Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 402 din 7 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 si ale art. 348 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.166 din 9 decembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ioan Monu şi Ioan Simoiu în Dosarul nr. 5.005/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondatã pentru art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, deoarece dreptul la apãrare prevãzut de Legea fundamentalã nu se confundã cu dreptul la asistenţã juridicã obligatorie. Acest din urmã drept nu este un drept cu statut constituţional, ci un mijloc de exercitare a dreptului la apãrare, reglementat de legiuitorul organic în limitele competenţei sale.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea acesteia ca inadmisibilã, deoarece, la data sesizãrii instanţei de contencios constituţional, textul legal criticat era modificat prin <>Legea nr. 281/2003 şi, respectiv, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 , în sensul cã durata arestãrii preventive în cursul urmãririi penale poate fi dispusã pe o perioadã de maximum 180 de zile, fiind eliminatã perioada de maximum 1 an. Prin urmare, soluţia legislativã anterioarã nu a mai fost preluatã în noul text, prevederile legale criticate nemaifiind în vigoare.
În sfârşit, şi excepţia privitoare la dispoziţiile art. 348 din Codul de procedurã penalã este inadmisibilã, deoarece prevederile legale criticate trebuie analizate în corelaţie cu art. 17 din acelaşi cod la care face trimitere textul atacat. Or, prin <>Decizia nr. 80 din 20 mai 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 14 iulie 1999, Curtea a constatat cã art. 17 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã este neconstituţional. De altfel, la data sesizãrii Curţii Constituţionale, art. 17 a fost modificat, în sensul cã a fost eliminatã posibilitatea exercitãrii acţiunii civile din oficiu pentru persoanele vãtãmate care fac parte din categoria celor la care se referã art. 145 din Codul penal.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 5.005/2003, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã a fost ridicatã de inculpatul Ioan Monu, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedurã penalã a fost ridicatã de inculpatul Ioan Simoiu în dosarul cu numãrul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei decizii penale pronunţate de Tribunalul Hunedoara.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, autorul acesteia susţine cã se face o diferenţiere de tratament nejustificatã între acuzatul aflat în faza de urmãrire penalã şi acuzatul aflat în faza de judecatã, sub aspectul garanţiilor privind dreptul la apãrare pe tot parcursul procesului penal. Dreptul la asistenţã judiciarã gratuitã, atunci când interesele justiţiei o cer, nu constituie o alternativã la dreptul de a se apãra singur, ci un drept independent cu privire la care se aplicã norme obiective. Dacã o cauzã ridicã probleme juridice care necesitã un anumit nivel de cunoştinţe profesionale, statul nu trebuie sã îl lase pe cel acuzat sã rãspundã singur acestora.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã a susţinut cã acestea încalcã prevederile art. 24 din Constituţie, precum şi pe cele din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privitoare la dreptul oricãrei persoane arestate sau deţinute de a fi judecatã într-un termen rezonabil. De asemenea, excepţia ar trebui admisã, întrucât, în opinia sa, judecãtorul care a dispus iniţial mãsura arestãrii preventive n-ar mai trebui sã hotãrascã ulterior asupra prelungirilor acesteia sau sã judece cauza pe fond. O atare posibilitate este de naturã sã îi încalce dreptul la un proces echitabil, prin restrângerea exerciţiului anumitor drepturi sau libertãţi care excedeazã situaţiilor expres prevãzute de Constituţie, şi totodatã presupune existenţa unei premise de imparţialitate a judecãtorului în cauzã.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penalã nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã, deoarece nu încalcã dispoziţiile art. 24 din Constituţie. Astfel, atât Legea fundamentalã, cât şi Codul de procedurã penalã consacrã regula potrivit cãreia pãrţile au dreptul la asistenţã juridicã, drept de care persoana îndreptãţitã se poate prevala sau nu. Prin urmare, este un drept al persoanei, iar nu o obligaţie a organelor judiciare de a asigura asistenţã juridicã. Existã însã şi situaţii în care legea impune asistenţa juridicã obligatorie a învinuitului sau inculpatului, considerându-se cã apãrarea este o instituţie de interes social, care funcţioneazã atât în interesul învinuitului sau inculpatului, cât şi în interesul bunei desfãşurãri a procesului penal. Or, tocmai aceste situaţii sunt prevãzute la art. 171 alin. 2 atât pentru faza de urmãrire penalã, cât şi pentru faza de judecatã, iar în art. 171 alin. 3, numai pentru faza de judecatã. Regula este cã asistenţa juridicã este facultativã, iar cazurile în care este obligatorie sunt prevãzute explicit de lege. În aceste condiţii susţinerea cã limitarea asistenţei juridice obligatorii în faza de judecatã, în anumite situaţii determinate, încalcã dreptul la apãrare este neîntemeiatã, câtã vreme regula consacratã constituţional este aceea a asistenţei juridice facultative. Excepţiile de la aceastã regulã sunt lãsate la aprecierea legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, care prevede cã procedura de judecatã este stabilitã de lege.
Şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã, întrucât instituirea unor limite diferite ale duratei mãsurii arestãrii preventive, în raport cu fazele procesului penal, nu reprezintã o încãlcare a principiului prezumţiei de nevinovãţie, ci, dimpotrivã, acestea sunt stabilite pentru îndeplinirea scopului mãsurilor preventive, prevãzut de art. 136 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, şi anume asigurarea bunei desfãşurãri a procesului penal.
De asemenea, Guvernul mai aratã cã, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertãţi poate fi restrâns prin lege numai dacã se impune pentru desfãşurarea instrucţiei penale.
Excepţia de neconstituţionalitate a art. 348 din Codul de procedurã penalã este inadmisibilã, întrucât problema impunerii plãţii taxelor vamale de cãtre inculpat, deşi partea vãtãmatã - Vama Deva - nu s-a constituit parte civilã, este o problemã de interpretare şi de aplicare a legii, atribuţie care excedeazã competenţei Curţii Constituţionale şi care urmeazã a fi îndeplinitã numai de cãtre instanţa de judecatã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã, deoarece alin.1 al aceluiaşi articol prevede cã învinuitul sau inculpatul are dreptul sã fie asistat de apãrãtor în tot cursul procesului penal, iar organele judiciare sunt obligate sã îi aducã la cunoştinţã acest drept, drept de care însã el se poate folosi sau nu, asistenţa de cãtre apãrãtor având caracter facultativ. Asistenţa juridicã obligatorie reprezintã o excepţie de la acest caracter facultativ şi a fost instituitã de legiuitor pentru cazurile speciale prevãzute de alin. 2 şi 3 ale art. 171 din Codul de procedurã penalã. Dreptul la asistenţã juridicã nu presupune în mod automat dreptul la asistenţã juridicã obligatorie, iar restrângerea acesteia din urmã numai la faza judecãţii nu poate fi consideratã ca o restrângere a dreptului la apãrare, atâta timp cât acest drept poate fi folosit în toatã plenitudinea sa în faza judecãţii.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã, Avocatul Poporului apreciazã cã aceasta este inadmisibilã, întrucât prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 textul criticat, în forma invocatã de autor, a fost modificat fãrã a se pãstra soluţia legislativã din redactarea anterioarã.
Instituirea prin art. 348 din Codul de procedurã penalã a obligaţiei instanţei de judecatã de a se pronunţa asupra reparãrii pagubei în cazurile prevãzute de art. 17 din acelaşi cod nu contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 3, art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedurã penalã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 171 alin. 3: "În cursul judecãţii, asistenţa juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.";
- Art. 159 alin. 13: "Judecãtorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depãşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplicã în mod corespunzãtor. Durata totalã a arestãrii preventive în cursul urmãririi penale nu poate depãşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.";
- Art. 348: "Instanţa, chiar dacã nu existã constituire de parte civilã, se pronunţã asupra reparãrii pagubei materiale şi a daunelor morale în cazurile prevãzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totalã sau parţialã a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare sãvârşirii infracţiunii."
Inculpatul Ioan Simoiu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecatã la data de 6 martie 2004, datã la care textele de lege menţionate aveau conţinutul mai sus arãtat, stabilit prin <>Legea nr. 281/2003 şi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 .
Cu toate acestea, criticând dispoziţiile art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei s-a referit la textul în forma anterioarã modificãrii operate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 , care avea urmãtorul conţinut:
"Instanţa poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depãşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplicã în mod corespunzãtor. Durata maximã a arestãrii preventive în cursul urmãririi penale este de un an. În mod excepţional, când pedeapsa prevãzutã de lege este detenţiunea pe viaţã sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximã a arestãrii preventive este de 2 ani."
De asemenea, autorul excepţiei a citat art. 348 din Codul de procedurã penalã în forma anterioarã intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 281/2003 - lege care a modificat textul contestat - care avea urmãtorul conţinut:
"Instanţa, chiar dacã nu existã constituire de parte civilã, se pronunţã asupra reparãrii pagubei în cazurile prevãzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totalã ori parţialã a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare sãvârşirii infracţiunii."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 24, precum şi pe cele ale art. 6 pct. 1 teza întâi şi pct. 3 lit. b) şi c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, iar prevederile art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din acelaşi cod încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 23 alin. (5), (8) şi (11), art. 21 alin. (3), art. 53 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (2), precum şi ale art. 6 pct. 2 şi ale art. 5 pct. 3 teza întâi din aceeaşi convenţie europeanã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în ceea ce priveşte art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţia este inadmisibilã deoarece, în esenţã, autorul excepţiei cere completarea textului criticat, în sensul ca acesta sã prevadã obligativitatea asistenţei juridice şi în cazul inculpatului aflat în curs de urmãrire penalã, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale. În acest sens, Curtea are în vedere dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãrora "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Excepţia este inadmisibilã şi în ceea ce priveşte critica având ca obiect art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã, deoarece autorul are în vedere un text de lege care, aşa cum s-a arãtat mai sus, la data ridicãrii excepţiei era modificat, în sensul cã arestarea preventivã nu poate depãşi în cursul urmãririi penale 180 de zile, astfel cum impune Constituţia României prin art. 23 alin. (5). Or, potrivit <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor dintr-o lege sau ordonanţã în vigoare la data judecãrii cauzei.
Tot astfel este inadmisibilã excepţia având ca obiect art. 348, cu trimitere la art. 17 din Codul de procedurã penalã, deoarece, de asemenea, autorul s-a referit la un text de lege care nu mai este în vigoare în forma avutã în vedere de acesta.
Art. 17 din Codul de procedurã penalã, la care fãcea trimitere art. 348 din acelaşi cod, prevedea anterior modificãrii aduse prin <>Legea nr. 281/2003 exercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazul în care partea vãtãmatã era o unitate dintre cele la care se referã art. 145 din Codul penal.
Or, prin legea amintitã, textul a fost modificat în sensul cã acţiunea civilã se exercitã din oficiu numai în cazul în care partea vãtãmatã este o persoanã lipsitã de capacitate juridicã sau cu capacitate juridicã restrânsã, dispoziţie care nu contravine Constituţiei şi actelor normative internaţionale invocate în susţinerea excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 348 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ioan Monu şi Ioan Simoiu în Dosarul nr. 5.005/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
