Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 400 din 15 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 400 din 15 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 19 august 2016

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean        - preşedinte
    Valer Dorneanu          - judecător
    Petre Lăzăroiu          - judecător
    Mircea Ştefan Minea     - judecător
    Daniel Marius Morar     - judecător
    Puskas Valentin Zoltan  - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu   - judecător
    Tudorel Toader          - judecător
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de excepţie ridicată de Matei Cristian Flaviu în Dosarul nr. 6.523/30/2014 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.287D/2015 şi de Constantin Pănescu în Dosarul nr. 23.032/280/2013 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 61D/2016. Dezbaterile au avut loc la data de 12 aprilie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi a domnului avocat Vasile Pantea din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, în calitate de apărător al autorului excepţiei Constantin Pănescu, dată la care Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 61D/2016 la dosarul nr. 1.287D/2015, care a fost primul înregistrat, şi, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută la art. 6 teza a doua şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 5 mai 2016. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 5 mai 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi în prezenţa reprezentantului legal al autorului excepţiei Constantin Pănescu, domnul avocat Dominic Pop din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere documentele depuse şi pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei şi în vederea obţinerii de la alte autorităţi publice a unor documente necesare pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a amânat succesiv pronunţarea pentru 24 mai 2016 şi 15 iunie 2016.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    2. Prin încheierile din 2 iunie 2015 şi 10 decembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 6.523/30/2014 şi nr. 23.032/280/2013, Tribunalul Timiş - Secţia penală şi Tribunalul Argeş - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Matei Cristian Flaviu şi Constantin Pănescu în dosarele cu numărul de mai sus având ca obiect soluţionarea unor cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000.
    3. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât sintagma "un folos necuvenit" lipseşte de claritate, previzibilitate şi accesibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte clare şi precise care să asigure atât aplicarea lor, cât şi posibilitatea persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale. Aşa fiind, din moment ce legea nu defineşte noţiunea de "folos necuvenit", norma de incriminare nu întruneşte condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate încălcând dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, destinatarii normei neputându-şi ordona conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii.
    4. Totodată, sintagma "dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit" este neconstituţională, afectând dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 20, precum şi dispoziţiile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece majorează limitele de pedeapsă în orice situaţie în care s-a obţinut un folos de către funcţionarul public sau de către o altă persoană, fiind lipsit de relevanţă dacă funcţionarul nu a urmărit obţinerea (sau nu a acceptat posibilitatea obţinerii) de către el sau de către o altă persoană a unui folos în momentul încălcării îndatoririlor de serviciu.
    5. În condiţiile în care textul art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 majorează limitele de pedeapsă chiar şi în situaţia în care funcţionarul public nu a urmărit şi nu a acceptat ca fapta sa să genereze şi producerea unui folos (şi nu a cunoscut că acest folos urma să fie obţinut, ulterior, de către sine sau de către o altă persoană), lipsa previzibilităţii privind agravarea răspunderii penale (pedeapsa aplicată), la momentul încălcării îndatoririlor de serviciu, este evidentă.
    6. Dovada lipsei de previzibilitate şi accesibilitate a art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 o reprezintă, în opinia autorului, o serie de hotărâri judecătoreşti divergente, unele statuând că art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 reprezintă o formă agravată a infracţiunii de abuz în serviciu reglementat de art. 297 din Codul penal, iar altele considerând-o o infracţiune autonomă, aşa încât textul de lege lasă posibilitatea interpretării discreţionare a legii penale, ceea ce determină încălcarea principiului egalităţii în faţa legii.
    7. Prin urmare, aceeaşi faptă poate fi încadrată în mod arbitrar în două norme de incriminare distincte, cu pedepse şi tratamente diferite, aşa încât infracţiunea nu mai este reglementată de lege, ci de către magistraţi, aspect ce nu intră în atribuţiile acestora.
    8. Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece criteriul referitor la "foloase necuvenite" nu este unul exterior conduitei subiectului activ, întrucât între conduita ilicită a acestuia şi obţinerea pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit trebuie să existe şi să fie dovedită o legătură de cauzalitate. Totodată, infracţiunea de abuz în serviciu, sub aspectul laturii subiective poate fi comisă cu intenţie directă sau indirectă, legiuitorul necondiţionând întrunirea conţinutului tipic al infracţiunii de urmărirea unui scop. În mod greşit se încearcă ataşarea cerinţei obţinerii unui folos necuvenit laturii subiective, întrucât aceasta face parte şi este analizată din punctul de vedere al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu. Acolo unde legiuitorul a condiţionat existenţa laturii subiective de săvârşirea cu intenţie directă (a se vedea art. 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie), a prevăzut expres săvârşirea faptei în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri sau de alte foloase necuvenite.
    9. Tribunalul Argeş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.441 din 4 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 (norma conţinea sintagma avantaj patrimonial sau nepatrimonial). Cu acel prilej, s-a arătat că principiul legalităţii incriminării şi cel al legalităţii pedepsei impun atât prevederea faptei, cât şi a pedepsei. Din această perspectivă, analizând prevederile contestate, nu se poate ajunge la concluzia că legea nu ar prevedea fapta sau pedeapsa. Dimpotrivă, potrivit textului legii, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute în art. 1 din lege, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Aşa fiind, prevederile criticate conţin suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt previzibile şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia. Mai mult, faţă de multitudinea formelor pe care o poate lua primirea unor avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, o normă enumerativă nu este posibilă.
    12. De asemenea, Legea nr. 78/2000 a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României din 1991, fiind deci o lege organică.
    13. Totodată, în opinia Guvernului, prevederile legale criticate nu aduc atingere unicităţii, imparţialităţi şi egalităţii justiţiei ori înfăptuirii acesteia în numele legii.
    14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întregul ansamblu normativ din care fac parte. În acest context sintagma "folos necuvenit" este uzitată şi în alte texte incriminatorii din cuprinsul Legii nr. 78/2000. De asemenea, ratificând prin Legea nr. 365/2004 Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, statul român şi-a asumat obligaţia de a incrimina corupţia agenţilor publici naţionali, conform art. 15 din Convenţie, alături de alte fapte precum "sustragerea, deturnarea sau altă folosire ilicită de bunuri de către un agent public" (art. 17), "traficul de influenţă" (art. 18) sau "abuzul de funcţii" (art. 19).
    15. Din această perspectivă, analizând art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 nu se poate ajunge la concluzia că legea nu întruneşte suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt previzibile şi clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia, elementul de particularizare fiind dat de realizarea certă a unei urmări imediate secundare - funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, astfel încât organele judiciare vor aprecia dacă în raport cu o faptă concretă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de textul legal criticat.
    16. În ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 afectează prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului arată că principiul constituţional al egalităţii în drepturi nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice pentru situaţii juridice care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit. Din analiza textului de lege criticat rezultă că se aplică fără privilegii sau discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane enumerate la art. 1 al legii. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi.
    17. Totodată, principiul legalităţii incriminării şi cel al legalităţii pedepsei impun condiţia prevederii în lege atât a faptei, cât şi a pedepsei. Din această perspectivă, analizând textul criticat nu se poate ajunge la constatarea că legea nu ar prevedea fapta sau pedeapsa. Dimpotrivă, norma legală reglementează cazurile de infracţiune de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Pedeapsa se stabileşte prin majorarea limitelor speciale cu o treime. Aşa fiind, prevederile legale criticate conţin suficiente repere pentru a se considera suficient de clare şi previzibile în definirea faptei şi a pedepsei.
    18. O eventuală critică sub aspectul interpretării şi aplicării diferite a normei criticate nu poate constitui temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale. Curtea Constituţională judecă numai în drept, posibilele hotărâri judecătoreşti divergente date în aplicarea unui text de lege excedând competenţei acesteia. În acest sens sunt şi prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege". Totodată, aspectele legate de interpretarea şi aplicarea neunitară a legii de către instanţele judecătoreşti intră în atribuţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin mecanismul recursului în interesul legii.
    19. În sfârşit, în ce priveşte critica formulată prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută. Astfel, Legea nr. 78/2000 cuprinde incriminarea unor fapte ca infracţiuni, motiv pentru care, conform rigorilor constituţionale, se impune ca legea să fie organică. Or, actul normativ criticat a fost adoptat cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, iar la data respectivă era în vigoare Constituţia din 1991, care prin art. 74 alin. (1) reglementa adoptarea legilor organice.
    20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii, documentele depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, astfel cum au fost modificate prin art. 79 pct. 9, titlul II, din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conţinut: "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."
    23. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului lor de executare şi art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei şi la înfăptuirea ei în numele legii, precum şi art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la legalitatea incriminării.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că principiul legalităţii incriminării şi cel al legalităţii pedepsei impun exigenţa prevederii în lege atât a faptei, cât şi a pedepsei. Din această perspectivă, analizând textul art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, Curtea constată că nu se poate ajunge la concluzia că legea nu prevede fapta sau pedeapsa. Dimpotrivă, infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de uzurpare a funcţiei, se pedepseşte cu o pedeapsă majorată cu o treime dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate conţin suficiente repere pentru a se putea considera că sunt previzibile şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia, în consecinţă, sub acest aspect, excepţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Totodată, previzibilitatea unei norme presupune că destinatarul acesteia are reprezentarea unei astfel de calităţi în virtutea căreia este obligat să-şi modeleze conduita. În acest sens, noţiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor nu are un caracter echivoc, întrucât îşi are explicaţiile doctrinare conturate de-a lungul anilor şi reflectă faptul că folosul astfel obţinut este "legal nedatorat", are caracter de retribuţie, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate al subiectului activ al infracţiunilor de abuz în serviciu ori de uzurpare a funcţiei. De altfel, câtă vreme ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate. În plus, noţiunea nu este nouă, regăsindu-se în activul legislaţiei şi în art. 11 din Legea nr. 78/2000.
    25. De asemenea, sintagma este folosită şi de instrumentele internaţionale sens în care, potrivit Convenţiei penale cu privire la corupţie, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, fiecare parte - stat semnatar al convenţiei, adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenţii săi publici sau persoanei membre a unei adunări publice naţionale care exercită puteri legislative sau administrative, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale (corupţia activă) sau fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale (corupţia pasivă) (a se vedea Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, pct. VI.2.1.). Totodată şi art. 15, art. 16, art. 18, art. 19 şi art. 25 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York la 31 octombrie 2003, semnată de România la Merida la 9 decembrie 2003 şi ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004, utilizează noţiunea de folos necuvenit, sens în care fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptelor referitoare la corupţia agenţilor publici naţionali, la corupţia agenţilor publici străini şi a funcţionarilor organizaţiilor publice internaţionale, la traficul de influenţă, la abuzul de funcţii, la corupţia în sectorul privat şi la obstrucţionarea bunei funcţionări a justiţiei. Tot astfel, Convenţia civilă asupra corupţiei adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999 şi ratificată de România prin Legea nr. 147/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2002, utilizează în definirea corupţiei noţiunea de "avantaj necuvenit".
    26. Mai mult, incriminarea urmăreşte deopotrivă atât sancţionarea încălcării normelor legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase, cât şi a modului de exercitare a atribuţiilor de serviciu, respectiv când funcţionarul public nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos. Prin urmare, nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 23 alin. (1), precum şi cele ale art. 20 raportat la art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    27. De asemenea, principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit, cum este şi incriminarea mai severă a infracţiunilor de abuz în serviciu şi infracţiunilor de uzurpare a funcţiei. Astfel fiind, şi întrucât textul de lege criticat se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al legii, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. De altfel, împrejurarea că unele instanţe de judecată aplică diferit dispoziţiile legale criticate, considerându-le o formă agravată a infracţiunii de abuz în serviciu sau o infracţiune autonomă nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, deoarece, în acord cu art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în procesul de înfăptuire a justiţiei instanţele judecătoreşti interpretează în mod automat legea, interpretarea fiind o fază/condiţie sine qua non procesului de aplicare a legii. Celelalte critici ale autorilor excepţiei au în vedere modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate. Or, eventualele abuzuri ale organelor judiciare ce ţin de caracterul autonom sau nu al infracţiunii contestate nu pot fi convertite în motive de neconstituţionalitate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. În plus, infracţiunea prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 este, aşa cum însuşi legiuitorul a definit-o, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie. Aşa fiind, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (2).
    28. În ce priveşte susţinerea afectării dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului lor de executare, Curtea constată că autorul excepţiei s-a limitat doar la menţionarea lui, fără a arăta în mod concret în ce constă contrarietatea reclamată. Or, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie scrise şi motivate. De altfel, reglementarea astfel criticată a fost instituită prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, lege care a fost adoptată cu majoritatea cerută legilor organice şi cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Matei Cristian Flaviu în Dosarul nr. 6.523/30/2014 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi de Constantin Pănescu în Dosarul nr. 23.032/280/2013 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia penală şi Tribunalului Argeş Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 iunie 2016.

                                  PREŞEDINTE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Afrodita Laura Tutunaru

                                      ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 400 din 15 iunie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 400 din 15 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 400 din 15 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie