Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 400 din 26 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, in ansamblul sau, si, in special, ale art. 1 si art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010, precum si ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 14 iunie 2012
Petre Lãzãroiu - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã de Liga Sindicatelor din Învãţãmânt Botoşani în Dosarul nr. 7.475/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 418D/2012.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 430D/2012, nr. 486D-498D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã de Liga Sindicatelor din Învãţãmânt Botoşani în dosarele nr. 4.468/40/2011, nr. 6.548/40/2011, nr. 6.141/40/2011 şi nr. 6.823/40/201, nr. 4.110/40/2011, nr. 4.473/40/2011, nr. 7.323/40/2011, nr. 4.105/40/2011, nr. 3.990/40/2011, nr. 3.991/40/2011, nr. 4.471/40/2011, nr. 4.109/40/2011, nr. 6.589/40/2011 şi nr. 4.111/40/2011 ale Tribunalului - Secţia civilã, precum şi în Dosarul nr. 485D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicatã de Liga Sindicatelor din Învãţãmânt Botoşani în Dosarul nr. 7.440/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 430D/2012 şi nr. 485D-498D/2012 la Dosarul nr. 418D/2012.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu mãsura conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 430D/2012 şi nr. 485D-498D/2012 la Dosarul nr. 418D/2012, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã şi menţinere a practicii Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 23 noiembrie 2011, 14 decembrie 2011, 5 ianuarie 2012, 9 ianuarie 2012, 31 ianuarie 2012 şi 1 februarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 7.475/40/2011, nr. 4.468/40/2011, nr. 6.548/40/2011, nr. 6.141/40/2011, nr. 6.823/40/2011, nr. 7.440/40/2011, nr. 4.110/40/2011, nr. 4.473/40/2011, nr. 7.323/40/2011, nr. 4.105/40/2011, nr. 3.990/40/2011, nr. 3.991/40/2011, nr. 4.471/40/2011, nr. 4.109/40/2011, nr. 6.589/40/2011 şi nr. 4.111/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale Legii nr. 118/2010 în ansamblul sãu, precum şi a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã de Liga Sindicatelor din Învãţãmânt Botoşani în cauze având ca obiect plata diferenţei dintre salariul cuvenit conform contractelor individuale de muncã şi salariul efectiv încasat în perioada iulie 2010-decembrie 2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în dosarele nr. 418D/2012, 430D/2012 şi 485D-488D/2012, se susţine cã textele criticate încalcã dreptul de proprietate asupra salariului şi a celorlalte drepturi bãneşti prevãzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ce reprezintã bunuri conform dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fãrã a exista una dintre cauzele prevãzute la art. 53 din Constituţie, stabilind o diminuare sine die a acestor drepturi şi fãrã acordarea unor despãgubiri proporţionale. Se aratã cã, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, salariul este o componentã a dreptului la muncã, reprezentând contraprestaţia angajatorului în raport cu munca efectuatã, şi cã diminuarea acestuia, prin textele criticate, încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 53. Se susţine, totodatã, cã prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1 ) lit. b) din Legea nr. 118/2010 şi a art. 1 din Legea nr. 285/2010 încalcã dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Sunt invocate, în acest sens, hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 noiembrie 2002, 28 septembrie 2004, 8 noiembrie 2005 şi 23 octombrie 2007, pronunţate în cauzele Buchen împotriva Cehiei, Kopecky împotriva Slovaciei, Kechko împotriva Ucrainei şi Cazacu împotriva Moldovei. Se aratã, de asemenea, cã dispoziţiile Legii nr. 118/2010 sunt neconstituţionale şi sub aspect extrinsec, întrucât adoptarea acesteia s-a fãcut cu încãlcarea prevederilor legale referitoare la promulgarea legilor, respectiv a dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi cu cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Se afirmã astfel cã Legea nr. 118/2010 a fost promulgatã în ziua în care a fost adoptatã, fãrã ca proiectul acesteia sã fi fost depus, anterior datei promulgãrii, la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului şi fãrã sã fi fost comunicat Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului, în vederea exercitãrii de cãtre aceste autoritãţi, într-un termen de douã zile, a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, conform prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Se face trimitere, în susţinerea acestui demers, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010 şi nr. 1.221 din 5 octombrie 2010.
Tribunalul Botoşani-Secţia civilã, în dosarele nr. 418D/2012, 430D/2012 şi 485D-488D/2012, apreciazã cã dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 şi prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010 sunt constituţionale. Sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, nr. 874 din 25 iunie 2010, nr. 975 din 7 iulie 2010 şi nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.
Tribunalul Botoşani - Secţia civilã, în dosarele nr. 489D-498D/2012, apreciazã cã dispoziţiile Legii nr. 118/2010 sunt neconstituţionale extrinsec, încãlcând prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (2), art. 146 şi art. 147 alin. (2) din Constituţie. Se aratã astfel cã Legea nr. 118/2010 a fost adoptatã fãrã respectarea procedurii de legiferare, prin nedepunerea proiectului adoptat de Parlament la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi prin netrimiterea acestuia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului, pentru formularea unor eventuale obiecţii de neconstituţionalitate, aşa cum prevãd dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. De asemenea, instanţa susţine cã legea criticatã a fost promulgatã de cãtre Preşedintele României în ziua adoptãrii, cu nerespectarea termenului de protecţie de douã zile prevãzut de acelaşi alin. (2) al art. 15. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulatã de autorul excepţiei cu privire la prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010, instanţa apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului susţine cã textele criticate sunt constituţionale, arãtând cã în situaţii economice grave, de naturã sã afecteze întregul sistem economic şi financiar al statului, legiuitorul are dreptul, dar şi obligaţia sã adopte, în mod temporar, mãsuri de reducere a salariilor întregului personal plãtit din fonduri publice. De asemenea, se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, nr. 874 din 25 iunie 2010 şi nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 şi prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010. Din analiza notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea reţine cã, în realitate, acesta criticã dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, ale Legii nr. 118/2010 în ansamblul sãu, precum şi prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, asupra cãrora instanţa de contencios constituţional urmeazã a se pronunţa.
Textele criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 din Legea nr. 118/2010 : "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valutã, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar, se diminueazã cu 25%.
(2) În situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultã o valoare mai micã decât valoarea salariului de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã, suma care se acordã este de 600 lei.";
- Art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 : "(1) Se reduc cu 25% urmãtoarele drepturi de naturã salarialã de care beneficiazã personalul din cadrul autoritãţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora:
[...]
b) drepturile prevãzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare";
- Art. 1 din Legea nr. 285/2010 : "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bazã/soldelor funcţiei de bazã/salariilor funcţiei de bazã/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plãtit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreazã cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunarã brutã/salariul lunar brut, indemnizaţia brutã de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plãtit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreazã cu 15%, în mãsura în care personalul îşi desfãşoarã activitatea în aceleaşi condiţii.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevãzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesionalã, vechimea în muncã, vechimea în funcţie sau, dupã caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii pânã la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandã/salariului de comandã, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plãtit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreazã cu 15%.
(5) În salariul de bazã, indemnizaţia lunarã de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bazã/salariul funcţiei de bazã aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, cu modificãrile ulterioare, fãceau parte din salariul de bazã, din indemnizaţia de încadrare brutã lunarã, respectiv din solda/salariul funcţiei de bazã, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar, cu modificãrile ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotãrâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificãrile ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, dupã caz, ca sporuri la data reîncadrãrii se introduc în salariul de bazã, în indemnizaţia de încadrare brutã lunarã, respectiv în solda/salariul de funcţie, fãrã ca prin acordarea lor sã conducã la creşteri salariale, altele decât cele prevãzute de prezenta lege."
Se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 - Dreptul de proprietate privatã, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 136 alin. (1) şi (5) referitor la proprietate, art. 147 alin. (2) cu privire la deciziile Curţii Constituţionale şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeanã, precum şi prevederile art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate şi art. 1 - Protecţia proprietãţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, deşi textele criticate au avut o aplicabilitate limitatã în timp, pânã la 31 decembrie 2011, acestea continuã sã îşi producã efectele juridice în prezenta cauzã, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale recente (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, şi Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011), urmeazã a analiza constituţionalitatea acestora.
II. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate extrinsecã a Legii nr. 118/2010, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, cã natura juridicã a termenului de douã zile prevãzut la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivã a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întãri finalitatea urmãritã prin instituirea acestui termen, prin aceeaşi decizie, Curtea a stabilit cã, în mãsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi realizat chiar dacã decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia sã îşi fi exercitat dreptul prevãzut la art. 146 lit. a) din Constituţie. Astfel, chiar dacã Preşedintele a promulgat legea criticatã pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea sã sesizeze Curtea Constituţionalã în termenul de douã zile prevãzut de lege cu privire la textele care au fãcut obiectul reexaminãrii. Încãlcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptatã de cãtre Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional. Promulgarea este un act ulterior adoptãrii legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legãturã cu acesta nu afecteazã constituţionalitatea extrinsecã a legii. De altfel, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, anterior referitã, Curtea a arãtat cã, indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictã a Legii nr. 47/1992, republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor douã Camere ale Parlamentului de cãtre autoritãţile publice implicate, lipsirea de substanţã a uneia dintre cele douã forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept, ceea ce demonstreazã clar cã respectarea termenului de douã zile este o obligaţie a autoritãţilor publice implicate în procedura de promulgare, fiind deci o condiţie exterioarã legii. Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut cã obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg sã îşi exercite competenţele constituţionale sau legale.
III. Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii intrinseci a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.
Cu acele prilejuri, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, statuând, în esenţã, cã dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncã, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilã restrângere a exerciţiului dreptului la muncã. Realizând o examinare a compatibilitãţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevãzute de Legea fundamentalã pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, Curtea a constatat cã mãsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncã, ce afecteazã dreptul la salariu, cu respectarea însã a prevederilor art. 53 din Constituţie.
Astfel, Curtea a statuat cã diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevãzutã prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativã cuprinsã în art. 1 din lege a fost determinatã de apãrarea "securitãţii naţionale", noţiune înţeleasã în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însãşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat cã situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã.
Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat cã existã o legãturã de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmãrit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi cã existã un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivitãţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, Curtea a constatat cã mãsura legislativã criticatã este aplicatã în mod nediscriminatoriu, în sensul cã reducerea de 25% se aplicã tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodatã, cã mãsura criticatã prezintã un caracter temporar, având o duratã limitatã în timp, şi anume pânã la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.
Totodatã, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Curtea a arãtat cã, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bazã/soldelor funcţiei de bazã/salariilor funcţiei de bazã/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plãtit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreazã cu 15%. O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de naturã sã încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã menţinerea în anul 2011 a restrângerilor salariale potrivit prevederilor Legii nr. 285/2010 nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 53.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterior referite îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de cele arãtate, Curtea reţine cã salariile viitoare pe care angajatorul trebuie sã le plãteascã angajatului nu intrã în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plãtite în viitor de cãtre angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizeazã numai sumele certe, lichide şi exigibile. Curtea observã cã şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotãrârea din 31 mai 2011, pronunţatã în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul cã art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu implicã un drept la dobândirea proprietãţii. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011. Totodatã, în Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţatã în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Felicia Mihãieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 17-20, aceeaşi instanţã europeanã, referitor la reducerea cu 25% a drepturilor salariale ca urmare a aplicãrii prevederilor Legii nr. 118/2010, a arãtat cã mãsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia sã suporte o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi cã statul român nu a depãşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între interesele generale ale colectivitãţii şi cele individuale ale cetãţeanului.
În consecinţã, Curtea nu poate reţine încãlcarea textelor constituţionale şi a celor din actele internaţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010, Curtea reţine cã drepturile prevãzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, la care textele criticate fac trimitere, nu sunt drepturi de naturã constituţionalã, legiuitorul având o marjã de apreciere mult mai mare în reglementarea lor, şi cã, în privinţa diminuãrii acestor drepturi, nu sunt incidente dispoziţiile art. 53 din Constituţie. De altfel, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Curtea a reţinut cã sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintã drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bazã pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberã a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodatã, sã instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bazã, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cãrora li se acordã, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (A se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, sau Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul sãu, şi, în special, ale art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã de Liga Sindicatelor din Învãţãmânt Botoşani în dosarele nr. 7.475/40/2011, nr. 4.468/40/2011, nr. 6.548/40/2011, nr. 6.141/40/2011, nr. 6.823/40/2011, nr. 7.440/40/2011, nr. 4.110/40/2011, nr. 4.473/40/2011, nr. 7.323/40/2011, nr. 4.105/40/2011, nr. 3.990/40/2011, nr. 3.991/40/2011, nr. 4.471/40/2011, nr. 4.109/40/2011, nr. 6.589/40/2011 şi nr. 4.111/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 aprilie 2012.
PREŞEDINTE,
Petre Lãzãroiu
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: