Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Daniel Ivanovici, în Dosarul nr. 13.865/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.466D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate sunt clare, previzibile şi neechivoce, creditorul cunoscând faptul că inacţiunea sa timp de 6 luni determină perimarea executării silite. Legiuitorul poate reglementa norme specifice de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. 13.865/301/2015, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Daniel Ivanovici într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate de constatare a perimării executării silite. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de perimare a executării silite, respectiv de la "solicitarea în scris de către executorul judecătoresc". 6. Se apreciază că prin reglementarea legală criticată legiuitorul a lăsat la aprecierea unui participant la executarea silită, respectiv a executorului judecătoresc, prerogativa de a determina incidenţa instituţiei perimării şi a efectelor acesteia, în cadrul executărilor silite pe care le efectuează. În lipsa oricărei solicitări în scris, instituţia perimării nu poate opera fiind condiţionată formal de solicitarea scrisă a executorului judecătoresc care poate sau nu să o emită. 7. Instituind acest criteriu subiectiv de apreciere a incidenţei unei instituţii prin acţiunea personală a unui participant la executarea silită, legiuitorul a dat naştere la posibilitatea de exercitare a unor acţiuni suficient de periculoase care să afecteze dreptul părţilor la egalitate în faţa justiţiei şi la un proces echitabil. 8. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât legiuitorul a stabilit criterii obiective, clare şi previzibile cu privire la incidenţa instituţiei perimării executării silite. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, text de lege care are următorul cuprins: "(1) În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept." 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie astfel cum se interpretează şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţia legală criticată reglementează perimarea executării silite în cazul în care se reţine culpa creditorului care, deşi i s-a fost solicitat în scris de către executorul judecătoresc, a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără să îndeplinească actul sau demersul necesar executării silite solicitat de executor. Curtea reţine că termenul în care operează perimarea este tot de 6 luni, la fel ca în reglementarea cuprinsă în art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, însă, potrivit art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta nu mai curge de la data ultimului act de executare efectuat, ci de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite. Vechea lege procesual civilă nu prevedea cerinţa ca actul sau demersul să fie solicitat în scris de către executorul judecătoresc. 17. Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", raţiunea avută în vedere la edictarea normei criticate fiind aceea de a determina pe creditor să depună toate diligenţele necesare pentru valorificarea drepturilor dobândite prin titlul executoriu obţinut. 18. Stabilirea noilor condiţii în care intervine perimarea executării silite este în concordanţă cu obligaţia pozitivă a statului, ce rezultă din dispoziţiile art. 626 din Codul de procedură civilă, de a asigura în mod prompt şi efectiv executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, dar şi cu rolul activ al executorului judecătoresc în cadrul executării silite consacrat în mod expres prin art. 627 din Codul de procedură civilă. Executorii judecătoreşti sunt învestiţi cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, iar activitatea acestora se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc foloseşte toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. 19. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că, faţă de vechea reglementare, nu poate cere el însuşi, în calitate de debitor, constatarea perimării executării silite, deoarece Codul de procedură civilă condiţionează intervenirea acestei instituţii de solicitarea scrisă a executorului judecătoresc adresată creditorului. Faţă de această critică, Curtea reţine că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligaţia sa stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu, potrivit art. 622 din Codul de procedură civilă. În caz contrar aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. În situaţia declanşării procedurii, debitorul, de regulă, nu are un interes în finalizarea executării silite în contra sa, singura parte interesată în executare fiind creditorul. 20. Aşadar, Curtea reţine că prin reglementarea legală criticată intervenţia perimării executării silite este circumstanţiată la atitudinea creditorului, care, prin neîndeplinirea obligaţiilor solicitate în scris de către executorul judecătoresc, lasă executarea silită în nelucrare timp de şase luni. Termenul de perimare începe să curgă din momentul formulării solicitării de către executorul judecătoresc. 21. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia legiuitorul a lăsat la aprecierea unui participant la executarea silită, respectiv a executorului judecătoresc, prerogativa de a determina incidenţa instituţiei perimării şi a efectelor acesteia, în cadrul executărilor silite pe care le efectuează, Curtea reţine că dispoziţia legală criticată dă expresie rolului activ al executorului judecătoresc, astfel cum s-a arătat în paragraful 18 din prezenta decizie. Dacă executorul judecătoresc are obligaţia de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură şi părţile din această procedură trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege. În privinţa creditorului Curtea reţine că, potrivit art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, acesta are obligaţia să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie şi mijloacele necesare în acest scop, iar în privinţa debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu. În concluzie, perimarea operează ca o sancţiune pentru inactivitatea sau neglijenţa creditorului care a fost încunoştinţat, în scris, de obligaţiile sale de către executorul judecătoresc. 22. De altfel, odată ce a fost legal sesizat, executorul judecătoresc trebuie să îndeplinească actele de executare în ordinea şi la termenele stabilite de lege. În acest sens, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, prevede la art. 56 că executorul judecătoresc trebuie să îşi motiveze refuzul de a îndeplini atribuţiile prevăzute de lege, dacă părţile stăruie în îndeplinirea acestora. În cazul refuzului nejustificat partea interesată poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc, care se va judeca cu citarea părţilor. Executorul judecătoresc va fi obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase definitivă. Legea nr. 188/2000 mai prevede că întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor atrage răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc. 23. Aşadar, neîndeplinirea de bunăvoie a obligaţiei prevăzute în titlu executoriu a condus la declanşarea executării silite, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, debitor al obligaţiei, fiind nemulţumit de faptul că nu poate beneficia de instituţia perimării din cauza existenţei condiţionărilor prevăzute de textul legal criticat. Or, astfel cum s-a arătat în paragraful 19 din prezenta decizie partea interesată în executarea obligaţiei este creditorul, debitorul fiind interesat, mai degrabă, în stingerea procedurii de executare prin intervenţia perimării. Deci, ceea ce primează este executarea obligaţiei, şi nu intervenirea perimării executării silite, dat fiind faptul că procesul civil a fost finalizat, iar creditorul a apelat la procedura executării silite pentru recuperarea creanţei sale. Măsura legislativă criticată vine în susţinerea realizării obligaţiei de executare, reprezentând, totodată, o sancţiune a creditorului pentru lipsa de diligenţă, dar şi o măsură de constrângere a debitorului care nu şi-a executat de bunăvoie obligaţia. Aşadar, condiţionarea intervenirii perimării executării silite limitează libertatea de acţiune a debitorului. Creditorul are deschisă posibilitatea realizării efective a obligaţiilor care incumbă în sarcina debitorului, realizându-şi creanţa în dauna voinţei acestuia, însă cu respectarea obligaţiilor legale astfel cum au fost arătate în paragraful 21 al prezentei decizii. 24. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. 25. În jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 26. În continuare, referitor la invocarea pretinsei încălcări a principiului egalităţii în drepturi şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine că reglementarea legală criticată se aplică în mod egal pentru toate părţile care au aceeaşi poziţie procesuală, în realizarea aceloraşi categorii de drepturi, astfel încât nu poate reţine încălcarea art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la egalitatea de arme. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Ivanovici în Dosarul nr. 13.865/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
