Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Ion Predescu - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Andrada Elena Monica Ivan în Dosarul nr. 12.504/2003 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã autorul acesteia face o confuzie între dreptul la apãrare şi dreptul de reprezentare. Considerã cã dispoziţiile art. 614 din Codul de procedurã civilã nu aduc atingere în nici un fel dreptului la apãrare, ci, din contrã, îl protejeazã, asigurând pãrţilor posibilitatea de a fi asistate de apãrãtor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 12.504/2003, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Andrada Elena Monica Ivan.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã, în temeiul textului de lege criticat, instanţa de judecatã nu a permis apãrãtorului autorului excepţiei, care avea calitatea de pârât în cadrul procesului de divorţ, sã solicite probe în numele acestuia şi sã punã întrebãri martorilor reclamantului. Apreciazã cã, dacã în situaţia reclamantului ce introduce acţiunea de divorţ prevederile art. 614 din Codul de procedurã civilã pot avea sens, având în vedere caracterul intuitu personae al acţiunii, obligativitatea prezenţei pârâtului în proces constituie o încãlcare a dreptului la apãrare şi a dreptului de a fi reprezentat de un avocat, deoarece, deşi acesta nu a avut iniţiativa procesului, ci este doar forţat sã se apere, prezenţa obligatorie la fiecare termen îi creeazã prejudicii, perturbându-i activitatea profesionalã şi viaţa privatã.
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti apreciazã cã dispoziţiile art. 614 din Codul de procedurã civilã nu încalcã prevederile art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apãrare. În acest sens aratã cã, pentru a se considera cã pârâtul "s-a înfãţişat în faţa instanţei de fond", acesta trebuie sã fie prezent, personal sau prin mandatar, însã pentru judecata în primã instanţã şi în apel nici una dintre pãrţi nu poate solicita judecarea în lipsã, în condiţiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã reglementarea prevãzutã de art. 614 din Codul de procedurã civilã este o reglementare specialã, proprie acţiunilor de divorţ, cu caracter strict personal, în care prezenţa personalã este necesarã pentru exercitarea nemijlocitã a drepturilor şi obligaţiilor, în general, şi în perspectiva împãcãrii pãrţilor, în special. Astfel, prin instituirea dispoziţiilor de lege criticate se asigurã, pentru cei aflaţi în aceeaşi situaţie, un regim juridic egal, adecvat scopului şi naturii drepturilor şi obligaţiilor caracteristice cauzei deduse judecãţii.
În concluzie, Guvernul considerã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedurã civilã ca fiind lipsitã de temei.
Avocatul Poporului apreciazã cã obligativitatea prezenţei în instanţã a pãrţilor aflate în proces de divorţ reprezintã o modalitate prin care legiuitorul a înţeles sã ocroteascã instituţia cãsãtoriei, dispoziţiile art. 614 din Codul de procedurã civilã neîmpiedicând pãrţile sã fie asistate de un avocat în tot cursul litigiului.
De fapt, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost determinatã de modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate. Or, Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare sau de aplicare a legii, ci numai asupra constituţionalitãţii acesteia cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 614 din Codul de procedurã civilã, text de lege care are urmãtorul conţinut: "În faţa instanţelor de fond, pãrţile se vor înfãţişa în persoanã, afarã numai dacã unul dintre soţi executã o pedeapsã privativã de libertate, este împiedicat de o boalã gravã, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în strãinãtate; în aceste cazuri, pãrţile se vor putea înfãţişa prin mandatar."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 20 şi 24 din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
De asemenea, autorul excepţiei considerã cã sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care au urmãtorul cuprins: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinţã, urmeazã a fi respinsã pentru urmãtoarele considerente:
Autoarea excepţiei înţelege sã limiteze caracterul strict personal (şi nu "intuitu personae", cum impropriu se exprimã) al procesului de divorţ la acţiunea introductivã, premisã eronatã pe baza cãreia îşi construieşte întreaga criticã de neconstituţionalitate. În realitate, este unanim admis cã, dat fiind obiectul sãu, care implicã antamarea de cãtre instanţã a unor aspecte ţinând de viaţa intimã şi familialã a pãrţilor în litgiu, procesul de divorţ, în întregul sãu, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecãţii, are caracter strict personal.
Aşa fiind, reglementarea criticatã, instituind, cu titlu de excepţie de la dreptul comun în materie, obligativitatea prezenţei personale a pãrţilor în faţa instanţei de fond, nu face decât sã dea expresie acestei particularitãţi esenţiale a domeniului supus incidenţei sale, respectiv procesul de divorţ.
Curtea constatã cã exigenţa astfel justificatã nu aduce atingere dreptului la apãrare al pãrţilor, în condiţiile în care, pentru valorificarea sa, alin. (2) al art. 24 din Constituţie le recunoaşte acestora dreptul de a fi asistate - ceea ce art. 614 din Codul de procedurã civilã permite -, iar nu şi pe acela de a fi reprezentate, ipotezã în care s-ar fi putut reţine cã reglementarea în cauzã contravine prevederii constituţionale. O atare dihotomie implicã în mod necesar realizarea unei distincţii conceptuale clare între "asistare", care presupune prezenţa fizicã a pãrţii în instanţã, asistatã de avocat, şi "reprezentare", când partea nu este prezentã fizic, fiind reprezentatã, deci substituitã juridic de un mandatar care poate fi avocat sau o terţã persoanã împuternicitã de parte.
Faţã de cele arãtate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 614 din Codul de procedurã civilã sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale privind dreptul la apãrare, precum şi cu reglementãrile internaţionale cuprinse în art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Andrada Elena Monica Ivan în Dosarul nr. 12.504/2003 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
