Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 409 din 12 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , ale art. 109 alin. 2 din Codul de procedura civila si ale art. 174-187 din Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , ale art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 174-187 din Codul de procedurã fiscalã, republicat, excepţie ridicatã de Ilie Ioan Turcu în Dosarul nr. 8.686/2003 al Tribunalului Sibiu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Aratã cã dispoziţiile <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 nu au legãturã cu cauza, iar dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã sunt dispoziţii cu caracter general care nu se referã la o jurisdicţie specialã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedurã fiscalã, reprezentantul Ministerului Public aratã cã autorul excepţiei a criticat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 . Aceste dispoziţii au fost abrogate de Codul de procedurã fiscalã, care, la rândul sãu, a fost republicat, dându-se dispoziţiilor legale o nouã renumerotare. Astfel, dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale se regãsesc în titlul IX din Codul de procedurã fiscalã, republicat. În continuare, se aratã cã din redactarea art. 174 rezultã natura cãii de atac, şi anume faptul cã aceastã contestaţie este o cale administrativã de atac ce nu înlãturã dreptul la acţiune al celui care se considerã lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 8.686/2003, Tribunalul Sibiu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , ale art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, precum şi a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 , excepţie ridicatã de Ilie Ioan Turcu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, doarece instituie obligativitatea unei proceduri prealabile administrative, încãlcându-se în felul acesta dispoziţiile constituţionale citate prin care se prevede caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative.
Tribunalul Sibiu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 şi a dispoziţiilor <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 este întemeiatã, deoarece din interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, rezultã cã se poate depune contestaţie împotriva unui act administrativ fie la autoritatea emitentã, fie la instanţa competentã. Contrar prevederilor constituţionale menţionate, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 se instituie o procedurã administrativ-jurisdicţionalã obligatorie, iar prin dispoziţiile <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 se instituie, de asemenea, "recursul administrativ" ca o procedurã jurisdicţionalã obligatorie.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Codul de procedurã civilã este neîntemeiatã, deoarece aceste dispoziţii au caracter general şi instituie obligativitatea efectuãrii unor proceduri prealabile în situaţii reglementate de lege, fãrã a face referire concretã la proceduri administrativ-jurisdicţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 alin. (2) din Codul de procedurã civilã este neîntemeiatã, deoarece procedura de judecatã, în ansamblul sãu, precum şi condiţiile sesizãrii instanţei judecãtoreşti se întemeiazã pe dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora procedura şi competenţa de judecatã se stabilesc prin lege. Cererea de chemare în judecatã trebuie sã respecte atât condiţiile intrinseci, ce ţin de elementele pe care trebuie sã le cuprindã aceasta, cât şi pe cele extrinseci, cum ar fi îndeplinirea unor proceduri prealabile. În acest caz, reclamantul trebuie sã anexeze la cererea de chemare în judecatã dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, legea condiţionând sesizarea instanţei de judecatã de îndeplinirea acestei proceduri. De asemenea, reclamaţia administrativã prealabilã reglementatã de <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 constituie o condiţie specialã de exerciţiu al dreptului la acţiune, fãrã ca aceasta sã vinã în contradicţie cu art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã. În ceea ce priveşte <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 , acest act normativ a fost abrogat prin art. 200 din Codul de procedurã fiscalã, iar, pe de altã parte, prin <>Decizia nr. 127 din 27 martie 2003 Curtea Constituţionalã a declarat neconstituţionale numai dispoziţiile art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã. Celelalte dispoziţii ale ordonanţei nu aduc atingere textelor constituţionale.
Avocatul Poporului aratã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 este inadmisibilã, deoarece la data sesizãrii Curţii Constituţionale aceastã ordonanţã era abrogatã expres prin <>art. 200 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã. Pe de altã parte, textul constituţional invocat nu are incidenţã în cauzã, deoarece dispoziţiile <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 reglementeazã o procedurã administrativã prealabilã sesizãrii instanţelor judecãtoreşti, şi nu una administrativ-jurisdicţionalã. În ceea ce priveşte critica având ca obiect dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Codul de procedurã civilã, aceste dispoziţii reglementeazã procedura prealabilã ce trebuie îndeplinitã anterior sesizãrii instanţei competente, procedurã care nu are caracterul unei activitãţi de jurisdicţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 174-187 din Codul de procedurã fiscalã, prevederile <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 , precum şi prevederile art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
I. O primã criticã de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 174-187 din Codul de procedurã fiscalã reglementate iniţial de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13/2001 . Aceastã ordonanţã a fost însã abrogatã prin <>art. 200 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003. Dispoziţiile de lege criticate au fost preluate, în esenţã, în titlul IX - Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale - din Codul de procedurã fiscalã.
<>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 13 din 26 ianuarie 2001 reglementa soluţionarea contestaţiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice. Potrivit dispoziţiilor cuprinse în ordonanţã, contestaţiile erau definite ca fiind "cãi administrative de atac", iar soluţionarea lor era de competenţa organelor specializate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar sau - în cazul contestaţiilor având ca obiect sume mai mari de 500 milioane lei - a organelor specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Deciziile organelor administrative menţionate puteau fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentã.
Procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlului de creanţã fiscalã şi împotriva altor acte administrative fiscale a fost reglementatã în mod similar prin art. 169-182 din Codul de procedurã fiscalã. Astfel, prin acest act normativ s-a prevãzut cã împotriva titlului de creanţã fiscalã şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului fiscal, cã soluţionarea contestaţiilor se efectueazã - potrivit distincţiilor prevãzute în art. 173 de cãtre organele fiscale prevãzute în acest text de lege şi cã deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecãtoreascã de contencios administrativ competentã.
Ulterior Codul de procedurã fiscalã a fost modificat prin <>Legea de aprobare nr. 174/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004, şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, dându-se textelor o nouã numerotare. Noile prevederi legale referitoare la procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlului de creanţã fiscalã şi împotriva altor acte administrative fiscale se regãsesc în titlul IX art. 174-187.
Ţinând seama de faptul cã dispoziţiile legale criticate de autorul excepţiei sunt cuprinse, în prezent, aşa cum s-a arãtat, în art. 174-187 din Codul de procedurã fiscalã, urmeazã ca instanţa de contencios constituţional sã ia în considerare aceste texte de lege ca formând obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.
II. A doua criticã de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, precum şi dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
Textele ce fac obiectul excepţiei au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 :
"Art. 5: Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considerã vãtãmat se va adresa pentru apãrarea dreptului sãu, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevãzut la art. 1 alin. 2, autoritãţii emitente, care este obligatã sã rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta.
În cazul în care cel care se considerã vãtãmat nu este mulţumit de soluţia datã reclamaţiei sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.
Dacã cel care se considerã vãtãmat în dreptul sãu s-a adresat cu reclamaţie şi autoritãţii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile, prevãzut în alineatul precedent, se calculeazã de la comunicarea de cãtre acea autoritate a soluţiei date reclamaţiei.
Sesizarea tribunalului se va putea face şi în cazul în care autoritatea administrativã emitentã sau autoritatea ierarhic superioarã nu rezolvã reclamaţia în termenul prevãzut la alin. 1.
În toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicãrii actului administrativ a cãrui anulare se cere."
- Art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã:
"În cazurile anume prevãzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai dupã îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecatã."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (4), potrivit cãrora "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea contenciosului administrativ, Curtea constatã cã aceasta nu este întemeiatã. Astfel, prin <>Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, Curtea a statuat cã textul constituţional care se referã la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative nu este aplicabil dispoziţiilor <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 , care instituie obligaţia persoanei vãtãmate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecatã cu anularea actului considerat ilegal. Dispoziţia constituţionalã invocatã a desfiinţat condiţia prealabilã numai pentru procedura administrativã jurisdicţionalã. Nici o dispoziţie constituţionalã nu interzice ca, prin lege, sã se instituie o procedurã administrativã prealabilã, fãrã caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea reţine cã cererea de chemare în judecatã trebuie sã respecte atât condiţiile intrinseci, cât şi pe cele extrinseci, impuse de lege. Din dispoziţia criticatã rezultã cã este vorba de o condiţie extrinsecã ce trebuie respectatã, şi anume cã sesizarea instanţei competente se face numai dupã îndeplinirea unei proceduri prealabile, dar nu în toate cazurile, ci numai în acele cazuri în care legea prevede obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prealabile, fãrã a fi vorba însã de o jurisdicţie specialã administrativã. Astfel, nu se poate reţine nici în acest caz o încãlcare a art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã.
Sub aspectul criticat, nici dispoziţiile din Codul de procedurã fiscalã nu instituie, aşa cum fãrã temei susţine autorul excepţiei, jurisdicţii speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã. Textele din Codul de procedurã fiscalã reglementeazã proceduri de recurs administrativ, prin care se lasã posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra mãsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevãzute de lege.
Asemenea proceduri, în care soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor introduse de persoanele interesate este atribuitã însuşi organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activitãţii de jurisdicţie - caracterizatã prin soluţionarea de cãtre un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective -, ele fiind specifice funcţiei administrative.
Actele de soluţionare de cãtre organele administrative a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedurã fiscalã, nu sunt, aşadar, acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecatã.
În plus, Curtea observã cã dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãruia competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , ale art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 174-187 din Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Ilie Ioan Turcu în Dosarul nr. 8.686/2003 al Tribunalului Sibiu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
