Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 421 din 13 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 103 alin. 2 teza a doua din Codul familiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 21 octombrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 2 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Gheorghe Solcan şi Domnica Solcan în Dosarul nr. 8.979/2004 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal rãspund autorii excepţiei, precum şi partea Elisabeta Solcan, personal şi asistatã de avocat Toader Iancu, cu delegaţie la dosar.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocã lipsa calitãţii procesuale pasive a pãrţii Elisabeta Solcan.
Apãrãtorul acesteia solicitã respingerea excepţiei invocate, arãtând cã soluţionarea ei excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Procurorul solicitã respingerea excepţiei invocate.
Curtea respinge excepţia lipsei calitãţii procesuale pasive a pãrţii Elisabeta Solcan.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia.
Apãrãtorul pãrţii Elisabeta Solcan solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã ridicarea acesteia constituie un abuz de drept procesual, în scopul tergiversãrii soluţionãrii cauzei. În speţã se pune problema legii aplicabile, iar nu a neconstituţionalitãţii textului de lege criticat, care reglementeazã o situaţie specialã, fãrã a aduce atingere dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie şi nici dispoziţiilor art. 3, 12 şi 13 din Convenţia cu privire la drepturile copilului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã, potrivit <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacã autoritatea competentã apreciazã cã audierea lui este necesarã pentru soluţionarea cauzei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 noiembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 8.979/2004, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 2 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Gheorghe Solcan şi Domnica Solcan într-o cauzã având ca obiect recursul civil împotriva unei decizii prin care s-a menţinut sentinţa civilã pronunţatã într-o ordonanţã preşedinţialã privind înapoierea unui minor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia aratã cã textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 3, 12 şi 13 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, întrucât declaraţia minorului care are discernãmânt ar trebui luatã în considerare în raport de vârstã şi grad de maturitate şi coroboratã cu celelalte probe administrate în cauzã, chiar dacã acesta nu a împlinit vârsta de 10 ani. Limita de vârstã de 10 ani, stabilitã de art. 103 alin. 2 din Codul familiei, constituie o condiţie a cãrei respectare aduce atingere dreptului acestuia de a fi ascultat.
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã limitarea vârstei copilului care poate fi ascultat de instanţã nu poate fi consideratã neconstituţionalã şi nici în contradicţie cu prevederile Convenţiei cu privire la drepturile copilului, deoarece acest din urmã act internaţional se referã doar la copilul care are discernãmânt, lãsând la aprecierea legiuitorului naţional stabilirea criteriilor potrivit cãrora un copil poate fi considerat cã are discernãmânt.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, apreciazã cã prin textul de lege criticat legiuitorul a instituit o prezumţie cu privire la vârsta de la care se poate considera cã un copil are discernãmânt, ceea ce este chiar în sensul prevederilor Convenţiei cu privire la drepturile copilului, care lasã la aprecierea legislaţiilor naţionale stabilirea criteriilor pentru determinarea acesteia.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. 2 din Codul familiei, care au fost modificate implicit prin dispoziţiile <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, ascultarea copilului mai mic de 10 ani rãmâne la latitudinea instanţei.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi cã aceasta are ca obiect dispoziţiile art. 103 teza a treia din Codul familiei, deşi în considerentele încheierii de sesizare se face referire la prevederile art. 103 alin. 2 din Codul familiei.
Reglementarea, prin textul de lege criticat, a posibilitãţii instanţei judecãtoreşti de a recurge la ascultarea minorului numai dacã acesta a împlinit vârsta de 10 ani este în deplinã concordanţã cu art. 20 din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 12 alin. 2 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, potrivit cãrora i se va da copilului posibilitatea de a fi ascultat în orice procedurã judiciarã care îl priveşte, în conformitate cu regulile de procedurã din legislaţia naţionalã.
Totodatã, raţiunea în considerarea cãreia legiuitorul a instituit limita minimã de vârstã de la care minorul poate fi ascultat este justificatã de instabilitatea afectivã şi emoţionalã a minorului, pe fondul unei imaturitãţi psihice şi a lipsei experienţei de viaţã, care îl priveazã pe acesta de posibilitatea de a sesiza adevãratul sãu interes şi, adesea, de a discerne între bine şi rãu.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei şi ale apãrãtorului pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorii excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. 103 din Codul familiei. În realitate, critica de neconstituţionalitate priveşte doar dispoziţiile art. 103 alin. 2 teza a doua din Codul familiei, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "[...] Acesta va fi ascultat dacã a împlinit vârsta de zece ani."
În opinia autorilor excepţiei dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 3 privind obligaţia statelor pãrţi de a asigura copilului protecţia şi îngrijirea necesare, art. 12 privind garantarea dreptului copilului capabil de discernãmânt de a-şi exprima liber opinia asupra oricãrei probleme care îl priveşte şi art. 13 privind dreptul copilului la libertatea de exprimare, din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificatã prin <>Legea nr. 18/1990 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001.
Textele constituţionale invocate au urmãtorul conţinut:
- Art. 11 alin. (1) şi (2): " (1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã, ulterior sesizãrii sale prin Încheierea din 3 noiembrie 2004, textul de lege dedus controlului a fost modificat implicit prin dispoziţiile <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, intratã în vigoare la data de 1 ianuarie 2005. Potrivit acestor dispoziţii: "În orice procedurã judiciarã sau administrativã care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacã autoritatea competentã apreciazã cã audierea lui este necesarã pentru soluţionarea cauzei."
Rezultã cã aceastã modificare este chiar în sensul susţinerilor autorilor excepţiei, astfel cã, deşi cu temei ridicatã, în prezent aceastã excepţie a rãmas fãrã obiect şi urmeazã a fi respinsã.
Totodatã, Curtea constatã cã noua reglementare este în deplinã concordanţã cu prevederile art. 12 pct. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, potrivit cãrora: "Statele pãrţi vor garanta copilului capabil de discernãmânt dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricãrei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând sã fie luate în considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul sãu de maturitate."
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 2 teza a doua din Codul familiei, excepţie ridicatã de Gheorghe Solcan şi Domnica Solcan în Dosarul nr. 8.979/2004 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
