Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 422 din 7 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 8 iunie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marioara Dumitru, Mihai Grigore, Gheorghe Stancu şi Ion Mihalache în Dosarul nr. 227/113/2010 al Tribunalului Brãila - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 227/113/2010, Tribunalul Brãila - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marioara Dumitru, Mihai Grigore, Gheorghe Stancu şi Ion Mihalache.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece creeazã posibilitatea de a solicita desemnarea altei instanţe doar procurorului, fãrã ca diferenţa de tratament între acesta şi inculpat sã aibã o justificare rezonabilã. Este adevãrat cã şi inculpatul poate recurge la o instituţie similarã, cea a strãmutãrii, dar cererea de strãmutare poate fi introdusã doar în faza de judecatã, în timp ce desemnarea altei instanţe poate fi cerutã doar de procuror. Se mai aratã cã procurorul poate solicita desemnarea altei instanţe pentru protejarea interesului public, în timp ce inculpatul nu poate acţiona pentru protejarea interesului sãu privat în timpul urmãririi penale. Or, prevalenţa protecţiei interesului public, prin anularea celui privat, este o caracteristicã a statului poliţienesc, departe de ideea de stat de drept, la care face referire art. 1 alin. (3) din Constituţie. Pentru aceste motive, se apreciazã cã o astfel de reglementare este lipsitã de justificare şi permite procurorului sã obţinã un avantaj faţã de inculpat, avantaj care nu are nicio legãturã cu calitatea specialã a funcţiei de acuzare în materie penalã, fiind contrarã principiului egalitãţii armelor. Reglementând în acest fel instituţia "desemnãrii", legiuitorul a nesocotit faptul cã justiţia este imparţialã şi egalã pentru toţi. Se mai aratã şi cã judecarea acestei cereri fãrã citarea pãrţilor şi în camera de consiliu pune partea în imposibilitatea de a se apãra, ea neavând cunoştinţã despre o astfel de cerere, aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţã.
Tribunalul Brãila - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. în opinia instanţei, faptul cã în cursul urmãririi penale numai procurorul poate cere desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei încalcã dreptul la un proces echitabil al pãrţilor. Astfel, în speţã, pânã la finalizarea urmãririi penale, Parchetul a solicitat, în temeiul art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, desemnarea altei instanţe decât Tribunalul Argeş pentru judecarea cauzei, având în vedere calitatea inculpatei Marioara Dumitru (fost judecãtor la Curtea de Apel Piteşti). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea şi a stabilit ca Tribunalul Brãila sã fie instanţa competentã. Se apreciazã de cãtre instanţa în faţa cãreia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate cã, în acest fel, inculpatei i-a fost încãlcat dreptul la apãrare, deoarece judecata s-a desfãşurat fãrã citarea pãrţilor din dosar şi în camera de consiliu, aceasta neavând cunoştinţã de aceastã cerere. Instanţa precizeazã, totodatã, cã doi dintre magistraţii care au efectuat urmãrirea penalã şi au întocmit rechizitoriul au activat în calitate de procurori la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Brãila.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în constituie art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei, care are urmãtorul conţinut:
"Procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã poate cere înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã desemneze o instanţã egalã în grad cu cea cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã, care sã fie sesizatã în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplicã în mod corespunzãtor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţioneazã cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, prin încheiere motivatã, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã, care sã fie sesizatã în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Încheierea prin care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţioneazã cererea nu este supusã niciunei cãi de atac."
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 - Statul român, art. 16 - Egalitate în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apãrare şi ale art. 124 alin. (2) - Înfãptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii acestui text de lege s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.163 din 11 decembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã instituţia desemnãrii altei instanţe, ca şi cea a declinãrii de competenţã, nu are caracterul unei judecãţi, pentru cã în cadrul acestei proceduri nu se soluţioneazã fondul cauzei, ci al unui incident în administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionãri a sistemului judiciar.
Ţinând seama de natura instituţiei, ca şi de imperativul celeritãţii procesului penal, nu se poate reţine cã textul de lege este de naturã sã încalce sau sã restrângã dreptul la apãrare şi la un proces echitabil. Atât inculpatul, cât şi celelalte pãrţi îşi pot exercita drepturile procesuale în faţa instanţei competente astfel desemnate, precum şi dreptul de a ataca prin mijloacele prevãzute de lege hotãrârea prin care se va soluţiona cauza, prin aceasta înţelegându-se chiar posibilitatea de a formula, în temeiul art. 55 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, o cerere de strãmutare.
Faptul cã numai procurorul are calitatea de subiect de sesizare a instanţei supreme competente sã hotãrascã asupra desemnãrii altei instanţe în cazul emiterii actului de inculpare îşi gãseşte justificarea în rolul constituţional al acestuia, aşa cum este prevãzut de art. 131 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia, "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor", sens în care organul de urmãrire penalã este obligat sã aibã un rol activ pentru aflarea adevãrului şi lãmurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluţionãri a acesteia, prin aceasta înţelegându-se şi înlãturarea temeiurilor care pot constitui motiv de strãmutare.
De asemenea, faptul cã verificãrile prevãzute de textul de lege criticat se realizeazã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, este în deplinã concordanţã cu art. 127 din Constituţie, potrivit cãrora "Şedinţele de judecatã sunt publice, afarã de cazurile prevãzute de lege", şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor constituţionale invocate. De altfel, şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis în acelaşi sens, statuînd cã art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu se aplicã în materie, deoarece procedura de desemnare a unei alte instanţe vizeazã doar aspecte de competenţã şi nu are ca obiect judecarea cererilor cu privire la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau legate de o acuzaţie penalã (Hotãrîrea din 18 septembrie 2001 pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Puelinckx contra Belgiei).
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încãlcarea liberului acces la justiţie, Curtea a constatat cã nici aceasta nu poate fi primitã, deoarece accesul la justiţie înseamnã accesul la instanţele de judecatã, în componenţa cãrora, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, intrã numai judecãtori independenţi, înzestrate, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu competenţa şi cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altã parte, este impropriu sã se afirme lipsa de acces la justiţie chiar în cadrul desfãşurãrii unui proces judiciar. De altfel, legiuitorul a stabilit procedura desemnãrii altei instanţe în faza de urmãrire penalã, tocmai în virtutea dreptului la un proces echitabil, care presupune, între altele, dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte prin decizia mai sus menţionatã sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marioara Dumitru, Mihai Grigore, Gheorghe Stancu şi Ion Mihalache în Dosarul nr. 227/113/2010 al Tribunalului Brãila - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 aprilie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
