Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE Nr. 41*) din 12 aprilie 1995 privind exceptia de neconstitutionalitate
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 97 din 24 octombrie 1995.
Viorel Mihai Ciobanu - preşedinte Antonie Iorgovan - judecãtor Miklos Fazakas - judecãtor Gabriela Radu - magistrat asistent
Completul de judecata, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata: În fata Curţii de Apel Tirgu Mures, în cauza ce formeazã obiectul Dosarului nr. 1.308/1994, Societatea Comercialã "Florida Impex" - S.R.L. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, care prevãd obligativitatea plãţii unei taxe de timbru de 2% din suma contestatã, în cazul contestaţiilor cu privire la stabilirea impozitului pe profit, a majorãrilor de intirziere, precum şi a altor sume datorate bugetului administraţiei centrale de stat sau bugetelor locale în condiţiile acestei legi. Prin Încheierea din 28 noiembrie 1994, Curtea de Apel Tirgu Mures a sesizat Curtea Constituţionalã. În motivarea exceptiei, Societatea Comercialã "Florida Impex" - S.R.L. a susţinut ca <>art. 20 din Legea nr. 12/1991 este neconstitutional, deoarece ar contraveni art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, constituind un impediment la liberul acces la justiţie. Reprezentantul piritelor - Ministerul Finanţelor şi Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Mures - a susţinut ca prin stabilirea şi perceperea taxei de timbru nu se ingradeste în nici un fel accesul liber la justiţie. Curtea de Apel Tirgu Mures, în opinia sa, considera ca dispoziţiile <>art. 20 din Legea nr. 12/1991 nu incalca prevederile art. 21 din Constituţie prin îngrãdirea drepturilor persoanelor de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi intereselor lor legitime. Dispoziţiile <>Legii nr. 12/1991 stabilesc cu caracter imperativ ca, înainte de a se adresa justiţiei, orice persoana fizica sau juridicã trebuie sa urmeze procedura administrativ-jurisdicţionalã care, în cadrul controlului ierarhic administrativ, poate sa confirme, în totalitate sau în parte, constatãrile şi mãsurile luate de organul de control. Pentru aceste servicii prestate, legea a stabilit ca, în prealabil, se percepe o taxa de timbru de 2% raportat la suma contestatã, care, în cazul admiterii integrale sau parţiale a contestaţiei, se restituie proporţional cu reducerea sumei contestate.
CURTEA, examinînd dosarul cauzei, încheierea de sesizare, raportul judecãtorului-raportor, precum şi corelatia dispoziţiilor legale atacate cu Constituţia, constata: La data invocarii exceptiei de neconstituţionalitate a <>art. 20 din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, din 28 noiembrie 1994, textul era în vigoare şi avea urmãtorul cuprins: "Contestaţiile cu privire la stabilirea impozitului pe profit, a majorãrilor de intirziere, precum şi a altor sume datorate bugetului administraţiei centrale de stat sau bugetelor locale, potrivit prezentei legi, sînt supuse unei taxe de timbru de 2% calculatã la suma contestatã. Aceasta taxa nu poate fi mai mica de 100 de lei. Taxa de timbru se datoreazã indiferent dacã o alta contestaţie, cu acelaşi obiect, înregistratã şi rezolvatã anterior, a fost taxatã. În vederea calculãrii taxei de timbru, unitãţile plãtitoare de impozit pe profit sînt obligate sa specifice în scris cuantumul sumei contestate. În situaţia admiterii integrale sau parţiale a contestaţiei, taxa de timbru se restituie integral sau proporţional cu reducerea sumei contestate." Curtea a fost sesizatã la 10 ianuarie 1995, data la care intrase în vigoare Ordonanta Guvernului nr. 70 din 29 august 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 31 august 1994, care a abrogat <>Legea nr. 12/1991 , deci şi textul atacat ca neconstitutional. Reglementarea actuala, Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, cuprinde în art. 29 alin. (9) o dispoziţie similarã cu cea atacatã, şi anume: "Cererile de revizuire cu privire la impozitul pe profit şi la majorãrile de intirziere aferente sînt supuse unei taxe de timbru de 2% din suma contestatã. Taxa de timbru nu poate fi mai mica de 10.000 lei. Contestaţiile se timbreazã cu jumãtate din suma plãtitã la cererile de revizuire. Taxa de timbru se datoreazã indiferent dacã o alta cerere de revizuire sau contestaţie cu acelaşi obiect, înregistratã şi rezolvatã anterior, a fost taxatã. În vederea calculãrii taxei de timbru, contribuabilii sînt obligaţi sa specifice, în scris, cuantumul sumei contestate. În situaţia admiterii integrale sau parţiale a cererii de revizuire sau a contestaţiei, taxa de timbru se reduce proporţional cu reducerea sumei contestate." În consecinta, deşi excepţia viza, la data invocarii, <>art. 20 din Legea nr. 12/1991 , Curtea se considera bine investitã şi urmeazã sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994. De asemenea, Curtea constata ca este competenta sa se pronunţe asupra exceptiei de neconstituţionalitate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992. Pe fond se retine ca Plenul Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime, a statuat în sensul ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrarã principiului prevãzut la art. 21 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie, cît timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacatã în fata unei instanţe judecãtoreşti. Cu referire la acelaşi principiu al liberului acces la justiţie, Curtea Constituţionalã a stabilit în Decizia nr. 7/1993, rãmasã definitiva, ca prin art. 21 din Constituţie nu se instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfasurata de autoritãţile judecãtoreşti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/1993 subliniaza şi ea ca accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acesteia. Justiţia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se suporta de la bugetul de stat, la ale cãrui venituri contribuie toţi cetãţenii. Este echitabil însã ca o parte din cheltuieli sa fie suportate de cei care recurg la acest serviciu public şi aceasta se realizeazã prin plata taxelor de timbru. În aceiaşi termeni se pune problema şi în cazul taxei de timbru prevãzute iniţial la <>art. 20 din Legea nr. 12/1991 , iar în prezent la art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994. Contribuabilul care apreciazã ca impunerea facuta de un organ fiscal poate face cerere de revizuire la organele direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, iar impotriva deciziei acestora poate face contestaţie la Ministerul Finanţelor. Decizia Ministerului Finanţelor poate fi contestatã la curtea de apel, iar impotriva hotãrîrii acesteia se poate face recurs la Curtea Suprema de Justiţie [art. 29 alin. (1) - (4) din ordonanta]. Rezulta fãrã nici un dubiu ca, dupã epuizarea cãilor administrativ-jurisdicţionale, este deschisã calea la instanţele judecãtoreşti şi deci nu este afectat principiul liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. Dupã cum s-a arãtat, acest text nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, iar faptul ca asemenea taxe sînt prevãzute de lege şi pentru cãile de atac care nu intra în competenta instanţelor judecãtoreşti nu este neconstitutional, deoarece autoritãţile respective nu desfãşoarã o activitate pur administrativã, ci una care are şi caracter jurisdicţional, apropiatã deci de cea a instanţelor judecãtoreşti. Pe de alta parte, instituirea unei taxe pentru exercitarea cãilor administrativ-jurisdicţionale poate constitui o garanţie impotriva cererilor de revizuire şi a contestaţiilor fãcute cu rea-credinţa, numai în vederea aminarii plãţii impozitului, dat fiind ca, potrivit art. 29 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, pe perioada soluţionãrii acestor cai se suspenda plata sumei impozitului calculat şi a majorãrilor de intirziere aferente acestuia. Or, un asemenea scop nu contravine Constituţiei, ci este în concordanta cu dispoziţiile art. 53 alin. (1), care stabileşte obligaţia cetãţenilor de a contribui, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, şi cu cele ale art. 54, care îi obliga pe cetãţeni sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa. În sfîrşit, este de reţinut şi faptul ca potrivit art. 29 alin. (9) teza finala din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, dacã se admite total sau parţial cererea de revizuire sau contestaţia, taxa de timbru se reduce proporţional cu reducerea sumei contestate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii: DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate vizind dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, invocatã de Societatea Comercialã "Florida Impex" - S.R.L., cu sediul în Tirgu Mures, str. Dealului nr. 2, judeţul Mures, în Dosarul nr. 1.308/1994, aflat pe rolul Curţii de Apel Tirgu Mures. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţatã la 12 aprilie 1994.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Magistrat-asistent, Gabriela Radu ----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
