Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 394 din 24 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 23 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate, excepţie ridicatã de Ramiz Momeni în Dosarul nr. 10.141/271/2008 al Judecãtoriei Oradea.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Mircea Ursuţa, cu împuternicire avocaţialã la dosar, fiind lipsã celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul apãrãtorului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicitã admiterea acesteia, chiar dacã, aşa cum precizeazã, existã douã decizii ale Curţii Constituţionale în aceastã materie, şi anume Decizia nr. 709/2007 (prin care s-a respins ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate) şi Decizia nr. 974/2007 (prin care s-a respins ca neîntemeiatã aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, dar cu altã motivare). De asemenea, precizeazã cã Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.659/2009 se referã la dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 248/2005.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate avocatul autorului acesteia aratã cã textul de lege criticat este neconstituţional, în mãsura în care pãrintelui care are un program de vizitare stabilit de instanţa judecãtoreascã nu i se permite exercitarea efectivã a acestui drept, de cãtre autoritãţile administrative (poliţia de frontierã), de exemplu, atunci când doreşte sã pãrãseascã ţara împreunã cu copilul pentru o vizitã la bunici. Prin urmare, se încalcã dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece hotãrârea judecãtoreascã de stabilire a unui program de vizitare este cenzuratã de un organ administrativ. Considerã cã în prezenta cauzã ar trebui sã se aplice acelaşi raţionament ca şi cel reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 742/2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Totodatã, faptul cã hotãrârea judecãtoreascã nu va putea fi pusã în aplicare fãrã acordul reclamantului contravine şi prevederilor art. 21 din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, textul de lege criticat instituie şi discriminãri între pãrinţii români şi pãrinţii strãini, încãlcând şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie raportate la cele ale art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând cã instituirea unui tratament juridic diferit este justificatã, întrucât pãrţile nu se aflã în aceeaşi situaţie juridicã. Mãsura impusã de textul de lege criticat este beneficã pentru pãrintele cãruia i-a fost încredinţat copilul. De altfel, apreciazã cã, pe de-o parte, autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicitã modificarea textului de lege criticat astfel încât acesta sã permitã scoaterea copilului din ţarã fãrã acordul pãrintelui cãruia acesta i-a fost încredinţat, iar, pe de altã parte, cã se poate solicita instanţei judecãtoreşti sã-i aprobe plecarea cu copilul din ţarã de sãrbãtori, aşa cum doreşte autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
Având cuvântul în replicã, avocatul autorului excepţiei de neconstituţionalitate precizeazã faptul cã nu solicitã modificarea legii, ci o interpretare conformã cu Constituţia, întrucât, în condiţiile actuale, nu se poate exercita efectiv dreptul de vizitare a copilului, menţionând cã au mai existat decizii interpretative în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 10.141/271/2008, Judecãtoria Oradea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Ramiz Momeni într-o cauzã având ca obiect divorţ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, în mãsura în care pãrintelui cãruia i s-a încuviinţat prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã un program de vizitare cu ridicare a minorului, respectiv dreptul de a exercita pe perioade expres determinate prin hotãrârea judecãtoreascã drepturile pãrinteşti, în special paza şi supravegherea minorului, nu i se permite exercitarea efectivã a acestor drepturi. Or, deşi Curtea Constituţionalã a arãtat în jurisprudenţa sa cã se justificã o deosebire de tratament juridic între pãrinţi ulterior divorţului, în cazul de faţã aceastã discriminare nu se justificã obiectiv pentru simplul fapt cã, pe perioada programului de vizitare încuviinţat prin hotãrâre irevocabilã, pãrintele exercitã paza şi supravegherea minorului.
În acelaşi sens, aratã cã drepturile conferite prin hotãrârea judecãtoreascã nu vor putea fi exercitate, ele rãmânând doar speranţe legitime, şi nu drepturi efective, deoarece va trebui sã obţinã acordul prin procurã autenticã al fostei soţii, pentru fiecare deplasare în strãinãtate.
Prin urmare, textul de lege criticat încalcã:
a) Art. 124 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile în care hotãrârea judecãtoreascã prin care i se acordã pe perioade limitate dreptul de pazã şi supraveghere al minorilor în cadrul unui program de vizitare cu ridicare va fi nesocotitã de organele poliţiei de frontierã, ajungându-se la situaţia în care un organ administrativ sã cenzureze o hotãrâre irevocabilã a unei instanţe judecãtoreşti. Invocã Decizia Curţii Constituţionale nr. 742/2008 prin care s-a declarat neconstituţional art. 111 alin. (6) din Codul rutier, deoarece un organ al puterii executive nu poate cenzura un act al puterii judecãtoreşti;
b) Art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, deoarece atâta timp cât hotãrârea instanţei judecãtoreşti nu va putea fi pusã în executare, liberul acces la justiţie este iluzoriu, întrucât, cu sau fãrã hotãrâre judecãtoreascã, este necesar acordul celuilalt pãrinte;
c) Art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creeazã o discriminare între pãrinţii care locuiesc în România şi cei care au locuinţa sau una sau mai multe reşedinţe în strãinãtate, fãrã a exista o justificare obiectivã pentru aceastã deosebire de tratament juridic. Invocã în acest sens Hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Marckx contra Belgiei, 1979 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 89/2003;
d) Art. 20 din Constituţie, raportat la art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza K. A. contra Finlandei), întrucât lipsa posibilitãţii de a scoate copiii din ţarã în cadrul unui program prestabilit prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã reprezintã o violare gravã a art. 8 din Convenţie;
e) Art. 48 alin. (1) din Constituţie, deoarece, trãind în strãinãtate, nu va putea sã se ocupe de creşterea şi educarea copiilor şi nici nu va putea sã-i ducã sã-şi viziteze bunicii, care, de asemenea, locuiesc în strãinãtate;
f) Art. 26 alin. (1) din Constituţie referitor la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private.
Judecãtoria Oradea considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte pãrintele divorţat cãruia nu i s-a încredinţat copilul faţã de celãlalt pãrinte este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil de faptul cã cei doi pãrinţi se aflã în situaţii juridice diferite, aceste diferenţieri sunt determinate de separarea pãrinţilor şi de posibilitatea obiectivã de menţinere şi dupã desfacerea cãsãtoriei a modalitãţilor de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti. Dupã încredinţarea copilului unuia dintre pãrinţi, celãlalt pãrinte continuã a avea dreptul şi obligaţia creşterii acestuia, însã nu dreptul de pazã şi de supraveghere. Locuirea şi convieţuirea copilului cu pãrintele cãruia i-a fost încredinţat acesta sunt drepturi ce nu pot fi exercitate de pãrintele care nu locuieşte cu copilul.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, dispoziţii modificate prin art. I pct. 23 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate, ordonanţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 10 decembrie 2008.
În prezent, dispoziţiile de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 30: "(1) Organele poliţiei de frontierã permit ieşirea din România a cetãţenilor români minori numai dacã sunt însoţiţi de o persoanã fizicã majorã, în urmãtoarele cazuri:
[...] c) minorului care este titular al unui document de cãlãtorie individual ori, dupã caz, al unei cãrţi de identitate şi cãlãtoreşte în strãinãtate împreunã cu unul dintre pãrinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreunã cu acesta, fãrã a mai fi necesarã declaraţia celuilalt pãrinte, numai dacã pãrintele însoţitor face dovada faptului cã minorul i-a fost încredinţat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã;".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 26 alin. (1) referitoare la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, ale art. 48 alin. (1) potrivit cãrora "Familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea pãrinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor", ale art. 124 alin. (2) potrivit cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi" şi ale art. 20 din Legea fundamentalã, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Referitor la critica de neconstituţionalitate care vizeazã încãlcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 974 din 6 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 29 noiembrie 2007. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a constatat cã instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte pãrintele divorţat cãruia nu i-a fost încredinţat copilul, faţã de celãlalt pãrinte, este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil de faptul cã cei doi pãrinţi se aflã în situaţii juridice diferite. Aceste diferenţieri sunt determinate de separarea pãrinţilor şi de posibilitatea obiectivã de menţinere şi dupã desfacerea cãsãtoriei a modalitãţilor de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti. Dupã încredinţarea copilului unuia dintre pãrinţi, celãlalt pãrinte continuã a avea dreptul şi obligaţia creşterii acestuia, însã nu dreptul de pazã şi de supraveghere. Locuirea şi convieţuirea copilului cu pãrintele cãruia i-a fost încredinţat acesta sunt drepturi ce nu pot fi exercitate de pãrintele care nu locuieşte cu copilul.
Curtea a mai reţinut cã aceste prevederi sunt în deplinã concordanţã cu reglementãrile cuprinse în Convenţia de la Haga, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992. Astfel, potrivit art. 5 lit. a) din aceastã convenţie, dreptul privind încredinţarea copilului include şi dreptul de a hotãrî cu privire la locul reşedinţei acestuia, conferindu-i, în consecinţã, pãrintelui cãruia i-a fost încredinţat, dreptul de a cãlãtori împreunã cu acesta.
Întrucât aceastã criticã de neconstituţionalitate priveşte, în esenţã, aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru identitate de raţiune, Curtea constatã cã şi critica întemeiatã pe dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Constituţie - care consacrã egalitatea dintre soţi - este neîntemeiatã. Mai mult, în ceea ce priveşte pretinsa discriminare între pãrinţii strãini şi pãrinţii români, Curtea constatã cã aceasta nu existã, din moment ce şi pãrintele român - cãruia nu i-a fost încredinţat copilul şi are stabilit doar un program de vizitare - poate pãrãsi ţara împreunã cu minorul în aceleaşi condiţii de lege, adicã numai cu acordul pãrintelui cãruia i-a fost încredinţat copilul.
2. În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a principiului constituţional al accesului liber la justiţie, prevãzut de art. 21 alin. (1)-(3), Curtea constatã cã aceste susţineri nu pot fi primite. Pe de o parte, accesul liber la justiţie nu este îngrãdit de textul de lege criticat, text care prevede - în cazul ieşirii din ţarã a copilului minor împreunã cu pãrintele cãruia nu i-a fost încredinţat copilul - obligativitatea obţinerii declaraţiei pãrintelui cãruia i-a fost încredinţat copilul prin hotãrâre judecãtoreascã. Astfel, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005, "Ieşirea din România a minorilor, în situaţia în care existã neînţelegeri între pãrinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre pãrinţi se aflã în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cu excepţia situaţiilor prevãzute la art. 30 alin. (2) şi (3), se permite numai dupã soluţionarea neînţelegerilor de cãtre instanţa de judecatã, în condiţiile legii". Prin urmare, sunt asigurate toate garanţiile dreptului la judecarea cauzei de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã.
3. Referitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 alin. (1) privind ocrotirea vieţii familiale şi ale art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea vieţii de familie, Curtea observã, în acord cu jurisprudenţa constantã a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cã, în materia executãrii hotãrârilor judecãtoreşti de încredinţare a copiilor dupã divorţ, ceea ce primeazã sunt interesele superioare ale copilului.
Astfel, art. 8 din Convenţie apãrã individul împotriva ingerinţelor arbitrare din partea autoritãţilor publice şi impune unele obligaţii pozitive ale statului, inerente respectãrii efective a vieţii de familie. În acest sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant cã art. 8 implicã dreptul pãrintelui de a beneficia de mãsuri adecvate din partea statului pentru a fi alãturi de copilul sãu, precum şi obligaţia corelativã a autoritãţilor naţionale de a dispune aceste mãsuri (de exemplu, prin Hotãrârea din 22 iunie 1989, pronunţatã în Cauza Eriksson împotriva Suediei).
Însã obligaţia autoritãţilor naţionale de a lua mãsuri în acest scop nu este absolutã, natura şi anvergura acestor mãsuri depinzând de circumstanţele fiecãrei cauze, trebuind sã se ţinã seama de interesele, de drepturile şi libertãţile acelor persoane şi, în special, de interesele superioare ale copilului şi de drepturile sale, stipulate în art. 8 din Convenţie. Astfel, în Hotãrârea din 25 ianuarie 2000, pronunţatã în Cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat cã, în ipoteza în care contactele cu pãrinţii ar risca sã ameninţe aceste interese superioare ale copilului, autoritãţile naţionale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui "just echilibru" între toate interesele prezente.
Mai mult, prin Hotãrârea din 8 iulie 2003, pronunţatã în Cauza Sahin împotriva Germaniei, aceeaşi instanţã a reţinut cã jurisdicţiile naţionale pot chiar sã refuze acordarea dreptului la vizitarea copilului, atunci când intervin motive pertinente, cum ar fi gravele tensiuni dintre pãrinţi, situaţie ce ar avea repercusiuni negative asupra copilului, existând riscul ca vizitele sã afecteze dezvoltarea sa normalã în familia în care se aflã.
Prin urmare, scopul reglementãrii criticate este acela de a proteja interesele superioare ale copilului, în acord cu reglementãrile internaţionale în materie.
În ceea ce priveşte Hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 14 ianuarie 2003, pronunţatã în Cauza K.A. contra Finlandei, invocatã de cãtre autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observã cã aceasta nu are relevanţã în cauza de faţã, întrucât se referã la relaţiile copilului încredinţat unei instituţii publice de ocrotire cu pãrinţii sãi, neavând astfel legãturã cu chestiunea de drept referitoare la o eventualã încãlcare a art. 8 din Convenţie prin normele juridice ce reglementeazã condiţiile privind ieşirea din ţarã a minorului încredinţat unuia dintre pãrinţi, ca urmare a divorţului.
4. Referitor la critica privind imposibilitatea executãrii hotãrârii judecãtoreşti prin care s-a stabilit dreptul şi programul de vizitã al pãrintelui cãruia nu i-a fost încredinţat copilul, ceea ce contravine, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, ajungându-se la situaţia în care un organ administrativ sã cenzureze o hotãrâre irevocabilã a unei instanţe judecãtoreşti, Curtea constatã cã nici aceasta nu este întemeiatã, deoarece textul de lege criticat reglementeazã condiţiile ieşirii din ţarã a cetãţeanului român minor, indiferent dacã acesta a fost sau nu încredinţat unuia dintre pãrinţi. În cazul în care, însã, a existat o hotãrâre judecãtoreascã de încredinţare a minorului, se va stabili de cãtre instanţa judecãtoreascã şi programul în care se realizeazã dreptul celuilalt pãrinte de a avea legãturi personale cu copilul.
În consecinţã, dreptul pãrintelui cãruia nu i-a fost încredinţat minorul de a avea legãturi personale cu acesta trebuie sã se exercite în condiţiile stabilite prin hotãrârea judecãtoreascã şi în conformitate cu cerinţele legii. În cazul ieşirii din ţarã a cetãţeanului român minor, organele poliţiei de frontierã aplicã dispoziţiile Legii nr. 248/2005, nefiind vorba despre o cenzurare a unei eventuale hotãrâri judecãtoreşti.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetãţenilor români în strãinãtate, excepţie ridicatã de Ramiz Momeni în Dosarul nr. 10.141/271/2008 al Judecãtoriei Oradea.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 martie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
