Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 419 din 14 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) si (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.071 din 18 noiembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, modificatã prin <>Legea nr. 357/2003 , excepţie ridicatã de Shuai Guifang în Dosarul nr. 992/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent învedereazã Curţii cã dosarul se aflã la al doilea termen de judecatã, la termenul din 16 septembrie 2004 cauza fiind amânatã la cererea autorului excepţiei, în vederea pregãtirii apãrãrii. În continuare, acesta informeazã Curtea cã, la data de 13 octombrie 2004, autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicitã acordarea unui nou termen, întrucât, din motive medicale, se aflã în imposibilitate de prezentare la termenul de faţã.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acestei cereri.
Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen. Cauza aflându-se în stare de judecatã, preşedintele completului acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, întrucât luarea în custodie publicã a unui strãin reprezintã o mãsurã administrativã de restrângere a libertãţii de mişcare a strãinului care nu a putut fi returnat în termenul prevãzut de ordonanţa criticatã, ori a celui care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanţa a dispus expulzarea, iar nu o sancţiune penalã, astfel încât nu sunt încãlcate dispoziţiile art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 aprilie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 992/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, modificatã prin <>Legea nr. 357/2003 . Excepţia a fost ridicatã de Shuai Guifang într-o cauzã civilã având ca obiect prelungirea duratei de luare în custodie publicã a acesteia.
În motivarea excepţiei se susţine cã textul de lege criticat contravine prevederilor art. 23 din Constituţie, republicatã, care garanteazã dreptul la libertate individualã şi, în mod special, alin. (13) al acestui articol, "care interzice expres şi neechivoc orice sancţiune privativã de libertate, în afarã de cele de naturã penalã". De asemenea, autorul excepţiei considerã cã art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 încalcã şi dispoziţiile art. 5 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, referitoare la dreptul persoanei la libertate şi la siguranţã. În acest sens, autorul, cetãţean chinez, explicã situaţia de fapt, precizând cã a fost nevoit sã rãmânã în România, întrucât se aflã în curs de soluţionare o a doua cerere de acordare a unei forme de protecţie, anterior fiindu-i respinsã o cerere de acordare a statutului de refugiat. Autorul susţine cã este reţinut "împotriva voinţei sale, într-un centru prevãzut cu gratii la uşi şi la geamuri şi sub supravegherea strictã a poliţiei, orice deplasare fiind fãcutã sub escortã şi cu cãtuşe la mâini, în exact aceleaşi condiţii ca şi infractorii", deşi fapta acestuia nu are caracter infracţional. În aceste circumstanţe, considerã cã "nu este admisibil ca o fiinţã umanã sã fie închisã în condiţii de totalã lipsire de libertate, pentru o perioadã de pânã la 6 luni, doar pentru cã îşi apãrã în instanţã un drept prevãzut de lege şi este nevoitã sã rãmânã pe teritoriul ţãrii gazdã pânã la soluţionarea cauzei sale".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat, care reglementeazã regimul juridic al luãrii în custodie publicã a strãinilor, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (13) şi ale art. 25 teza a doua, ci, "dimpotrivã, legea specialã oferã strãinilor garanţiile legale în ce priveşte luarea acestei mãsuri". De asemenea, apreciazã cã "mãsura luãrii în custodie este reglementatã de art. 93 alin. (1) din ordonanţã ca o mãsurã administrativã şi nu penalã, iar restrângerea libertãţii de mişcare nu este identicã cu privarea de libertate. Deplasarea sub escortã, în lipsa documentelor de legitimare, poate fi privitã ca o garanţie a siguranţei deplasãrii strãinului şi nu ca o mãsurã restrictivã".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã textul de lege ce formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu încalcã prevederile art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicatã, considerând cã autorul excepţiei face confuzie între mãsura luãrii în custodie şi mãsura sancţiunii privative de libertate. Astfel, luarea în custodie este "o mãsurã specificã de control al emigraţiei, în conformitate cu obligaţiile asumate de România prin tratatele şi convenţiile la care este parte". Aceasta nu reprezintã o sancţiune privativã de libertate, ci este o mãsurã administrativã, dispusã de magistrat, de restrângere temporarã a libertãţii de circulaţie a strãinilor declaraţi indezirabili şi care nu au putut fi returnaţi.
Guvernul opineazã în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât mãsurile dispuse în temeiul art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 nu sunt de naturã penalã, iar luarea în custodie publicã nu este o sancţiune privativã de libertate, care sã atragã aplicarea dispoziţiilor art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicatã.
Avocatul Poporului considerã cã art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 este constituţional, deoarece luarea în custodie publicã este o mãsurã administrativã de restrângere temporarã a libertãţii de circulaţie a strãinilor, or, art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicatã, se referã la sancţiuni de naturã penalã. În continuare, apreciazã cã luarea în custodie publicã a strãinilor este o mãsurã care se ia prin lege împotriva strãinilor a cãror şedere în România a devenit ilegalã şi care se impune pentru apãrarea securitãţii naţionale şi a ordinii publice. În plus, aceasta este proporţionalã cu situaţia care a creat-o şi se aplicã în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, fãrã a aduce atingere existenţei vreunui drept sau libertãţi.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicatã, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 357/2003 şi republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, prevederi al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 93: "(1) Luarea în custodie publicã este o mãsurã de restrângere a libertãţii de mişcare dispusã de magistrat împotriva strãinului care nu a putut fi returnat în termenul prevãzut de prezenta ordonanţã de urgenţã, precum şi împotriva strãinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanţa a dispus expulzarea.
(2) În cazul strãinilor împotriva cãrora s-a dispus mãsura returnãrii, luarea în custodie publicã se dispune de cãtre procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti, pe o perioadã de 30 de zile, la solicitarea Autoritãţii pentru strãini sau a formaţiunilor sale teritoriale. [...]
(5) Prelungirea duratei de luare în custodie publicã a strãinilor prevãzuţi la alin. (2) şi (4), care nu au putut fi îndepãrtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile, se dispune de cãtre curtea de apel în a cãrei razã de competenţã teritorialã se aflã locul de cazare, la solicitarea motivatã a Autoritãţii pentru strãini.
(6) Perioada maximã de luare în custodie publicã a strãinilor împotriva cãrora s-a dispus mãsura returnãrii nu poate depãşi 6 luni."
În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi contravin art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicatã, conform cãruia "Sancţiunea privativã de liberatate nu poate fi decât de naturã penalã."
Autorul excepţiei considerã, de asemenea, cã textul de lege criticat contravine şi art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, al cãrui conţinut este urmãtorul:
- Art. 5: "1. Orice persoanã are dreptul la libertate şi la siguranţã. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia urmãtoarelor cazuri şi potrivit cãilor legale:
a) dacã este deţinut legal pe baza condamnãrii pronunţate de cãtre un tribunal competent;
b) dacã a fãcut obiectul unei arestãri sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotãrâre pronunţatã, conform legii, de cãtre un tribunal ori în vederea garantãrii executãrii unei obligaţii prevãzute de lege;
c) dacã a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autoritãţii judiciare competente, atunci când existã motive verosimile de a bãnui cã a sãvârşit o infracţiune sau când existã motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sã sãvârşeascã o infracţiune sau sã fugã dupã sãvârşirea acesteia;
d) dacã este vorba de detenţia legalã a unui minor, hotãrâtã pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legalã, în scopul aducerii sale în faţa autoritãţii competente;
e) dacã este vorba despre detenţia legalã a unei persoane susceptibile sã transmitã o boalã contagioasã, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f) dacã este vorba despre arestarea sau detenţia legalã a unei persoane pentru a o împiedica sã pãtrundã în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva cãreia se aflã în curs o procedurã de expulzare ori de extrãdare.
2. Orice persoanã arestatã trebuie sã fie informatã, în termenul cel mai scurt şi într-o limbã pe care o înţelege, asupra motivelor arestãrii sale şi asupra oricãrei acuzaţii aduse împotriva sa.
3. Orice persoanã arestatã sau deţinutã, în condiţiile prevãzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusã de îndatã înaintea unui judecãtor sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecatã într-un termen rezonabil sau eliberatã în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonatã unei garanţii care sã asigure prezentarea persoanei în cauzã la audiere.
4. Orice persoanã lipsitã de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sã introducã un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sã statueze într-un termen scurt asupra legalitãţii deţinerii sale şi sã dispunã eliberarea sa dacã deţinerea este ilegalã.
5. Orice persoanã care este victima unei arestãri sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii."
Din examinarea criticii de neconstituţionalitate rezultã cã prevederile de lege criticate au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi, în esenţã, cu o motivare asemãnãtoare ca şi în prezenta cauzã. Astfel, prin <>Decizia nr. 182 din 22 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 20 mai 2004, Curtea Constituţionalã a statuat cã prevederile <>art. 93 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã, sunt constituţionale, întrucât "luarea în custodie publicã a unui strãin reprezintã o mãsurã administrativã, dispusã de magistrat, de restrângere temporarã a libertãţii de circulaţie a strãinilor declaraţi indezirabili şi care nu au putut fi returnaţi, iar nu o mãsurã preventivã luatã în cursul urmãririi penale". Curtea a constatat cã textul din ordonanţa de urgenţã criticatã nu încalcã prevederile art. 23 alin. (13) din Constituţie, republicatã, "deoarece mãsurile dispuse prin acestea nu sunt de naturã penalã, iar luarea în custodie publicã nu este o sancţiune privativã de libertate".
În ceea ce priveşte invocarea, în motivarea excepţiei, a art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã acest text nu poate servi ca argument în susţinerea excepţiei, întrucât se referã la lipsirea de libertate, or, în cauzã nu este vorba de o mãsurã privativã de libertate, ci doar de o mãsurã temporarã de restrângere a libertãţii de circulaţie.
Motivarea soluţiei deciziei mai sus amintite îşi menţine valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 93 alin. (1), (2), (5) şi (6) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Shuai Guifang în Dosarul nr. 992/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
