Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 406 din 3 iulie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 406 din 3 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 579 din 4 august 2014

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Dumitru Dumitrescu în Dosarul nr. 18.864/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 91D/2014.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere faptul că aceste din urmă prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.093 din 13 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 18.864/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Dumitru Dumitrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea entităţii învestite la soluţionarea notificării depuse de persoana îndreptăţită.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, se susţine că interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 impune aplicabilitatea acestora doar în privinţa cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, cea de-a doua etapă pe care trebuie să o parcurgă persoanele ale căror cereri au fost formulate şi depuse în termenul legal, după recunoaşterea dreptului.
    6. Pe de altă parte, arată că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 contravin acestei ipoteze, în sensul că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi de a emite decizie de admitere sau respingere a acestora, în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcţie de numărul de dosare care sunt nesoluţionate la entităţile învestite de lege, cu menţiunea că aceste termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014.
    7. Astfel, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele din art. 33 s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, întrucât nu există referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă prevăzute de art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
    8. Se mai arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, principiu obligatoriu pentru legiuitor şi care constituie o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, a libertăţii şi a siguranţei persoanei. Aşa fiind, se apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
    9. Se mai susţine că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. În acest sens, se arată că, instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. În acest context, arată că cetăţenii care au promovat acţiuni în justiţie pentru soluţionarea notificărilor, anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajaţi prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, faţă de cei ale căror notificări au fost soluţionate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceştia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii.
    10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, arătând că prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărui exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, efectivitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001 sunt încălcate de prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.
    11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi.
    14. Se mai arată că prevederile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea in vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.
    15. Pe de altă parte, se arată în punctul de vedere exprimat în cauză de către Avocatul Poporului, sunt discriminatorii şi dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or, acest criteriu de diferenţiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv şi rezonabil, cu atât mai mult cu cât statul ar fi putut să ia anumite măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluţioneze cererile de restituire, astfel încât termenul de rezolvare să fie acelaşi, iar toate persoanele prevăzute de ipoteza normei să beneficieze de un tratament egal, fiind în situaţii identice.
    16. Se mai apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă (din cauza noilor termene legale de soluţionare a notificărilor), contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care Romania a devenit parte. Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate, acestea nu pot fi reţinute, normele criticate fiind în concordanţă cu principiile constituţionale invocate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestor din urmă prevederi legale, potrivit cărora:
    - Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
    - Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
    a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
    b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
    c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
    (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
    (3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
    (4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";
    - Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.
    (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.
    (3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";
    - Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
    (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
    (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.
    (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.
    (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."
    20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 şi a constatat că aceste prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor.
    22. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale.
    23. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.
    24. În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a fost declanşat ca urmare a acţiunii persoanei îndreptăţite de a sesiza instanţa de judecată în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a notificării.
    25. Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că prevederile art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei.
    26. Astfel, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.", excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Dumitru Dumitrescu în Dosarul nr. 18.864/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
    2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014.


               PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                       AUGUSTIN ZEGREAN

                     Magistrat-asistent,
                    Irina-Loredana Gulie
                          _______
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016