Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 413 din 14 aprilie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 si pct. 27, teza referitoare la functiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, precum si a legii in ansamblul ei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 4 mai 2010
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, la data de 4 martie 2010, parlamentari aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor au solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 2.667 din 4 martie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 518A/2010.
La sesizare a fost anexatã lista cuprinzând semnãturile urmãtorilor deputaţi: Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcã, Ionel Palãr, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gheorghe-Mirel Taloş, Ioan Timiş, Adriana Diana Tuşa, Claudiu Ţaga, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga şi Mihai Alexandru Voicu, respectiv Viorel Hrebenciuc, Ileana Cristina Dumitrache, Andrei Dolineaschi, Nicolae-Ciprian Nica, Aurel Vlãdoiu, Florin-Costin Pâslaru, Rodica Nassar, Dumitru Chiriţã, Aurelia Vasile, Doina Burcãu, Luminiţa Iordache, Iuliu Nosa, Cornel Itu, Silvestru Mircea Lup, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Anghel Stanciu, Mugurel Surupãceanu, Liviu-Bogdan Ciucã, Radu Eugeniu Coclici, Lucreţia Roşca, Ion Dumitru, Ion Stan, Gheorghe Ana, Marian Neacşu, Dumitru Boabeş, Victor Cristea, Adrian Solomon, Nicolae Bãnicioiu, Ioan Sorin Roman, Ciprian-Florin Luca, Mãdãlin-Ştefan Voicu, Constantin Mazilu, Mihai Cristian Apostolache, Laurenţiu Nistor, Cornel-Cristian Resmeriţã, Filip Georgescu, Ion Burnei, Bogdan Nicolae Niculescu Duvãz, Mircea-Gheorghe Drãghici, Ion Cãlin, Maria Eugenia Barna, Dorel Covaci, Tudor Panţîru, Vasile Ghiorghe Gliga, Petre Petrescu, Iulian Claudiu Manda, Valeriu Ştefan Zgonea, Eugen Bejinariu, Ioan Cindrea şi Florin Iordache.
În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituţionalitatea extrinsecã, cât şi cea intrinsecã a Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, se constatã cã autorii obiecţiei susţin încãlcarea prevederilor art. 64 alin. (1) din Constituţie, întrucât, cu ocazia adoptãrii legii supuse analizei Curţii Constituţionale, au fost încãlcate mai multe dispoziţii ale Regulamentului Camerei Deputaţilor. Se aratã cã introducerea pe ordinea de zi a comisiei raportoare a proiectului de lege în data de 1 martie 2010 a fost fãcutã cu nerespectarea prevederilor art. 46 lit. a) din Regulament, cã ordinea de zi aprobatã a fost modificatã la cererea domnului deputat Ioan Oltean şi adoptatã în plen în lipsã de cvorum, contrar art. 89, 90 sau art. 142 alin. (3) din Regulament, şi cã unor deputaţi nu li s-a acordat cuvântul în cadrul şedinţei de plen, contrar art. 149 alin. (2) din Regulament.
Totodatã, se apreciazã cã prin "modalitatea de sesizare şi adoptare a proiectului de lege" a fost încãlcat art. 75 din Constituţie, text ce consacrã "principiul de dezbatere şi legiferare a celor douã camere". În acest sens, se aratã cã în Comisia însãrcinatã cu adoptarea raportului au fost aduse mai multe amendamente "asupra art. 58, 62 şi 64", amendamente care "modificã condiţii, categorii, termene ce au o înrâurire majorã asupra actului normativ". În consecinţã, se apreciazã cã forma adoptatã de Camera Deputaţilor diferã "consistent" de forma adoptatã de Senat, astfel încât sunt aplicabile considerentele de principiu stabilite în <>Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 de cãtre Curtea Constituţionalã cu referire la principiul bicameralismului.
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, se aratã cã, potrivit "art. 92 alin. (1^1) şi (2) din PL-x 42/2009" şi "art. 111 al proiectului de lege", cei care ocupã posturi de naturã contractualã vor fi numiţi în funcţii publice de execuţie dacã îndeplinesc cerinţele "art. 54 din lege", eludându-se astfel art. 56 şi 57 din Statutul funcţionarilor publici. Într-o formulare confuzã, se apreciazã cã "directorii-coordonatori" numiţi în temeiul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , declaratã ulterior neconstituţionalã, ocupã, în prezent, posturi de naturã contractualã care ar putea fi transformate în funcţii publice. Se aratã cã aceste prevederi au drept efect încadrarea unor persoane numite exclusiv pe criterii politice în funcţii publice. În acest mod, se extinde şi modalitatea dobândirii calitãţii de funcţionar public, ceea ce încalcã art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1)-(3) din Constituţie.
Prin adoptarea acestei legi, "directorii-coordonatori" devin, în mod automat, funcţionari publici, calitate pe care o dobândesc altfel decât oricare alt cetãţean care îşi doreşte sau care vizeazã sã ocupe funcţii publice. De asemenea, printr-o formulare confuzã, se aratã cã art. 90 alin. (6) din lege este contrar art. 147 alin. (4) din Constituţie, acest text fiind declarat neconstituţional prin <>Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 .
În fine, se aratã cã legea cuprinde formulãri neclare, ceea ce afecteazã "principiul securitãţii raporturilor juridice", astfel cum acesta a fost formulat de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Brumãrescu împotriva României, 2000.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost transmisã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 662 din 10 martie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã, întrucât modificãrile aduse <>Legii nr. 188/1999 contravin art. 16 alin. (1) şi (3), precum şi art. 53 din Constituţie. În acest sens, se aratã cã modificarea continuã a regimului juridic aplicabil conducãtorilor serviciilor publice deconcentrate, precum şi schimbarea succesivã a denumirii unor funcţii afecteazã stabilitatea exercitãrii acestora, precum şi statutul juridic al funcţionarilor publici din serviciile publice deconcentrate, ceea ce încalcã dreptul de acces la o funcţie publicã şi principiul stabilitãţii ce ar trebui sã guverneze exercitarea funcţiilor publice. Se mai susţine cã legea criticatã adânceşte inegalitãţile de regim juridic dintre conducãtorii serviciilor publice deconcentrate şi ceilalţi funcţionari publici, prin crearea unei noi categorii de funcţii publice, şi duce la imposibilitatea reintegrãrii persoanelor care au ocupat aceste funcţii publice.
Înfiinţarea şi desfiinţarea succesivã a unor funcţii publice care presupun atribuţii identice nu este de naturã sã îndeplineascã dezideratul accesului în condiţii de egalitate la funcţiile publice, motiv pentru care prevederile legale criticate încalcã art. 16 alin. (1) şi (3), precum şi art. 53 din Constituţie.
Se mai aratã cã, în lipsa organizãrii vreunui concurs, persoanele încadrate în posturi de naturã contractualã care implicã exercitarea unor prerogative de putere publicã şi care se transformã în funcţii publice urmeazã sã ocupe noile funcţii publice în baza unui act administrativ de numire. Astfel, aceste persoane sunt favorizate, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, în raport cu alte persoane care doresc sã ocupe o funcţie publicã.
În fine, se considerã cã legea criticatã încalcã exigenţele Convenţiei europene a drepturilor omului privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice, având formulãri neclare, ceea ce lipseşte norma juridicã de caracterul logic şi precis.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/1.684/E.B. din 12 martie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive:
I. Obiecţiile de neconstituţionalitate extrinsecã vizeazã deficienţe care ţin de modul de aplicare a dispoziţiilor regulamentelor Parlamentului, prin urmare Curtea Constituţionalã nu este competentã sã analizeze aceste aspecte.
II. 1. Cu privire la criticile de constituţionalitate intrinsecã ce privesc prevederile art. I pct. 21, se apreciazã cã acestea reglementeazã promovarea rapidã ca modalitate de exercitare, cu caracter temporar, a unei funcţii publice de conducere sau temporar vacante. O asemenea modalitate de ocupare a unei funcţii publice este în concordanţã cu prevederile <>art. 56 lit. e) din Legea nr. 188/1999 , care prevede cã ocuparea funcţiilor publice se face şi "prin alte modalitãţi prevãzute expres de prezenta lege", precum şi cu art. 16 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la funcţiile publice se face în condiţiile legii.
Din punctul de vedere prezentat, se constatã cã cele expuse mai sus sunt valabile şi cu privire la prevederile art. I pct. 27 din lege.
Celelalte aspecte invocate de autorii sesizãrii cu privire la aceste texte nu constituie veritabile probleme de constituţionalitate, ci de politicã legislativã în domeniul funcţiei publice, domeniu în care legiuitorul are competenţã exclusivã de legiferare.
2. Referitor la critica ce priveşte lipsa de precizie şi claritate a actului normativ, Guvernul invocã jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Cauza Cantoni împotriva Franţei, 1996, în care instanţa europeanã a admis cã, "datoritã caracterului de generalitate al legilor şi în scopul evitãrii unei rigiditãţi excesive, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolutã, rãmânând în sarcina judecãtorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfãptuiesc, sã decidã cu privire la interpretarea şi aplicarea unei norme legale".
3. Critica ce priveşte art. I pct. 18 din lege este neîntemeiatã, întrucât soluţia legislativã cuprinsã în acest articol nu a fost declaratã anterior neconstituţionalã prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 . În aceste condiţii, nu se poate reţine încãlcarea art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie.
În finalul punctului de vedere comunicat se apreciazã cã obiecţiile invocate de autorii sesizãrii nu constituie aspecte ce ridicã veritabile probleme de neconstituţionalitate, ci de politicã legislativã.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi celor ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate
Obiectul controlului de constituţionalitate astfel cum rezultã din sesizarea formulatã, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici. Totuşi, din motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta vizeazã atât o criticã de neconstituţionalitate extrinsecã referitoare la modul de adoptare a legii criticate, cât şi o criticã de neconstituţionalitate intrinsecã ce priveşte, în special, prevederile legale ale art. I pct. 18, 22, 23 şi pct. 27 teza referitoare la funcţiile publice de conducere. Textele legale criticate punctual au urmãtorul cuprins:
- Art. I pct. 18: "18. La articolul 90, alineatul (6) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«(6) În cazul funcţionarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe funcţii publice de conducere de acelaşi nivel sau, dupã caz, de nivel inferior, ale cãror condiţii de ocupare şi experienţã profesionalã necesarã în vederea ocupãrii sunt similare cu cele ale funcţiei de pe care se efectueazã transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5). Autoritãţile sau instituţiile publice între care se realizeazã transferul sunt obligate sã verifice îndeplinirea condiţiei de similaritate a condiţiilor de ocupare şi a experienţei profesionale.»";
- Art. I pct. 22: "22. La articolul 92, dupã alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmãtorul cuprins:
«(1^1) În mod excepţional, la propunerea justificatã a conducãtorului autoritãţii sau instituţiei publice în al cãrei stat de funcţii existã funcţia publicã corespunzãtoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacantã sau temporar vacantã, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizatã de cãtre funcţionari publici sau, dupã caz, de funcţionari publici cu statut special, care îndeplinesc condiţiile prevãzute la alin. (1), cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Aceastã mãsurã se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legalã de numire în funcţia publicã corespunzãtoare categoriei înalţilor funcţionari publici în condiţiile în care, din motive obiective, funcţia publicã nu a putut fi ocupatã prin mobilitate.»";
- Art. I pct. 23: "23. La articolul 92, alineatele (2) şi (4) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
«(2) Dacã funcţia publicã este vacantã, mãsura prevãzutã la alin. (1) se dispune de cãtre persoana care are competenţa numirii în funcţia publicã, pe o perioadã de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
..........................................................................
(4) Dacã funcţia publicã este temporar vacantã, mãsura prevãzutã la alin. (1) se dispune de cãtre persoana care are competenţa legalã de numire în funcţia publicã, pânã la data încetãrii suspendãrii din funcţia publicã, a detaşãrii titularului funcţiei publice, pânã la radierea de drept a sancţiunii disciplinare prevãzute la art. 77 alin. (3) lit. c) sau, dupã caz, în situaţia în care funcţionarul public de conducere exercitã cu caracter temporar o altã funcţie publicã de conducere vacantã sau temporar vacantã ori din categoria înalţilor funcţionari publici, pânã la expirarea perioadei pentru care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar, în condiţiile legii.»";
- Art. I pct. 27: "27. Articolul 111 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 111. - (1) Autoritãţile şi instituţiile publice care au prevãzute în statele de funcţii posturi de naturã contractualã, care presupun exercitarea unor atribuţii dintre cele prevãzute la art. 2 alin. (3), au obligaţia de a stabili funcţii publice în condiţiile art. 107, în termen de 30 de zile de la data constatãrii existenţei acestor atribuţii.
(2) Funcţiile publice vacante, funcţiile publice de conducere, precum şi funcţiile publice corespunzãtoare categoriei înalţilor funcţionari publici, stabilite potrivit alin. (1), se ocupã în condiţiile prezentei legi.
(3) Persoanele încadrate în posturi de naturã contractualã care au fost stabilite şi avizate ca funcţii publice vor fi numite în funcţii publice de execuţie dacã îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 54 şi condiţiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzãtoare clasei şi gradului profesional ale funcţiei publice.
(4) Drepturile salariale ale persoanelor care ocupã funcţii publice în condiţiile alin. (3) se stabilesc potrivit salarizãrii funcţiilor publice în care au fost numite.»"
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea, ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, ale art. 64 alin. (1) privind organizarea internã a Parlamentului şi ale art. 147 alin. (1), (2) şi (4) privind deciziile Curţii Constituţionale. Totodatã, sunt considerate ca fiind încãlcate art. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalitãţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncã şi ocuparea forţei de muncã, precum şi cele statuate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Brumãrescu împotriva României, 2000.
Înainte de a proceda la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã sesizarea formulatã îndeplineşte condiţiile prevãzute de art. 146 lit. a) din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnatã de 101 deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecã, iar pe de altã parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a legii supuse controlului.
I. 1. Raportat la critica de neconstituţionalitate extrinsecã referitoare la încãlcarea art. 64 alin. (1) din Constituţie prin demararea unor proceduri parlamentare cu nerespectarea prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, se constatã urmãtoarele:
Prin <>Decizia nr. 786 din 13 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, cu prilejul exercitãrii unui control a priori de constituţionalitate, Curtea a statuat cã nu este de competenţa sa "analizarea eventualelor încãlcãri ale Regulamentului şedinţelor comune. Curtea Constituţionalã nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încãlca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor douã Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. Analiza Curţii este una în drept, fãrã a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare".
Prin <>Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, pronunţatã într-un control a posteriori de constituţionalitate, exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a statuat cã, deşi legea a fost adoptatã dupã o procedurã parlamentarã discutabilã, "nu este de competenţa instanţei constituţionale sã controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare Regulamentele celor douã Camere ale Parlamentului în procesul legislativ".
Prin <>Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit, în acelaşi sens, cã, "potrivit art. 146 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Camerelor Parlamentului, controlul exercitat de Curte fiind un control de conformitate cu dispoziţiile Legii fundamentale. Dacã, ignorând prevederile art. 146 lit. c) din Constituţie şi pe cele ale <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai cã ar pronunţa soluţii fãrã temei constituţional, dar ar încãlca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, reglementat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivã a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind cãile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, dupã cum şi desfãşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotãrâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie sã concorde cu normele şi principiile fundamentale.
Ca atare, competenţa conferitã Curţii Constituţionale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentalã nu poate privi decât controlul conformitãţii regulamentelor Parlamentului cu dispoziţiile Constituţiei, control declanşat la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; Curtea Constituţionalã nu este competentã a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor, în sensul celor arãtate a statuat Curtea Constituţionalã în <>deciziile sale nr. 44/1993 , nr. 68/1993, nr. 22/1995 şi nr. 98/2005".
Prin urmare, se constatã cã, şi atunci când a analizat sesizãri iniţiate în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa cã exercitarea atribuţiei prevãzute de art. 146 lit. c) din Constituţie priveşte exclusiv controlul constituţionalitãţii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu şi controlul constituţionalitãţii hotãrârilor şi mãsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotãrârile adoptate şi de mãsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe cãi şi prin proceduri parlamentare.
2. Raportat la critica de constituţionalitate extrinsecã referitoare la încãlcarea principiului bicameralismului, se constatã cã aceasta este neîntemeiatã.
Prin <>Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , Curtea a stabilit criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativã se încalcã principiul bicameralismului. Aceste criterii esenţiale cumulative sunt:
a) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului;
b) existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferitã, între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului;
Din analiza comparatã a documentelor privind iniţierea şi desfãşurarea procesului legislativ în cauzã, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primã Camerã sesizatã, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, Curtea constatã cã modificãrile operate de cãtre Camera Deputaţilor faţã de forma legii adoptate de Senat nu sunt de naturã a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţã de forma legii adoptatã de Senat şi nici o configuraţie deosebitã, semnificativ diferitã faţã de cea a proiectului de lege în forma adoptatã de Senat.
În consecinţã, Curtea reţine cã au fost respectate, sub aspectul modului de legiferare, dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1).
II. 1. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 18 din lege, în raport cu art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, se constatã cã, de fapt, Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, nu a declarat ca fiind neconstituţionalã şi aceastã soluţie legislativã, ce era cuprinsã, la vremea respectivã, în <>art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea se pronunţã în limitele sesizãrii. În consecinţã, nu se poate reţine încãlcarea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie.
2. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea intrinsecã a unor texte din legea criticatã, autorii sesizãrii nu aduc argumente de naturã sã demonstreze neconstituţionalitatea acestora, susţinerile lor constituindu-se mai degrabã în ipoteze de aplicare a dispoziţiilor legale criticate. Cât priveşte însã situaţia legislativã existentã la momentul adoptãrii acestei legi, Curtea constatã urmãtoarele:
- prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, a fost înfiinţatã funcţia de directorcoordonator al serviciilor publice deconcentrate, funcţie ce ţine de regimul contractual;
- prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, pronunţatã într-un control a priori de constituţionalitate, prevederile legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , deci şi ale ordonanţei de urgenţã, au fost declarate neconstituţionale;
- <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, a continuat optica <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , astfel încât, chiar şi ulterior <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 , conducerea serviciilor publice deconcentrate a fost încredinţatã aceloraşi directori-coordonatori;
- prin <>Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 , precitatã Curtea Constituţionalã a declarat neconstituţionale prevederile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 , texte care se regãseau şi în <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 .
- <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 a suspendat pânã pe data de 27 februarie 2010 efectele <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 , astfel încât, în lipsa intervenţiei legiuitorului, începând cu data de 28 februarie 2010 aceasta din urmã şi-a încetat efectele, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie;
- lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor douã ordonanţe de urgenţã etc);
- potrivit jurisprudenţei sale, respectiv Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, în cazul constatãrii neconstituţionalitãţii unor acte abrogatoare, "acestea îşi înceteazã efectele juridice în condiţiile prevãzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogãrii continuã sã producã efecte".
În aceste condiţii, începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director-coordonator nu mai existã, iar persoanele care ocupau aceste funcţii nu mai pot fi considerate ca fiind conducãtorii serviciilor publice deconcentrate. În momentul de faţã, reglementarea în vigoare cu privire la conducãtorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioarã modificãrilor aduse prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 . Aşadar, Curtea constatã cã în funcţia publicã de conducãtor al serviciilor publice deconcentrate nu poate fi numitã nici mãcar temporar, o persoanã care anterior a fost director-coordonator; din moment ce acesta nu este funcţionar public sau funcţionar public cu statut special, practic, nu mai justificã nicio funcţie publicã sau contractualã. Astfel, din moment ce critica de neconstituţionalitate porneşte de la o premisã greşitã, Curtea nu poate reţine încãlcarea, prin textele art. I pct. 22 şi pct. 23 din lege, a prevederilor constituţionale invocate.
Mai mult, în sensul celor expuse mai sus sunt şi prevederile art. I pct. 27, care stabilesc competenţa autoritãţilor şi instituţiilor publice ce au prevãzute în statele de funcţii posturi de naturã contractualã, care presupun exercitarea unor atribuţii dintre cele prevãzute la art. 2 alin. (3), de a stabili funcţii publice. Acest text nu poate avea însã aplicabilitate cu privire la directoriicoordonatori, din moment ce, din data de 28 februarie 2010, funcţiile de conducere ale serviciilor publice deconcentrate deja au revenit în regimul funcţiei publice. Prin urmare, nu mai existã vreo funcţie de conducere contractualã a serviciilor publice deconcentrate care ar trebui transformatã într-una publicã, ea fiind deja funcţie publicã ce poate fi ocupatã numai de cãtre un funcţionar public.
Totodatã, se constatã cã textul art. I pct. 27 teza criticatã, şi anume cea referitoare la funcţiile publice de conducere (în cazul de speţã, din cadrul serviciilor publice deconcentrate), în raport cu critica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, este constituţional, din moment ce prevede cã modalitatea de ocupare a funcţiilor publice aflate în ipoteza normei legale criticate se face "în condiţiile legii", şi anume prin recrutare, deci prin concurs.
În fine, nu se pot reţine criticile ce vizeazã lipsa de claritate şi accesibilitate a legii, întrucât, cu privire la acest aspect, sunt întru totul aplicabile şi respectate considerentele evocate de Guvern din Cauza Cantoni împotriva Franţei, 1996, soluţionatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, precum şi considerentele de principiu referitoare la accesibilitatea şi previzibilitatea normei cuprinse în <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 729 din 7 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 12 iunie 2009.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã dispoziţiile art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 şi pct. 27, teza referitoare la funcţiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, precum şi legea în ansamblul ei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 14 aprilie 2010 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
p. Magistrat-asistent Benke Karoly,
Marieta Safta,
prim-magistrat-asistent delegat
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
