Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 41 din 22 septembrie 2008 privind examinarea recursului in interesul legii, cu privire la calitatea procesuala pasiva a caselor de asigurari de sanatate, in litigiile avand ca obiect plata drepturilor salariale care iau nastere in urma incheierii unui contract de munca intre personalul medical si unitatea spitaliceasca in cadrul careia acesta isi desfasoara activitatea
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 12 mai 2009
Dosar nr. 17/2008
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la calitatea procesualã pasivã a caselor de asigurãri de sãnãtate, în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale care iau naştere în urma încheierii unui contract de muncã între personalul medical şi unitatea spitaliceascã în cadrul cãreia acesta îşi desfãşoarã activitatea.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 81 de judecãtori din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii şi a pus concluzii pentru admiterea acestuia, urmând a se stabili cã, în litigiile dintre personalul medical şi unitãţile sanitare, având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, casele de asigurãri sociale de sãnãtate nu au calitate procesualã pasivã.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti nu existã un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesualã pasivã a caselor de asigurãri de sãnãtate în litigiile dintre personalul medical şi unitãţile sanitare, având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale.
I. Astfel, unele instanţe au admis acţiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale, formulate de personalul medical, în contradictoriu cu unitatea angajatoare şi casa de asigurãri de sãnãtate, apreciind cã şi aceasta din urmã are calitate procesualã pasivã în litigiul de muncã dedus judecãţii.
În motivarea punctului de vedere menţionat s-a relevat cã între unitãţile sanitare, în calitate de furnizori de servicii medicale, şi casa de asigurãri de sãnãtate s-au încheiat contracte-cadru, prin care s-au stabilit condiţiile de finanţare, fapt ce creeazã obligaţia caselor de asigurãri de sãnãtate de a plãti sumele de bani cuvenite cu titlu de drepturi salariale.
II. Alte instanţe, dimpotrivã, au considerat cã în litigiile dintre salariaţi şi unitãţile sanitare angajatoare casele de asigurãri de sãnãtate nu au calitate procesualã pasivã.
În sprijinul acestui punct de vedere s-a învederat cã printre atribuţiile caselor de asigurãri de sãnãtate nu se regãseşte şi aceea privitoare la plata drepturilor salariale ale personalului medical din unitãţile sanitare, neexistând raporturi de drept civil între acestea şi casele de asigurãri de sãnãtate, care sã dea naştere la drepturi în favoarea personalului medical, respectiv la obligaţii în sarcina caselor de asigurãri de sãnãtate.
S-a mai argumentat cã între unitatea spitaliceascã şi casa de asigurãri de sãnãtate existã numai raporturi contractuale, nãscute prin încheierea contractului de furnizare de servicii medicale.
Ca urmare, unitatea sanitarã este cea care îşi organizeazã propria activitate, inclusiv în privinţa salarizãrii personalului, pe baza veniturilor proprii provenite din sumele încasate pentru serviciile medicale prestate şi, respectiv, pe baza cheltuielilor.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Prestarea muncii şi salarizarea ei sunt obligaţiile principale ce rezultã pentru salariat şi, respectiv, pentru angajator din încheierea contractului individual de muncã sau din existenţa raportului de serviciu (în cazul funcţionarilor publici, persoanelor care deţin demnitãţi publice etc.).
Munca prestatã se caracterizeazã şi prin faptul cã are caracter patrimonial, putându-se evalua economic.
Salariul reprezintã contraprestaţia angajatorului plãtitã pentru munca prestatã de salariat în baza contractului individual de muncã (art. 154 din Codul muncii).
Potrivit acestui concept, reglementãrile legale stabilesc principiul conform cãruia pentru munca prestatã fiecare persoanã are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului respectiv.
Cu alte cuvinte, drepturile salariale se acordã în urma încheierii şi executãrii unui contract individual de muncã, adicã a acelui contract în temeiul cãruia o persoanã fizicã, denumitã salariat, se obligã la prestarea, cu continuitate în timp, a unei munci în folosul şi sub autoritatea unui angajator, persoanã fizicã sau juridicã, iar acesta este obligat la rândul sãu sã îi plãteascã o remuneraţie, denumitã salariu, şi sã îi asigure condiţii adecvate de muncã (art. 10 din Codul muncii şi art. 69 alin. 1 din contractul colectiv de muncã unic la nivel naţional).
Ori de câte ori reglementãrile legale se referã generic la contractul individual de muncã sau la salariat (angajat) trebuie sã se înţeleagã oricare dintre formele contractului individual de muncã reglementate de Codul muncii.
Pluralitatea de subiecte este exclusã (activã sau pasivã), ceea ce presupune cã nu pot exista în/şi prin acelaşi contract individual de muncã mai multe persoane care sã aibã împreunã calitatea de salariat şi, de regulã, nici mai multe persoane având laolaltã calitatea de angajator.
Una dintre trãsãturile specifice ale contractului individual de muncã este aceea cã angajatorul are competenţa exclusivã de a organiza activitatea prin stabilirea unei structuri organizatorice raţionale, de a repartiza toţi salariaţii pe locuri de muncã, cu precizarea atribuţiilor şi rãspunderilor lor, precum şi de a exercita controlul asupra modului de executare a obligaţiilor de serviciu.
Între personalul medical din unitãţile sanitare şi casele de asigurãri de sãnãtate nu sunt încheiate contracte cu trãsãturile specifice arãtate mai sus, astfel cã, în litigiile dintre personalul medical şi unitãţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, casele de asigurãri de sãnãtate nu pot avea calitate procesualã pasivã.
Pe de altã parte, nici dispoziţiile <>Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, act normativ reţinut de instanţe, nu conduc la concluzia existenţei calitãţii procesuale pasive a caselor de asigurãri sociale de sãnãtate în astfel de litigii.
Potrivit <>art. 217 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bazã în condiţiile prezentei legi.
Serviciile medicale sunt acele servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate de cãtre persoanele fizice şi juridice autorizate de Ministerul Sãnãtãţii [<>art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006 ].
Pachetul de servicii de bazã se acordã asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sãnãtãţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se suportã din fond, în condiţiile contractului-cadru [art. 210 alin. (1) lit. c)].
Dispoziţiile <>art. 210 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 95/2006 definesc şi noţiunile de pachet de servicii (pentru persoanele care se asigurã facultativ) şi pachetul minimal de servicii (pentru persoanele care nu fac dovada calitãţii de asigurat), ambele pachete acordându-se în condiţiile contractului-cadru.
Contractul-cadru pentru pachetul de servicii de bazã se elaboreazã de Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate pe baza consultãrii colegiului medicilor, colegiului farmaciştilor, colegiului medicilor dentişti etc., precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical, se avizeazã de Ministerul Sãnãtãţii şi se aprobã prin hotãrâre a Guvernului [art. 217 alin. (2)].
Acest contract reglementeazã, în principal, condiţiile acordãrii asistenţei medicale cu privire la pachetul de servicii de bazã la care au dreptul persoanele asigurate, lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale şi a altor servicii pentru asiguraţi, alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, tarifele utilizate în contractarea pachetului de servicii de bazã, modul de decontare, internarea şi externarea bolnavilor, prescrierea şi eliberarea medicamentelor, coplata pentru unele servicii medicale etc. [art. 217 alin. (3)].
Conform <>art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 , relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurãri de sãnãtate sunt de naturã civilã, reprezintã acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfãşoarã pe bazã de contract. În situaţia în care este necesarã modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale.
Totodatã, potrivit art. 247 din acelaşi act normativ, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale încheie cu casele de asigurãri de sãnãtate contracte pe baza modelelor de contracte prevãzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru elaborate de Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate şi aprobate prin ordin al ministrului sãnãtãţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, în cuprinsul cãrora pot fi prevãzute şi alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare.
Încheierea acestor contracte are drept scop reglementarea relaţiilor dintre casele de asigurãri de sãnãtate şi furnizori, în vederea asigurãrii drepturilor pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, drepturi prevãzute în <>art. 217 şi 218 din Legea nr. 95/2006 .
În baza acestor contracte casele de asigurãri de sãnãtate sunt obligate sã deconteze furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor medicale contractate şi prestate asiguraţilor în condiţiile şi la termenele prevãzute în contractul-cadru, în caz contrar urmând sã suporte penalitãţile prevãzute în contract [art. 271 lit. h)].
Prin <>art. 292 din Legea nr. 95/2006 sunt reglementate în mod expres şi limitativ obligaţiile caselor de asigurãri de sãnãtate, text care nu face niciun fel de referire la plata drepturilor salariale ale personalului angajat în baza unor contracte individuale de muncã la furnizorii de servicii medicale.
Pe de altã parte, potrivit art. 188 alin. (1) din acelaşi act normativ, spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţioneazã pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bazã de contract, precum şi din alte surse, conform legii.
Spitalele publice îşi organizeazã activitatea pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unitãţii şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior.
Elaborarea bugetului propriu se face pe baza evaluãrii veniturilor proprii din anul bugetar şi a repartizãrii cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului.
De asemenea, spitalele publice au obligaţia de a asigura realizarea veniturilor şi de a fundamenta cheltuielile în raport cu acţiunile şi obiectivele din anul bugetar pe titluri, articole şi alineate, conform clasificaţiei bugetare [art. 188 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ].
Prin urmare, în litigiile dintre salariaţi şi unitãţile sanitare, care sunt conflicte de muncã, casa de asigurãri de sãnãtate nu poate fi obligatã la plata unor drepturi salariale ce iau naştere ca urmare a încheierii şi executãrii unui contract individual de muncã între personalul medical şi unitatea în care îşi desfãşoarã activitatea, întrucât nu existã niciun raport juridic între casa de asigurãri de sãnãtate şi personalul unitãţii sanitare care sã creeze drepturi în favoarea acestuia şi obligaţii în sarcina casei de asigurãri.
O acţiune directã a personalului unitãţilor sanitare pentru plata drepturilor salariale nu se poate introduce împotriva caselor de asigurãri de sãnãtate întrucât <>Legea nr. 95/2006 care instituie obligaţia încheierii unor contracte civile între furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurãri de sãnãtate nu reglementeazã o asemenea posibilitate, cum este cazul art. 1488 din Codul civil (în situaţia contractului de antreprizã când lucrãtorii folosiţi de antreprenor pot acţiona direct pe beneficiarul construcţiei pentru plata sumelor ce li se cuvin în mãsura în care n-au fost plãtite antreprenorului) şi art. 1542 alineatul final din Codul civil (când mandantului i se recunoaşte o acţiune directã faţã de submandatar, deşi este terţ faţã de contractul prin care s-a produs substituirea).
În litigiile dintre personalul medical şi unitãţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, acţiunea introdusã împotriva casei de asigurãri sociale de sãnãtate nu poate fi consideratã o acţiune oblicã (indirectã sau subrogatorie) întrucât nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 974 din Codul civil, adicã acţiunea sã fie exercitatã de creditor în locul debitorului sãu insolvabil.
De altfel, acţiunile introduse de personalul medical al unitãţilor sanitare împotriva caselor de asigurãri de sãnãtate sunt litigii civile care nu sunt de competenţa instanţelor care soluţioneazã conflicte de muncã potrivit art. 284 din Codul muncii şi art. 2 pct. 1 lit. c) din Codul de procedurã civilã.
Întrucât politica managerialã privind acordarea drepturilor salariale ale personalului medical angajat cu contract individual de muncã intrã în competenţa exclusivã a conducerilor unitãţilor sanitare, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, casele de asigurãri de sãnãtate nu pot avea calitate procesualã pasivã în litigiile puse în discuţie de recursul în interesul legii, deoarece nu pot interveni în aceastã activitate.
Rãspunderea caselor de asigurãri de sãnãtate nu poate fi angajatã decât în limita atribuţiilor şi pentru neexecutarea obligaţiilor menţionate în <>Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile ulterioare.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, Secţiile Unite urmeazã sã admitã recursul în interesul legii şi sã decidã cã, în litigiile dintre personalul medical şi unitãţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, casele de asigurãri de sãnãtate nu au calitate procesualã pasivã.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc cã, în litigiile dintre personalul medical şi unitãţile sanitare având ca obiect plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, casele de asigurãri sociale de sãnãtate nu au calitate procesualã pasivã.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 22 septembrie 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
