Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 398 din 28 mai 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 398 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 22 iulie 2015


    Augustin Zegrean - preşedinte
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent



    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Levente Bunta în Dosarul nr. 2.101/268/2014 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.115D/2014.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, deoarece critica formulată tinde la o completare a textului legal criticat. În acest sens face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.175 din 15 septembrie 2011.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea nr. 3 din 4 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.101/268/2014, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Levente Bunta într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva ordonanţei prim-procurorului prin care a admis plângerea împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus clasarea cauzei.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale sunt neconstituţionale, deoarece dreptul de a se adresa instanţei de judecată aparţine exclusiv persoanei a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărire penală a fost respinsă. Prin urmare, în situaţia în care prim-procurorul admite plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată infirmând clasarea sau renunţarea la urmărire penală, persoana faţă de care s-a dispus iniţial netrimiterea în judecată, deşi direct interesată, nu poate contesta soluţia prim-procurorului.
    6. Totodată, se mai arată că indiferent de maniera în care ar putea interveni infirmarea soluţiei de netrimitere în judecată (fie din oficiu, fie ca urmare a procedurii reglementate de art. 336 şi următoarele din Codul de procedură penală) ar trebui să fie aplicabile prevederile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală referitoare la reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale.
    7. Judecătoria Odorheiu Secuiesc opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 340 alin. (1) cu denumirea marginală Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
    "(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă."
    12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia a criticat dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece dreptul de a se adresa instanţei de judecată aparţine numai persoanei a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărire penală a fost respinsă.
    14. În fapt, prin Ordonanţa din 16 iulie 2014 s-a dispus clasarea cauzei faţă de autorul excepţiei, iar prin Ordonanţa prim-procurorului din 7 august 2014 s-a dispus admiterea plângerii formulate în temeiul art. 339 din Codul de procedură penală. Aşa fiind, autorul excepţiei a formulat în instanţă o plângere împotriva ordonanţei prim-procurorului, prilej cu care a invocat prezenta excepţie.
    15. Analizând criticile formulate, rezultă că textul legal contestat instituie posibilitatea formulării unei plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, iar titular al dreptului la acţiune este numai persoana a cărei plângere a fost respinsă, potrivit art. 339 din Codul de procedură penală, în cazul de faţă, de către prim-procuror. Or, aşa cum rezultă din însăşi denumirea marginală a textului legal criticat, plângerea ce urmează a fi adresată judecătorului vizează soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror şi nicidecum ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor ori altor acte sau măsuri. Faptul că ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior soluţionează o plângere împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror nu poate fi atacată distinct în faţa judecătorului îşi găseşte justificare în împrejurarea că acesta, în cazul în care infirmă soluţia criticată, repune persoanele interesate în situaţia anterioară emiterii soluţiei de clasare ori de renunţare la urmărirea penală. Prin urmare, dând eficienţă principiului constituţional al subordonării ierarhice ce guvernează activitatea procurorilor, dosarul urmează a fi completat în sensul celor dispuse de procurorul ierarhic superior.
    16. De altfel, cu privire la reglementarea anterioară din art. 278 alin. 2^1 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un recurs efectiv. De asemenea, Curtea a reţinut că în faza de urmărire penală legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât şi pentru eliminarea unor garanţii procesuale, precum cea din speţă, cu condiţia ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanţa de judecată (a se vedea Decizia nr. 913 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2013).
    17. Totodată, atât în cazul în care procurorul ierarhic superior respinge plângerea formulată împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată, cât şi în cazul în care procurorul ierarhic superior o infirmă, nu este înlăturat dreptul părţii interesate de a formula plângere în condiţiile art. 340 din Codul de procedură penală, fie imediat ce plângerea a fost respinsă, fie ulterior după ce cercetările penale au fost finalizate cu o nouă soluţie de neurmărire sau netrimitere în judecată iar, în măsura în care, în urma infirmării, soluţia procurorului va fi, dimpotrivă, de trimitere în judecată, persoana interesată va avea la îndemână cenzura judecătorului de cameră preliminară în condiţiile art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală.
    18. Prin urmare, nu poate fi primită critica autorului referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale care consacră accesul liber la justiţie.
    19. Cât priveşte trimiterea la dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală potrivit cărora "Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii [...]", se poate constata că aceasta nu vizează teza în care se află autorul excepţiei în cauza de faţă, deoarece aceste prevederi au în vedere fie situaţia în care soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată a fost confirmată de judecătorul de cameră preliminară potrivit art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, fie situaţia în care soluţia procurorului nu a fost criticată de nicio persoană. Totodată, textul este aplicabil numai după depăşirea termenului prevăzut de art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu condiţia ca, aşa cum alin. (1)-(3) ale aceluiaşi articol reglementează, ulterior să se constate că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, că au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut această împrejurare ori că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite conform art. 318 alin. (3) din Codul de procedură penală.

    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Levente Bunta în Dosarul nr. 2.101/268/2014 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi constată că dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2015.


                  PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                          AUGUSTIN ZEGREAN

                         Magistrat-asistent,
                       Afrodita Laura Tutunaru

                                 ----



Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016