii persoanelor private de libertate.
SECŢIUNEA a 2-a
Organizarea stagiilor de practică
ART. 4
(1) Obiectivele specifice, tematica specifică de abordat, numărul minim şi categoria serviciilor/activităţilor, desfăşurarea stagiului de practică se reglementează prin programa analitică a stagiului de practică, în concordanţă cu materia parcursă până la momentul începerii stagiului.
(2) Programa analitică a stagiului de practică este întocmită de către directorul Şcolii, avizată de către directorul Direcţiei management resurse umane, directorul Direcţiei siguranţa deţinerii şi regim penitenciar şi directorul Direcţiei reintegrare socială şi este aprobată de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu cel puţin 20 de zile înainte de începerea fiecărui stagiu de practică.
(3) Perioadele de desfăşurare a stagiilor de practică se stabilesc prin planul de învăţământ al Şcolii.
(4) Programa analitică se întocmeşte pentru fiecare stagiu de practică organizat de către Şcoală în unităţile penitenciare.
ART. 5
(1) Unităţile penitenciare în care se desfăşoară stagiile de practică şi repartizarea numerică a elevilor se stabilesc prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea fiecărui stagiu de practică, la propunerea directorului Şcolii.
(2) Criteriile care stau la baza stabilirii unităţilor penitenciare în care elevii pot să efectueze stagiile de practică sunt următoarele:
a) posibilitatea îndeplinirii obiectivelor stagiilor de practică stabilite prin programa analitică a stagiului de practică;
b) existenţa la unităţile penitenciare a unor condiţii corespunzătoare de cazare a elevilor, conform Statutului elevilor din Şcoală, amenajate în sectoarele administrative sau în spaţiile auxiliare ale unităţilor penitenciare.
(3) Repartizarea nominală a elevilor pentru desfăşurarea stagiilor de practică se face prin decizie de către directorul Şcolii, ţinându-se cont de situaţia şcolară şi de nevoile de pregătire ale elevilor, în condiţiile alin. (2).
ART. 6
Şcoala comunică unităţilor penitenciare, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de începerea stagiului, tabelul nominal cu elevii repartizaţi, elevi responsabili de grupe, precum şi întreaga documentaţie necesară desfăşurării stagiului de practică.
ART. 7
Directorii unităţilor penitenciare răspund de respectarea strictă a programei analitice a stagiului de practică şi a prezentei metodologii, urmărind îndeplinirea obiectivelor, parcurgerea tematicii şi efectuarea serviciilor/activităţilor de către elevi în stagiul de practică.
ART. 8
(1) Pentru coordonarea stagiului de practică, directorul unităţii penitenciare în care sunt repartizaţi elevii desemnează, prin decizie de zi pe unitate, ofiţerul cu formarea profesională din cadrul birourilor/compartimentelor resurse umane şi formare profesională sau, în lipsa acestuia, un alt ofiţer.
(2) Atribuţiile specifice privind organizarea, coordonarea şi controlul stagiilor de practică la nivelul unităţilor penitenciare sunt înscrise în fişa postului, pentru funcţiile de ofiţer cu formarea profesională, sau în anexa la fişa postului, pentru alte categorii de personal desemnat cu astfel de responsabilităţi la nivelul unităţii penitenciare.
(3) Ofiţerii coordonatori ai stagiilor de practică au următoarele atribuţii:
a) instruiesc elevii repartizaţi în stagiul de practică cu privire la regulamentul de ordine interioară şi planul de alarmare al unităţii penitenciare şi cu privire la modul de organizare, desfăşurare şi evaluare a stagiului de practică;
b) organizează stagiul de practică în unităţile penitenciare şi urmăresc respectarea strictă a prezentei metodologii şi a programei analitice a stagiului de practică, cu raportare la Statutul elevilor din Şcoală;
c) verifică, îndrumă şi monitorizează permanent activitatea elevilor aflaţi în stagiul de practică;
d) instruiesc, îndrumă şi coordonează activitatea îndrumătorilor de practică;
e) transmit îndrumătorilor de practică programele analitice pentru categoriile de servicii ce urmează a fi efectuate de către elevii repartizaţi acestora;
f) îndrumă şi coordonează activitatea îndrumătorilor privind evaluarea elevilor în conformitate cu programa analitică a stagiului de practică;
g) întocmesc documentele specifice stagiului de practică.
(4) Ofiţerii coordonatori ai stagiilor de practică întocmesc, la intervale de maximum 15 zile lucrătoare, analize periodice cu privire la respectarea programei analitice a stagiului de practică, stadiul îndeplinirii obiectivelor de practică şi la respectarea graficelor de servicii/activităţi desfăşurate de către elevi, respectiv prezenţa efectivă a elevilor în servicii/activităţi.
(5) Analizele prevăzute la alin. (4) se înaintează spre avizare directorilor adjuncţi pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar şi spre aprobare directorilor unităţilor penitenciare.
(6) Materialele de analiză prevăzute la alin. (4) sunt discutate în consiliile de conducere ale unităţilor de penitenciare şi trimise la Şcoală prin e-mail, document scanat, în termen de 5 zile de la aprobare.
(7) În materialul de analiză întocmit conform alin. (4) sunt înscrise în mod obligatoriu orice constatări referitoare la nerespectarea programei analitice a stagiului de practică şi sunt stabilite măsuri urgente de remediere a neregulilor, inclusiv măsuri disciplinare pentru personalul responsabil, dacă este cazul.
ART. 9
Înaintea plecării din Şcoală, elevii sunt instruiţi, pe bază de semnătură, cu privire la regulile care trebuie respectate în timpul efectuării stagiului de practică.
ART. 10
Directorul Şcolii, prin decizie, desemnează elevi responsabili de grupe pentru fiecare unitate penitenciară în care se desfăşoară stagiul de practică.
ART. 11
Elevul responsabil de grupă are următoarele îndatoriri:
a) să transmită elevilor care efectuează stagiul de practică la unitatea penitenciară respectivă dispoziţiile ofiţerului coordonator;
b) să informeze ofiţerul coordonator şi conducerea Şcolii despre problemele ridicate de elevi sau care au legătură cu stagiul de practică;
c) să cunoască locul în care se află elevii care efectuează stagiul de practică la unitatea penitenciară respectivă;
d) să urmărească respectarea regulilor stabilite, în cazul în care deplasarea la/de la unităţile penitenciare se realizează în grup organizat;
e) să întocmească, în prima zi a stagiului de practică, tabelul cu adresele şi numerele de telefon ale elevilor din grupă şi să îl înmâneze ofiţerului coordonator al stagiului de practică.
ART. 12
Înaintea plecării în stagiul de practică, elevii primesc ordinele de serviciu pentru deplasarea la unităţile penitenciare şi pentru revenirea la Şcoală.
CAP. III
Desfăşurarea stagiilor de practică
SECŢIUNEA 1
Reglementări generale
ART. 13
(1) În perioada stagiului de practică, elevii sunt asimilaţi personalului şi sunt obligaţi să execute dispoziţiile personalului căruia i se subordonează în unităţile penitenciare în care sunt repartizaţi.
(2) În perioada stagiului de practică, elevii sunt incluşi în planurile de alarmare ale unităţilor penitenciare, la urgenţa a II-a, în anexe distincte, fiind instruiţi de către ofiţerul coordonator al stagiului de practică cu privire la obligaţiile care decurg şi pe care trebuie să le respecte.
ART. 14
Elevii participă la activităţile de perfecţionare a pregătirii profesionale care se efectuează cu personalul unităţilor penitenciare în care sunt repartizaţi, cu aprobarea scrisă a directorului unităţii.
ART. 15
Elevii au dreptul să adreseze cereri, să facă sesizări şi propuneri conducerilor unităţilor penitenciare în care efectuează stagiile de practică, aplicându-se corespunzător prevederile art. 41-43 din Statutul elevilor din Şcoală.
ART. 16
În cazul în care elevii se evidenţiază în mod deosebit în timpul efectuării misiunilor/serviciilor/activităţilor, directorul unităţii penitenciare în care efectuează stagiul de practică poate propune directorului Şcolii acordarea unei recompense, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) şi ale art. 75 din Statutul elevilor din Şcoală.
ART. 17
(1) În cazul în care elevii săvârşesc fapte care constituie abateri disciplinare în timpul efectuării stagiilor de practică, directorii unităţilor penitenciare informează în scris directorul Şcolii pentru demararea procedurii disciplinare în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) şi ale art. 80-83 din Statutul elevilor din Şcoală.
(2) Cercetarea prealabilă în situaţia prevăzută la alin. (1) se dispune de către directorului unităţii penitenciare şi se efectuează de către ofiţerul coordonator al stagiului de practică din unitatea penitenciară, în conformitate cu prevederile Statutului elevilor din Şcoală şi Regulamentul intern pentru elevi.
(3) Referatul de cercetare şi celelalte documente întocmite în legătură cu situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se trimit la Şcoală, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la săvârşirea abaterii disciplinare.
(4) Sancţiunile disciplinare în situaţia prevăzută la alin. (1) se aplică de către directorul şcolii, în conformitate cu prevederile din Statutul elevilor din Şcoală.
SECŢIUNEA a 2-a
Efectuarea serviciilor/activităţilor de către elevi
ART. 18
Elevii se deplasează de la sediul Şcolii la unităţile penitenciare şi de la unităţile penitenciare la sediul Şcolii individual sau în grupuri, conform repartizării.
ART. 19
Elevii se prezintă la unităţile penitenciare la data şi ora stabilite cu ocazia instruirii efectuate la Şcoală.
ART. 20
(1) În prima zi a stagiului de practică, elevii sunt instruiţi de către ofiţerul coordonator al stagiului de practică şi de alte persoane desemnate de directorul unităţii penitenciare, cu atribuţii în acest sens, cu privire la:
a) regulile care trebuie respectate în timpul efectuării stagiului de practică;
b) organizarea interioară a unităţii penitenciare;
c) normele de securitate şi sănătate în muncă;
d) normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
(2) Ofiţerul coordonator al stagiului de practică constituie, pentru fiecare elev, un dosar de practică, care va cuprinde documentele comune, precum şi evaluările individuale ale fiecărui elev.
(3) În perioada stagiilor de practică elevii sunt autorizaţi pentru acces la informaţii clasificate "secret de serviciu", de către directorul unităţii penitenciare în care aceştia sunt repartizaţi să desfăşoare stagiile de practică, la recomandarea directorului Şcolii, cu avizul sau la propunerea funcţionarului de securitate din unitatea penitenciară, conform prevederilor art. 87 din Statutul elevilor din Şcoală.
(4) Cu ocazia autorizării, elevii vor fi instruiţi cu privire la cerinţele de protecţie a informaţiilor clasificate, de către funcţionarul de securitate, în conformitate cu art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu coroborat cu art. 35 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) După efectuarea instructajului, elevii vor semna angajamentul de confidenţialitate şi fişa de pregătire individuală, prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) După autorizarea privind accesul la informaţii clasificate, ofiţerul coordonator al stagiului de practică va efectua instructajul elevilor privind planul de alarmare al unităţii penitenciare.
ART. 21
(1) În perioada stagiilor de practică elevii efectuează următoarele categorii de servicii/activităţi, numai sub îndrumarea şi supravegherea unor membri ai personalului cu probitate şi bună experienţă profesională:
a) servicii de pază pe perimetrul locului de deţinere - program de 12 ore, ziua şi noaptea;
b) servicii în postul de control de la intrarea în locul de deţinere - program de 12 ore, ziua;
c) servicii în postul de control de la intrarea în sectorul de deţinere - program de 12 ore, ziua;
d) servicii de supraveghere a persoanelor private de libertate în secţiile de deţinere - program de 12 ore, ziua şi noaptea;
e) servicii de supraveghere la sectorul de acordare a vizitelor şi pachetelor - program de 8/12 ore, ziua;
f) servicii de escortare a persoanelor private de libertate la punctele de lucru exterioare - program de 8 ore, ziua;
g) servicii de escortare a persoanelor private de libertate la organele judiciare - program de 8 ore, ziua;
h) servicii la centrul de supraveghere electronică al locului de deţinere - program de 12 ore, ziua;
i) activităţi la biroul/compartimentul "Evidenţa persoanelor private de libertate" - program de 8 ore, ziua;
j) activităţi la biroul/compartimentul "Organizarea muncii persoanelor private de libertate" - program de 8 ore, ziua.
(2) Numărul minim de ore din fiecare categorie de servicii/activităţi stabilit în programa analitică a stagiului de practică se efectuează în mod obligatoriu.
ART. 22
(1) Se interzice numirea elevilor aflaţi în stagiile de practică pentru executarea unor misiuni izolate şi care presupun un grad de risc ridicat.
(2) Personalul care are în subordine elevi aflaţi în stagiul de practică poartă întreaga răspundere pentru dispoziţiile transmise şi misiunile încredinţate acestora, fiind obligat să analizeze cu responsabilitate gradul de risc raportat la experienţa, competenţele profesionale şi abilităţile personale ale elevilor.
ART. 23
(1) În cazul în care sunt prezentate persoane private de libertate la unităţi medicale din afara sistemului penitenciar, elevii pot executa servicii de escortare şi supraveghere a acestora, sub îndrumarea şi supravegherea unor agenţi cu experienţă profesională, cu respectarea prevederilor art. 22.
(2) Pentru situaţia prevăzută la alin. (1), orele necesare pentru astfel de servicii sunt alocate din numărul orelor stabilite pentru serviciile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. f).
(3) Atunci când elevii efectuează serviciile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. d), aceştia pot efectua şi activităţi de însoţire a persoanelor private de libertate în incinta locului de deţinere şi de supraveghere la curţile de plimbare, cu respectarea prevederilor art. 22.
(4) În timpul alocat efectuării serviciilor în interiorul locului de deţinere, elevii pot participa la activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială desfăşurate cu persoanele private de libertate, la şedinţele comisiei de acordare a recompenselor şi ale comisiei de disciplină.
(5) În timpul alocat efectuării activităţilor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. i), elevii pot participa la şedinţele comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate şi la şedinţele comisiei pentru liberare condiţionată.
(6) Participarea elevilor la activităţile comisiilor prevăzute la alin. (4) şi (5) este permisă numai cu acordul preşedinţilor de comisii.
ART. 24
(1) Îndrumarea activităţii elevilor în stagiile de practică în timpul executării serviciilor/activităţilor prevăzute la art. 21 se realizează de către îndrumătorii de practică, numiţi prin decizie de zi pe unitate.
(2) Îndrumător de practică este persoana specializată pentru fiecare tip de serviciu sau de misiune efectuat de către elevi (pază, escortare, supraveghere, evidenţă etc.), de regulă ofiţer, stabilită prin decizie de zi pe unitate să asigure planificarea, îndrumarea şi coordonarea elevilor, precum şi coordonarea procesului de evaluare a activităţilor practice desfăşurate de către elevi, cu respectarea strictă a programei analitice a stagiului de practică.
(3) Activitatea de îndrumător de practică pentru serviciile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. a)-e) şi h) se realizează de către şeful de tură.
(4) Activitatea de îndrumător de practică pentru serviciile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. f) şi g) se realizează de către şeful serviciului/ofiţerul instructor siguranţa deţinerii desemnat să coordoneze activităţile de escortare a persoanelor private de libertate.
(5) Activitatea de îndrumător de practică pentru serviciile prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. i) şi j) se realizează de către şeful biroului/compartimentului Evidenţa persoanelor private de libertate.
(6) În cazuri temeinic justificate, directorul unităţii poate numi ca îndrumători de practică şi alţi funcţionari publici cu statut special.
(7) Sistemul de evaluare a elevilor în stagiul de practică este stabilit prin programa analitică a stagiului de practică.
ART. 25
(1) Ofiţerii coordonatori ai stagiilor de practică şi ofiţerii îndrumători de practică au obligaţia de a pune la dispoziţia elevilor, pentru studiu, actele normative de interes pentru pregătirea lor profesională.
(2) În scopul consolidării cunoştinţelor profesionale, ofiţerii coordonatori ai stagiilor de practică pot pune la dispoziţia elevilor, pentru studiu, în timpul efectuării serviciilor, documente care conţin informaţii clasificate "secret de serviciu", în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (3), cu respectarea prevederilor art. 60 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 105 din PIC - 1 Norme interne privind protecţia informaţiilor clasificate în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor subordonate.
ART. 26
(1) Pentru toţi elevii se realizează - pentru fiecare serviciu/activitate - consemnarea nominală în documentele de serviciu din unităţile penitenciare în care efectuează stagiul de practică, în aceleaşi condiţii ca pentru personalul propriu, (registre de planificare, condică de prezenţă).
(2) Programul de lucru stabilit pentru elevi trebuie să respecte regulile şi principiile legale stabilite pentru personalul propriu al unităţilor penitenciare în care îşi desfăşoară stagiul de practică şi se consemnează în decizie de zi pe unitate.
(3) În registrele de evidenţă pentru intrări-ieşiri aferente posturilor de control se consemnează toate intrările şi ieşirile fiecărui elev, în/din locul de deţinere şi în/din sectorul de deţinere.
SECŢIUNEA a 3-a
Învoirile elevilor
ART. 27
În perioada stagiilor de practică, elevii pot beneficia de învoiri, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (4) şi (5) şi ale art. 72 alin. (1), (2) şi (4) din Statutul elevilor din Şcoală.
ART. 28
(1) După finalizarea stagiilor de practică, directorii unităţilor penitenciare trimit la Şcoală, împreună cu celelalte documente specifice şi cererile de învoire aprobate, şi documentele justificative anexate.
(2) Durata şi motivele acordării învoirilor se consemnează în referatele întocmite de ofiţerii coordonatori la finalizarea stagiilor de practică.
SECŢIUNEA a 4-a
Absenţele nemotivate ale elevilor
ART. 29
Absenţele nemotivate de la practică ale elevilor se comunică de îndată la Şcoală de către directorii unităţilor penitenciare în care au fost repartizaţi, cu precizarea măsurilor dispuse ori propuse faţă de aceştia, inclusiv cele de natură disciplinară.
SECŢIUNEA a 5-a
Cazarea elevilor
ART. 30
(1) Elevii aflaţi în stagiul de practică sunt cazaţi gratuit în unităţile penitenciare care dispun de locuri de cazare, în condiţiile prevăzute la art. 51 alin. (1) din Statutul elevilor din Şcoală şi ale art. 5 alin. (2) lit. b) din prezenta metodologie.
(2) Elevii aflaţi în stagiul de practică pot locui în afara unităţilor penitenciare, cu aprobarea directorului Şcolii, la repartizarea în practică, sau a directorului unităţii penitenciare, în timpul stagiului de practică, în următoarele situaţii:
a) au locuinţă proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea penitenciară sau în localităţile situate la o distanţă de maximum 30 kilometri faţă de sediul unităţii penitenciare unde îşi desfăşoară practica, fără cheltuieli de transport;
b) domiciliază împreună cu părinţii sau cu rude până la gradul II în localitatea în care îşi are sediul unitatea penitenciară sau în localităţile situate la o distanţă de maximum 30 kilometri faţă de sediul unităţii penitenciare unde îşi desfăşoară practica, fără cheltuieli de transport;
c) alte situaţii justificate, în localităţi situate la o distanţă de maximum 30 km faţă de sediul unităţii penitenciare unde îşi desfăşoară practica, fără implicaţii financiare din partea unităţii.
ART. 31
(1) În afara orelor afectate efectuării serviciilor/activităţilor, elevii beneficiază de timp liber.
(2) Elevii cazaţi în unităţile penitenciare în timpul stagiului de practică îşi pot petrece timpul liber în afara acestora, cu respectarea normelor interne privind accesul.
SECŢIUNEA a 6-a
Hrănirea elevilor
ART. 32
În perioada stagiului de practică, elevii sunt alocaţi la hrană conform prevederilor art. 47-49 din Statutul elevilor din Şcoală.
SECŢIUNEA a 7-a
Asistenţa medicală a elevilor
ART. 33
În perioada stagiilor de practică, elevii beneficiază de asistenţă medicală, în conformitate cu prevederile art. 57 din Statutul elevilor din Şcoală.
ART. 34
(1) Ofiţerii coordonatori ai stagiilor de practică trimit la Şcoală copiile documentelor care atestă scutirile medicale sau internările în instituţii medicale în termen de cel mult 24 ore de la primirea acestora.
(2) Durata scutirilor medicale nu trebuie să depăşească durata prevăzută în actele normative în vigoare.
(3) Durata scutirilor medicale sau a internărilor în instituţii medicale se consemnează în referatele întocmite de ofiţerii coordonatori la finalizarea stagiilor de practică.
(4) În cazul în care durata cumulată a scutirilor medicale ale unui elev depăşeşte jumătate din durata stagiului de practică, elevul în cauză nu este evaluat.
(5) Pentru elevul aflat în situaţia prevăzută la alin. (4) se aplică prevederile art. 17 alin. (2) lit. b) şi art. 20 alin. (1) din Statutul elevilor din Şcoală.
SECŢIUNEA a 8-a
Echipamentul şi dotarea elevilor
ART. 35
În timpul efectuării serviciilor/activităţilor, elevii sunt echipaţi în uniformă de oraş sau în uniformă de instrucţie, conform deciziei directorului de unitate.
ART. 36
(1) În funcţie de specificul serviciilor/activităţilor pe care le desfăşoară, elevii sunt dotaţi cu armamentul, muniţia, mijloacele şi documentele necesare îndeplinirii în bune condiţii a atribuţiilor.
(2) Se interzice dotarea elevilor din Republica Moldova cu armament şi muniţie în timpul stagiului de practică, cu excepţia situaţiilor în care aceştia participă la şedinţele de tragere organizate la nivelul unităţii penitenciare pentru personalul propriu.
SECŢIUNEA a 9-a
Controlul şi îndrumarea stagiului de practică
ART. 37
(1) Desfăşurarea stagiilor de practică, respectarea obiectivelor, a categoriilor de servicii/activităţi şi a normelor stabilite în prezenta metodologie şi în programele analitice ale stagiilor de practică sunt monitorizate de către Direcţia management resurse umane din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi de către Şcoală prin controale directe, studii şi materiale de analiză întocmite de către unităţile penitenciare sau de către Şcoală.
(2) Directorul Şcolii răspunde de organizarea şi desfăşurarea activităţilor de îndrumare şi control a stagiilor de practică efectuate de către elevi în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3) Pentru organizarea activităţilor de îndrumare şi control ale stagiilor de practică pentru elevi, directorul Şcolii întocmeşte un plan de control pe care îl supune spre aprobare directorului Direcţiei management resurse umane.
(4) Directorul Direcţiei management resurse umane poate dispune personalului propriu din subordine sau personalului Şcolii efectuarea unor activităţi de îndrumare şi control ale stagiilor de practică.
(5) Personalul numit să efectueze misiuni de control şi îndrumare a stagiilor de practică conform planului de control aprobat are acces în unităţile penitenciare şi sectoarele de deţinere ale acestora cu respectarea prevederilor legale în vigoare, precum şi acces la informaţii clasificate nivel "secret de serviciu", care au legătură cu stagiul de practică sau cu activitatea de documentare profesională, cu respectarea principiului nevoii de a cunoaşte.
ART. 38
În perioada în care se află în control şi îndrumare a practicii elevilor la o unitate penitenciară, personalul din sectorul învăţământ al Şcolii are următoarele atribuţii:
a) împreună cu directorul unităţii penitenciare şi cu ofiţerul coordonator efectuează analize asupra modului în care se desfăşoară practica elevilor;
b) urmăreşte stadiul realizării obiectivelor stagiului de practică, informându-se despre aspectele asupra cărora trebuie pus un accent deosebit în pregătirea elevilor, conform obiectivelor de control aprobate în planul de control definit la art. 37 alin. (3);
c) verifică existenţa deciziei de zi pe unitate privind numirea ofiţerului coordonator al stagiului de practică şi înscrierea atribuţiilor acestuia în fişa postului sau, după caz, anexa la fişa postului;
d) verifică existenţa deciziei de zi pe unitate privind numirea îndrumătorilor de practică şi activităţile de instruire a acestora de către ofiţerul coordonator;
e) urmăreşte modul de realizare a analizelor periodice prevăzute la art. 8 alin. (4);
f) se informează cu privire la asigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru stagiul de practică al elevilor;
g) asigură consiliere şi îndrumare privind organizarea şi desfăşurarea stagiului de practică, precum şi privind aplicarea corectă a sistemului de evaluare a elevilor;
h) realizează documentarea în specialitate;
i) prezintă directorului unităţii penitenciare rezultatele activităţii de control şi îndrumare şi stabilesc împreună, dacă este cazul, măsuri de remediere.
ART. 39
Modul de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică reprezintă obiectiv de control permanent pentru controalele de fond sau tematice efectuate de către Serviciul inspecţie penitenciară, Direcţia management resurse umane sau Direcţia siguranţa deţinerii şi regim penitenciar din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
CAP. IV
Finalizarea stagiilor de practică
ART. 40
(1) Finalizarea stagiului de practică, procedura de evaluare a elevilor, sistemul de notare, precum şi documentele specifice care se întocmesc pe timpul stagiului de practică şi la încheierea acestuia se stabilesc prin programa analitică a stagiului de practică.
(2) Elevii sunt evaluaţi numai dacă au efectuat cel puţin jumătate din durata stagiului de practică şi cel puţin jumătate din numărul de ore prevăzut pentru fiecare categorie de servicii/activităţi în programa analitică a stagiului de practică.
ART. 41
Se interzice transmiterea prin intermediul elevilor către Şcoală sau de la Şcoală către unităţi a documentelor prevăzute la art. 8 alin. (4) şi la art. 17 alin. (1) şi (3) sau a altor documente în legătură cu serviciul ori cu stagiul de practică.
ART. 42
Nota minimă de promovare pentru fiecare stagiu de practică este 7,00, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) lit. b) din Statutul elevilor din Şcoală.
ART. 43
În termen de 30 de zile de la finalizarea stagiului de practică, directorul Şcolii înaintează la Direcţiei management resurse umane din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Direcţiei siguranţa deţinerii şi regim penitenciar un material de analiză a modului de organizare şi desfăşurare a stagiului de practică.
CAP. V
Dispoziţii finale
ART. 44
(1) Prezenta metodologie se aplică începând cu anul de învăţământ consecutiv intrării ei în vigoare.
(2) Metodologia se aplică în mod corespunzător şi cu privire la stagiile de practică efectuate de către agenţii aflaţi la cursuri de specializare.
ART. 45
(1) În timpul stagiilor de practică elevii pot fi implicaţi în activităţi şi misiuni specifice sistemului penitenciar în ţară sau în străinătate, la propunerea directorului Şcolii sau a directorul unităţii penitenciare, în condiţiile prevăzute în art. 4 alin. (3) din Statutul elevilor din Şcoală.
(2) Durata activităţilor şi misiunilor desfăşurate de către elevi în condiţiile prevăzute la alin. (1) se consideră stagiu de practică efectuat şi se scade în mod proporţional din numărul de ore alocat pentru fiecare categorie de servicii/activităţi stabilite în programa analitică a stagiului de practică.
ART. 46
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate dispune încetarea totală sau temporară a stagiului de practică şi participarea lor la misiuni specifice sistemului penitenciar ori comunitare, în conformitate cu art. 89 alin. (1) din Statutul elevilor din Şcoală.
ART. 47
În vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a stagiilor de practică ale elevilor, Şcoala va înainta unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Statutul elevilor din Şcoală şi Regulamentul intern pentru elevi.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: