Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 393 din 1 octombrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II teza ultima din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea si completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 13 decembrie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de comuna Buchin, judeţul Caraş-Severin, prin primar, în Dosarul nr. 5.184/115/2012 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a IIa civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 276D/2013.
La apelul nominal se prezintă, pentru comuna Buchin, domnul avocat Dan Stan din Baroul Hunedoara, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părţi.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea municipiul Caransebeş, prin primar, a depus o cerere scrisă prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 291D/2013 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, prin primar, în Dosarul nr. 2.154/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a depus o cerere prin care lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 291D/2013 la Dosarul nr. 276D/2013.
Atât reprezentantul părţii prezente, cât şi cel al Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 291D/2013 la Dosarul nr. 276D/2013, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că prin dispoziţiile legale criticate se permite stabilirea limitelor unor unităţi administrativ-teritoriale prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti, eludându-se obligaţia organizării unui referendum local. În practică, se ajunge la transferul a sute de hectare de la o unitate administrativ-teritorială la alta. În opinia reprezentantului părţii prezente, miza acestor dispoziţii legale este dată de impozitele plătite de societăţile comerciale aflate pe aceste terenuri.
În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta consideră că dispoziţiile legale sunt mult mai potrivite decât cele existente înainte.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 20 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.184/115/2012, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
Prin Încheierea din 1 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.154/93/2012, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
Excepţia a fost invocată de comuna Buchin din judeţul Caraş-Severin şi de oraşul Bragadiru din judeţul Ilfov, prin primari, în dosare având ca obiect delimitarea domeniului public.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată în Dosarul nr. 276D/2013, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale datorită faptului că prin acceptarea delimitării teritoriale a unităţilor administrativ-teritoriale printr-o hotărâre judecătorească se încalcă prevederile art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997, potrivit căreia, pentru orice modificare a limitelor teritoriale locale, colectivităţile locale în cauză trebuie să fie consultate în prealabil, eventual pe cale de referendum, acolo unde legea permite.
Or, prin eliminarea consultării cetăţenilor anterior stabilirii limitelor administrativ-teritoriale ale localităţilor, România nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate la momentul când a aderat la Consiliul Europei, respectiv să respecte şi să pună în aplicare dispoziţiile convenţionale ratificate conform procedurii interne.
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, se apreciază că este obligatorie consultarea prin referendum a cetăţenilor din cele două unităţi administrativ-teritoriale afectate de litigiu.
Mai mult, se consideră că pentru delimitarea teritoriului unităţilor administrative este nevoie de adoptarea unor legi organice "individuale", care să aibă la bază un referendum organizat în acest sens. Legea nr. 133/2012, chiar dacă nu este o lege organică, reglementează la modul general modalitatea de delimitare a teritoriului prin sesizarea de către prefect a instanţei de contencios administrativ. Or, acest lucru este contrar prevederilor constituţionale invocate.
De asemenea, în Dosarul nr. 291D/2013 se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale datorită faptului că prefectul poate sesiza instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile în care Legea fundamentală dispune în mod imperativ că "organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală" constituie atributul exclusiv al Parlamentului României ca unică autoritate legiuitoare a ţării.
De asemenea, prin acceptarea delimitării teritoriale a unităţilor administrativ-teritoriale printr-o hotărâre judecătorească se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în condiţiile în care, potrivit art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, pentru orice modificare a limitelor teritoriale locale, colectivităţile locale în cauză trebuie să fie consultate în prealabil, eventual pe cale de referendum. Asemenea dispoziţii vin, deci, în contradicţie şi cu legea organică privind administraţia publică locală.
Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată. Astfel, Tribunalul are în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora "modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale care se organizează potrivit legii".
Potrivit art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, "Delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabileşte prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii".
Conform art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţia României, "organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală" se reglementează prin lege organică. Legiuitorul a prevăzut deci posibilitatea unei modificări ulterioare a limitelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi delimitarea teritorială, ambele operaţiuni putându-se efectua doar în temeiul legii şi numai în situaţiile de "înfiinţare, reînfiinţare sau reorganizare a unităţilor administrativ-teritoriale care se organizează potrivit legii". Rezultă fără echivoc că delimitarea implică stabilirea limitelor hotarului dintre unităţile administrativ-teritoriale aflate în conflict, acesta fiind atributul puterii legislative, conferit expres atât prin Legea nr. 215/2001, cât şi prin Constituţie.
Pe de altă parte, art. 5^1 alin. (4) din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - secţiunea a IV-a "Reţeaua de localităţi" - prevede că, dacă părţile nu ajung la un acord în urma procesului de mediere, planul cadastral se întocmeşte conform soluţiei propuse de iniţiator.
Prin urmare, prefectul, în calitate de mediator, are obligaţia potrivit acestui act normativ de a delimita teritoriul pe bază de plan cadastral, pe care, conform dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 351/2001, consiliile locale îl vor supune consultării populaţiei prin referendum local.
Faţă de aceste dispoziţii legale, Tribunalul constată ca o condiţie necesar obligatorie în delimitarea şi modificarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale consultarea populaţiei prin referendum local.
Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze norme juridice instituite prin lege, întrucât, în virtutea textelor constituţionale, Parlamentul şi Guvernul, prin delegare legislativă în condiţiile art. 115 din Constituţie, au competenţa de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală.
Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, instanţele au doar rolul de a realiza justiţia, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
Tribunalul Ilfov - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, stabilirea liniei de hotar reprezintă o operaţie de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine, acţiune exercitată în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul.
Se arată că, în aceste condiţii, raportat la obiectul acţiunii, nu se poate susţine că prin promovarea acţiunii în instanţă se tinde la modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum au fost stabilite prin lege.
Cu privire la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, instanţa reţine că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, iar în această calitate asigură, potrivit art. 19 din Legea nr. 340/2004, aplicarea şi respectarea Constituţiei, legilor, ordonanţelor, hotărârilor Guvernului şi a celorlalte acte normative.
Împrejurarea că prin art. II din Legea nr. 133/2012 i s-a conferit calitate procesual activă în litigiile având ca obiect stabilirea liniilor de hotar între unităţile administrativ-teritoriale nu este în contradicţie cu art. 1 din Constituţia României, acest rol fiindu-i acordat în concordanţă cu dispoziţiile art. 123 alin. (5) din Constituţie, în baza căruia exercită rolul de tutelă administrativă faţă de organele administraţiei publice locale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Acesta arată, în punctul său de vedere trimis în Dosarul nr. 276D/2013, că legislaţia naţională în domeniu reglementează, în mod detaliat şi în acord cu art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, atât măsurile privind organizarea unităţilor administrativ-teritoriale existente, cât şi cele privind înfiinţarea şi "reînfiinţarea" (reorganizarea) acestora, în toate cazurile, modificările limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale efectuându-se prin lege, după consultarea prealabilă, prin referendum, a colectivităţilor locale interesate.
În ceea ce priveşte activitatea în domeniul cadastrului, aceasta este reglementată de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - inclusiv cu cele aduse de către Parlament, în calitatea sa de "unică autoritate legiuitoare a ţării" [art. 61 alin. (1) din Constituţie], prin Legea nr. 133/2012 -, "Cadastrul şi cartea funciară" formând "un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, de importanţă naţională a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul ţării" [art. 1 alin. (1)].
Astfel, dispoziţiile art. II din Lege - criticate de autorii excepţiei - trebuie avute în vedere în contextul celorlalte prevederi ale Legii nr. 7/1996, în special, în cadrul etapelor procedurii de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară [art. 11 alin. (2) lit. a)-s)], între care se regăsesc inclusiv: identificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale [lit. b)] şi stabilirea "sectoarelor cadastrale" (sectorul cadastral fiind "unitatea de suprafaţă delimitată pe elemente liniare stabile în timp - şosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc." [lit. c)], identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul acestor sectoare [lit. e)] şi a titularilor drepturilor reale [lit. f)], precum şi recepţia documentelor tehnice cadastrale de către oficiile teritoriale [lit. i)] etc. În acest sens, se învederează că, potrivit art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 7/1996, "Lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizând reprezentarea grafică a limitelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a limitelor intravilanelor, definite de oficiile teritoriale", hotarele unităţilor administrativ-teritoriale fiind, astfel, "delimitate şi marcate de către comisia de delimitare, stabilită în acest scop prin ordin al prefectului", şi, respectiv, "Hotarele menţionate în procesele-verbale de delimitare, semnate de membrii comisiei prevăzute la alin. (3) şi recunoscute reciproc de către reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, devin oficiale şi sunt utilizate în activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale".
De asemenea, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, "În cazul în care limitele unităţilor administrativ-teritoriale sunt contestate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiilor care sunt deduse judecăţii, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale vor folosi limitele unităţilor administrativ-teritoriale utilizate de oficiile teritoriale în activitatea de recepţie a documentaţiilor cadastrale şi de înscriere în cartea funciară."
Aşa fiind, dispoziţiile art. 11 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 au în vedere strict realizarea lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a limitelor existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, rezultând că şi dispoziţiile art. II din legea criticată se interpretează în contextul/sensul dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, iar nu în afara acestora ori în sensul unei eventuale derogări de la dispoziţiile art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale şi, respectiv, ale art. 13 din Legea nr. 3/2000 şi ale art. 22 din Legea nr. 215/2001.
Pe de altă parte, în situaţia în care, cu prilejul sau ulterior întocmirii/finalizării lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a limitelor existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, s-ar constata şi necesitatea unei eventuale (noi) delimitări teritoriale a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în sensul art. 22 din Legea nr. 215/2001 şi, respectiv, al art. 5^1 din Legea nr. 351/2001, autorităţile publice locale interesate vor putea proceda, în condiţiile legii, la toate demersurile necesare şi obligatorii, în vederea efectuării acestora prin lege şi numai după consultarea prealabilă "prin referendum", potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective.
În acest sens, se arată că, în conţinutul aceluiaşi art. 11, la alin. (7), din Legea nr. 7/1996, legiuitorul a prevăzut - în mod expres - că "Modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, care se organizează potrivit legii". Aşadar şi dispoziţiile art. II din legea criticată - prin care Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare (art. 61 din Constituţie), a aprobat cu modificări şi completări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 - îşi găsesc aplicabilitate în cadrul legislativ existent, astfel reglementat prin Legea nr. 7/1996 şi în acord cu legislaţia în vigoare din domeniul organizării administrative a teritoriului şi al administraţiei publice locale, precum şi al organizării şi desfăşurării referendumului.
De altfel, în eventualele diferende/situaţii litigioase între două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale aflate în vecinătate, până la soluţionarea acestora - inclusiv sub aspectul regimului juridic al terenurilor (din sectoarele cadastrale respective) aflate în proprietatea publică a fiecăreia dintre acestea (domeniul public local), nici nu s-ar putea proceda la promovarea/supunerea spre adoptare, prin lege, a eventualelor noi modificări ale limitelor teritoriale ale unităţilor administrative în ce priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, avându-se în vedere şi principiul constituţional al separaţiei/echilibrului puterilor în stat [art. 1 alin. (4) din Constituţie].
Astfel fiind, Guvernul apreciază că art. II din Legea nr. 133/2012 nu conţine prevederi de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale invocate ale art. 11 şi nici ale art. 73.
Mai mult, aspectele susţinute de autoarea excepţiei apar ca vizând, mai degrabă, probleme de interpretare şi aplicare a legii, poate şi ca urmare a utilizării - în conţinutul art. II din legea criticată - a unor termeni asemănători pentru operaţiuni/măsuri diferite, ceea ce ar necesita o eventuală perfecţionare legislativă, pentru evitarea oricăror neclarităţi/confuzii între lucrările concretizate în "documentaţia de delimitare", elaborată de către comisiile de delimitare cadastrală în condiţiile Legii nr. 7/1996, şi măsurile de modificare a limitelor teritoriale în sensul art. 11 alin. (7) al aceleiaşi legi şi al art. 22 din Legea nr. 215/2001.
Tot Guvernul arată, în punctul de vedere trimis în Dosarul nr. 291D/2013, că stabilirea liniei de hotar dintre două unităţi administrativ-teritoriale reprezintă o operaţiune tehnică, având la bază documentaţia cadastrală aferentă, care presupune determinarea, prin semne exterioare, a limitelor dintre două proprietăţi vecine, în vederea delimitării şi stabilirii traseului pe care trebuie să îl urmeze hotarul.
În opinia Guvernului, promovarea de către prefect a unei acţiuni în justiţie în temeiul dispoziţiilor supuse controlului de constituţionalitate nu tinde la modificarea limitelor de hotar ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum acestea au fost stabilite prin lege, ci la trasarea corectă a liniei de hotar, în conformitate cu documentaţiile de delimitare întocmite de comisiile de specialitate.
Totodată, se precizează că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, în această calitate asigurând, potrivit art. 19 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, aplicarea şi respectarea Constituţiei şi a celorlalte acte normative.
În aceste condiţii, împrejurarea că prin dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate i s-a oferit prefectului calitate procesuală activă în litigiile având ca obiect stabilirea limitelor de hotar între unităţile administrativ-teritoriale nu este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, acest rol fiindu-i consacrat în concordanţă cu prevederile art. 123 alin. (5) din Constituţie, care statuează că prefectul exercită rolul de tutelă administrativă faţă de organele administraţiei publice locale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 276D/2013 îl constituie dispoziţiile art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 291D/2013 îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată, rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012.
Aşadar, obiectul celor două excepţii de neconstituţionalitate este, în realitate, identic, iar dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare: "[...] Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentaţiei de delimitare, iniţiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 61 privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administraţiei publice locale, a teritoriului şi a regimului general privind autonomia locală, precum şi dispoziţiilor art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Prin Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, legiuitorul a urmărit formarea unui sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul ţării, prin cadastru realizânduse, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, identificarea, măsurarea, descrierea şi înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri cadastrale, în scopul asigurării publicităţii drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice, precum şi a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară.
Lucrările sistematice de cadastru cuprind şi determinarea, pe bază de măsurători, a poziţiei limitelor dintre imobilele învecinate, iar suprafaţa terenurilor şi a construcţiilor este consemnată în cadrul documentaţiilor cadastrale, potrivit art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 7/1996, republicată.
În temeiul art. 11 din acelaşi act normativ, procedura detaliată de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică în cadastru şi cartea funciară este stabilită prin ordin al directorului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi cuprinde identificarea limitelor unităţii administrativ-teritoriale, în vederea stabilirii sectoarelor cadastrale, definite în art. 2 alin. (1) teza a doua din lege ca fiind unităţi de suprafaţă delimitate de elemente liniare stabile în timp - şosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc. şi, în cadrul sectoarelor cadastrale din cuprinsul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, a planurilor cadastrale, care, în sensul art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, cuprind reprezentarea grafică a limitelor imobilelor dintr-o unitate administrativ-teritorială, care se înscriu în cartea funciară.
În acest scop, prin ordin al prefectului, este instituită o comisie de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, care, în baza reprezentărilor grafice a limitelor unităţilor administrativ-teritoriale şi a limitelor intravilanelor, deţinute de oficiile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (înfiinţată ca urmare a reorganizării fostului Oficiu de Cadastru, Geodezie şi Cartografie), întocmeşte procesele-verbale de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale.
Potrivit art. 11 alin. (4) din lege, în cazul în care reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale învecinate recunosc reciproc hotarele, astfel cum acestea au fost delimitate şi marcate de către comisia de delimitare, în baza lucrărilor tehnice de cadastru, acestea rămân definitive şi reprezintă limitele oficiale ale respectivei unităţi administrativ-teritoriale.
În caz contrar, şi anume atunci când procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, art. II din Legea nr. 133/2012, textul de lege criticat în prezenta cauză, instituie atribuţia prefectului de a iniţia concilieri asupra documentaţiei de delimitare, iar atunci când acestea nu se finalizează cu semnarea proceselor-verbale de delimitare a hotarelor, prefectul sesizează instanţa de contencios administrativ cu acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale.
Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (3)-(7) din Legea nr. 7/1996, republicată, Curtea constată că există două modalităţi posibile de finalizare a operaţiunilor cadastrale prin care se delimitează şi se marchează hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume, fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare şi recunoscute reciproc de reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînţelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească care stabileşte hotarele unităţilor administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.
Curtea reţine că aceste două modalităţi prin care se ajunge la întocmirea documentaţiei tehnice cadastrale, documentaţie ce se concretizează, potrivit prevederilor pct. 4.3.1 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, în dosarul de delimitare, constituie operaţiuni tehnice, de identificare a hotarelor a două unităţi administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărţi topografice şi noilor măsurători cadastrale, operaţiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale şi nu se confundă cu aceasta.
De altfel, aceeaşi concluzie se impune şi din interpretarea sistematică a prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, legiuitorul făcând distincţie între operaţiunea de delimitare şi marcare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, şi modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din acelaşi act normativ.
Potrivit acestui text de lege, modificarea limitelor teritoriale priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile legii, respectiv ale art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit căruia delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabileşte prin lege, iar orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, care se organizează potrivit legii.
Curtea reţine că distincţia dintre aceste două operaţiuni este esenţială, deoarece delimitarea şi marcarea hotarelor reprezintă operaţiunea tehnică de materializare în teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia [art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, republicată, Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de delimitare], în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale este măsura legislativă care priveşte exclusiv înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale.
În această logică a argumentării, Curtea reţine că nu se poate echivala o operaţiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât şi delimitarea şi marcarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale pot face obiectul reglementării printrun act normativ.
Prin urmare, dat fiind faptul că ipoteza normei juridice supuse controlului de constituţionalitate nu are în vedere o modificare a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, în accepţiunea de măsură legislativă, în cauză Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. o) cu privire la reglementarea prin lege organică a organizării administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi a regimului general privind autonomia locală şi nici ale celor cuprinse în art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, coroborate cu art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997.
Pe de altă parte, Curtea reţine că atribuirea, în temeiul textului de lege criticat, a competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale nu are semnificaţia unei încălcări a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi în art. 61 alin. (1) referitoare la rolul Parlamentului.
Contrar susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţând hotărârea prin care soluţionează acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de judecată nu se substituie Parlamentului, care, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a ţării, este singura abilitată să legifereze cu privire la delimitarea teritorială sau modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, astfel cum prevede art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, republicată.
Instanţa de judecată verifică operaţiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunţând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi, ci declarative, în sensul că se pronunţă asupra întregii documentaţii cadastrale, stabilind hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, în conformitate cu legile în vigoare şi cu prescripţiile tehnice incidente.
Cu alte cuvinte, Curtea reţine că documentaţiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranşează neînţelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operaţiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ. În acest sens, dispoziţiile pct. 4.3.7 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001, modificat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 259/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 7 decembrie 2010, prevăd că, "După stabilirea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale de către comisiile numite in acest scop prin ordinele prefecţilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a hărţii în format digital cu limitele administrativ-teritoriale ale României".
Mai mult, Curtea reţine că, în situaţia în care, subsecvent operaţiunii de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condiţiile legii, şi anume numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a doua din Legea nr. 215/2001.
Pentru toate aceste considerente, în cauză Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitor la obligaţia respectării Constituţiei şi a supremaţiei acesteia, dat fiind faptul că nu a fost reţinută nicio neconcordanţă a prevederii legale criticate cu dispoziţiile constituţionale invocate.
Având în vedere cele mai sus precizate, Curtea reţine că prevederile art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 nu contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 61 privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administraţiei publice locale, a teritoriului, a regimului general privind autonomia locală, precum şi dispoziţiilor art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de comuna Buchin, judeţul Caraş-Severin, şi de oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, prin primari, în Dosarul nr. 5.184/115/2012 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, respectiv în Dosarul nr. 2.154/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
