Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 421 din 8 iulie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 421 din 8 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 5 august 2014

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Gabor Mihai Deneş în Dosarul nr. 901/261/2013 al Judecătoriei Moldova Nouă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 8D/2014.
    2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 184D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea "Exploatco Alex" - S.R.L. din comuna Corbu, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 5.227/258/2013 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 8D/2014 şi nr. 184D/2014, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
    6. Autorul excepţiei Gabor Mihai Deneş arată că nu se opune conexării dosarelor.
    7. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexare.
    8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 184D/2014 la Dosarul nr. 8D/2014, care este primul înregistrat.
    9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate Gabor Mihai Deneş, care solicită admiterea acesteia şi reiterează argumentele invocate în faţa Judecătoriei Moldova Nouă.
    10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 131/2014.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    11. Prin Încheierea din 10 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 901/261/2013, Judecătoria Moldova Nouă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia a fost ridicată de Gabor Mihai Deneş cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
    12. Prin Sentinţa civilă nr. 3.775 din 12 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.227/258/2013, Judecătoria Miercurea-Ciuc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia a fost ridicată de Societatea "Exploatco Alex" - S.R.L. din comuna Corbu, judeţul Harghita, cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, întrucât instanţa competentă teritorial să soluţioneze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii este judecătoria în circumscripţia căreia a fost săvârşită fapta. Arată că Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin inspectoratele sale, are acoperire naţională şi oficii juridice în toate zonele ţării, astfel încât orice jurist din cadrul acestor structuri poate să reprezinte ministerul în orice instanţă, mai ales că, de obicei, inspectoratele de poliţie solicită judecarea în lipsă. În plus, distanţele dintre domiciliul contravenientului şi locul săvârşirii contravenţiei pot fi foarte mari, la fel costurile de deplasare şi cazare pentru prezentarea la termenele de judecată şi pentru consultarea probelor din dosar, costuri care pot depăşi valoarea amenzii aplicate. Totodată, deplasarea necesită învoirea sau luarea de zile de concediu. Or, judecarea cauzei la instanţa de la domiciliul contravenientului ar uşura prezenţa acestuia la toate termenele, cu consecinţa susţinerii apărării în mod direct în faţa completului de judecată. Mai arată că amenzile se plătesc la domiciliul contravenientului şi merg către direcţiile locale de taxe şi impozite. În fine, invocă, la modul general, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unor excepţii de neconstituţionalitate în materia regimului juridic al contravenţiilor.
    14. Judecătoria Moldova Nouă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este neîntemeiată, făcând trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 927/2011 şi nr. 302/2013.
    15. Judecătoria Miercurea-Ciuc consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii în considerarea celerităţii şi uşurinţei administrării probelor la locul săvârşirii faptei.
    16. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 927/2011 şi nr. 160/2013.
    18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    20. Potrivit Sentinţei civile nr. 3.775 din 12 decembrie 2013, pronunţate în Dosarul nr. 5.227/258/2013 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Din notele scrise ale autorului excepţiei Societatea "Exploatco Alex" - S.R.L. din comuna Corbu, judeţul Harghita, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Prin urmare, având în vedere şi Încheierea din 10 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 901/261/2013 al Judecătoriei Moldova Nouă, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care au următorul cuprins: "Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia."
    21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie.
    22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 160 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, reţinând că textul de lege criticat instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse, în speţă, de lucrătorii poliţiei rutiere, de la locul săvârşirii contravenţiei.
    23. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 131 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 12 mai 2014.
    24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

    25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabor Mihai Deneş în Dosarul nr. 901/261/2013 al Judecătoriei Moldova Nouă şi de Societatea "Exploatco Alex" - S.R.L. din comuna Corbu, judeţul Harghita, în Dosarul nr. 5.227/258/2013 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Moldova Nouă şi Judecătoriei Miercurea-Ciuc şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Oana Cristina Puică

                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016