Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 405 din 8 octombrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Augustin Vasile Roşiu în Dosarul nr. 3.700/4/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 354D/2013.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.700/4/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Augustin Vasile Roşiu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, aflată în recurs.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale contestate sunt neconstituţionale, deoarece este privat de dreptul de a formula recurs împotriva unei hotărâri pronunţate asupra contestaţiei introduse împotriva judecătorului delegat.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 referitor la Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 83/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, care au următorul conţinut:
"(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.
(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul capitol, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.
(3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.
(5) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administraţia penitenciarului;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
(6) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului în termen de două zile de la data pronunţării acesteia.
(7) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
(8) Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
(9) Hotărârea judecătoriei este definitivă."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 2 referitor la Suveranitatea, art. 15 referitor la Universalitatea, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 22 referitor la Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 referitor la Libertatea individuală, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 34 referitor la Dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 referitor la Dreptul la un mediu sănătos, art. 51 referitor la Dreptul de petiţionare, art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 referitor la Instanţele judecătoreşti, precum şi dispoziţiile art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie referitor la Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea Constituţională a statuat că prevederile legale contestate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit deja existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.
Totodată, s-a mai statuat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, deoarece condamnatul are, atât în acord cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce nemulţumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 23 septembrie 2004 pronunţate în Cauza Pilla împotriva Italiei când a decis că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, urmare unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Distinct de acestea, Curtea mai constată că prevederile legale criticate nu afectează nici principiul egalităţii în drepturi, deoarece acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia juridică reglementată.
În sfârşit, cât priveşte celelalte temeiuri constituţionale invocate, Curtea constată că autorul excepţiei nu a arătat în mod concret în ce constă contrarietatea reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările adresate Curţii "trebuie făcute în formă scrisă şi motivate."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Augustin Vasile Roşiu în Dosarul nr. 3.700/4/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
