Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 30.772/197/2014 al Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.344D/2015. 2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care arată că teza art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia "hotărârea nu e supusă niciunei căi de atac", cu privire numai la declinarea de competenţă teritorială, este neconstituţională. Susţine că excepţia de pretinsă necompetenţă teritorială este invocată, de regulă, în mod vătămător, de instituţiile şi entităţile de stat în procesele în care cetăţeanul, vătămat în unul sau mai multe drepturi ale sale de aceste entităţi, a pornit procesul la instanţa domiciliului său. 4. Prin urmare, arată că aceste entităţi de stat, care sunt fie părţi pârâte, fie intimate în procese, şi care sunt autorităţi ce reglementează operarea serviciilor publice în România, prevăzute de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, invocă aceste excepţii, chiar dacă legea menţionată prevede o favoare pentru cetăţeanul utilizator prin art. 7 alin. (2) lit. c), care impune ca organizarea, exploatarea şi gestionarea serviciilor de utilităţi publice să asigure protecţia economică, juridică şi socială a utilizatorilor. 5. Aşadar, apreciază că aceasta reprezintă un element de noutate faţă de deciziile menţionate în punctele de vedere transmise de autorităţi asupra prezentei excepţii de neconstituţionalitate, dar care vizau însă declinarea de competenţă generală. 6. În continuare, arată că declinarea de competenţă teritorială are impact asupra celeilalte părţi care este, întotdeauna, un cetăţean care se află în postura de consumator vulnerabil financiar având un venit mic sau fiind chiar fără venit. Cetăţeanul formulează cerere de chemare în judecată la instanţa domiciliului său unde are un acces mai facil şi îşi poate îndeplini obligaţiile prevăzute de art. 10 din Codul de procedură civilă, respectiv să urmărească procesul, să răspundă în timp util la solicitările instanţei, să îndeplinească actele de procedură în limitele şi termenele stabilite de instanţă, să participe la şedinţă şi să contribuie la actul de justiţie. 7. Deşi Codul de procedură civilă din 1865 prevedea o cale de atac ca remediu eficient, în prezent prin lipsa reglementării căii de atac, textul de lege criticat intră în contradicţie cu art. 10 din Codul de procedură civilă. Totodată, prin faptul că dreptul material constând în protecţia conferită cetăţeanului de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice este suprimat de norma de procedură criticată, se încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5). 8. Prin desfăşurarea unui proces în domeniul serviciilor publice, la o distanţă mare de domiciliul cetăţeanului, dar la sediul autorităţii de stat, se încalcă şi art. 21 şi art. 47 alin. (1) teza a doua din Constituţie. 9. În concluzie, solicită admiterea excepţiei şi constatarea neconstituţionalităţii art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte declinarea pe motiv de necompetenţă teritorială, cu interpretarea să existe o cale de atac ca remediu. Depune concluzii scrise. 10. Reprezentantul Ministerului Public arată că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra textului de lege criticat şi, întrucât apreciază că nu au apărut elemente noi de natură a reconsidera soluţia Curţii, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 11. Prin Încheierea din 11 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 30.772/197/2014, Tribunalul Braşov - Secţia a IIa civilă de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa de soluţionare a plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, întocmit de Regia Autonomă de Transport Bucureşti. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că împotriva hotărârii de declinare pe motiv de necompetenţă teritorială trebuie să existe cale de atac, pentru ca justiţiabilul vătămat de o astfel de hotărâre, dată de multe ori de către judecător în mod abuziv, să aibă un remediu pentru înlăturarea abuzurilor. S-a mai arătat că textul legal criticat este neconstituţional şi în raport cu normele europene şi internaţionale privind accesul la justiţie, întrucât cauzele vor fi soluţionate aproape de sediul entităţii de stat, dar departe de domiciliul cetăţeanului. 13. Textul de lege criticat conduce la o inechitate prin desfăşurarea cauzei cetăţeanului departe de domiciliul său, iar judecătorii, la adăpostul acestuia text legal, declină cauza prin admiterea inechitabilă a excepţiei de necompetenţă teritorială, dar fără a soluţiona contraargumentele invocate de reclamant împotriva excepţiei ridicate de entitatea de stat. 14. Se mai arată că textul legal criticat este neconstituţional, dar şi absurd în raport cu normele europene şi internaţionale privind accesul la justiţie, acces real, nu doar formal, întrucât în astfel de procese în materia serviciilor publice legea favorizează statul, ducând procesele rapid şi fără nicio cale de atac la îndemâna cetăţeanului departe de domiciliul acestuia, dar foarte aproape de sediul entităţii de stat, protejându-se statul. 15. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale invocate în susţinerea ei. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 17. Guvernul apreciază că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege. În temeiul acestui mandat constituţional, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. 18. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, transmis în dosarele Curţii Constituţionale nr. 425D/2014 şi nr. 569D/2014 şi reţinut în deciziile nr. 594 din 21 octombrie 2014 şi nr. 569 din 16 octombrie 2014. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu următorul conţinut: "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent". 22. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 privind statul de drept, art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, şi art. 47 alin. (1) teza a doua privind obligaţia statului de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent din Legea fundamentală. De asemenea, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 20 mai 2008 pronunţată în Cauza Santos Pinto împotriva Portugaliei, Hotărârea din 18 decembrie 2008 pronunţată în Cauza Unedic împotriva Franţei şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009 pronunţată în Cauza Katz împotriva României. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate s-a mai pronunţat în raport de critici şi prevederi constituţionale similare, respectiv prin Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014, Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 16 decembrie 2014, sau Decizia nr. 594 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 24. Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Asupra excepţiei de necompetenţă instanţa se pronunţă înainte de a se aborda fondul litigiului şi înainte de a se soluţiona alte excepţii, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanţa se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autoarea excepţiei, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, şi anume admiterea excepţiei de necompetenţă şi, implicit, declinarea competenţei instanţei de judecată, situaţie în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac. 25. Curtea a mai constatat că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural, de stabilire a instanţei competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanţa îl poate reţine în hotărârea de declinare fiind propria necompetenţă materială sau teritorială, drept care nu a putut reţine contrarietatea normei legale criticate cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie. 26. Intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că hotărârea instanţei de declinare a competenţei este rezultatul unui act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte desfăşurarea în condiţii de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanţa necompetentă sunt nule. 27. De altfel, Curtea a mai reţinut că, potrivit art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acestea, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Prin urmare, sunt supuse recursului acele hotărâri judecătoreşti expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituţie prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părţile interesate şi Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Filofteia Ciobanu, în Dosarul nr. 30.772/197/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
