Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 424 din 13 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum si ale art. 127, ale art. 137 alin. (4) si ale art. 172 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Ion Tiucã - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Agroindustriala Rupea" - S.A. în Dosarul nr. 82/F/2004 al Tribunalului Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ, care formeazã obiectul Dosarului nr. 279D/2005 al Curţii Constituţionale, precum şi a excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 127, art. 137 alin. (4) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Astoria" - S.R.L. Braşov în Dosarul nr. 557/F/2004 al aceleiaşi instanţe, care formeazã obiectul Dosarului nr. 307D/2005 al Curţii Constituţionale. În şedinţa de judecatã din data de 14 iulie 2005, Curtea Constituţionalã a dispus conexarea celor douã dosare, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 . La apelul nominal fãcut în şedinţa de judecatã de astãzi rãspunde reprezentantul Societãţii Comerciale "Astoria" - S.R.L. Braşov, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate prezent la dezbateri solicitã admiterea acesteia, considerând cã textul <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , care prevede scutirea cererilor creditorilor bugetari de taxa judiciarã de timbru, este discriminatoriu în comparaţie cu ceilalţi creditori. De asemenea, textul de lege care prevede scutirea cererilor organelor fiscale de plata vreunei cauţiuni încalcã, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 21 din Constituţie. Referitor la <>art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, se aratã cã acest text încalcã dispoziţiile constituţionale care reglementeazã dreptul de proprietate, deoarece prevede cã termenul de prescripţie de 5 ani privind dreptul de a cere executarea silitã a creanţelor fiscale se naşte de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat naştere dreptul. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile legale criticate referitoare la termenul de prescripţie, precum şi modalitatea de calcul al acestuia nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a legii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 21 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 82/F/2004, Tribunalul Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 . De asemenea, prin Încheierea din 22 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 557/F/2004, al aceleiaşi instanţe de judecatã, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 127, art. 137 alin. (4) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 . Excepţiile au fost ridicate de Societatea Comercialã "Agroindustriala Rupea" - S.A. şi de Societatea Comercialã "Astoria" - S.R.L. Braşov în cadrul unor cauze având ca obiect cererile de deschidere a procedurii de reorganizare şi lichidare judiciarã formulate în baza <>Legii nr. 64/1995 împotriva autorilor excepţiei. În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţã, cã prevederile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , care reglementeazã scutirea cererilor şi acţiunilor, inclusiv a cãilor de atac introduse de autoritãţile publice, de taxa judiciarã de timbru, precum şi cele ale <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , care prevãd scutirea organelor fiscale de la consemnarea unei cauţiuni, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, 44, 45 şi 136. În acest sens, se aratã cã este neconstituţionalã reglementarea criticatã care prevede cã "o cerere de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului fãcutã de un creditor bugetar [...] este scutitã de plata taxelor judiciare de timbru, [întrucât] se creeazã, pe de o parte, o situaţie privilegiatã a acestuia în raport cu alţi creditori, iar pe de altã parte, se creeazã o situaţie privilegiatã şi faţã de debitorul bugetar care este obligat sã plãteascã taxele judiciare de timbru pentru a putea sã se apere faţã de cererile creditorilor bugetari". În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse celorlalte prevederi legale, susţinute în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 307/2005, şi anume celor ale art. 127 şi <>art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , autorul excepţiei considerã cã sunt încãlcate aceleaşi dispoziţii constituţionale, apreciind cã, "astfel, pe de o parte, se produce un dezechilibru major între creditorii bugetari şi ceilalţi creditori ai unei societãţi comerciale, iar, pe de altã parte, aduce comerciantul în imposibilitatea desdãunãrii în cazul în care se dovedeşte cã cererea înaintatã de creditorul bugetar este nefondatã". Tribunalul Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi a celor ale <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, ridicate în Dosarul nr. 82/F/2004, conform dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , apreciazã, în esenţã, cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, prevãzut de art. 16. În acest sens, instanţa menţioneazã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cu referire la deciziile nr. 183 din 10 octombrie 2000, nr. 87 din 20 martie 2001 şi nr. 29 din 30 ianuarie 2002, "în care s-a arãtat, în mod constant, cã egalitatea [...] nu pretinde uniformitate, ci presupune existenţa unui tratament egal pentru persoane aflate în situaţii similare, precum şi reglementarea unor mãsuri sau soluţii diferite pentru situaţii diferite". De asemenea, instanţa considerã cã scutirea, prin lege, de plata taxei de timbru a acţiunilor judecãtoreşti introduse de instituţiile publice este constituţionalã "şi prin prisma analizei destinaţiei acestor sume de bani [...]". În ceea ce priveşte susţinerea cã dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 ar încãlca textul constituţional al art. 44 alin. (2) privind garantarea proprietãţii private, instanţa, precizând cã prin promovarea cererii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov se urmãreşte recuperarea unor venituri ale statului, menţioneazã cã "aceste garanţii constituţionale privesc orice fel de proprietate privatã care este garantatã şi ocrotitã în mod egal indiferent de proprietar şi nicidecum proprietatea publicã al cãrui regim este stabilit la art. 136 din Constituţie". În acest sens, sunt menţionate deciziile Curţii Constituţionale nr. 185/2000 şi nr. 4/2003. În legãturã cu invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, care prevãd accesul liber al persoanei la o activitate economicã, instanţa considerã cã "acest drept nu i-a fost încãlcat în nici un mod prin sesizarea instanţei de cãtre creditoare şi nici prin scutirea Ministerului Finanţelor de plata unei taxe judiciare de timbru sau de plata unei cauţiuni". De asemenea, instanţa mai aratã, în legãturã cu dispoziţiile <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , cã "<>art. 38 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 (aplicabil în speţã) nu instituie obligaţia creditorului de a depune o cauţiune, ci lasã cererea debitoarei la aprecierea judecãtorului-sindic", iar, pe de altã parte, "debitoarea nu a indicat ce pagube i s-au produs, sau i s-ar putea produce prin înregistrarea cererii creditoarei". Referitor la dispoziţiile constituţionale ale art. 136 alin. (5), invocate, de asemenea, în susţinerea excepţiei, instanţa considerã cã şi acestea se referã la proprietatea privatã. Or, opineazã instanţa, "cererile avute în vedere [de textele criticate] au ca obiect venituri publice. Taxele de timbru judiciare şi cauţiunea s-ar plãti din bugetul de stat. Plata de cãtre Ministerul Finanţelor a acestor taxe ar determina scoaterea temporarã şi nejustificatã a unor sume de bani din bugetul statului pentru a fi recuperate ulterior. [...] Plata taxelor de timbru este o obligaţie şi nu un drept. Legiuitorul, în considerarea anumitor situaţii determinate, poate stabili anumite excepţii de la plata acestor taxe." Instanţa de judecatã, formulându-şi opinia asupra excepţiei ridicate în Dosarul nr. 557/F/2004 cu privire la scutirea autoritãţilor fiscale de plata taxelor judiciare de timbru şi a cauţiunii, apreciazã cã dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Este menţionatã, în acest sens, de cãtre instanţã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, "care a relevat constant cã scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru şi a cauţiunii datorate în cazul formulãrii unei cereri de deschidere a procedurii prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 este justificatã în mod obiectiv şi raţional de faptul cã autoritãţile respective, creditori bugetari, sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat". În conformitate cu prevederile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sãu de vedere, având un conţinut asemãnãtor, considerã, în esenţã, cã excepţiile sunt neîntemeiate. În argumentarea acestei susţineri, Guvernul aratã, referitor la scutirea organelor fiscale de la consemnarea cauţiunii prevãzute de <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , cã aceasta este "consecinţa faptului cã în realizarea creanţelor fiscale şi, de altfel, în întreaga activitate de administrare a creanţelor fiscale, organele fiscale reprezintã interesele generale ale societãţii". Astfel, aratã Guvernul, cauţiunea a fost "instituitã în vederea împiedicãrii introducerii abuzive a cererilor de deschidere a procedurii reoganizãrii judiciare şi a falimentului, însã în cazul organelor fiscale de executare acestea au chiar obligaţia de a solicita deschiderea procedurii, astfel încât obligarea la plata cauţiunii nu îşi mai gãseşte justificarea". Se apreciazã, de asemenea, cã "din interpretarea sistematicã a dispoziţiilor Legii fundamentale rezultã cã reglementarea procedurii de judecatã este de competenţa exclusivã a legiuitorului, [iar] soluţia legislativã criticatã corespunde celor statuate în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale". În acest sens, este menţionatã <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994 . În legãturã cu critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , Guvernul menţioneazã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 509/2004 prin care s-a statuat cã "scutirea autoritãţilor publice vizate de textele criticate de taxele judiciare de timbru este justificatã, în mod obiectiv şi raţional, de faptul cã autoritãţile respective - creditori bugetari - sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate (formal) sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget". Referitor la invocarea de cãtre autorii excepţiei a încãlcãrii prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (5), Guvernul susţine cã acestea vizeazã protecţia proprietãţii private şi cã, în consecinţã, nu sunt incidente în cauzã. Totodatã, Guvernul aratã, referitor la invocarea încãlcãrii prevederilor art. 45 din Constituţie, cã "din interpretarea dispoziţiilor constituţionale menţionate reiese cã exercitarea accesului liber al persoanei la o activitate economicã, precum şi a liberei iniţiative este garantatã în condiţiile legii, impunându-se concluzia cã debitoarea se bucurã de aceastã garanţie constituţionalã, în condiţiile respectãrii reglementãrilor financiar-fiscale şi contabile". În punctul de vedere al Guvernului se mai aratã cã "instituirea unui termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silitã a creanţelor fiscale de 5 ani şi a neperimãrii executãrii silite a acestor creanţe reprezintã prerogativa exclusivã a legiuitorului, care a consacrat [...] soluţii derogatorii de la cele prevãzute de dreptul comun în considerarea interesului general urmãrit în activitatea de colectare a creanţelor fiscale şi în realizarea obligaţiei statului de a asigura, potrivit prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Legea fundamentalã, protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã". Totodatã, în acest sens se mai aratã cã, de altfel, potrivit "prevederilor <>art. 22 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivã [...], impozitele şi taxele datorate statului rãmân supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţie din legile speciale". Avocatul Poporului, în punctul sãu de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate, având un conţinut asemãnãtor, considerã cã excepţia este neîntemeiatã. Se apreciazã, în esenţã, cã prevederile criticate nu contravin principiului egalitãţii în drepturi reglementat de art. 16 din Constituţie, "întrucât prin acesta este garantatã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. În plus, scutirea instituţiilor publice de plata taxei judiciare de timbru şi de consemnarea unei cauţiuni la începerea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului pentru cererile şi acţiunile formulate, potrivit legii, are o justificare obiectivã şi raţionalã, instituţiile publice respective fiind finanţate de la bugetul de stat [...]". În legãturã cu critica de neconstituţionalitate formulatã prin invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, Avocatul Poporului considerã cã aceste prevederi constituţionale "reprezintã garanţii ce privesc orice fel de proprietate privatã, care este ocrotitã în mod egal, indiferent de proprietar, şi nicidecum proprietatea publicã, al cãrei regim este stabilit de art. 136 din Constituţie. Raţiunea pentru care anumite autoritãţi publice sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi de consemnarea unei cauţiuni la începerea procedurii reorganizãrii judiciare este aceea cã acţiunile şi cererile introduse de ele prezintã o strânsã legãturã cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public". Totodatã, în punctul de vedere prezentat se precizeazã cã stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, platã ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului. Referitor la invocarea de cãtre autorii excepţiei a încãlcãrii art. 45 din Constituţie, Avocatul Poporului apreciazã cã acest text nu are incidenţã în cauza de faţã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, ce formeazã obiectul celor douã dosare conexate. Obiectul criticii de neconstituţionalitate, cu care Curtea este sesizatã, astfel cum rezultã din motivarea celor douã excepţii şi din încheierile de sesizare ale Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cele ale art. 127, ale art. 137 alin. (4) şi ale <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, texte care au urmãtorul cuprins: - <>Art. 17 din Legea nr. 146/1997 : "Sunt scutite de taxa judiciarã de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv cãile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţionalã, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesualã a acestora, când au ca obiect venituri publice."; - <>Art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 : "(1) Dreptul de a cere executarea silitã a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat naştere acest drept. (2) Termenul de prescripţie prevãzut la alin. (1) se aplicã şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale."; - <>Art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 : "Executarea silitã a creanţelor fiscale nu se perimeazã."; - <>Art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 : "Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului se vor înainta instanţelor judecãtoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni." Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (2), art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45 şi art. 136 alin. (5), care au urmãtorul cuprins: - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 44 alin. (2) teza întâi: "(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular.[...]"; - Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economicã, libera iniţiativã şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate."; - Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice." În esenţã, autorii excepţiei susţin cã scutirea de taxa judiciarã de timbru, precum şi de consemnarea vreunei cauţiuni, a cererilor de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, formulate de organele fiscale, creeazã o situaţie privilegiatã acestora, atât în raport cu alţi creditori, cât şi faţã de "debitorul bugetar care este obligat sã plãteascã taxele judiciare de timbru pentru a putea sã se apere faţã de cererile creditorilor bugetari". Totodatã, se apreciazã cã prevederile legale referitoare la instituirea unui termen de prescripţie special de 5 ani pentru executarea creanţelor bugetare, la scutirea organelor fiscale de la plata taxei judiciare de timbru şi de la consemnarea unei cauţiuni, precum şi la neperimarea executãrii silite a creanţelor fiscale sunt de naturã sã încalce principiul egalitãţii în faţa legii, protecţia egalã a proprietãţii private, indiferent de titular, precum şi libertatea economicã. Analizând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate, textele de lege criticate nefiind incompatibile cu dispoziţiile constituţionale invocate. De altfel, dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curte. Astfel, pronunţându-se cu privire la constituţionalitatea <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, invocate şi în prezenta cauzã, Curtea Constituţionalã a reţinut, prin <>Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003, cã "Principiul egalitãţii prevãzut de Constituţie pentru cetãţeni nu poate ca, prin extensie, sã primeascã semnificaţia unei egalitãţi între cetãţeni şi autoritãţile publice. Aşa cum rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetãţenii se bucurã de drepturile prevãzute de Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autoritãţilor publice, în timp ce autoritãţile publice exercitã atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create". Totodatã, prin <>Decizia nr. 509 din 18 noiembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 20 ianuarie 2005, Curtea a statuat cã "scutirea autoritãţilor publice vizate de textele criticate de [a plãti] taxele judiciare de timbru este justificatã, în mod obiectiv şi raţional, de faptul cã autoritãţile respective - creditori bugetari - sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate (formal) sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget". De asemenea, prin <>Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 20 februarie 2003, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , constatând cã nu sunt încãlcate dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie. S-a reţinut, prin aceastã decizie, cã "este neîntemeiatã susţinerea autorului excepţiei privind încãlcarea garantãrii dreptului de proprietate privatã, întrucât stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, platã ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, reprezintã un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercitã în considerarea anumitor situaţii determinate, cum este şi cazul scutirii reglementate de dispoziţiile legale criticate". Curtea constatã, de asemenea, cã şi prevederile art. 127, ale art. 137 alin. (4), precum şi ale <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea respingând, prin mai multe decizii, excepţiile cu acest obiect. Astfel, prin <>Decizia nr. 253 din 10 mai 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 8 iulie 2005, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , Curtea a constatat cã acestea nu sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Curtea a reţinut, în motivarea acestei decizii, cã exceptarea organelor fiscale de la plata cauţiunii şi în cazul deschiderii procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului este justificatã de faptul cã, "în ipoteza în care calitatea de creditor aparţine statului, riscul ca debitorul prejudiciat prin efectul procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului sã nu poatã obţine repararea acestuia datoritã insolvabilitãţii creditorului nu existã, potrivit principiului cã statul nu este niciodatã în încetare de plãţi. De altfel, un atare debitor beneficiazã în valorificarea dreptului sãu la dezdãunare de prevederile <>art. 195 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 care instituie rãspunderea patrimonialã a statului şi a unitãţilor administrativ-teritoriale pentru prejudiciile cauzate contribuabililor de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în cadrul atribuţiilor de serviciu". Tot astfel, în legãturã cu termenul de prescripţie special, derogatoriu faţã de cel de drept comun, prevãzut de <>art. 127 din ordonanţa criticatã, Curtea, prin Decizia nr. 81 din 8 februarie 2005 referitoare la dispoziţiile <>art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 24 martie 2005, a statuat cã prin instituirea unor termene de prescripţie speciale "nu se poate susţine încãlcarea principiului egalitãţii în faţa legii şi a autoritãţilor publice, întrucât, aşa cum a stabilit Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitatea nu înseamnã uniformitate, fiind posibilã stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justificã în mod raţional şi obiectiv. În cazul de faţã, aceastã soluţie se impune datoritã legãturii indisolubile dintre creanţele fiscale şi bugetul de stat, ceea ce constituie o justificare suficientã pentru diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silitã". Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, statuând cã neperimarea executãrii silite a creanţelor fiscale, reglementarea derogatorie de la dreptul comun, "este în deplin acord cu Legea fundamentalã, care, la art. 126 alin. (2), prevede cã «competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege», legiuitorul fiind astfel îndreptãţit sã stabileascã norme de procedurã speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţã, situaţia specialã a fost determinatã de faptul cã obiectul executãrii silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintã un interes general". De altfel, se aratã în aceeaşi <>decizie, "aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã în Decizia nr. 91 din 25 iunie 1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 10 iulie 1998, potrivit art. 135 alin. (2) din Constituţie, republicatã, statul are obligaţia sã acţioneze pentru apãrarea intereselor generale ale societãţii, iar agenţii economici trebuie sã se integreze cadrului constituţional, în concordanţã cu interesul public la care statul este obligat sã vegheze". Prin <>Decizia nr. 432/2004 , Curtea a mai reţinut cã dispoziţiile art. 137 alin. (4) nu încalcã art. 16 din Constituţie. În acest sens s-a statuat cã, "spre deosebire de regula generalã cuprinsã în art. 389 din Codul de procedurã civilã, care se referã la orice persoanã fizicã sau juridicã care are calitatea de creditor sau debitor, dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 au în vedere subiecte calificate ale raportului juridic fiscal, şi anume statul, unitãţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport". Soluţiile Curţii Constituţionale pronunţate în cauzele respective, precum şi considerentele care au stat la baza lor îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu se invocã elemente noi de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei. În legãturã cu invocarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) teza întâi şi a celor ale art. 136 alin. (5) privind apãrarea şi ocrotirea proprietãţii private, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã este neîntemeiatã. În cauza de faţã nu se pune problema încãlcãrii principiului ocrotirii egale a proprietãţii private, indiferent de titular, întrucât, fiind vorba de creanţe fiscale, acestea au o strânsã legãturã cu asigurarea veniturilor pentru bugetul public naţional. Reglementãrile legale criticate vizeazã, astfel cum s-a mai arãtat, realizarea veniturilor publice, fãrã sã se urmãreascã deci ocrotirea în mod diferenţiat a proprietãţii private în raport cu calitatea titularilor. Referitor la invocarea, în motivarea excepţiei, a încãlcãrii prevederilor art. 45 din Constituţie privind accesul liber al persoanei la o activitate economicã, Curtea reţine cã textul constituţional stabileşte în mod clar cã accesul la o activitate economicã şi libera iniţiativã se exercitã "în condiţiile legii", ceea ce presupune în mod logic posibilitatea stabilirii prin lege a unor condiţii care trebuie respectate de cãtre agentul economic. Pe de altã parte, prin conţinutul lor, prevederile legale criticate nici nu ar putea fi considerate a fi contrare textului constituţional invocat, întrucât ele se referã, aşa cum s-a arãtat mai sus, la scutirea de taxã de timbru şi de consemnarea unei cauţiuni pentru organele fiscale în anumite domenii precizate prin lege, la stabilirea unui termen de prescripţie derogatoriu pentru executarea creanţelor bugetare, precum şi la neperimarea executãrii silite a creanţelor fiscale.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Agroindustriala Rupea" - S.A. în Dosarul nr. 82/F/2004 al Tribunalului Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 127, art. 137 alin. (4) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Astoria" - S.R.L. Braşov în Dosarul nr. 557/F/2004 al aceleiaşi instanţe. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
