Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 399 din 21 octombrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 180/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 779 din 6 noiembrie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Dana Titian - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 180/2002 , excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Ialomita în dosarele nr. 436/2003 şi nr. 596/2003 ale Tribunalului Ialomita - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc toate pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în dosarele nr. 286C/2003 şi nr. 287C/2003 are un conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexarii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere art. 164 din Codul de procedura civilã, nu se opune conexarii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 287C/2003 la Dosarul nr. 286C/2003, care este primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constata urmãtoarele:
Prin încheierile din 20 mai 2003 şi 29 mai 2003, pronunţate în dosarele nr. 436/2003 şi nr. 596/2003, Tribunalul Ialomita - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 180/2002 . Excepţia a fost ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Ialomita, intimata în doua cauze ale cãror obiecte sunt recursurile formulate impotriva sentinţelor civile nr. 3.817 din 12 decembrie 2002 şi nr. 144 din 28 ianuarie 2003, pronunţate de Judecãtoria Slobozia.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenta, ca prevederile <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacra principiul neretroactivitatii legii, cu excepţia legii penale mai favorabile. Astfel, considera ca textul de lege criticat instituie un caz de retroactivitate a dispoziţiilor legale referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, deşi aceste dispoziţii nu sunt, potrivit sistemului de drept romanesc, norme de drept penal. În acest sens este invocatã Decizia Curţii Constituţionale nr. 90/1999, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 32/1968 . Potrivit acestor dispoziţii, "dacã printr-un nou act normativ fapta nu mai este socotitã contravenţie, ea nu se mai sancţioneazã, chiar dacã a fost sãvârşitã înainte de data intrãrii în vigoare a noului act normativ, iar sancţiunea aplicatã şi neexecutata pana la aceasta data nu se mai executa". Acest text de lege, asa cum arata autorul exceptiei, a fost abrogat prin apariţia <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 , dar soluţia sa legislativã a fost preluatã de art. 12 alin. (1) din ordonanta. În continuare, în sprijinul ideii ca normele ce reglementeazã rãspunderea contravenţionalã nu sunt norme de drept penal, sunt invocate dispoziţiile <>Legii nr. 180/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 , care, în art. 1, precizeazã ca "Legea contravenţionalã apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penalã", iar în art. 8 alin. (1) arata ca "amenda contravenţionalã are caracter administrativ". De asemenea, arata ca <>art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , potrivit cãruia "dispoziţiile prezentei ordonanţe se completeazã cu dispoziţiile Codului de procedura civilã", nu face trimitere la normele procedurale penale.
Instanta de judecata apreciazã ca argumentele invocate de autorul exceptiei în sprijinul acesteia sunt întemeiate. În consecinta, <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 este considerat ca fiind contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Astfel, se arata ca, "deşi, potrivit art. 141 din Codul penal roman, prin lege penalã se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsã în legi sau decrete, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului ilicitul penal poate avea o sfera mai larga, în funcţie de anumite criterii cum ar fi: natura sau scopul dispoziţiei sanctionatorii ori natura şi gravitatea pedepsei". În acest sens sunt amintite spetele Lauko contra Slovaciei şi Nolkenbockhoff contra Germaniei, precum şi art. 20 alin. (1) din Constituţie, conform cãruia "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte". Astfel, Guvernul considera ca, potrivit acestei interpretãri, contravenţia poate fi asimilatã infracţiunii şi, prin urmare, legile care reglementeazã rãspunderea contravenţionalã pot retroactivã. În acelaşi sens retine şi ca, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituţie, "Parlamentul poate oricând sa adopte legi prin care fie sa nu mai sanctioneze anumite fapte considerate contravenţii, fie sa desfiinteze sancţiuni contravenţionale aflate în curs de executare, fie sa prevadã chiar neexecutarea acestora". De asemenea, este invocatã şi jurisprundenta Curţii Constituţionale, care, în Decizia nr. 236/1999, a statuat ca, "de vreme ce Parlamentul poate, în virtutea prerogativelor sale, sa manifeste o clementa totalã fata de cei sancţionaţi cu închisoarea contravenţionalã, nu ar fi raţional sa se considere ca legiuitorul nu ar putea sa ia o mãsura, dispusã în mod expres, de înlocuire a unei sancţiuni mai grave cu una mai uşoarã". Prin aceeaşi decizie s-a reţinut şi ca Parlamentul poate interveni, prin legile adoptate, pentru înlocuirea unei sancţiuni cu o alta sancţiune şi poate dispune sa beneficieze de aceste dispoziţii şi contravenienţii care nu au executat încã sancţiunea aplicatã prin dispoziţiile legale anterioare, fãrã ca prin aceasta sa se încalce principiul neretroactivitatii legii. În caz contrar, s-a arãtat în decizia amintita, "s-ar putea pune în discuţie o ultrctivare a legii vechi şi deci o executare a unor sancţiuni contravenţionale care au fost desfiinţate complet sau care au fost înlocuite prin noua lege".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite în cauze de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 180/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtoarea redactare:
- Art. 12 alin. (1): "Dacã printr-un act normativ fapta nu mai este consideratã contravenţie, ea nu se mai sancţioneazã, chiar dacã a fost sãvârşitã înainte de data intrãrii în vigoare a noului act normativ."
În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege se invoca încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."
Examinând excepţia, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, Curtea, printr-o interpretare sistematica, atât prin prisma normelor constituţionale, cat şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, a statuat, în Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, ca prevederile <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale.
Cu acel prilej, Curtea a observat ca textul de lege criticat, care reglementeazã rãspunderea contravenţionalã, instituie o soluţie similarã celei existente în dreptul penal cu privire la aplicarea retroactivã a legii penale mai favorabile. Aceasta excepţie este consacratã atât în art. 15 alin. (2) din Constituţie, cat şi în art. 13 din Codul penal. Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (1), art. 15 alin. (2) trebuie interpretat însã în acord cu Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Convenţia, precum şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu impiedica statele sa stabileascã sau sa menţinã o distincţie între contravenţii şi infracţiuni, fapt pentru care mai multe state europene (de exemplu, Germania, Cehia şi Slovacia) au scos o serie de fapte de sub incidenta legii penale şi le-au supus pe acestea unui regim administrativ. Legislaţia româneascã s-a înscris şi ea acestei tendinte. Cu toate acestea, asa cum s-a arãtat şi în Decizia nr. 197/2003, în cauza Ozturk impotriva Germaniei (1994), Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat ca aceste fapte intra sub incidenta art. 6 din convenţie. În acest sens s-au avut în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicatã persoanei în cauza. Soluţii asemãnãtoare au fost pronunţate şi în cauzele Garyfallou AEBE impotriva Greciei (1997), Lauko impotriva Slovaciei şi Kadubec impotriva Slovaciei (1998).
Examinând aceste criterii, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat ca modul de definire a faptelor de cãtre dreptul intern nu are decât o valoare relativã, esenţialã fiind natura faptei şi a sancţiunii. Cu toate acestea, a fost apreciatã ca pozitiva initiativa statelor de a incrimina infracţiuni mai puţin grave, pentru a se ocroti "interesul individului". Într-adevãr, în argumentarea poziţiei Curţii Europene a Drepturilor Omului în legatura cu aceasta chestiune, s-a invocat faptul ca sancţiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adreseazã tuturor cetãţenilor în vederea realizãrii scopului preventiv şi represiv al sancţiunii, aspect ce conferã faptei natura penalã. În aceste condiţii, din perspectiva art. 6 din convenţie, distincţia dintre contravenţii şi infracţiuni nu este operanta, toate aceste fapte fiind considerate ca având caracter penal. Mai mult, potrivit acestei interpretãri, reiese ca, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern, art. 6 garanteazã oricãrui "acuzat" dreptul la un proces echitabil.
Curtea Constituţionalã, ţinând cont de toate aceste argumente, dar şi de prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie, a statuat, prin decizia mai sus amintita, ca legislaţia contravenţionalã din România, asemãnãtoare celei germane, intra sub incidenta prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel fiind, o eventuala sancţionare contravenţionalã a unei persoane pentru o fapta sãvârşitã în trecut, în condiţiile în care aceasta fapta nu mai constituie în prezent contravenţie, apare ca fiind nejustificatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 180/2002 , excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Ialomita în dosarele nr. 436/2003 şi nr. 596/2003 ale Tribunalului Ialomita - Secţia civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 21 octombrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
