Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 4 din 2 februarie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, precum si ale art. 1 alin. (5) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 , stabilite prin Hotararea Guvernului nr. 20/1996 , modificate si completate prin Hotararea Guvernului nr. 11/1997
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 11 martie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gherghe Batranu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, precum şi ale <>art. 1 alin. (5) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 , stabilite prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 20/1996 , modificate şi completate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 11/1997 , excepţie ridicatã de Radu Maria Lenuta în Dosarul nr. 1.794/1998 al Judecãtoriei Fagaras.
La apelul nominal a rãspuns personal Tintirescu Doina Mirela, lipsa fiind celelalte pãrţi legal citate: Radu Maria Lenuta, Consiliul Local al Municipiului Fagaras, primarul municipiului Fagaras şi Regia Autonomã "Servicii Comunale" Fagaras.
Cauza fiind în stare de judecata, se da cuvântul pe fond partii prezente, Tintirescu Doina Mirela, care solicita respingerea exceptiei şi depune la dosar concluzii scrise.
Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 19 iulie 1995, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate a <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 . În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea <>art. 1 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 , stabilite prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 20/1996 , modificate şi completate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 11/1997 , procurorul solicita respingerea exceptiei ca inadmisibila, deoarece, conform <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, hotãrârile Guvernului nu pot forma obiect al contenciosului constituţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 septembrie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 1.794/1998, Judecãtoria Fagaras a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 şi ale <>art. 1 alin. (5) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 , stabilite prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 20/1996 , modificate şi completate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 11/1997 , excepţie ridicatã de reclamanta Radu Maria Lenuta într-o acţiune civilã intentatã impotriva pârâţilor Tintirescu Doina Mirela, Consiliul Local al Municipiului Fagaras, primarul municipiului Fagaras, pentru statul roman, şi Regia Autonomã "Servicii Comunale" Fagaras, pentru desfiinţarea unei hotãrâri judecãtoreşti de restabilire a dreptului de proprietate asupra unui imobil cu destinaţia de locuinta, radierea înscrierii dreptului de proprietate din cartea funciarã şi anularea certificatului de moştenitor.
În motivarea exceptiei se susţine ca textele normative atacate "incalca prevederile art. 107 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cãrora hotãrârile Guvernului se emit numai pentru organizarea executãrii legilor, nu şi pentru modificarea textului legii".
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata considera ca <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 , care reglementeazã mãsuri reparatorii în favoarea foştilor proprietari ori a moştenitorilor acestora, este constituţional şi "în deplina concordanta cu principiul dreptului de proprietate consacrat de dispoziţiile art. 480 din Codul civil", precum şi "cu recomandãrile de principiu ale organismelor internaţionale" referitoare la "aplicarea principiului restitutio în integrum". În ceea ce priveşte <>art. 1 alin. (5) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 , instanta de judecata arata ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, verificarea constituţionalitãţii hotãrârilor Guvernului nu aparţine competentei Curţii Constituţionale, ci instanţelor judecãtoreşti de contencios administrativ, "însã, cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã este singura în drept sa hotãrascã asupra competentei sale".
În temeiul <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Comisia juridicã, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari a Senatului, în punctul de vedere exprimat apreciazã, "cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 alin. (5) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 , aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr.11/1997", ca "hotãrârile Guvernului pot fi atacate doar în fata instanţelor judecãtoreşti, pe calea contenciosului administrativ".
În punctul sau de vedere Guvernul arata ca, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea Constituţionalã a statuat ca prevederile <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 sunt constituţionale. Deoarece "prin excepţia de fata nu au fost invocate motive noi, de natura sa justifice o alta soluţie", şi întrucât, "potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii", Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 urmeazã sa fie respinsã. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate care vizeazã <>art. 1 alin. (5) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 , Guvernul arata ca aceste dispoziţii "nu pot forma obiect al contenciosului constituţional" şi ca, "potrivit <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, instanta putea sa respingã o asemenea excepţie printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã".
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, notele scrise depuse de autoarea exceptiei, punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari a Senatului, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente şi concluziile scrise depuse de aceasta la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În legatura cu excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 1 alin. (5) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 , stabilite prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 20/1996 , modificate şi completate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 11/1997 , potrivit prevederilor constituţionale ale art. 144 lit. c), care se referã doar la controlul constituţionalitãţii legilor şi al ordonanţelor în vigoare, preluate şi de <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu este competenta sa soluţioneze aceasta excepţie, pe care, în baza art. 23 alin. (6) din legea sus-citata, urmeazã sa o respingã ca inadmisibila.
Pe de alta parte, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 , cu care este legal sesizatã.
<>Art. 1 din Legea nr. 112/1995 are urmãtoarea redactare: "Foştii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, dupã 6 martie 1945, cu titlu, şi care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiazã de mãsurile reparatorii prevãzute de prezenta lege.
De prevederile alin. 1 beneficiazã şi moştenitorii foştilor proprietari, potrivit legii."
Din analiza acestui text de lege rezulta ca persoanele vãtãmate în drepturile lor prin trecerea în proprietatea statului a locuinţelor lor beneficiazã de mãsuri reparatorii.
<>Legea nr. 112/1995 are ca obiect reglementarea mãsurilor reparatorii doar în anumite situaţii de trecere în proprietatea statului a bunurilor persoanelor fizice, urmând ca alte situaţii sa fie reglementate, eventual, prin alte legi speciale, astfel ca determinarea ariei sale de aplicabilitate este rezultatul opţiunii legiuitorului, fãrã ca aceasta sa contravina vreunei norme constituţionale.
De altfel, mai multe dispoziţii ale <>Legii nr. 112/1995 , printre care şi cele ale art. 1, au fost examinate în cadrul controlului de constitutionalitate, Curtea statuand, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, ca aceste dispoziţii sunt constituţionale, cu excepţia alin. 1 referitor la locuintele trecute, fãrã titlu, în proprietatea statului. Deoarece aceasta obiectie de neconstituţionalitate nu a fost înlãturatã prin votul Parlamentului, conform art. 145 alin. (1) din Constituţie, rezulta ca precizarea "fãrã titlu", prevãzutã în textul iniţial, a fost eliminata, asa cum reiese din textul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995.
Autoarea exceptiei nu a invederat însã nici o prevedere constituţionalã care sa fi fost infranta de dispoziţiile <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 , ci susţine doar ca acestea "au fost modificate de Guvern, incalcandu-se astfel art. 107 alin. (2) din Constituţie, conform cãruia "Hotãrârile se emit pentru organizarea executãrii legilor". Dar, întrucât dispoziţiile legale atacate nu conţin reglementãri care, eventual, ar putea aduce atingere prevederilor constituţionale sus-menţionate, Curtea nu poate retine ca motiv de neconstituţionalitate aceasta sustinere.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2 , 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiilor juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicatã de Radu Maria Lenuta în Dosarul nr. 1.794/1998 al Judecãtoriei Fagaras.
2. Respinge ca inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 alin. (5) din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 , stabilite prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 20/1996 , modificate şi completate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 11/1997 , excepţie ridicatã de Radu Maria Lenuta în Dosarul nr. 1.794/1998 al Judecãtoriei Fagaras.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 2 februarie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: