Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 4 din 12 martie 2012 privind recursul in interesul legii referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (2) si art. 11 din Legea nr. 130/1996 si a dispozitiilor art. 238 alin. (1) si art. 241 alin. (1) din Codul muncii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 4 din 12 martie 2012 privind recursul in interesul legii referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 8 alin. (2) si art. 11 din Legea nr. 130/1996 si a dispozitiilor art. 238 alin. (1) si art. 241 alin. (1) din Codul muncii

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 12 aprilie 2012

Comenteaza legea

Dosar nr. 1/2012


  Rodica Aida Popa           - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
                               Justiţie, preşedintele completului
  Lavinia Curelea            - preşedintele Secţiei I civile
  Corina Michaela Jîjîie     - preşedintele Secţiei penale
  Ionel Barbã                - preşedintele delegat al Secţiei de contencios
                               administrativ şi fiscal
  Adrian Bordea              - preşedintele Secţiei a II-a civile
  Florentin Sorin Drãguţ     - judecãtor la Secţia I civilã
  Cristina Luzescu           - judecãtor la Secţia I civilã, judecãtor-raportor
  Elena Floarea              - judecãtor la Secţia I civilã
  Dãnuţ Cornoiu              - judecãtor la Secţia I civilã
  Eugenia Puşcaşiu           - judecãtor la Secţia I civilã
  Raluca Moglan              - judecãtor la Secţia I civilã
  Adriana Chioseaua          - judecãtor la Secţia a II-a civilã
  Minodora Condoiu           - judecãtor la Secţia a II-a civilã
  Tatiana Gabriela Nãstase   - judecãtor la Secţia a II-a civilã
  Carmen Trãnica Teau        - judecãtor la Secţia a II-a civilã
  Elena Cârcei               - judecãtor la Secţia a II-a civilã,
                               judecãtor-raportor
  Mirela Poliţeanu           - judecãtor la Secţia a II-a civilã
  Rodica Florica Voicu       - judecãtor la Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
  Simona Camelia Marcu       - judecãtor la Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
  Carmen Sîrbu               - judecãtor la Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal, judecãtor-raportor
  Carmen Maria Ilie          - judecãtor la Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
  Emanuel Albu               - judecãtor la Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
  Carmen Magdalena Frumuşelu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ
                               şi fiscal
  Mirela Sorina Popescu      - judecãtor la Secţia penalã
  Ionuţ Matei                - judecãtor la Secţia penalã

    Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 1/2012 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. 2 din Codul de procedurã civilã raportate la dispoziţiile art.27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Şedinţa completului este prezidatã de doamna judecãtor Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare.
    La şedinţa de judecatã participã magistratul-asistent desemnat pentru aceastã cauzã, doamna Maria-Cristina Petre, din cadrul Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informaticã juridicã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã şi a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale în vigoare anterior adoptãrii Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncã la nivel de unitate şi care nu a fost anulatã, prin care pãrţile convin sã nu se acorde drepturile salariale prevãzute în contractul colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi, precum şi în contractul colectiv de muncã la nivel de unitate.
    Doamna procuror Antonia Constantin a susţinut punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost formulat în scris, prezentând concluzii asupra recursului în interesul legii, în sensul cã, în principal, apreciazã cã acesta este inadmisibil, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã, susţinând, în esenţã, cã soluţiile diferite ale instanţelor decurg din interpretarea şi aplicarea unor clauze contractuale, iar nu a unor dispoziţii legale, şi, în subsidiar, în situaţia în care se va trece peste acest fine de neprimire, apreciazã necesar a se avea în considerare faptul cã, anterior intrãrii în vigoare a Legii nr. 62/2011, drepturile salariale rezultate din contractul colectiv de muncã încheiat la nivel de grup de unitãţi puteau fi acordate fãrã o prealabilã anulare a clauzelor cuprinse în contractele colective de muncã la nivel de unitate, negociate cu încãlcarea drepturilor minimale stabilite în favoarea salariaţilor prin contractul colectiv de muncã, încheiat la nivel de grup de unitãţi, iar dupã intrarea în vigoare a acestui act normativ este necesar sã existe o cerere expresã a pãrţii interesate, în condiţiile art. 142 alin. (2) din noua reglementare.
    Preşedintele completului, doamna judecãtor Rodica Aida Popa, constatând cã nu sunt întrebãri de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a rãmas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

                                 ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
    1. Problema de drept ce a generat practica neunitarã
    Prin Sesizarea nr. 1.098 din 2 noiembrie 2011 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin prisma dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, examinarea problemei de drept care vizeazã interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã şi ale art. 238 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale în vigoare anterior adoptãrii Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncã la nivel de unitate şi care nu a fost anulatã, prin care pãrţile convin sã nu se acorde drepturile salariale prevãzute în contractul colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi, precum şi în contractul colectiv de muncã la nivel de unitate.

    2. Examenul jurisprudenţial
    Prin actul de sesizare al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara s-a susţinut cã în practica judiciarã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la soluţionarea problemei de drept mai sus enunţate, luându-se în considerare cauze având ca obiect acţiuni prin care organizaţiile sindicale din cadrul Societãţii Naţionale de Transport Feroviar de Cãlãtori "C.F.R. Cãlãtori" - S.A. au solicitat, în numele membrilor de sindicat, obligarea acestui angajator şi a subunitãţilor - Regionalele de Transport Feroviar de Cãlãtori - la plata primelor de Paşti, Crãciun şi de Ziua Feroviarului pe anii 2009 - 2010, drepturi salariale prevãzute în art. 71 din contractul colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit pe 48 de luni.
    Examenul jurisprudenţial a relevat cã, referitor la aceastã problemã de drept sesizatã, în practica instanţelor judecãtoreşti s-au conturat 3 orientãri.

    3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
    3.1. Într-o primã orientare, acţiunile au fost admise fiind considerate întemeiate, în raport cu faptul cã drepturile salariale sunt prevãzute în contractul colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi şi, conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã şi art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, produc efecte faţã de toţi salariaţii încadraţi la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care sa încheiat contractul colectiv de muncã la acest nivel.
    În acest context au fost înlãturate apãrãrile pârâtelor Societatea Naţionalã şi Regionalele, care au invocat clauza cuprinsã în art. 69 din contractul colectiv de muncã la nivel de unitate - Societatea Naţionalã de Transport Feroviar de Cãlãtori "C.F.R. - Cãlãtori" - S.A. pe anul 2009-2010 înregistrat la Direcţia de Muncã şi Protecţie Socialã Bucureşti la nr. 2.572 din 4 iunie 2009 şi în actul adiţional la acesta, înregistrat la Agenţia pentru Prestaţii Sociale Bucureşti la nr. 1.708 din 21 aprilie 2010, şi prin care pãrţile au convenit ca aceste drepturi sã nu se acorde în anii 2009 şi 2010.
    Instanţele au apreciat cã aceastã clauzã nu produce efecte deoarece dispoziţiile art. 238 alin. (1) din Codul muncii şi ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 conţin prevederea conform cãreia "contractele colective de muncã nu pot conţine clauze care sã stabileascã drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncã la nivel superior".
    3.2. Într-o a doua opinie, acţiunile au fost respinse, considerându-se cã prevederile contractului colectiv de muncã la nivel de unitate pe anii 2009-2010 şi ale actului adiţional la acesta reprezintã acordul de voinţã al pãrţilor, care, fiind şi semnatarele contractului colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pe o anumitã perioadã (recte pentru anii 2009 şi 2010), potrivit art. 31 şi 33 din Legea nr. 130/1996.
    Ca urmare, s-a apreciat cã prevederile contractului colectiv de muncã la nivel de unitate sunt opozabile pãrţilor care l-au semnat şi, câtã vreme nu s-a constatat nulitatea acelei clauze din contractul colectiv de muncã la nivel de unitate, aceastã clauzã îşi produce efectele.
    La pronunţarea acestei soluţii s-a avut în vedere şi faptul cã prin procesul-verbal din 25 mai 2009 pãrţile semnatare ale contractului colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi au stabilit suspendarea acestor drepturi pentru anul 2009.
    Instanţele, în argumentarea acestei soluţii, au reţinut cã nu sunt incidente dispoziţiile art. 38 din Codul muncii potrivit cãrora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, în discuţie fiind efectele acordului de voinţã al pãrţilor unui contract colectiv de muncã.
    Un alt argument a fost acela potrivit cãruia, în mãsura în care drepturile nu au fost acordate pe anul 2009 (prima de Paşti şi de Ziua Feroviarului), pãrţile în mod valabil au convenit ca acestea sã nu se mai achite, chiar dacã dreptul s-a nãscut anterior acordului de voinţã în sensul neacordãrii lor.
    3.3. Într-o a treia orientare, soluţiile de admitere sau de respingere a acţiunilor s-au bazat pe o motivare-cadru care a avut în vedere împrejurarea cã dispoziţiile contractului colectiv de muncã la nivel de unitate şi ale actului adiţional la acesta, care prevãd înţelegerea de a nu se acorda drepturile salariale în discuţie, produc efecte de la data înregistrãrii lor.
    În acest sens s-a reţinut cã dreptul de acordare a primei de Crãciun, de Paşti şi pentru Ziua Feroviarului s-a nãscut anterior înregistrãrii contractului colectiv de muncã la nivel de unitate - 4 iunie 2009 şi, ca urmare, s-au admis acţiunile prin care s-au cerut aceste drepturi bãneşti.
    Au fost însã respinse acţiunile prin care s-au pretins prima de Crãciun pe anul 2009 şi restul pretenţiilor pe anul 2010, dânduse astfel eficienţã acordului pãrţilor exprimat prin contractul colectiv de muncã la nivel de unitate.

    4. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara
    Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara şi-a exprimat opinia în legãturã cu interpretarea textelor mai sus amintite, apreciind cã prima orientare este cea corectã, în acord cu prevederile legale.
    S-a susţinut cã, potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996, clauzele contractului colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în unitãţile care fac parte din grupul de unitãţi pentru care s-a încheiat contractul de muncã la acest nivel, iar potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 şi art. 238 alin. (1) din Codul muncii, contractele colective de muncã nu pot conţine clauze care sã stabileascã drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncã încheiate la nivel superior.
    S-a apreciat cã, în aceste condiţii, clauzele din contractul colectiv de muncã la nivel inferior, care înlãturã acordarea unor drepturi prevãzute de contractul colectiv de muncã la nivel superior, nu produc efecte.
    S-a fãcut precizarea cã şi dupã abrogarea Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã prin Legea dialogului social nr. 62/2011 şi dupã abrogarea art. 238 - 247 din Codul muncii problema de drept prezentatã rãmâne actualã, deoarece dispoziţiile art. 8 şi 11 din Legea nr. 130/1996 şi ale art. 238 şi 241 din Codul muncii sunt reluate în dispoziţiile art. 132 şi 133 din Legea nr. 62/2011.

    5. Opinia procurorului general
    5.1. Chestiuni preliminarii
    În urma solicitãrii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a verificat jurisprudenţa la nivelul întregii ţãri, în soluţionarea litigiilor având ca obiect acţiuni prin care organizaţiile sindicale din cadrul Societãţii Naţionale de Transport Feroviar de Cãlãtori "C.F.R. - Cãlãtori" - S.A. au solicitat, în numele membrilor de sindicat, obligarea acestui angajator şi a subunitãţilor - Regionalele de Transport Feroviar - la plata primelor de Paşti, Crãciun şi Ziua Feroviarului pentru anii 2009 - 2010, drepturi prevãzute în art. 71 din contractul colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit cu 48 de luni.
    Au fost identificate aceleaşi 3 orientãri semnalate şi în sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara, individualizate şi de Ministerul Public, în esenţã, prin aceleaşi argumente.
    5.2. Opinia procurorului general exprimatã asupra problemei de drept solicitate a fi soluţionatã pe calea recursului în interesul legii a cuprins douã propuneri:
    5.2.1. Într-o primã propunere s-a apreciat cã în cauza dedusã judecãţii nu sunt întrunite condiţiile prevãzute de art. 329 din Codul de procedurã civilã pentru dezlegarea problemei sesizate pe calea recursului în interesul legii.
    În susţinerea acestei opinii s-au adus urmãtoarele argumente:
    Diferitele soluţii ale instanţelor în materia examinatã decurg din interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncã încheiat la nivel de grup de unitãţi valabil pentru perioada 2008-2010, precum şi a clauzelor din contractele colective de muncã încheiate la nivelul unitãţilor din cadrul Societãţii Naţionale de Transport Feroviar a Cãilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - S.A., valabile pentru aceeaşi perioadã, prin care pãrţile au convenit ca dreptul la plata primelor de Paşti, Crãciun şi Ziua Feroviarului sã nu se acorde în anii 2009 - 2010.
    Problema teoreticã, aşa cum ea a fost enunţatã în sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara, s-a relevat a fi fost dezlegatã diferit, deoarece aria de examinare a acesteia a fost diferitã.
    Examinarea jurisprudenţei a relevat cã instanţele:
    - fie s-au oprit la analiza conţinutului negociat al contractelor colective de muncã încheiate la nivel de unitate (fãrã a corobora aceastã analizã cu clauzele contractului colectiv de muncã încheiat la nivel superior şi fãrã a avea în vedere prevederile legale incidente), ceea ce a condus la respingerea acţiunilor;
    - fie, în cercetarea lor, au privit şi aspectul mai sus evocat (şi omis de la prima analizã), ceea ce a condus la admiterea acţiunilor pentru cã s-a constatat o nerespectare a prevederilor contractului colectiv de muncã încheiat la nivel de grup de unitãţi.
    În prezent existã o reglementare expresã în art. 142 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, prin care legiuitorul a stabilit în mod clar mijloacele procesuale de constatare a nulitãţii clauzelor din contractele colective de muncã, negociate cu încãlcarea drepturilor minimale prevãzute de lege sau de contractele colective de muncã încheiate la nivel superior în favoarea salariaţilor şi le-a circumscris principiului disponibilitãţii.
    Modificãrile succesive ale contractelor colective de muncã au ridicat pentru instanţe problema efectelor acestora, problemã care a adus în discuţie chestiunea aplicãrii în timp a clauzelor contractelor colective de muncã. Soluţia a depins de dispoziţiile legale aplicabile, în vigoare la data încheierii contractelor, precum şi de probele administrate în fiecare cauzã în parte (sub aspectul determinãrii momentului înregistrãrii contractelor la direcţiile generale de muncã şi protecţie socialã pentru stabilirea momentului naşterii drepturilor salariale suplimentare ce au fãcut obiectul cererilor).
    Argumentul de jurisprudenţã s-a referit la împrejurarea cã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai fost confruntatã cu soluţionarea unor recursuri în interesul legii cu acelaşi obiect, care au fost respinse.
    5.2.2. Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prezentat şi un punct de vedere subsidiar pentru cazul în care se va trece peste finele de neprimire invocat.
    Astfel, s-a exprimat opinia cã prima orientare jurisprudenţialã a instanţelor - în ordinea expunerilor din actul de sesizare - este în litera şi spiritul legii.
    În esenţã, argumentele în susţinerea acestei soluţii - de admitere a acţiunilor în pretenţii salariale izvorâte din art. 71 din contractul colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi din transportul feroviar sunt urmãtoarele:
    Argumente de text:
    - art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncã, a fost abrogat expres prin art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în vigoare din 30 aprilie 2011;
    - art. 132 din Legea dialogului social nr. 62/2011 a preluat dispoziţiile art. 238 din Codul muncii;
    - Codul muncii, republicat, consacrã în art. 37 principiul negocierii individuale şi colective a contractelor de muncã şi cuprinde în art. 38 limitele minimale ale acestei negocieri şi sancţiunea renunţãrii la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului;
    - dispoziţiile art. 8 şi 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã - în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncã analizate de instanţe şi abrogate prin Legea dialogului social nr. 62/2011 - au fost preluate în noua reglementare, art. 142 din Legea nr. 62/2011, care sancţioneazã cu nulitatea clauzele cuprinse în contractele colective de muncã încheiate cu încãlcarea drepturilor minimale prevãzute de lege sau de contractele colective de muncã încheiate la nivel superior;
    - art. 41 alin. (5) din Constituţia României şi art. 133 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, care consacrã, primul, caracterul obligatoriu al convenţiilor colective şi, al doilea, condiţiile concrete în care clauzele contractelor colective de muncã îşi produc efectele faţã de angajaţi.
    Argumente de logicã juridicã:
    Dispoziţiile legale menţionate evocã mãsuri de protecţie a salariaţilor pentru asigurarea exerciţiului neîngrãdit al drepturilor şi intereselor legitime ce li se cuvin acestora în cadrul raporturilor de muncã.
    În noua reglementare sunt semnalate instrumentele concrete de înlãturare din ordinea juridicã negociatã a clauzelor lovite de nulitate [art. 142 alin. (2) - (4) din Legea nr. 62/2011], cauza de ineficacitate a actului juridic trebuind a fi constatatã pe cale judecãtoreascã, la cererea pãrţii interesate.
    Efectul nulitãţii constatate pe cale judecãtoreascã face ca pânã la renegocierea clauzelor acestea sã fie înlocuite ex lege cu prevederile legii mai favorabile salariaţilor, cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncã încheiat la nivel superior.
    Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncã ce se impun cu forţa obligatorie garantatã constituţional au acelaşi regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunţa la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractualã sau legalã.
    Argumente de jurisprudenţã:
    O serie de decizii ale Curţii Constituţionale au stabilit obligativitatea respectãrii, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate prin dispoziţiile legale şi prin contracte colective de muncã încheiate la nivel superior.
    Ierarhia în care se prezintã contractele colective de muncã face ca dispoziţiile cuprinse în astfel de contracte încheiate la nivel superior sã se impunã în negocierea clauzelor contractelor colective de muncã încheiate la nivel inferior (de unitate), negocierea fiind posibilã numai peste nivelul minimal recunoscut de lege şi/sau contractele colective de muncã încheiate la nivel superior.
    Ministerul Public a propus - în cadrul opiniei subsidiare - ca la rezolvarea problemei de drept deduse soluţionãrii prin prezentul recurs în interesul legii sã se ia în considerare aspectul conform cãruia, în contextul problematicilor sesizate, anterior Legii nr. 62/2011 drepturile salariale rezultate din contractul colectiv de muncã încheiat la nivel de grup de unitãţi puteau fi acordate fãrã o prealabilã anulare a clauzelor cuprinse în contractele colective de muncã la nivel de unitate, negociate cu încãlcarea drepturilor minimale stabilite în favoarea salariaţilor prin contractul colectiv de muncã, încheiat la nivel de grup de unitãţi, iar dupã intrarea în vigoare a acestui act normativ este necesar sã existe o cerere expresã a pãrţii interesate, în condiţiile art. 142 alin. (2) din noua reglementare.

    6. Raportul asupra recursului în interesul legii
    Prin raportul asupra recursului în interesul legii, întocmit conform art. 330^6 alin. 6 din Codul de procedurã civilã, a fost propusã soluţia de respingere, ca inadmisibil, a recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã şi a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale în vigoare anterior adoptãrii Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncã la nivel de unitate şi care nu a fost anulatã, prin care pãrţile convin sã nu se acorde drepturile salariale prevãzute în contractul colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi, precum şi în contractul colectiv de muncã la nivel de unitate.

    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Înainte de a proceda la o analizã în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii.
    Argumente de text:
    Art. 329 din Codul de procedurã civilã: "Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre toate instanţele judecãtoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea sã cearã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti."
    Art. 330^5 din Codul de procedurã civilã: "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacã se face dovada cã problemele de drept care formeazã obiectul judecãţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotãrâri judecãtoreşti irevocabile, care se anexeazã cererii."
    Art. 330^7 alin. 2 din Codul de procedurã civilã: "Decizia se pronunţã numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotãrârilor judecãtoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia pãrţilor din acele procese."
    Reglementarea prevãzutã de legiuitor în textele sus-citate determinã aria restrictivã a examinãrii pe care o face instanţa în soluţionarea recursului în interesul legii, obiectul acestei examinãri referindu-se la actele normative în înţelesul art. 1 şi 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, a cãror categorie şi norme de competenţã privind adoptarea lor este stabilitã prin Constituţie şi prin celelalte legi.
    Spre aceastã finalitate conduc şi dispoziţiile constituţionale care, în reglementarea art. 126 referitor la instanţele judecãtoreşti, prevãd expres, în alin. (3), cã "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale".
    Ca urmare, dispoziţiile art. 330^5 din Codul de procedurã civilã, cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii, sunt circumscrise la cerinţa unei practici judiciare neunitare, dar presupun în mod intrinsec ca jurisprudenţa diferitã sã priveascã obiectul recursului în interesul legii.
    Argumente de jurisprudenţã:
    În mod constant Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat, acolo unde a fost cazul, soluţii de respingere pentru inadmisibilitate nu numai pentru inexistenţa practicii diferite în problema de drept soluţionatã, ci şi pentru constatarea cã obiectul recursului în interesul legii îl constituie o clauzã contractualã, şi nu o lege în înţelesul mai sus evocat.
    În acest sens a fost invocatã şi de Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - cãruia i s-a solicitat un punct de vedere asupra prezentului recurs în interesul legii - jurisprudenţa anterioarã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Astfel, instanţa supremã, în cazuri similare, soluţionate prin Decizia nr. 33 din 16 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 20/2009, Decizia nr. 1 din 21 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 14/2010, respectiv Decizia nr. 11 din 19 septembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 13/2011, şi soldate cu respingerea recursului în interesul legii (în situaţia ultimelor douã dosare menţionate, ca inadmisibil), a constatat cã problema de drept soluţionatã diferit de instanţele de judecatã nu s-a datorat interpretãrii sau aplicãrii unor texte de lege. Soluţiile diferite au rezultat din raportarea normelor legale la diferite clauze cuprinse în contractele individuale sau colective de muncã, a cãror interpretare s-a fãcut prin acest efect.
    Argumente deduse din cazul supus examinãrii:
    Din examinarea soluţiilor prezentate în susţinerea sesizãrii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara, în cele 3 categorii individualizate, se constatã cã problema de drept supusã analizei este interpretarea diferitã a unor clauze contractuale (în contracte colective de muncã încheiate la nivel superior sau/şi la nivel inferior de unitate sau grup de unitãţi).
    Instanţele au dat sau nu eficienţã juridicã unor clauze contractuale dupã cum examinarea contractelor - fãcutã din perspectiva reglementãrilor generale, Codul muncii, sau speciale, Legea nr. 130/1996 şi, ulterior, Legea nr. 62/2011 - a privit ansamblul acestora sau numai o categorie a lor.
    Obiectul recursului în interesul legii în prezenta cauzã nu priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Codului muncii, ale Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã şi nici ale Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi din transportul feroviar.
    În consecinţã, în raport cu argumentele evocate - referitoare la obiectul recursului în interesul legii şi la practica constantã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în aceastã materie - se constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a prezentului recurs în interesul legii.
    Faţã de argumentele mai sus menţionate, ce fundamenteazã inadmisibilitatea recursului în interesul legii, care prevaleazã, nu se mai impune analizarea soluţiei subsidiare exprimate în punctul de vedere al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 330^7, cu referire la art. 329 şi 330^5 din Codul de procedurã civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

                      ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã şi a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale în vigoare anterior adoptãrii Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncã la nivel de unitate şi care nu a fost anulatã, prin care pãrţile convin sã nu se acorde drepturile salariale prevãzute în contractul colectiv de muncã la nivel de grup de unitãţi, precum şi în contractul colectiv de muncã la nivel de unitate.
    Obligatorie, conform dispoziţiilor art. 330^7 alin. (4) din Codul de procedurã civilã.
    Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 12 martie 2012.

             VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
                                Rodica Aida Popa

                              Magistrat-asistent,
                              Maria-Cristina Petre

                                     -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 4 din 12 martie 2012

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"