Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 416 din 26 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Procedurii de distribuire a biletelor de odihnă, aprobată prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 539/2015
EMITENT: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 4 mai 2016
Având în vedere dispoziţiile art. 29 din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 privind condiţiile în baza cărora funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare,
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta decizie.
ART. I
Procedura de distribuire a biletelor de odihnă la care au dreptul funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 539/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia este formată din 5 membri, dintre care, în mod obligatoriu, unul face parte din structura de resurse umane. Dintre membrii comisiei unul este preşedinte, desemnat din rândul personalului cu funcţii de conducere. Doi dintre membri sunt propuşi de organizaţiile sindicale din unitate".
2. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 4^1, care va avea următorul cuprins:
"Art. 4^1. - (1) În situaţia în care numărul de bilete de odihnă nu poate fi repartizat în mod egal între unităţile penitenciare, pe serii şi locaţii, prin excepţie de la prevederile art. 4 se procedează potrivit alin. (2)-(4).
(2) Comisia constituită la nivelul fiecărei unităţi penitenciare analizează criteriile esenţiale enumerate la art. 30 din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004, cu modificările ulterioare, şi evaluează pentru fiecare solicitant care a îndeplinit cel puţin unul dintre criterii indicatorii specifici pentru departajare prevăzuţi în anexa nr. 2, în termenul prevăzut la art. 4 alin. (3). Punctajul final obţinut de fiecare solicitant se consemnează într-un proces-verbal, semnat de toţi membrii comisiei şi avizat de directorul unităţii.
(3) Procesul-verbal, cererile şi anexele întocmite pentru fiecare solicitant se transmit la Administraţia Naţională a Penitenciarelor în termen de maximum 3 zile de la data finalizării analizei.
(4) La nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se constituie o comisie centrală formată din 5 membri, dintre care, în mod obligatoriu, unul face parte din structura de resurse umane, iar doi dintre membri sunt propuşi de organizaţiile sindicale reprezentative. Comisia analizează cererile transmise, atribuie biletele de odihnă şi comunică unităţilor subordonate, în termen de cel mult 7 zile lucrătoare, rezultatul activităţii sale, cu respectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (5)-(11)."
ART. II
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
Cătălin Claudiu Bejan
Bucureşti, 26 aprilie 2016.
Nr. 416.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: