Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 4 din 10 februarie 2016 privind sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 4 din 10 februarie 2016 privind sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept

EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 17 martie 2016

Comenteaza legea

Dosar nr. 4.455/1/2015/HP/P


    Mirela Sorina Popescu      - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
                                 Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
    Simona Daniela Encean      - judecător la Secţia penală
    Luciana Mera               - judecător la Secţia penală
    Săndel Lucian Macavei      - judecător la Secţia penală
    Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală
    Mariana Ghena              - judecător la Secţia penală
    Geanina Cristina Arghir    - judecător la Secţia penală
    Luminiţa Livia Zglimbea    - judecător la Secţia penală
    Cristina Rotaru Radu       - judecător la Secţia penală

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal."
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Mirela Cojocaru, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Codoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curţi de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi de către Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest context, a arătat că la nivelul instanţelor naţionale s-au conturat două opinii:
    Într-o primă opinie s-a susţinut că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior sau la noţiunea de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal.
    În cea de-a doua opinie s-a apreciat că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal.
    În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat intimatului-inculpat I.C.C., potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    A mai referat că în cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând această problemă de drept, astfel cum rezultă din Adresa Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3.207/C/3.054/III-5/2015, şi că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus concluzii scrise.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a acordat cuvântul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile şi constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat procurorului să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezlegării.
    Reprezentantul Ministerului Public a susţinut punctul de vedere exprimat în scris, în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept dedusă judecăţii, este inadmisibilă.
    În susţinerea acestei opinii a arătat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că nu există o relaţie de dependenţă între interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o dă problemei de drept cu judecarea căreia a fost învestită şi modul de rezolvare a fondului cauzei de către instanţa care sesizează.
    A precizat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la săvârşirea unei infracţiuni asimilate unei infracţiuni de corupţie, al cărei autor, funcţionar în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, a fost condamnat printr-o hotărâre penală definitivă, împrejurare faţă de care este evident că între determinarea calităţii de funcţionar public a medicului care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual de medicina muncii şi soluţionarea pe fond a cauzei care vizează săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni de complicitate la o infracţiune asimilată unei infracţiuni de corupţie nu este nicio legătură, forma de participaţie reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanţei nefiind condiţionată de calitatea sa de funcţionar sau de funcţionar public.
    Totodată, condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, anterior menţionată, vizează o legătură actuală cu soluţionarea fondului cauzei, nu una eventuală. Or, instanţa care sesizează a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la "pretindere şi primire în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere, de control de operaţiuni comerciale sau financiare de natură a obţine direct foloase necuvenite de la agentul economic privat" prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior în infracţiunea de luare de mită, fără însă a o dispune. În această ipoteză, este discutabil dacă instanţa a avut în vedere fapta pentru care procurorul a dispus trimiterea în judecată, câtă vreme acţiunea penală s-a exercitat în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.C.C. pentru ajutorul pe care l-a dat funcţionarului public din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, nu pentru fapta sa proprie, săvârşită în calitate de medic de medicina muncii.
    Pentru aceste argumente a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal."
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

                                 ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.925/110/2014, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: "dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal."

    II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2.925/110/2014 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie
    Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 78/D din 20 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2.925/110/2014.
    Prin Sentinţa penală nr. 78/D din 20 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2.925/110/2014 s-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 896/P/2011 din 13 decembrie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
    - P.V.V., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, constând în aceea că, în perioada octombrie-noiembrie 2010, în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de funcţionar public - asistent medical igienă - în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, având ca atribuţii efectuarea de verificări pe linia securităţii şi medicinei muncii, în virtutea cărora trebuia să constate eventualele deficienţe, să propună remedierea acestora şi să stabilească termene în acest sens şi, după caz, să ia măsurile de sancţionare corespunzătoare, inculpatul a pretins şi a primit diferite sume de bani de la reprezentanţii legali ai S.C. M. W. - S.R.L. Târgu Ocna, S.C. D. - S.R.L. Comăneşti şi S.C. P.G. - S.R.L. Comăneşti, pentru a nu lua măsurile legale şi a face propuneri de sancţionare pentru nerespectarea prevederilor legale privind securitatea şi medicina muncii şi a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, respectiv infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior şi infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din Codul penal anterior raportat la art. 290 din Codul penal anterior coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal anterior, constând în aceea că, în perioada iulie 2010-ianuarie 2011, în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de funcţionar public - asistent medical igienă - în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău, având ca atribuţii efectuarea de verificări pe linia securităţii şi medicinei muncii, în virtutea cărora trebuia să constate eventualele deficienţe, să propună remedierea acestora şi să stabilească termene în acest sens şi, după caz, să ia măsurile de sancţionare corespunzătoare, inculpatul a întocmit sau a intermediat întocmirea pentru agenţii economici privaţi S.C. M. W. - S.R.L. Târgu Ocna, S.C. P.-T. - S.R.L. Bacău, S.C. N. S. - S.R.L. Bacău, S.C. E. T. - S.R.L. Bacău, S.C. P.-T. - S.R.L. Bacău, S.C. H. P. - S.R.L. Sascut, S.C. S. P. - S.R.L. Bacău, S.C. P. G. - S.R.L. Comăneşti, S.C. R. - S.R.L. N. Bălcescu, S.C. E. - S.R.L. Mărgineni, S.C. E. - S.R.L. Bacău, S.C. D. - S.R.L. Comăneşti, I.F. C. M., S.C. F. M. - S.R.L. Bacău, S.C. A. S. - S.R.L. Bacău, S.C. D. L. - S.R.L. Bacău a documentaţiei necesare respectării normelor în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, în scopul obţinerii unor sume de bani necuvenite şi prin facilitarea obţinerii unor documente fictive ce atestau în mod necorespunzător realităţii efectuarea controalelor medicale periodice, pe baza cărora se determina aptitudinea în muncă;
    - I.C.I., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, respectiv infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 din Codul penal anterior, raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, prevăzută şi pedepsită de art. 290 din Codul penal anterior, coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, totul cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) din Codul penal anterior, constând în aceea că, în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul P.V.V., în calitate de medic specialist de medicina muncii, a întocmit documentaţia necesară respectării normelor în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, în scopul obţinerii unor sume de bani necuvenite, prin completarea în fals, fără examinarea medicală, semnarea şi parafarea fişelor de aptitudini ale angajaţilor agenţilor economici privaţi ai S.C. M. W. - S.R.L. Târgu Ocna, S.C. P.-T. - S.R.L. Bacău, S.C. N. S. - S.R.L. Bacău, S.C. E. T. - S.R.L. Bacău, S.C. P.-T. - S.R.L. Bacău, S.C. H. P. - S.R.L. Sascut, S.C. S. P. - S.R.L. Bacău, S.C. P. G. - S.R.L. Comăneşti, S.C. R. - S.R.L. N. Bălcescu, S.C. E. - S.R.L. Mărgineni, S.C. E. - S.R.L. Bacău, S.C. D. - S.R.L. Comăneşti, I.F. C. M., S.C. F. M. - S.R.L. Bacău, S.C. A. S. - S.R.L. Bacău, S.C. D. L. - S.R.L. Bacău.
    Inculpaţii P.V.V. şi C.T.M. au solicitat instanţei, la primul termen de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320^1 din Codul de procedură penală anterior (faţă de aceşti inculpaţi s-a dispus condamnarea prin Sentinţa penală din 11 iunie 2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 624 din 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău).
    Inculpatul I.C.I., prin sentinţa penală apelată, a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la pretindere şi primire, în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere şi de control de operaţiuni comerciale sau financiare, în mod direct, de foloase necuvenite de la agentul economic privat, prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior, raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 290 din Codul penal anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.
    Pentru a hotărî astfel, cu privire la infracţiunea de complicitate la săvârşirea infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior, raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, instanţa de fond a reţinut că din convorbirile telefonice purtate de inculpatul I.C.I. cu inculpatul P.V.V. în legătură cu predarea-primirea dosarelor şi a fişelor angajaţilor societăţilor comerciale nu rezultă, fără dubiu, că inculpatul I.C.I. a cerut, prin intermediul inculpatului P.V.V., vreo sumă de bani, că acesta din urmă i-ar fi predat inculpatului I.C.I. banii ceruţi sau alte sume. Percheziţia domiciliară efectuată la cabinetul medical al inculpatului I.C.I. şi în autoturismul acestuia nu a produs dovezi clare, nu au fost găsiţi bani provenind din aceste "încasări". Toţi martorii care au dat declaraţii pe parcursul urmării penale şi cei audiaţi în faţa instanţei de judecată au arătat că nu-l cunosc pe inculpatul I.C.I., că nu el a efectuat controalele şi că nu au dat acestuia bani pentru serviciul plătit. Din cele relatate de martori, cu privire la descrierea fizică a "presupusului domn doctor", rezultă că persoana în cauză era asistentul medical P.V.V. Deşi s-ar putea susţine că inculpatul P.V.V. a fost "trimisul" inculpatului I.C.I. pentru a efectua controlul medical al salariaţilor, nu s-a probat, sub nicio formă, remiterea de bani de către acesta inculpatului I.C.I. pentru serviciul prestat.
    În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 290 din Codul penal anterior, coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, instanţa de fond a reţinut că, potrivit prevederilor art. 290 din Codul penal anterior, "falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Tentativa se pedepseşte", iar, potrivit art. 288 din Codul penal anterior, falsul se poate realiza "prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice".
    Potrivit doctrinei penale, elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este alcătuit din două acţiuni săvârşite succesiv şi anume: falsificarea înscrisului sub semnătură privată în vreunul dintre modurile prevăzute în art. 288, adică prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, folosirea înscrisului falsificat ori încredinţarea sa, spre folosire, altei persoane.
    Contrafacerea scrierii înseamnă imitarea, reproducerea frauduloasă a scrierii unui act, pentru a face să se creadă că scrierea, astfel cum a fost imitată, este cea originală şi exprimă voinţa autorului actului.
    Contrafacerea subscrierii înseamnă imitarea semnăturii persoanei care trebuia să semneze actul, dacă nu ar fi fost falsificat.
    Alterarea unui înscris sub semnătură privată înseamnă modificarea materială a redactării textului unui asemenea înscris, prin adăugiri, înlocuiri, ştersături, în orice mod, de cifre, cuvinte, fraze sau chiar prin utilizarea unor procedee de juxtapunere (cum ar fi aducerea unei hârtii cu semnătură originală şi lipirea ei pe partea de jos a textului dactilografiat).
    Acţiunea de falsificare, indiferent de modalitatea sub care se înfăptuieşte, constituie element material al infracţiunii numai dacă autorul, după executarea falsului, foloseşte el însuşi înscrisul ori îl încredinţează altei persoane, dar cu finalitatea bine precizată de a-l folosi. Numai săvârşirea cumulativă, dar în mod succesiv, a ambelor acţiuni dă naştere infracţiunii.
    Pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată, urmată de folosirea acestuia ori de încredinţarea lui altei persoane spre a-l folosi, să poată cădea sub incidenţa legii penale este necesar ca înscrisul falsificat să aibă un conţinut cu relevanţă juridică, să fie apt de a produce consecinţe juridice, să aibă putere probatorie, adică să fie susceptibil de a proba, chiar şi numai într-o anumită măsură, faptul în dovedirea căruia este invocat.
    O scriere fără relevanţă juridică, fără semnătură sau fără altă posibilitate de a fi atribuită unei persoane, nu poate constitui obiectul unui fals în înscrisuri sub semnătură privată.
    Caracteristica infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în crearea unei stări de pericol privitoare la încrederea pe care publicul o acordă valorii probante a înscrisurilor sub semnătură privată.
    Între acţiunea de falsificare a înscrisului urmată de folosirea sau de încredinţarea spre folosire a acestuia şi starea de pericol trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
    Forma de vinovăţie specifică infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este intenţia, care trebuie să privească atât acţiunea de falsificare, cât şi acţiunea consecutivă, de folosire a înscrisului fals de către făptuitor sau de încredinţare a acelui înscris unei alte persoane spre folosire, în vederea realizării unei consecinţe juridice. Întrucât subiectul acţionează în vederea unui anumit scop - producerea unei consecinţe juridice - intenţia nu poate fi decât calificată.
    Mobilul şi scopul urmărit de autor nu sunt relevante pentru existenţa infracţiunii, ci pentru individualizarea pedepsei. De aceea, instanţa trebuie să se ocupe de scopul imediat prevăzut de lege - producerea unei consecinţe juridice -, nu şi de scopul final avut în vedere de infractor, care poate fi, de exemplu, dobândirea unui folos ilicit sau producerea unei pagube altei persoane.
    Elementul subiectiv al infracţiunii este realizat şi în cazul când falsul a fost săvârşit pentru dovedirea unui fapt adevărat, fiindcă un înscris falsificat creează întotdeauna o stare de pericol pentru încrederea publică, însă această împrejurare va fi considerată o circumstanţă atenuantă judiciară.
    Din dosarele medicale ataşate rechizitoriului nu s-a putut constata realizarea de către inculpatul I.C.I. a vreunui element material al laturii obiective a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. Acesta nu a contrafăcut scrierea (ştersături, radieri, modificări fizice ale actelor medicale), nu a contrafăcut semnătura nimănui (nici a vreunui angajat al societăţii comerciale, nici a administratorilor acestora), nu a modificat material conţinutul vreunui act medical prin adăugări, ştersături de cifre, cuvinte sau fraze.
    Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
    Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău Secţia penală, cauze minori şi familie cu nr. 2.925/110/2014.
    Prin Încheierea din data 3 septembrie 2015, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, din oficiu, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la "pretindere şi primire în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere, de control de operaţiuni comerciale sau financiare de natură a obţine direct foloase necuvenite de la agentul economic privat", prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior, raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, în infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 254 din Codul penal anterior, cu aplicarea 41 alin. 2 din Codul penal anterior.
    Prin Încheierea din 15 octombrie 2015, Curtea a constatat că prin încheierea anterioară "s-a consemnat în mod greşit infracţiunea de complicitate la luare de mită şi nu doar luare de mită" şi a admis cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul-inculpat pentru a-şi pregăti apărarea cu privire la schimbarea încadrării juridice aşa cum a fost stabilită prin respectiva încheiere.
    Prin Încheierea din 27 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bacău a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru a statua dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet individual de medicina muncii are calitatea de subiect al infracţiunii de luare de mită, respectiv dacă are calitatea de funcţionar în sensul art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior ori de funcţionar public în sensul art. 175 alin. ( 2) din noul Cod penal.

    III. Punctul de vedere al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie a opinat în sensul că medicul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet individual de medicina muncii are calitatea de funcţionar şi poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
    Funcţionarul public definit în art. 175 alin. (1) din Codul penal este "persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia."
    Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public."
    Rezultă că funcţionarul public, astfel cum este definit în cuprinsul art. 175 alin. (1) din Codul penal, poate exercita fie atribuţii şi responsabilităţi pentru exercitarea prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, fie atribuţii cu privire la realizarea obiectului de activitate al regiilor autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, fie poate exercita o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură.
    Instanţa a avut în vedere interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală care a clarificat, prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, situaţia medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, stabilind că acesta are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.
    Astfel, sintagma "funcţie publică de orice natură", în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ, iar noţiunea de "funcţionar public" este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi articolul unic din Legea pentru modificarea art. 253^1 din Codul penal. În cuprinsul acestei decizii se arată că "semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ (...), potrivit legii penale, noţiunile de «funcţionar public» şi de «funcţionar» au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal (...) în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic".
    Cu privire la dispoziţiile noului Cod penal, Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia anterior menţionată, că "excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de corupţie nu constituie un criteriu obiectiv în funcţie de care se poate justifica intervenţia legiuitorului".
    De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că "determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice de interes public."
    Dintr-o altă perspectivă, s-a susţinut că "funcţia publică" reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale, iar "interesul public" este acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte.
    Aşadar, conceptul de "funcţie publică" se află în strânsă corelaţie cu noţiunea de "interes public", ambele urmărind satisfacerea trebuinţelor de interes general, în baza prerogativelor constituţionale care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat.
    Or, funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi, prin urmare, în exercitarea funcţiei, are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal.
    Noţiunea de "serviciu public" desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc.
    Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii.
    Instanţa a considerat incidente dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, întrucât, aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia sus citată, potrivit art. 175 alin. (2) din Codul penal, nu este suficient ca persoana să exercite un serviciu de interes public, ci trebuie să şi fie învestită ori controlată sau, după caz, supravegheată de autorităţile publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
    În plus, învestirea, controlul sau supravegherea din partea autorităţilor publice vizează exclusiv exercitarea de către funcţionar a serviciului public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competenţă necesar pentru îndeplinirea serviciului public respectiv. Mai mult, între autoritatea publică şi persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă, pentru că, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obligaţia să presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată fie în categoria funcţionarilor publici prevăzuţi de art. 175 alin. (1) din Codul penal - dacă angajatorul este o persoană de drept public -, fie în cea reglementată de art. 308 alin. (1) din Codul penal - dacă angajatorul este o persoană de drept privat.
    Un alt argument care pledează pentru calitatea de funcţionar public a medicului care acţionează în cadrul unui cabinet individual de medicină îl constituie criteriul "nefinanţării din fondurile publice".
    Nefinanţarea din fondurile publice este reţinută drept criteriu pentru delimitarea sferei persoanelor care se încadrează în art. 175 alin. (2) din Codul penal şi în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2/2014 în care se arată că "unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate «funcţionari publici» în condiţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi sunt supuse controlului sau supravegherii unei autorităţi publice".

    IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    În opinia intimatului-inculpat I.C.I., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept a cărei rezolvare se solicită este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, faţă de împrejurarea că problema de drept supusă dezlegării nu conduce şi la soluţionarea pe fond a cauzei respective, curtea de apel fiind învestită cu soluţionarea unui apel privind o infracţiune de complicitate la pretindere şi primire, în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere, de control de operaţiuni comerciale sau financiare, de natură a obţine direct foloase necuvenite de la agentul economic privat.
    Pe fondul problemei de drept care face obiectul sesizării, intimatul-inculpat a opinat că medicul de medicina muncii care nu este salariat şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet medical individual de medicina muncii privat nu poate fi funcţionar public sau funcţionar în sensul art. 147 alin. (1) şi (2) din Codul penal anterior.
    Medicul, în general, exercită o profesie liberală. Desfăşurarea profesiei de medic de medicina muncii în cadrul unui cabinet medical individual, înregistrat în Registrul unic al cabinetelor medicale şi autorizat pentru activităţi de medicina muncii, în afara unui contract de muncă, exclude statutul de salariat, angajat, funcţionar public sau funcţionar.
    Medicul de medicina muncii îşi desfăşoară activitatea în cadrul cabinetului individual conform pregătirii şi competentelor sale, desfăşurând o activitate medicală, liberală şi independentă. Spre deosebire de funcţionarii publici sau alte persoane cu statut de angajat, atribuţiile medicului de medicina muncii nu se regăsesc în fişa postului.
    Serviciile medicale efectuate de către medicul de medicina muncii în cadrul cabinetului individual de medicina muncii sunt exclusiv private, nu se desfăşoară în baza unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, nu au caracter public, nu sunt la dispoziţia cetăţeanului. Persoanele fizice nu au acces la serviciile cabinetului, acestea fiind prestate numai la solicitarea angajatorului. Medicul nu este obligat să lucreze cu anumite societăţi sau să aibă un anumit program, cum nici societăţile comerciale nu sunt obligate să colaboreze cu un anumit cabinet de medicina muncii sau cu un anumit medic de medicina muncii.
    Mai mult, veniturile obţinute de către medicul de medicina muncii în cadrul cabinetului său individual sunt venituri din activităţi independente, impozabile conform Codului fiscal. Acesta nu are atribuţii de serviciu, nu are calitate de salariat, nu are o fişă a postului, ci îşi desfăşoară activitatea conform pregătirii şi competenţelor sale profesionale.
    Medicul de medicina muncii din sectorul privat nu exercită nicio activitate în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal anterior, în condiţiile în care cabinetul medical individual nu poate fi asimilat uneia dintre unităţile la care se referă acest text de lege.
    De asemenea, medicul de medicina muncii nu exercită un serviciu de interes public, nu este învestit de către o autoritate publică ori printr-o decizie a autorităţii publice şi nici nu este supus controlului sau supravegherii cu privire la îndeplinirea serviciului public, respectiv cu privire la actul medical îndeplinit, conform alin. 2 al art. 145 din Codul penal anterior.

    V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. 2 din Noul cod penal."
    În susţinerea acestei opinii a arătat că inculpatul I.C.I. a fost trimis în judecată în calitate de complice la săvârşirea unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie de către inculpatul I.V.V., funcţionar public în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău. Acţiunea penală nu a fost exercitată împotriva medicului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet individual de medicina muncii pentru comiterea de către acesta a unei infracţiuni de corupţie ori asimilate acesteia în calitate de autor, iar pentru forma de participaţie penală reţinută în sarcina sa este indiferentă determinarea calităţii acestuia de funcţionar public, astfel cum prin încheierea de sesizare se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    A precizat că eventuala susţinere că, în cazul schimbării încadrării juridice din complicitate la o infracţiune de corupţie sau asimilată infracţiunilor de corupţie în autorat la aceeaşi infracţiune, judecarea pe fond a cauzei ar fi condiţionată de răspunsul la întrebarea dacă medicul de medicina muncii poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită, nu poate fi primită întrucât, pe de o parte legătura cu soluţionarea cauzei avută în vedere de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală trebuie înţeleasă ca o condiţionare actuală, iar nu una eventuală, viitoare a soluţiei pe fondul cauzei de lămurirea dată de către instanţa supremă chestiunii de drept cu care a fost sesizată, iar, pe de altă parte, chiar schimbarea încadrării juridice este discutabilă având în vedere că aceasta poate avea loc numai atunci când instanţa reţine ca săvârşită aceeaşi faptă prevăzută în rechizitoriu, chiar dacă sunt adăugate sau înlăturate unele împrejurări care nu schimbă substanţa faptei imputate, în condiţiile în care noua reglementare procesual penală a renunţat la instituţia extinderii acţiunii penale cu privire la alte fapte, prevăzută de Codul de procedură penală anterior.

    VI. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Craiova şi Curtea de Apel Suceava, conturându-se două opinii:
    Într-o primă opinie, s-a susţinut că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.
    În a doua opinie, s-a apreciat că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet individual nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal anterior sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.

    VII. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, însă nu a fost transmis niciun punct de vedere.

    VIII. Jurisprudenţa naţională în materie
    La nivelul curţilor de apel şi al instanţelor din subordinea acestora nu au fost identificate hotărâri relevante în problema de drept analizată.
    În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost identificată Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015.
    Prin decizia menţionată anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 7.932/102/2012, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea rezolvării de principiu a modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 din Codul penal, respectiv dacă medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzute de dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, se încadrează în categoria funcţionarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau în categoria funcţionarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (2) din Codul penal şi a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.
    În acest sens, s-a statuat că "în cazul infracţiunii de luare de mită, calitatea de funcţionar public prevăzută pentru subiectul activ este specifică dreptului penal şi trebuie înţeleasă numai în accepţiunea conferită de prevederile părţii generale a codului penal, aşa încât această reglementare specifică nu poate fi înlăturată prin dispoziţii legale speciale, nepenale, care guvernează exercitarea anumitor profesii, cum este şi aceea de medic. Ca atare, dispoziţiile cuprinse în art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora «medicul nu este funcţionar public» nu sunt de natură să conducă la excluderea acestuia din sfera funcţionarilor publici reglementată de Codul penal, textul referindu-se exclusiv la «natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său»".

    IX. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale
    În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost identificată Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 253^1 din Codul penal şi s-a constatat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în raport cu criticile formulate.
    În cuprinsul deciziei, Curtea Constituţională a statuat că "Semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ", iar "noţiunile de «funcţionar public» şi de «funcţionar» au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal".

    X. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    XI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a opinat în sensul că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia stabilită în art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei.
    A susţinut că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea că interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de soluţionare a cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi art. 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
    A apreciat că din conţinutul încheierii de sesizare rezultă că instanţa de apel a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 din Codul penal anterior, dar nu a dispus schimbarea încadrării juridice, ci a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    Pe fondul problemei de drept care face obiectul sesizării a opinat în sensul că medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet medical individual de medicina muncii, în sistem privat, are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal şi, în consecinţă, poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (2) din Codul penal.

    XII. Dispoziţii legale incidente
    Articolul 16 din Constituţie: Egalitatea în drepturi
    "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege [...]"
    Art. 1 alin. (1) din Codul penal: Legalitatea incriminării
    "Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni."
    Art. 4 din Codul penal: Aplicarea legii penale de dezincriminare
    "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi."
    Art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:
    "(1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţia în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
    (2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire."
    Art. 254 din Codul penal anterior: Luarea de mită
    "Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani."
    Art. 289 din Codul penal în vigoare: Luarea de mită
    "(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
    (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri [...]"
    Art. 308 din Codul penal în vigoare: Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane
    "(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
    (2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime."
    Art. 145 din Codul penal anterior
    "Prin termenul «public» se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public."
    Art. 147 din Codul penal anterior: Funcţionar public şi funcţionar
    "Prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
    Prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat."
    Art. 175 din Codul penal: Funcţionar public
    "(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
    a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
    b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
    c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
    (2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public."
    Art. 176 din Codul penal
    "Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică."
    Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
    "Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome."
    Art. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare:
    "(1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.
    (2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
    (3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sănătoase.
    (4) Asistenţa de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică.
    (5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice.
    (6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea «Ministerul Sănătăţii» se înlocuieşte cu denumirea «Ministerul Sănătăţii Publice», iar sintagma «ministrul sănătăţii», cu sintagma «ministrul sănătăţii publice».
    (7) Asistenţa de sănătate publică este coordonată de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii."
    Art. 373 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare:
    "Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii Publice, denumite în continuare autorităţi competente române."
    Art. 375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare:
    "(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.
    (2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia.
    (3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului."
    Art. 379 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare:
    "Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către CMR şi Ministerul Sănătăţii, denumite în continuare autorităţi competente române."
    Art. 380 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare:
    "Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii individului şi a colectivităţii."
    Art. 1 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii:
    "Funcţia de medic de medicină a muncii este exercitată numai de medicul specialist sau primar de medicină a muncii, cu drept de liberă practică."
    Art. 3 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii:
    "Medicul de medicină a muncii poate ocupa un post în sectorul public şi/sau privat, conform pregătirii sale."
    Art. 24 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii:
    "Medicul de medicină a muncii este membru al Colegiului Medicilor din România şi beneficiază de protecţia şi facilităţile pe care acesta le pune la dispoziţie membrilor săi."
    Art. 27 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii:
    "Potrivit prevederilor convenţiilor şi recomandărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, medicul de medicină a muncii îşi va desfăşura activitatea fără vreo ingerinţă în ceea ce priveşte aplicarea cunoştinţelor sale şi nu i se poate cere să verifice veridicitatea lipsei de la serviciu a angajaţilor pe motive de îmbolnăvire."
    Art. 28 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii:
    "Medicul de medicină a muncii este subordonat angajatorului pe linie administrativă, iar activitatea sa este în concordanţă cu principiile de etică şi deontologie medicală. Medicul de medicină a muncii apără interesele unităţii, ale angajaţilor şi nu i se poate cere să folosească concluziile medicale în scopuri care prejudiciază angajatul."
    Art. 30 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii:
    "Prin întreaga sa activitate medicul de medicină a muncii promovează sănătatea, bunăstarea şi securitatea angajaţilor la nivel individual şi colectiv şi contribuie la sănătatea mediului şi a comunităţii."
    Art. 31 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii:
    "Activitatea medicului de medicină a muncii se desfăşoară în conformitate cu cele mai înalte standarde profesionale, prin respectarea demnităţii umane şi promovarea celor mai înalte principii etice în cadrul politicilor şi programelor de sănătate în muncă."
    Art. 32 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii:
    "În exercitarea atribuţiilor sale medicul de medicină a muncii este total independent profesional, dovedind integritate şi imparţialitate. Medicul de medicină a muncii adoptă o relaţie bazată pe încredere, confidenţialitate şi echitate cu persoanele cărora le furnizează servicii medicale de sănătate şi securitate în muncă."
    Art. 33 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii:
    "Medicul de medicină a muncii respectă secretul profesional promovat prin codul deontologic medical."
    Art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale:
    "(1) Cabinetul medical este unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistenţă medicală umană preventivă, curativă, de recuperare şi de urgenţă.
    (2) Serviciile de sănătate ale cabinetelor medicale se realizează de medici de medicină generală - medici de familie, medici stomatologi, medici specialişti şi alte categorii de personal medical autorizat.
    (3) Profesia de medic, ca profesie liberală, poate fi exercitată în cadrul cabinetului medical în una dintre următoarele forme:
    a) cabinet medical individual;
    b) cabinete medicale grupate;
    c) cabinete medicale asociate;
    d) societate civilă medicală."
    Art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale:
    "(1) În cabinetul medical individual îşi exercită profesia medicul titular, care poate avea ca salariaţi ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal.
    (2) Cabinetele individuale se pot grupa formând cabinete medicale grupate, pentru a-şi crea facilităţi economice comune, păstrându-şi individualitatea în relaţiile cu terţii.
    (3) Cabinetele individuale se pot asocia formând cabinete medicale asociate, în scopul exercitării în comun a activităţii şi al asigurării accesului permanent al pacienţilor la servicii medicale complete. Medicii titulari ai unor cabinete asociate îşi păstrează drepturile şi responsabilităţile individuale prevăzute de lege.
    (4) Societatea civilă medicală este constituită din doi sau mai mulţi medici asociaţi şi poate avea ca salariaţi ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal."
    Art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale:
    "Medicul poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu înştiinţarea autorităţii care a avizat înfiinţarea şi înregistrarea cabinetului medical."

    XIII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Judecătorul-raportor a propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal."

    XIV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    Faţă de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
    În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie fiind învestită în Dosarul nr. 2.925/110/2014 cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 78/D din 20 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bacău.
    De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii.
    Cea de-a treia cerinţă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală nu este însă îndeplinită în cauză, întrucât soluţionarea pe fond a apelului cu care a fost învestită Curtea de Apel Bacău nu depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
    Astfel, admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale (în speţă) de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.
    Prin sintagma "soluţionarea pe fond a cauzei" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs, trebuie să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare.
    Legătura cu soluţionarea cauzei avută în vedere de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală trebuie înţeleasă ca o condiţionare actuală, iar nu una viitoare, eventuală, a soluţiei pe fondul cauzei de răspunsul dat de instanţa supremă întrebării cu judecarea căreia a fost învestită.
    În speţă, se constată că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior şi art. 290 din Codul penal anterior, coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, toate cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) din Codul penal anterior, reţinându-se că în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, în mod repetat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul P.V.V., în calitate de medic specialist de medicina muncii, a întocmit documentaţia necesară respectării normelor în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă în scopul obţinerii unor sume de bani necuvenite, prin completarea în fals, fără examinarea medicală, semnarea şi parafarea fişelor de aptitudini ale angajaţilor mai multor agenţi economici privaţi.
    Din cele arătate mai sus, rezultă că inculpatul I.C.I. a fost trimis în judecată în calitate de complice la săvârşirea infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie de către inculpatul P.V.V., funcţionar public în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Bacău. Acţiunea penală nu a fost exercitată împotriva medicului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet individual de medicina muncii pentru comiterea de către acesta a unei infracţiuni de corupţie sau asimilate acesteia, în calitate de autor, iar pentru forma de participaţie penală reţinută în sarcina inculpatului I.C.I. nu prezintă relevanţă determinarea calităţii acestuia de funcţionar public.
    Prin Sentinţa penală nr. 78/D din 20 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală cu art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului I.C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la pretindere şi primire în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghe, de control de operaţiuni comerciale sau financiare de natură a obţine direct foloase necuvenite de la agentul economic privat, prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, iar în temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie prevăzute de art. 290 din Codul penal anterior coroborat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.
    Prin Încheierea din data 3 septembrie 2015, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, din oficiu, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la "pretindere şi primire în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere, de control de operaţiuni comerciale sau financiare de natură a obţine direct foloase necuvenite de la agentul economic privat" prevăzută de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior în infracţiunea de complicitate la luare de mită.
    Prin Încheierea din 15 octombrie 2015, curtea a constatat că prin încheierea anterioară "s-a consemnat în mod greşit infracţiunea de complicitate la luare de mită şi nu doar luare de mită" şi a admis cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul-inculpat pentru a-şi pregăti apărarea cu privire la schimbarea încadrării juridice aşa cum a fost stabilită prin respectiva încheiere.
    Prin Încheierea din data de 27 noiembrie 2015, instanţa de apel a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la interpretarea dispoziţiilor privind infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 din Codul penal anterior pentru a se răspunde la întrebarea dacă medicul de medicina muncii, cum este cazul inculpatului, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul cabinetului individual de medicina muncii are sau nu calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, respectiv să se lămurească chestiunea dacă are calitatea de funcţionar sau funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal.
    Astfel, se constată că, deşi apelantul şi intimatul inculpat au formulat concluzii cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice la termenele de judecată din 3 septembrie 2015 şi 15 octombrie 2015, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acesteia.
    Or, în condiţiile în care în cauză nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul reţinerii în sarcina inculpatului a infracţiunii de luare de mită, chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte nu tinde la soluţionarea pe fond a cauzei, curtea fiind învestită la acest moment cu soluţionarea unui apel vizând pretinsa comitere de către inculpatul I.C.I. a infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în forma complicităţii, al cărei subiect activ nu este calificat şi nu presupune întrunirea calităţii de funcţionar public.
    Posibilitatea teoretică şi eventuală a schimbării încadrării juridice dintr-o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, pretins comisă în forma complicităţii, într-o infracţiune de corupţie, pretins comisă în calitate de autor, nu poate conduce la constatarea admisibilităţii sesizării, legătura dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei trebuind să fie una actuală, nu viitoare sau eventuală, după cum s-a menţionat anterior.
    Pe de altă parte, instanţa de apel, deşi a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de luare de mită în forma prevăzută de art. 254 din Codul penal anterior a formulat, în parte, chestiunea de drept şi a motivat-o exclusiv prin raportare la noţiunea de funcţionar public în sensul art. 175 din Codul penal în vigoare.
    Or, principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile, instituit cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, obligă instanţele de judecată la aplicarea în ansamblu a legii penale mai favorabile, nefiind permisă combinarea prevederilor din legi succesive. Prin urmare, stabilirea calităţii de funcţionar (public) a subiectului activ al infracţiunii de luare de mită incriminată în Partea specială a dispoziţiilor Codului penal se face prin raportare la dispoziţiile penale prevăzute în Partea generală a aceluiaşi cod.
    Faţă de cele arătate se constată că rezolvarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte prin raportare la calitatea de funcţionar public a medicului de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui cabinet individual nu este de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal.
    În consecinţă, sesizarea curţii de apel este inadmisibilă, întrucât nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate stabilită în art. 475 din Codul de procedură penală constând în existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei.

    Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

                      ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "dacă medicul de medicina muncii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui astfel de cabinet individual poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin raportare la calitatea de funcţionar potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. 2 din Codul penal de la 1969 sau ale noţiunii de funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Noul cod penal."
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2016.

                         PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A
                      ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                        judecător MIRELA SORINA POPESCU

                              Magistrat-asistent,
                                Mirela Cojocaru

                                     ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 4 din 10 februarie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 4 din 10 februarie 2016 privind sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 4 din 10 februarie 2016 privind sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 2.925/110/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept