Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 402 din 3 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) si (9) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 16 iulie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, excepţie ridicatã de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom în Dosarul nr. 3.937/104/2010 al Tribunalului Olt - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 392D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea extrinsecã a ordonanţei de urgenţã sunt neîntemeiate. Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţã s-a urmãrit realizarea unui mecanism eficient, rapid, care sã sprijine în mod real reorganizarea societãţilor comerciale. Astfel, necesitatea identificãrii acestui mecanism reprezintã o împrejurare ce se circumscrie existenţei unei situaţii extraordinare care sã determine adoptarea unei ordonanţe de urgenţã. În ceea ce priveşte critica intrinsecã formulatã de autorul excepţiei, aratã cã nici aceasta nu poate fi primitã. Astfel, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 67/2006 prevãd cã drepturile salariale ce trebuie respectate de societatea care participã la fuziune se transferã de drept persoanei juridice care rezultã. În ceea ce priveşte inexistenţa avizelor emise de cãtre Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social şi, implicit, încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 141, aratã cã nici aceastã criticã nu este întemeiatã. Astfel, în ceea ce priveşte avizul Consiliului Legislativ, aratã cã acesta a fost solicitat şi emis, iar în ceea ce priveşte avizul Consiliului Economic şi Social, aratã cã solicitarea acestuia nu era necesarã în cazul ordonanţei de urgenţã criticate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 3.937/104/2010, Tribunalului Olt - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, excepţie ridicatã de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom într-o cauzã ce are ca obiect o opoziţie împotriva proiectului de fuziune prin absorbţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã urmãtoarele:
I. În sensul principiului constituţional instituit de art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, se înscrie posibilitatea oricãrei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecatã pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. Prin eliminarea posibilitãţii persoanelor care deţin creanţe de natura drepturilor salariale de a face opoziţie împotriva proiectului de fuziune se îngrãdeşte accesul liber la justiţie al acestora. Deşi dispoziţiile criticate prevãd cã aceste creanţe sunt protejate de Legea nr. 67/2006, aceasta face, de fapt, referire doar la dreptul de informare a salariaţilor cu privire la fuziune şi nicidecum nu prevede o cale de promovare în justiţie a unei acţiuni împotriva proiectului de fuziune.
Astfel, prin afectarea dreptului la acces liber la justiţie, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 încalcã prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (6) care dispun cã acestea nu pot afecta drepturile şi libertãţile prevãzute de Constituţie.
Totodatã, dispoziţiile de lege criticate, prin aceea cã prevãd soluţiile pe care judecãtorul urmeazã sã le pronunţe, sunt neconstituţionale, încãlcând dreptul la un proces echitabil.
II. În ceea ce priveşte modificarea prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 a dispoziţiilor art. 243 din Legea nr. 31/1990, se aratã cã aceasta contravine prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie.
De asemenea, dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 79 şi art. 141 din Constituţie, deoarece acestea au fost adoptate fãrã a se obţine avizul Consiliului Economic şi Social şi al Consiliului Legislativ.
Tribunalul Olt - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010, oferã mijloace procedurale în vederea realizãrii creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncã sau contractele colective de muncã aplicabile, aceastã protecţie realizându-se potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unitãţii sau al unor pãrţi ale acestora.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, dispoziţiile art. 243 din Legea nr. 31/1990 reglementeazã cadrul legal necesar protecţiei intereselor creditorilor societãţilor comerciale care iau parte la fuziune sau divizare, fãrã a încãlca liberul acces la justiţie. Titularii creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contracte individuale de muncã sau contracte colective de muncã se bucurã de protecţia drepturilor salariaţilor prevãzutã de Legea nr. 67/2006. În final, se aratã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 79, art. 141 şi art. 115.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Deşi instanţa de judecatã a sesizat instanţa de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, din motivarea acesteia rezultã cã autorul criticã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 în ansamblul sãu, precum şi art. I pct. 4 din ordonanţã, prin care se modificã art. 243 din Legea nr. 31/1990. Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 4 octombrie 2010, şi aprobatã prin Legea nr. 34/2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2011.
Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale.
Dispoziţiile art. 243, astfel cum acestea au fost modificate, au urmãtorul conţinut: "(1) Creditorii societãţilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecţie adecvatã a intereselor lor. Orice astfel de creditor care deţine o creanţã certã, lichidã şi anterioarã datei publicãrii proiectului de fuziune sau de divizare, nescadentã la data publicãrii şi care urmãreşte împiedicarea producerii unui prejudiciu prin fuziune/divizare, poate face opoziţie în vederea garantãrii satisfacerii creanţei sale, în condiţiile prezentului articol.
(2) Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicãrii proiectului de fuziune sau de divizare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Ea se depune la oficiul registrului comerţului, care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menţiona în registru şi o va înainta instanţei judecãtoreşti competente. Hotãrârea pronunţatã asupra opoziţiei este supusã numai recursului.
(3) Formularea unei opoziţii în temeiul alin. (1) nu are ca efect suspendarea executãrii fuziunii sau divizãrii şi nu împiedicã realizarea fuziunii sau divizãrii.
(4) În cazul în care, din examinarea situaţiei financiare şi operaţional-comerciale a societãţii debitoare/societãţii succesoare în drepturile şi obligaţiile societãţii debitoare, rezultã cã nu este necesarã acordarea de garanţii adecvate ori, dupã caz, de noi garanţii sau societatea debitoare ori, dupã caz, societatea succesoare în drepturile şi obligaţiile societãţii debitoare a fãcut dovada plãţii datoriilor sau pãrţile au încheiat un acord pentru plata datoriilor ori existã deja garanţii sau privilegii adecvate pentru satisfacerea creanţei, instanţa respinge opoziţia. De asemenea, instanţa respinge opoziţia şi în cazul în care este refuzatã de cãtre creditor constituirea, în termenul stabilit de instanţã prin încheiere, a garanţiilor oferite potrivit alin. (5).
(5) Dacã societatea debitoare sau, dupã caz, societatea succesoare în drepturile şi obligaţiile societãţii debitoare a fãcut în cursul procesului o ofertã pentru constituirea unor garanţii sau privilegii apreciate de instanţã ca fiind necesare şi adecvate pentru satisfacerea creanţei creditorului, instanţa va pronunţa o încheiere prin care va acorda pãrţilor un termen pentru constituirea acelor garanţii. Încheierea pronunţatã de instanţã este supusã recursului odatã cu fondul.
(6) Dacã societatea debitoare sau, dupã caz, societatea succesoare în drepturile şi obligaţiile societãţii debitoare nu oferã garanţii ori privilegii adecvate pentru satisfacerea creanţei sau, chiar dacã oferã garanţii ori privilegii, nu le constituie, din cauze ce îi sunt imputabile, în termenul stabilit de instanţã prin încheiere, potrivit alin. (5), instanţa admite opoziţia şi obligã societatea debitoare sau, dupã caz, societatea succesoare în drepturile şi obligaţiile societãţii debitoare la plata creanţei de îndatã ori într-un anumit termen stabilit în funcţie de valoarea creanţei şi de pasivul societãţii debitoare sau, dupã caz, al societãţii succesoare în drepturile şi obligaţiile societãţii debitoare. Hotãrârea de admitere a opoziţiei este executorie. [...]
(8) Creditorii societãţilor participante la divizare sau fuziune care îndeplinesc condiţiile pentru a face opoziţie potrivit alin. (1) pot formula o cerere de opoziţie în temeiul art. 61 alin. (1) împotriva hotãrârii organului statutar al societãţii privitoare la modificãrile actului constitutiv numai dacã acestea privesc alte modificãri decât cele care decurg din sau în legãturã cu procesul de divizare sau fuziune.
(9) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplicã creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncã sau contractele colective de muncã aplicabile, care îndeplinesc condiţiile prevãzute la alin. (1), a cãror protecţie se realizeazã potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unitãţii sau al unor pãrţi ale acestora, precum şi potrivit altor legi aplicabile."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 79 referitor la Consiliul Legislativ, art. 115 referitor la delegarea legislativã şi art. 141 referitor la Consiliul Economic şi Social.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în jurisprudenţa sa, a statuat cã situaţiile extraordinare, la care se referã prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4), exprimã un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întãrit şi prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã" ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). Curtea a mai arãtat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, cã pentru îndeplinirea cerinţelor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public.
Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, cã "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de naturã subiectivã, cãruia i se conferã o eficienţã contributivã determinantã a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinarã, impune concluzia cã aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însã asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferã acesteia un caracter arbitrar, de naturã sã creeze dificultãţi insurmontabile în legitimarea delegãrii legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinarã -, a cãrui respectare este prin definiţie supusã controlului Curţii, sã fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil".
Raportat la cauza de faţã, Curtea observã cã Guvernul a motivat urgenţa ca fiind determinatã de:
- nevoia stringentã de redresare economicã în condiţiile crizei economice mondiale, resimţitã în mod drastic şi la nivelul economiei naţionale;
- procesele de reorganizare corporativã, precum fuziunea sau divizarea, presupun parcurgerea unor etape specifice, conform prevederilor în vigoare ale Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care reclamã respectarea unui calendar de timp apreciabil;
- actualmente, durata operaţiunilor de reorganizare a societãţilor comerciale prin fuziune internã şi transfrontalierã sau divizare este considerabilã, întârzierile fiind generate, în special, de efectul suspensiv de drept al opoziţiei;
- o procedurã prelungitã în timp limiteazã interesul investitorilor de a face uz de aceste mecanisme importante de reorganizare a societãţilor comerciale, care, în foarte multe cazuri, pot revitaliza nu numai societãţile implicate în fuziune sau divizare, ci un întreg circuit comercial în care acestea sunt angrenate;
- gradul ridicat de încãrcare a instanţelor judecãtoreşti, ce determinã soluţionarea litigiilor aflate pe rolul acestora, inclusiv a opoziţiilor introduse în cadrul proceselor de fuziune sau divizare, într-un interval de timp mult prea mare faţã de cel optim, care ar fi consonant cu principiul judecãrii cu celeritate a proceselor comerciale;
- salvgardarea deciziilor economice de reorganizare luate la nivelul societãţilor comerciale, cu respectarea în acelaşi timp a dreptului la o protecţie adecvatã a intereselor creditorilor societãţilor comerciale supuse proceselor de fuziune sau divizare.
Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, precum şi motivele invocate de Guvern, Curtea constatã cã existã o stare de fapt obiectivã, cuantificabilã şi independentã de voinţa Guvernului. Pentru aceste motive, se constatã cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele urgenţei prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia ordonanţa este neconstituţionalã, încãlcând prevederile art. 79 din Constituţie, deoarece nu are avizul Consiliul Legislativ, Curtea constatã cã nici aceasta nu poate fi reţinutã. Astfel, prin Adresa nr. 1.118 din 9 septembrie 2010, Consiliul Legislativ a emis Avizul favorabil referitor la proiectul de Ordonanţã de urgenţã pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 141 din Constituţie, Curtea constatã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 nu conţine dispoziţii care pot fi încadrate în domeniile de competenţã ale Consiliului Economic şi Social astfel cum acestea erau prevãzute de art. 5 din Legea nr. 109/1997. Totodatã, Curtea observã cã, potrivit art. 141 din Constituţie, "Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organicã de înfiinţare, organizare şi funcţionare", iar potrivit art. 2^1 din Legea nr. 109/1997, "Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu de cãtre iniţiatorii proiectelor de acte normative şi ai proiectelor de programe şi strategii nematerializate în proiecte de acte normative, din domeniul sãu de competenţã. [...]". Având în vedere aceste aspecte, Curtea constatã cã în ceea ce priveşte proiectul ordonanţei de urgenţã criticate nu era necesarã solicitarea avizului Consiliului Economic şi Social. Aşa fiind, nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 contravine prevederilor art. 141 din Legea fundamentalã.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 31/1990, Curtea constatã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 oferã mijloace procedurale în vederea realizãrii creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncã sau contractele colective de muncã aplicabile, aceastã protecţie realizându-se potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unitãţii sau al unor pãrţi ale acestora. Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 67/2006 prevãd imperativ cã drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncã şi din contractul colectiv de muncã aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului, acesta având şi obligaţia de a respecta prevederile contractului colectiv de muncã aplicabil. Astfel, noua persoanã juridicã este obligatã la prestarea tuturor drepturilor de naturã salarialã sau de altã naturã pe care salariaţii le aveau anterior momentului fuziunii.
Aşa fiind, Curtea constatã cã nici excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 31/1990 nu este întemeiatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi art. 243 alin. (3), (4), (5), (6), (8) şi (9) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, excepţie ridicatã de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom în Dosarul nr. 3.937/104/2010 al Tribunalului Olt - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
