Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 407 din 16 mai 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 7 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Abdul Majid Al Battah Samir în Dosarul nr. 8.658/RF/2005 (45.548/3/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Se prezintã interpretul autorizat de limbã arabã, domnul Dalati Bassam, desemnat pentru a asigura traducerea în cauzã.
Magistratul-asistent referã Curţii faptul cã partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale pretins a fi încãlcate.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 8.658/RF/2005 (45.548/3/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicatã de Abdul Majid Al Battah Samir într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei civile prin care Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a respins plângerea acestuia împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin art. 18 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi şi ale art. 53 din Constituţie, precum şi ale art. 13 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În esenţã, se aratã cã obligaţia strãinului de a pãrãsi teritoriul României în termen de 15 zile împiedicã exercitarea dreptului la un recurs efectiv şi de a folosi cãile legale de atac, a dreptului la apãrare şi a dreptului de a fi citat, cu atât mai mult cu cât dispoziţia de pãrãsire a teritoriului României, pronunţatã odatã cu hotãrârea de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, este însoţitã, de cele mai multe ori în cazul refugiaţilor "sur place", de interdicţia de reîntoarcere în România pentru un anumit numãr de ani. Astfel, refugiatul nu are posibilitatea de a solicita suspendarea executãrii dispoziţiei de pãrãsire a ţãrii în temeiul unor probe sau motive apãrute ulterior pronunţãrii hotãrârii în recurs, pe care sã le expunã instanţei de judecatã în cadrul exercitãrii unei cãi extraordinare de atac. Aceastã procedurã creeazã o discriminare între drepturile procedurale ale strãinilor şi cele ale cetãţenilor statului a cãrui protecţie se cere şi totodatã pune în pericol viaţa şi integritatea fizicã şi psihicã a refugiatului, acesta fiind expus unor riscuri de persecuţii sau vãtãmãri ale drepturilor sale fundamentale, odatã cu întoarcerea în ţara sa de origine.
De asemenea, obligaţia pãrãsirii teritoriului României în termen de 15 zile afecteazã situaţia materialã a strãinului, încãlcându-se astfel art. 18 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie. Acesta este obligat ca, în timp foarte scurt, sã dispunã asupra tuturor bunurilor obţinute în perioada şederii în România, ignorându-se aşadar interesul sãu patrimonial, în scopul obţinerii unei "celeritãţi excesive pretinse de lege".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal opineazã în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, "deoarece argumentele invocate se referã la posibilitatea unei interpretãri restrictive a <>art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , fãrã a releva un real conflict între textul de lege criticat şi art. 22 din Constituţie."
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Prin stabilirea termenului de 15 zile în care strãinul, a cãrui cerere de acordare a statutului de refugiat a fost respinsã printr-o hotãrâre executorie, este obligat sã pãrãseascã teritoriul României nu se îngrãdeşte dreptul la protecţia generalã a persoanelor şi averilor, a cetãţenilor strãini şi apatrizi care locuiesc în România, consacrat de art. 18 din Constituţie, întrucât acest termen, precum şi obligaţia pãrãsirii teritoriului ţãrii intervin ca o consecinţã fireascã a neacordãrii statutului de refugiat de cãtre statul român. Pentru aceleaşi raţiuni se apreciazã cã textul legal criticat nu contravine art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. De asemenea, nu se poate reţine nicio contradicţie între dispoziţiile legale atacate şi prevederile art. 21 şi ale art. 24 din Legea fundamentalã, referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la apãrare, întrucât, potrivit normelor <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 , persoanele interesate se pot adresa instanţelor judecãtoreşti şi pot folosi toate garanţiile procesuale care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil. Totodatã, se susţine cã textul legal criticat nu este contrar prevederilor art. 44 din Constituţie, care consacrã dreptul de proprietate, şi nu are legãturã cu acestea.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, raportatã la art. 20 din Legea fundamentalã, analizat în lumina art. 13 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, respectiv la interzicerea discriminãrii, se apreciazã cã nu este întemeiatã, deoarece dispoziţiile <>art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu opresc pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul legal criticat este constituţional. Potrivit prevederilor ordonanţei criticate, dacã din motive obiective strãinul nu poate pãrãsi teritoriul României în termenul prevãzut de lege, Ministerul Administraţiei şi Internelor îi acordã acestuia dreptul de şedere în ţarã, în condiţiile prevãzute de reglementãrile legale privind regimul strãinilor în România. De asemenea, strãinul are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, o nouã cerere de acordare a statutului de refugiat, iar hotãrârea prin care se acordã accesul la soluţionarea unei astfel de cereri are ca efect şi anularea dispoziţiei de a pãrãsi teritoriul României, prevãzutã în hotãrârea anterioarã. Aşadar, persoanele interesate nu sunt împiedicate sã se adreseze instanţelor judecãtoreşti şi sã foloseascã toate garanţiile procesuale care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil şi dreptul la apãrare. Prin urmare, dispoziţiile <>art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu contravin prevederilor art. 18 din Constituţie şi, de asemenea, nici ale art. 21, 24, 53, 11 şi 20 din aceasta, raportate la art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 14 din Convenţie, se apreciazã cã textul legal atacat se aplicã în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fãrã discriminãri pe considerente arbitrare. Referitor la pretinsa contrarietate faţã de dispoziţiile art. 44 din Constituţie, se susţine cã acestea nu au incidenţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, cu urmãtorul cuprins: "Strãinul este obligat sã pãrãseascã teritoriul României în termen de 15 zile de la data la care dispoziţia de pãrãsire a teritoriului, pronunţatã în hotãrârea de respingere a cererii sale de acordare a statutului de refugiat, a devenit executorie."
Autorul excepţiei considerã cã acest text legal încalcã prevederile constituţionale ale art. 18 alin. (1) privind strãinii şi apatrizii care locuiesc în România, ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi referitoare la protecţia proprietãţii private, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) prin care se garanteazã dreptul la apãrare şi ale art. 53 referitoare la restrângerea prin lege a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
De asemenea, acesta mai invocã şi nerespectarea art. 13 - "Dreptul la un recurs efectiv" şi a art. 14 "Interzicerea discriminãrii" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând textul legal criticat, raportat la prevederile din Legea fundamentalã şi din instrumentele juridice internaţionale pretins a fi încãlcate, Curtea Constituţionalã constatã urmãtoarele:
Din analiza dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 reiese cã procedura de acordare a unei forme de protecţie umanitarã, respectiv a statutului de refugiat, îndeplineşte exigenţele dreptului de acces la instanţã, ale dreptului la apãrare sau ale dreptului la un recurs efectiv. Astfel, chiar dacã, potrivit art. 15 alin. (5) din ordonanţã, dispoziţia de pãrãsire a teritoriului României se emite odatã cu hotãrârea de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, împotriva acesteia din urmã (deci şi împotriva dispoziţiei de pãrãsire) se poate face plângere în termen de 10 zile, exercitarea acestei cãi de atac având, potrivit art. 16 alin. (1), efect suspensiv asupra dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului. Împotriva hotãrârii instanţei de judecatã se poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, iar pânã când hotãrârea în recurs devine irevocabilã şi executorie, dispoziţia de pãrãsire este, de asemenea, suspendatã. Totodatã, strãinul poate depune o nouã solicitare de acordare a statutului de refugiat, în cazurile prevãzute de art. 17 alin. (3), printre acestea fiind şi apariţia unor elemente noi, care din motive neimputabile solicitantului nu au putut fi prezentate instanţei, sau a unor transformãri de ordin politic, legislativ, social sau militar în ţara de origine, în mãsurã a contribui la îndeplinirea condiţiilor de acordare a formei de protecţie solicitate. Hotãrârea prin care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi va acorda accesul la soluţionarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat are ca efect şi anularea dispoziţiei de pãrãsire a teritoriului României, iar o hotãrâre nefavorabilã solicitantului va putea fi atacatã în faţa instanţei, urmând aceeaşi procedurã ca şi în cazul contestãrii primei hotãrâri, în urma cãreia s-a dispus şi pãrãsirea teritoriului României.
Prin urmare, Curtea Constituţionalã constatã cã întreaga procedurã specificã soluţionãrii cererilor privind acordarea unei forme de protecţie umanitarã nu numai cã respectã pe deplin drepturile şi garanţiile procesuale în ansamblul lor, dar dã expresie şi principiului nereturnãrii, protejând astfel valori fundamentale cum sunt dreptul persoanei la viaţã, la integritate fizicã şi psihicã. Mai mult, <>art. 17 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 prevede pentru strãinul care, din motive obiective, nu poate pãrãsi teritoriul în termen de 15 zile posibilitatea de a i se acorda dreptul de şedere în ţarã, în condiţiile prevãzute de reglementãrile legale privind regimul strãinilor în România.
Criticile referitoare la dificultatea unei pregãtiri temeinice datoritã termenului prea scurt de 15 zile, acordat pânã la pãrãsirea teritoriului ţãrii, nu pot fi, de asemenea, reţinute, deoarece, aşa cum s-a arãtat, solicitantul are atât posibilitatea folosirii cãilor de atac, cât şi a depunerii unei noi solicitãri, proceduri judiciare pe parcursul cãrora îşi poate pregãti şi susţine în mod temeinic şi eficient apãrarea. Pe de altã parte, nu se poate pretinde ca aceste proceduri speciale sã se supunã normelor de drept comun, întrucât în cauzele privind refugiaţii celeritatea soluţionãrii cererilor nu este o cerinţã "excesivã", cum susţine autorul excepţiei, ci, dimpotrivã, dat fiind specificul de reglementare al ordonanţei criticate, reprezintã o necesitate.
Totodatã, referitor la criticile privind încãlcarea dreptului de proprietate privatã, Curtea Constituţionalã reţine cã, potrivit art. 44 alin. (2) din Constituţie, conţinutul şi limitele sale sunt stabilite de lege, acesta nefiind, deci, un drept absolut. Or, în temeiul art. 53 din Legea fundamentalã, în situaţii justificate de raţiuni de protecţie a ordinii publice şi a securitãţii naţionale, exercitarea unor drepturi şi libertãţi individuale poate fi restrânsã prin lege, fãrã a se pune, însã, în pericol existenţa dreptului însuşi. În cazul de faţã, obligaţia de a pãrãsi teritoriul României dispusã asupra strãinului nu echivaleazã cu interdicţia exercitãrii de cãtre acesta a dreptului de proprietate; dreptul de proprietate asupra bunurilor obţinute pe perioada şederii în România nu este afectat în existenţa sa, iar strãinul poate sã continue sã-şi gestioneze patrimoniul, eventual prin exercitarea dreptului de dispoziţie sau indirect, prin intermediul altor persoane.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Abdul Majid Al Battah Samir în Dosarul nr. 8.658/RF/2005 (45.548/3/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţã
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
