Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 420 din 7 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 25 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Armax" - S.R.L. din Brãila în Dosarul nr. 514/196/2009 al Tribunalului Brãila - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr.514/196/2009, Tribunalul Brãila - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin.
Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Armax" - S.R.L din Brãila cu ocazia soluţionãrii apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 6.697 din 29 decembrie 2009, pronunţatã de Judecãtoria Brãila.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1), precum şi prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi art. 2 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În acest sens, aratã cã dispoziţiile de lege atacate intrã în contradicţie cu prevederile constituţionale şi reglementãrile internaţionale invocate, "deoarece cei îndreptãţiţi ar trebui sã exercite cale de atac fãrã a cunoaşte conţinutul motivãrii instanţelor cu privire la soluţie." Acest lucru ar presupune cã cei care solicitã judecarea cauzei în lipsã pot urmãri soluţia, "fãrã a exista nicio obligaţie din partea instanţelor naţionale de a le comunica soluţia la pronunţare." De asemenea, considerã cã textul de lege criticat "nu dã dreptul la un recurs efectiv sau la un recurs util, atât timp cât soluţia este cunoscutã numai în cadrul sistemului judiciar şi nu este comunicatã pãrţilor."
Instanţa de judecatã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, dispoziţii care au urmãtorul cuprins: "Hotãrârea pronunţatã asupra opoziţiei va putea fi atacatã cu apel în termen de 15 zile de la pronunţare."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, precum şi prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv, ale art. 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi ale art. 2 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, în raport cu critici similare, s-a pronunţat prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 792 din 9 noiembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 759 din 1 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 21 iulie 2010.
Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut cã, potrivit textelor de lege criticate, debitorul poate face opoziţie la executare în termen de 5 zile de la primirea somaţiei şi judecãtoria va judeca opoziţia potrivit Codului de procedurã civilã, de urgenţã şi cu precãdere, înaintea oricãrei alte pricini.
Curtea a stabilit cã prin alin. 3 al art. 62 se instituie o normã specialã, ce derogã de la dispoziţiile referitoare la executarea silitã cuprinse în Codul de procedurã civilã. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe sã curgã termenul privind declararea cãii de atac, prin care se derogã de la norma generalã cuprinsã în art. 284 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, nu are semnificaţia unei atingeri aduse dreptului la apãrare aparţinând autorului excepţiei. Aceasta, deoarece dispoziţiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 trebuie interpretate în coroborare cu dispoziţiile art. 287 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiazã apelul, precum şi dovezile invocate în susţinerea acestuia pot fi depuse inclusiv la prima zi de înfãţişare.
Totodatã, Curtea a mai reţinut cã exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevãzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã.
Pe de altã parte, Curtea constatã cã specificul domeniului supus reglementãrii a impus adoptarea unor soluţii diferite faţã de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea opoziţiei la executare, care reprezintã o cale de atac împotriva somaţiunii de executare adresate debitorului, împrejurarea cã legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridicã diferitã de aceea a cãilor de atac de drept comun nerelevând niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplinã concordanţã cu prevederile art. 129 din Constituţie.
Într-adevãr, în mãsura în care textul constituţional de referinţã foloseşte termenul generic de "cãi de atac", fãrã a le identifica şi caracteriza, respectiv fãrã a se referi in terminis la apel şi recurs, ipotezã în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertitã într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptãţit ca în considerarea anumitor particularitãţi sã opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.
O asemenea concluzie rezultã, de altfel, din chiar formula redacţionalã adoptatã de legiuitorul constituţional, potrivit cãreia stabilirea regimului juridic al cãilor de atac este de competenţa exclusivã a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevãzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecatã, evident cu condiţia ca nicio normã de procedurã sã nu contravinã vreunei prevederi constituţionale.
Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceastã decizie îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Armax" - S.R.L din Brãila în Dosarul nr. 514/196/2009 al Tribunalului Brãila - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 aprilie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
