Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 392 din 15 octombrie 1997 referitoare la constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 4 noiembrie 1997
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 24 septembrie 1997, de cãtre 32 de senatori, respectiv de: Ion Iliescu, Ion Predescu, Nicolae Vacaroiu, Victor Apostolache, Doru Gaita, Marcu Burtea, Doru Laurian Badulescu, Octav Cozmanca, Viorel Ştefan, Rodica Stanoiu, Virgil Popescu, Octavian Opris, Doru-Ioan Taracila, Petre Ninosu, Virgil Popa, Marin Stelian, Ion Solcanu, Vasile Dobrescu, Costica Ciurtin, Augustin Crecan, Ioan Ardelean, Dan Mircea Popescu, Dumitru Badea, Florea Preda, Nicolae Patru, Haralambie Cotarcea, Ion Mizina, Constantin Sava, Ilie Aurel Constantin, Gheorghe Bunduc, Mihai Matetovici şi Corneliu Vadim Tudor, asupra neconstitutionalitatii procedurii de adoptare în Senat a Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , precum şi cu privire la neconstituţionalitatea unor texte din aceeaşi lege.
Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 542A/1997.
În sesizare se apreciazã ca legea sus-menţionatã este neconstitutionala sub urmãtoarele aspecte:
a) proiectul de lege a fost dezbãtut pe articole în şedinţa Senatului din 14 iulie 1997, în sesiune extraordinarã, iar votul final a fost amânat şi a avut loc la 16 septembrie 1997. Atât la dezbaterile din 14 iulie 1997, cat şi la votul din 16 septembrie 1997, grupurile parlamentare P.D.S.R., P.R.M. şi P.U.N.R. au pãrãsit sala de şedinţa şi nu au participat la lucrãri.
Se susţine ca au fost incalcate prevederile constituţionale referitoare la adoptarea acestei legi, deoarece art. I, cuprinzând rezolvarile de fond ale legii, a fost dezbãtut cu cvorum neconstitutional de şedinţa şi adoptat cu cvorum de vot pentru lege ordinarã, deşi legea are un caracter organic. Se precizeazã ca cvorumul de şedinţa este de 72 de senatori, iar cvorumul de vot este acelaşi. La şedinţa din 14 iulie 1997, se susţine în continuare, au fost prezenţi, pe cartele de vot, cel mult 71 de senatori, deşi prezenţi efectiv nu erau decât cel mult 59 de senatori. De asemenea, se arata ca din stenograma oficialã rezulta ca în sala au fost prezenţi 66 de senatori şi, dintr-o greseala, care a fost recunoscuta, 4 senatori absenţi au fost consideraţi prezenţi.
Potrivit celor arãtate, se menţioneazã ca marea majoritate a textelor de la pct. 1-65 din alin. (1) au fost adoptate cu un numãr de voturi "pentru" mai mic de 72, ca şi cum ar fi fost o lege ordinarã, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Constituţie.
Se arata, de asemenea, ca art. I, în totalitatea sa, a fost votat cu cvorumul de vot al unei legi ordinare. În acest sens, se arata ca în stenograma au fost consemnate obiecţiile senatorului Ilie Platica Vidovici ca, efectiv, în sala se aflau 53 de senatori, iar la vot apareau constant între 59 şi 70 de voturi, fapt necontestat de nici un senator.
Art. 110 din Regulamentul Senatului preia întocmai textul art. 74 din Constituţie şi prevede amânarea şedinţei, dacã cvorumul de şedinţa de minimum 72 de senatori nu este realizat;
b) potrivit art. II, se respecta numai drepturile confirmate de "titlurile şi alte acte de proprietate eliberate", ceea ce se susţine ca ar insemna eliminarea celorlalte hotãrâri ale comisiilor comunale şi judeţene date în aplicarea <>Legii nr. 18/1991 , dacã nu au fost eliberate pãrţilor, compromitandu-se drepturile astfel consfinţite, mai ales ca administraţia guvernamentalã a dat dispoziţii de a se sista executarea <>Legii nr. 18/1991 , tocmai cu scopul de a putea face sa retroactiveze modificãrile preconizate.
În felul acesta, dispoziţiile art. II retroactiveaza şi vãtãma interesele unui important numãr de cetãţeni, incalcandu-se astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii;
c) art. III lit. c) este neconstitutional în ceea ce priveşte nulitatea actelor de reconstituire sau de constituire de drepturi pe terenuri din intravilan, revendicate de foştii proprietari. Se arata, în acest sens, ca terenurile respective au fost atribuite valabil, în baza <>Legii nr. 18/1991 , iar faptul ca unii fosti proprietari le-au revendicat, atunci sau ulterior, nu are relevanta, deoarece procesul de revendicare nu putea constitui temeiul legal de rezolvare a situaţiei terenurilor, fiind subiectiv, partinitor şi discriminatoriu între cetãţeni şi cu efecte retroactive, pe criterii politice sau de clasa socialã, ce favorizeazã nejustificat pe foştii proprietari aflaţi în diverse procese;
d) art. III lit. c), privitor la izlazurile comunale, este neconstitutional prin retroactivitatea textului, netinand seama de modificãrile ulterioare ale situaţiei terenurilor.
Se susţine ca şi lit. e) reflecta o reglementare retroactivã şi ca, în totalitate, art. III este retroactiv;
e) art. I pct. 3, privind modificarea art. 9 din lege, face trimitere la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, norma care a fost desfiintata prin acte normative ulterioare. Modificarea art. 9 are ca scop retroactivitatea reglementãrii actuale, dupã 52 de ani.
Se considera, în sesizare, ca modificarea Legii fondului funciar este în fond o revizuire totalã a legii, "iar revizuirea, fiind o retractare, este prin natura ei retroactivã". Aceeaşi situaţie se intalneste şi în privinta nulitãţilor instituite prin art. III, efectele nulitãţilor fiind retroactive.
Prin sesizare se solicita, totodatã, Curţii Constituţionale sa examineze în întregime legea contestatã şi sa constate neconstituţionalitatea ei în întregime, ţinând seama şi de faptul ca modificãrile aduse perturba grav ordinea socialã şi ordinea de drept în relaţiile de fond funciar şi creeazã o grava dezordine în raporturile juridice constituite, prin caracterul retroactiv a numeroase dispoziţii modificatoare;
f) încãlcarea art. 21 alin. (1) şi (2) şi a art. 15 alin. (2) din Constituţie prin abrogarea alin. (4)-(10) ale <>art. 11 din Legea nr. 18/1991 , referitoare la cãile de atac ierarhic superioare şi în justiţie, care constituie garanţii legale ale drepturilor cetãţenilor, dându-se o reglementare diferita pe fond şi pe proceduri prin cap. III^1 şi art. 44^1-44^15. Prin art. 44^15 se instituie lex tertia pentru litigiile în curs de judecata, deoarece norme din noua reglementare sunt retroactive, în concurs cu reglementarea veche în procesele în curs de judecata.
Se apreciazã ca întreg art. III este o revizuire a conceptiei legii şi a mijloacelor realizãrii ei, a controlului judiciar ca garanţie a drepturilor cetãţenilor şi a accesului liber la justiţie;
g) abrogarea art. 33 alin. (1), text care prevede obligaţia de preluare a creditelor neachitate de cei cãrora li s-au atribuit terenuri cu investiţii efectuate pe ele pentru plantaţii şi alte amenajãri, se considera ca va conduce la o imbogatire fãrã justa cauza pentru dobanditori, constituind o discriminare pozitiva fata de celelalte categorii şi având ca efect nerecuperarea investiţiilor efectuate şi neamortizate, precum şi modificarea retroactivã a raporturilor juridice constituite pana la aceasta data, ceea ce contravine Constituţiei;
h) procedura de legiferare din Senat nu a respectat Regulamentul Senatului, deoarece dezbaterea proiectului nu a fost înscrisã în ordinea de zi, ci a fost propusã direct în sala de şedinţa. În consecinta, se considera ca dreptul senatorului de a studia proiectele supuse dezbaterii fiind de ordin constituţional, modul de adoptare a legii a încãlcat acest drept pentru senatorii din grupurile parlamentare din opoziţie.
Printr-o alta sesizare, înregistratã la 26 septembrie 1997, formulatã de un grup de 56 de deputaţi, respectiv de: Miron Tudor Mitrea, Florian Bercea, Viorica Afrasinei, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Victor Neagu, Alexandru Lapusan, Acsinte Gaspar, Niculae Napoleon Antonescu, Dumitru Buzatu, Neculai Grigoras, Gheorghe Marin, Dumitru Popescu, Ion-Florentin Sandu, Adrian Croitoru, Traian Sabau, Petru Godja, Ecaterina Adronescu, Ionel Marineci, Petru Şerban Mihailescu, Mihai Hlinschi, Marian Ianculescu, Gheorghe Ionescu, Mihai Nicolescu, Vasile Panteliuc, Alexandru Albu, Ion Pirgaru, Radu Liviu Bara, Ioan Bivolaru, Dumitru Paslaru, Petru Bejinariu, Virgil Popa, Marian Sarbu, Ioan Mircea Pascu, Carmen Hunea, Victor Traian Mihu, Gheorghe Dragu, Constantin Teculescu, Mihai Ioan Popa, Dan Nica, Florin Georgescu, Ioan Iuliu Furo, Ilie Neacsu, Florea Buga, Ion Dutu, Ştefan Baban, Valeriu Tabara, Nicolae Octavian Daramus, Gheorghe Secara, Lazar Ladariu, Nicolae Ionescu, Mitzura-Domnica Arghezi, Marţian Dan, Petre Turlea, Mitica Balaet, Sever Mesca, Nicolae Bud, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu privire la aceeaşi lege, invocandu-se neconstituţionalitatea urmãtoarelor texte:
a) art. 22 alin. (3) - poziţia 12 - exclude de la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate persoanele cãrora li s-a atribuit teren agricol ca lot de folosinta, potrivit art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, cu excepţia celor strãmutate, pentru realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publica.
Textul - se arata - face o discriminare între beneficiarii lotului dat în folosinta, deşi au acelaşi regim juridic de atribuire, considerându-se ca situaţiile fiind identice, nu este posibil un tratament diferit. De asemenea, se arata ca textul nu rezolva situaţia celor care au primit în folosinta loturi, sub aspectul regimului pe care acestea ar urma sa îl aibã, şi ca s-au încãlcat astfel Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice şi art. 20 din Constituţia României;
b) prin art. 26 alin. (5) - poziţia 17 - societãţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura sunt desfiinţate de drept, în cazul în care membrii şi conducerea acestor societãţi nu îndeplinesc procedurile prevãzute de alin. (1)-(3).
Se incalca astfel - susţin autorii sesizãrii - dispoziţiile constituţionale cu privire la dreptul de asociere libera a cetãţeanului, inviolabilitatea proprietãţii private, precum şi normele de drept care stabilesc modurile de dizolvare şi de lichidare a societãţilor agricole (art. 64 din Legea nr. 36/1991), care sunt limitative;
c) art. 41^1 (poziţia 31) vizeazã recunoaşterea fostelor composesorate fãrã a le asigura un contur juridic, suficient de riguros, ceea ce este de natura sa ducã la interpretãri diferite.
Se susţine ca nu este clar dacã reconstituirea composesoratelor şi a obstilor se face în raport cu fostele colectivitãţi locale şi chiar cu foştii membri ai acestora sau moştenitorii lor, ori dacã aceste instituţii se raporteazã la actualele colectivitãţi locale.
De asemenea, se observa ca în privinta proprietãţii funciare devãlmaşe, exploatatã în cadrul obstilor şi composesoratelor, nu exista cota indivizã a terenului pentru fiecare membru al comunitãţii respective şi nici un alt drept transmisibil pe cale succesoralã, cu atât mai puţin prin acte între vii. Este vorba de accesul la uzul acestei proprietãţi în virtutea calitãţii de membru al comunitãţii respective. În acest context se considera ca ar trebui vãzut în ce mãsura moştenitorii foştilor membri ai colectivitãţilor locale, care, în prezent, locuiesc în alte zone ale tarii, pot justifica un interes pentru o astfel de vocaţie.
Se susţine ca prin reglementarea propusã se incalca dreptul de proprietate al colectivitãţii respective, soluţia propusã putând da naştere la disensiuni în interiorul acesteia.
Sesizarea grupului de deputaţi formeazã obiectul Dosarului nr. 543A/1997.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca obiecţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate, arãtând, în esenta, urmãtoarele:
1. Cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , datoratã unor aspecte procedurale, se apreciazã ca critica nu poate fi primitã, deoarece prevederile art. 74 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora legile organice se adopta cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere, au fost respectate în şedinţa din 16 septembrie 1997, în care legea a fost supusã adoptãrii Senatului. La aceasta şedinţa au votat în favoarea legii 81 de senatori, unul s-a abtinut şi unul a votat impotriva, ceea ce ne indica faptul ca legea a fost adoptatã cu majoritatea cerutã de art. 74 din Constituţie pentru adoptarea legilor organice. Autorii sesizãrii susţin ca aceasta majoritate ar fi trebuit realizatã şi în şedinţele anterioare ale Senatului, când au fost dezbãtute şi aprobate cele 65 de puncte ale art. I al proiectului de lege. O asemenea exigenta nu are reazem constituţional, deoarece legea fundamentalã cere o majoritate absolutã de voturi doar la adoptarea legii organice, deci votul final asupra acesteia. Totuşi, în privinta cvorumului se considera ca la adoptarea pe articole a Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , acesta a fost întrunit, asa cum rezulta din stenograma şedinţei din 14 iulie 1997. În aceasta şedinţa s-au fãcut doua apeluri nominale, la care au rãspuns 109 senatori, respectiv 72 de senatori (asa cum rezulta din Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 144 din 30 iulie 1997, pag. 9 şi 17). Se menţioneazã ca unii senatori, deşi au fost prezenţi la lucrãri, nu şi-au manifestat votul la fiecare text, atitudinea lor fiind consideratã abţinere. În aceste condiţii, Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 a fost adoptatã cu respectarea prevederilor constituţionale.
2. Cu privire la neconstituţionalitatea art. II din lege, se apreciazã ca cele susţinute de autorii sesizãrii nu au un temei constituţional ori legal. Astfel, art. II din noua reglementare stabileşte ca dispoziţiile modificatoare sau de completare ori abrogare ale legii nu aduc atingere în nici un fel titlurilor şi altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , la data întocmirii lor. Ca atare, dispoziţiile art. II din lege nu numai ca nu afecteazã titlurile şi actele de proprietate obţinute în mod legal, dar subliniaza o data în plus neretroactivitatea legii. În aceste condiţii, art. II din lege este considerat a fi constituţional.
3. Prevederile art. III lit. c) se apreciazã a fi constituţionale, deoarece nulitatea actelor de constituire sau de reconstituire a dreptului de proprietate în intravilanul localitãţilor, pe terenuri revendicate de proprietari nu opereazã în virtutea prevederilor acestei legi, ci, potrivit dispoziţiilor art. III alin. (1), partea introductivã, în baza dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic. De altfel, potrivit art. 24 din legea în vigoare, foştii proprietari au redevenit de drept proprietari asupra terenurilor pe care le-au avut şi care au fost atribuite ca loturi în folosinta altor persoane, cu excepţiile prevãzute la art. 23. În felul acesta legea nu are caracter retroactiv.
4. Cu privire la neconstituţionalitatea art. III lit. c), referitoare la izlazurile comunale, critica formulatã de senatori este apreciatã ca fiind neîntemeiatã, deoarece art. III lit. c) nu se referã la izlazuri, eventual putându-se avea în vedere prevederea de la lit. d). Şi în acest caz se arata ca prevederea nu este retroactivã, ci de aplicare a dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii actului juridic. În plus, se menţioneazã ca, potrivit art. 32 din legea în vigoare, aceste terenuri au trecut în proprietatea privatã a comunelor, oraşelor sau, dupã caz, a municipiilor, putând fi folosite numai ca pãşuni comunale şi pentru producerea de furaje şi seminţe pentru culturi furajere.
5. Cu privire la neconstituţionalitatea art. I pct. 3 privind modificarea art. 9 din lege, pe motiv ca acesta contravine legii fundamentale prin faptul ca face referire la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, norma care nu mai exista, ceea ce face textul retroactiv, se arata ca autorii sesizãrii confunda retroactivitatea legii cu o dispoziţie a acesteia, care, în loc sa instituie un nou plafon de suprafata detinuta în proprietate, se raporteazã la unul stabilit anterior. În aceste condiţii raportarea la Legea nr. 187/1945 este de ordin istoric şi nu repune în vigoare acest text.
6. Cu privire la neconstituţionalitatea abrogãrii alin. (4)-(10) ale <>art. 11 din Legea nr. 18/1991 , se arata ca fata de susţinerile autorilor sesizãrii, înlocuirea unor proceduri judiciare sau extrajudiciare cu altele este o facultate pe deplin constituţionalã a legiuitorului. În cazul de fata, legiuitorul a considerat ca procedurile instituite prin art. 11 alin. (4)-(10) nu au dat rezultatele scontate, ba, mai mult, au blocat procesul de aplicare a legii. Pentru a ieşi din acest impas, legiuitorul a instituit noi proceduri tocmai pentru a garanta petentilor exercitarea drepturilor pe care le au. Totodatã, se arata ca noile proceduri sunt mai elaborate şi mai bine conturate din punct de vedere juridic, ceea ce nu constituie o lex tertia şi nu afecteazã constituţionalitatea textului noii legi.
7. Cu privire la neconstituţionalitatea abrogãrii art. 33 alin. (1), se arata ca abrogarea obligaţiei de preluare a creditelor neachitate este o mãsura de echitate, deoarece legiuitorul, prin alte legi, a iertat de datoriile fata de stat chiar fostele cooperative agricole de producţie. Astfel nu se creeazã nici o discriminare pozitiva, deoarece nici alţi beneficiari de terenuri nu sunt chemaţi sa plãteascã datoriile celor în drepturile cãrora se subroga. Nici în acest caz nu se poate vorbi de retroactivitate, deoarece legea îi vizeazã numai pe cei care au astfel de datorii dupã intrarea ei în vigoare. Pe de alta parte, aceşti proprietari au fost deposedati de aceste terenuri zeci de ani, ceea ce le-ar da dreptul sa ceara despãgubiri pentru exploatarea lor. Ca atare, se considera ca abrogarea art. 33 alin. (1) nu aduce nici o atingere legii fundamentale.
8. Cu privire la nerespectarea Regulamentului Senatului, în procesul de adoptare a legii, se susţine ca un astfel de control excede prerogativelor Curţii Constituţionale, competentele sale vizând doar controlul constituţionalitãţii Regulamentului Senatului.
9. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 22 alin. (2), text nou introdus în lege, a cãrui neconstituţionalitate a fost invocatã de grupul de deputaţi, critica este consideratã neîntemeiatã, deoarece, prin noua reglementare introdusã în <>Legea nr. 18/1991 , nu se creeazã nici o discriminare între cele doua categorii de beneficiari, ci, dimpotriva, se repara, o inechitate instauratã prin forma iniţialã a <>Legii nr. 18/1991 . În privinta terenurilor din intravilan, chiar legea veche a consacrat dreptul foştilor proprietari de a li se restabili dreptul de proprietate asupra terenurilor atribuite ca loturi în folosinta [<>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 ], cu excepţia terenurilor care au fost atribuite pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodãreşti (<>art. 23 din Legea nr. 18/1991 ). Prin noua lege se da o reglementare mai clara, stabilindu-se pentru viitor o excepţie, care îi vizeazã pe cei stramutati pentru realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publica şi care astfel rãmân în posesia actualelor terenuri. Exceptarea acestor persoane se justifica în baza faptului ca ele au fost lipsite o data de dreptul de proprietate asupra unor terenuri similare, situate în intravilan în continuarea gradinii sau în extravilan, iar o noua dislocare a gospodariilor întemeiate ar avea consecinţe deosebit de grave asupra acestora. Legea noua nu face decât sa nuanteze cele doua ipoteze: când se reconstituie dreptul de proprietate pe vechile amplasamente şi când se reconstituie acest drept pe alte perimetre.
În aceste condiţii nu se creeazã o discriminare între cele doua categorii de beneficiari, ci se excepteazã de la regula generalã persoanele strãmutate, excepţie care se înscrie în limitele admise de Constituţia României, pentru procesul de legiferare.
Se menţioneazã, de asemenea, ca, în cazul în care beneficiarii prevederilor Decretului-lege nr. 42/1990 au fost proprietarii lotului primit în folosinta, dispoziţiile art. 22 alin. (3) nu se aplica, acestora urmând sa le fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului respectiv.
Pe cale de consecinta, se apreciazã ca prevederile alin. (3) al art. 22 sunt în concordanta cu pactele internaţionale privitoare la drepturile omului şi cu prevederile art. 20 din Constituţia României.
10. Cu privire la neconstituţionalitatea alin. (5) al art. 26, atacat, de asemenea, de cãtre grupul de deputaţi, se arata ca desfiinţarea de drept a societãţilor agricole este o mãsura legalã pe care legiuitorul o poate lua în cazul în care o persoana juridicã nu respecta prevederile legale în baza cãrora este organizatã şi funcţioneazã. În cazul de fata, legiuitorul a utilizat sintagma "desfiinţate de drept" cu sensul de "dizolvare de drept", modalitate de încetare a activitãţii unei persoane juridice, reglementatã de art. 45 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. În ceea ce priveşte motivul dizolvãrii de drept a asociaţiei agricole, se înţelege ca legiuitorul a avut în vedere o fapta imputabilã asociaţiei agricole. În acest sens, art. 35 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 precizeazã ca faptele licite sau ilicite sãvârşite de organele persoanei juridice obliga însãşi persoana juridicã, dacã au fost îndeplinite cu prilejul exercitãrii funcţiei lor, dispoziţie care a fost avutã în vedere de legiuitor la modificarea prevederilor <>art. 26 din Legea nr. 18/1991 . Pe de alta parte, exista o strânsã corelatie între aportul fiecãrui membru şi patrimoniul asociaţiei agricole. Din aceasta legatura decurge sancţiunea finala, pentru ca faptele imputabile membrilor se repercuteaza asupra existenţei societãţii. De altfel, toţi cei care au beneficiat de prevederile legii au obligaţia sa declare, în mod corect suprafeţele pe care le aduc în asociaţie. Neexecutarea acestei obligaţii este culpabilã. Mai mult, potrivit art. 87 alin. (1) din noua lege, ocuparea în întregime sau în parte a terenurilor de orice fel, înfiinţarea sau mutarea semnelor de hotar şi a reperelor de marcare, fãrã aprobarea primitã în condiţiile legii, sau refuzul de a elibera terenul astfel ocupat fãrã drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Scopul acestor reglementãri, corelate cu obligaţia generalã a tuturor deţinãtorilor agricoli de a declara, într-un termen limitat, toate suprafeţele deţinute, este acela de a identifica terenurile ocupate abuziv de asociaţiile constituite, situaţii foarte frecvente în prezent în ţara. În consecinta, prevederile art. 26 alin. (5) din lege sunt considerate a fi constituţionale.
11. Cu privire la art. 41^1, a cãrui neconstituţionalitate a fost invocatã de cãtre grupul de deputaţi, se apreciazã critica adusã textului ca fiind neîntemeiatã, deoarece, prin lege, care dezvolta norma constituţionalã, se stabilesc condiţiile concrete ale dobândirii, existenţei şi exercitãrii dreptului de proprietate, adicã limitele şi conţinutul dreptului, conferite prin legea dezvoltatoare. Instituţia juridicã a composesoratelor a fost creata printr-o succesiune de acte normative (unele cu caracter general, altele cu caracter particular) şi ele au fost considerate ca titulare ale drepturilor asupra terenurilor, nu numai prin intabularile în cartea funciarã (în sistemul de carte funciarã), dar şi în legea din anul 1923 pentru extinderea aplicatiunii dispoziţiilor Codului silvic din anul 1910, precum şi în Regulamentul de administraţie publica, care detaliazã prevederile acestei legi. Nu exista nici o contradictie între drepturile conferite unor colectivitãţi locale şi, separat, cele conferite composesoratelor prin legea actuala modificatoare, iar reglementarea completa sau incompleta a unei instituţii juridice nu poate constitui temei de neconstituţionalitate. Dimpotriva, dacã nu s-ar recunoaşte composesoratelor dreptul de reconstituire, abia atunci s-ar crea o discriminare negativa.
Se arata ca legea actuala va fi urmatã de alte reglementãri care vor dezvolta problematica în discuţie.
În punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari a Senatului se susţin urmãtoarele:
1. Criticile aduse art. 22 alin. (3) sunt nefondate, deoarece "ţin de fondul juridic al reglementãrilor în domeniu", fiind o problema de reglementare interna, care nu intra în competiţie cu prevederile pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte.
2. Legea având caracter organic, cvorumul necesar consta în majoritatea celor care compun Senatul (143), iar în şedinţa din 16 septembrie 1997 s-au înregistrat 81 de voturi în favoare, 1 vot impotriva şi o abţinere. Astfel legea a fost în mod regulat votatã.
3. Se considera, de asemenea, ca nu este fondatã nici susţinerea potrivit cãreia a fost încãlcat Regulamentul Senatului, deoarece în şedinţa din 16 septembrie 1997 legea nu a figurat pe ordinea de zi, fiind înscrisã pe ordinea de zi a şedinţei din 15 iulie 1997, rãmânând de efectuat doar votul final.
În ceea ce priveşte multiplele sustineri ca diverse texte ar fi retroactive, se arata ca legea are acţiune numai în viitor, respectându-se art. 15 alin. (2) din Constituţie.
4. Se considera a fi nefondate şi criticile aduse prevederilor art. 25 alin. (5), întrucât privesc probleme de fond, iar nu de ordin constituţional.
5. Cu privire la art. 41^1 din lege se arata ca este, de asemenea, nefondata sesizarea grupului de deputaţi.
Textul priveşte persoanele - foştii composesori sau moştenitorii acestora - care îşi pot dovedi dreptul de proprietate. Nu exista nici o referire în text la sintagma "cota indivizã", susţinerea fiind de natura sa producã confuzii.
Guvernul apreciazã, în punctul sau de vedere, ca dispoziţiile atacate sunt constituţionale şi deci obiecţiile formulate în cele doua sesizãri sunt neintemeiate pentru urmãtoarele motive:
1. Critica referitoare la respectarea procedurii de adoptate a legii este apreciatã ca fiind neîntemeiatã, deoarece legea în discuţie nu conţine o reglementare privind regimul general al proprietãţii, fiind o lege ordinarã, iar cvorumul cerut de art. 72 alin. (2) din Constituţie a fost respectat.
2. Cat priveşte art. II din lege, se arata ca textul are în vedere atât titlurile de proprietate eliberate, cat şi orice acte de proprietate, prin care se înţelege atât hotãrârile comisiei judeţene prin care s-a confirmat constituirea şi reconstituirea dreptului de proprietate în suprafata anume determinata, precum şi procesele-verbale de punere în posesie şi hotãrârile judecãtoreşti definitive.
Textul trebuie corelat cu dispoziţiile art. IV alin. (1), prin care se repun în termen şi cei care nu au depus cereri ori acestea s-au pierdut sau cu privire la care nu s-a primit rãspuns, astfel încât legiuitorul nu numai ca nu a adus atingere dreptului de proprietate constituit sau reconstituit ori restituit, ci, dimpotriva, a luat mãsuri de protecţie a persoanelor care, din motive imputabile sau neimputabile lor, nu au beneficiat de dispoziţiile <>Legii nr. 18/1991 .
3. Cu privire la art. III lit. c) se arata, de asemenea, ca obiecţia este neîntemeiatã, întrucât actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localitãţilor, în mãsura în care faceau obiectul unei revendicari la data emiterii lor, erau viciate chiar în acel moment, obiectul lor fiind, datoritã caracterului litigios, ilicit; asemenea terenuri nu erau în fapt în circuitul civil, astfel încât soluţia legislativã se impune în baza principiilor de drept, generale.
4. Referitor la art. III lit. d) [şi nu lit. c), cum greşit se susţine în sesizare], se precizeazã ca terenurile provenite din fostele izlazuri comunale trec în proprietatea privatã a comunelor, oraşelor sau municipiilor potrivit <>art. 32 şi 40 din Legea nr. 18/1991 . Acestea nu puteau face obiectul constituirii dreptului de proprietate, deoarece aveau titular. Astfel, ele erau lovite de nulitate de la emitere, prevederea legalã neavând deci efect retroactiv.
Nici dispoziţiile art. III lit. e) nu se considera ca pot fi privite ca retroactive, întrucât <>Legea nr. 18/1991 stabilea ca numai în localitãţile cu excedent de suprafata agricolã se poate face constituirea, deci nu şi în localitãţile în care s-a aplicat cota de reducere prevãzutã de lege. O asemenea constituire era ilegala şi, în consecinta, actul respectiv era lovit de nulitate absolutã.
Toate cazurile de nulitate prevãzute la art. III alin. (1) sunt justificate prin aceea ca actele vizate au fost întocmite cu încãlcarea <>Legii nr. 18/1991 , ceea ce conduce la nulitate.
Se considera ca este gresita teza potrivit cãreia modificarea unei legi, fiind o mãsura de retractare, este retroactivã.
5. Trimiterea la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, în art. I pct. 3 privind modificarea <>art. 9 al Legii nr. 18/1991 , are rolul de a determina limitele mãsurilor reparatorii prin indicarea suprafeţei maxime care poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit legii modificatoare. Prin urmare, noua reglementare nu repune în vigoare Legea nr. 187/1945, astfel încât critica formulatã este neîntemeiatã.
6. Înlocuirea unei proceduri cu alta nu poate fi consideratã ca o încãlcare a dreptului cetãţeanului de a se adresa justiţiei. O astfel de înlocuire nu contravine nici unui text constituţional. Noile dispoziţii procedurale sunt de imediata aplicare pentru litigiile care se vor ivi dupã intrarea în vigoare a legii, iar litigiile în curs se vor judeca în continuare de cãtre instanţele judecãtoreşti, deci nu este vorba despre retroactivitate. Sintagma "ţinând însã seama, când este cazul, şi de dispoziţiile prezentei legi" are rolul de a atrage atenţia pentru a nu se face aplicarea noilor dispoziţii atunci când s-ar aprecia ca sunt retroactive.
7. Prin abrogarea art. 33 alin. (1) s-a urmãrit iertarea de datorii a unei categorii de debitori aflate într-o situaţie specialã, pe care o face statul în calitate de creditor. Este o chestiune de apreciere politico-economicã, ceea ce nu creeazã o discriminare pozitiva. Nu se poate susţine ca dispoziţia retroactiveaza, cãci raporturile juridice, cãrora li se aplica legea noua, erau în desfãşurare, fapta pendentia.
8. Faptul ca dezbaterea proiectului nu a fost înscrisã pe ordinea de zi, ci propusã direct în şedinţa, nu are relevanta din punct de vedere al constituţionalitãţii. Presupusa neconstituţionalitate este explicata prin încãlcarea unor dispoziţii din Regulamentul Senatului, ceea ce nu constituie un motiv de neconstituţionalitate.
9. Excluderea de la reconstituire sau de la constituire a dreptului de proprietate al persoanei cãreia i s-a atribuit lotul de folosinta, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, este justificatã, deoarece nu este obligatoriu ca un drept de folosinta existent sa fie transformat într-un drept de proprietate. Excepţia de la aceasta regula este justificatã de situaţia specialã a celor stramutati, precum şi de aceea ca este legatã de realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publica. Este de principiu ca o regula înceteazã în momentul când ratiunea ei dispare, ceea ce se intimpla şi în cazul existenţei sau apariţiei unor situaţii speciale, cum sunt cele arãtate. Nimic nu impiedica în drept ca o regula sa primeascã şi excepţii. Legea în discuţie nu creeazã în mod necesar drepturi noi şi mai ales nu are în vedere pe toţi cetãţenii, ci numai o anumitã categorie, obiectul sau fiind stabilirea unor mãsuri reparatorii.
10. Dispoziţiile alin. (5) al art. 26 nu incalca nici o prevedere constituţionalã cu privire la dreptul de asociere libera a cetãţenilor şi la inviolabilitatea proprietãţii private şi nici cu privire la normele de drept care stabilesc cazurile de dizolvare şi lichidare a societãţilor agricole prevãzute în art. 64 din Legea nr. 36/1991.
Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 poate sa stabileascã şi a stabilit condiţii şi obligaţii noi în vederea eliberãrii titlurilor de proprietate şi pentru societãţile agricole şi pentru alte forme de asociere în agricultura, în masura în care aceste titluri de proprietate nu au fost încã eliberate. Asemenea dispoziţii noi nu sunt deci retroactive. Nu se pune în nici un mod în discuţie dreptul de asociere libera a cetãţenilor şi inviolabilitatii proprietãţii private.
Cat priveşte sancţiunea desfiinţãrii de drept a societãţilor agricole în cazul încãlcãrii obligaţiilor stabilite prin textul în cauza, se considera ca o lege noua poate adauga şi un asemenea nou caz de dizolvare a societãţilor agricole, fiind de principiu ca o lege noua poate modifica şi completa o lege anterioarã în aceeaşi materie.
11. Prin dispoziţiile art. 41^1 din lege nu s-a urmãrit reinfiintarea fostelor composesorate sau a obstilor şi deci nici conturarea regimului juridic al acestora, ci doar inventarierea cererilor foştilor composesori sau, dupã caz, ale moştenitorilor acestora, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privatã asupra terenurilor prevãzute la art. 41, pe baza actelor ce atesta aceasta calitate şi în limitele suprafeţelor prevãzute în acele acte. Legea vizeazã şi pe foştii moşneni sau rãzeşi în cadrul obstilor nedivizate. Se apreciazã ca este vorba de o procedura prealabilã, cu caracter administrativ.
Întrucât cele doua sesizãri privesc neconstituţionalitatea aceleiaşi legi, s-a decis conexarea lor.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
ţinând seama de sesizãrile de neconstituţionalitate formulate, de punctele de vedere comunicate, de raportul întocmit de judecãtorul-raportor, precum şi de concordanta dintre textele legale ce fac obiectul sesizarilor şi dispoziţiile constituţionale, retine urmãtoarele:
În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã constata ca este competenta sa soluţioneze sesizãrile care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
1. Cu privire la adoptarea legii
În sesizarea grupului de senatori se susţine ca legea care face obiectul acestei sesizãri a fost votatã de Senat cu încãlcarea prevederilor constituţionale referitoare la adoptarea legilor organice. În acest sens, se arata ca atât la dezbaterea pe articole, cat şi la votul final al legii, majoritatea necesarã de 72 de senatori nu a fost întrunitã.
Potrivit stenogramei şedinţei Senatului din 16 septembrie 1997, proiectul a fost adoptat cu o majoritate de 81 de voturi pentru, 1 vot impotriva şi o abţinere. Rezulta ca noua reglementare, care constituie o lege organicã, a fost adoptatã cu majoritatea cerutã de art. 74 alin. (1) din Constituţie.
Teza potrivit cãreia aceasta majoritate era necesarã şi la discutarea pe articole a proiectului de lege nu este o problema de constitutionalitate, întrucât art. 74 alin. (1) din Constituţie se referã exclusiv la adoptarea legilor, deci la votul exprimat asupra ansamblului reglementãrii. În sensul celor arãtate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 122/1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995 şi, respectiv, nr. 265 din 28 octombrie 1996.
În sesizare s-au mai formulat o serie de critici privitoare la modul de interpretare şi de aplicare a Regulamentului Senatului, dar care nu se referã la aspecte de ordin constituţional. Astfel cum rezulta din Decizia Curţii Constituţionale nr. 68/1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea Constituţionalã nu este competenta sa examineze actele de aplicare a regulamentelor parlamentare. Autorii sesizãrii invoca faptul ca, deoarece grupurile parlamentare din care fac parte "au pãrãsit sala de şedinţa şi nu au participat la dezbateri şi nici la votul pe articole, ca şi la cel final", au fost privati de posibilitatea participãrii la dezbaterea şi adoptarea legii. Curtea considera ca, în cazul de fata, aceasta opţiune politica nu a avut consecinţe de ordin constituţional.
2. Cu privire la controlul constituţionalitãţii legii în ansamblul ei
În sesizarea grupului de senatori se solicita Curţii Constituţionale sa examineze în întregime legea contestatã şi sa constate neconstituţionalitatea acesteia, ţinând seama de faptul ca modificãrile perturba grav ordinea socialã şi ordinea de drept în relaţiile de fond funciar şi creeazã o grava dezordine în raporturile juridice, datoritã caracterului retroactiv al unor prevederi.
Obiecţia priveşte, în fond, o problema de politica legislativã. Legiuitorul - Parlamentul - dezbate proiectele de legi ţinând seama de toate circumstanţele în care intervine reglementarea şi de toate consecinţele, eventual, disfunctiile ei. De aceea Parlamentul este suveran în stabilirea politicii legislative şi acest aspect nu intra în sfera controlului de constitutionalitate.
Orice lege este în fond un experiment social, care, în caz de nereusita sau de schimbare a voinţei politice, poate fi remediat de legiuitor prin modificarea reglementãrii.
Totodatã, în sesizare se cere Curţii sa analizeze constituţionalitatea noii reglementãri în ansamblul ei, fãrã însã a se invoca o prevedere constituţionalã şi nici un alt motiv de ordin juridic în justificarea acestei solicitãri, incalcandu-se astfel prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora orice sesizare trebuie motivatã. Textul fiind imperativ, încãlcarea prevederilor sale are drept consecinta imposibilitatea exercitãrii controlului, Curtea neputându-se substitui autorilor sesizãrii în ce priveşte invocarea unui motiv de neconstituţionalitate. În acest sens este şi practica jurisdicţionalã a Curţii, asa cum rezulta din Decizia nr. 338/1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997.
În ceea ce priveşte caracterizarea noii reglementãri ca fiind o retractare cu efecte retroactive a reglementãrii anterioare, nici normele metodologice de tehnica legislativã aflate în vigoare şi nici, în general, legistica formala nu cunosc instituţia "retractarii". Asa-numita "retractare" a legii sugereaza ca legiuitorul ar fi renunţat la o anumitã reglementare.
Instituţiile consacrate în legistica formala, care ar putea fi aplicabile într-o asemenea situaţie, sunt numai abrogarea şi modificarea. Potrivit principiului neretroactivitatii legii, acestea produc efecte numai pentru viitor.
3. Cu privire la controlul constituţionalitãţii textelor din lege ce au format obiectul sesizarilor
A. Referitor la sesizarea grupului de senatori
Obiecţia de neconstituţionalitate privind art. II din legea atacatã este nefondata. Art. II din lege prevede ca "dispoziţiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor şi altor acte de proprietate, eliberate cu respectarea prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , la data întocmirii lor".
În sesizare se susţine ca, dacã titlurile nu au fost eliberate pãrţilor, ele nu se mai respecta, compromitandu-se, datoritã efectului retroactiv, drepturile cetãţenilor.
Prevederea legalã ce face obiectul sesizãrii vizeazã evident negotium juris, iar nu instrumentul probator care poarta denumirea "titlu de proprietate".
Formularea folositã de legiuitor "titlurilor şi altor acte de proprietate eliberate" este foarte larga, cuprinzând nu numai titlurile propriu-zise, ci orice document: hotãrârile comisiei judeţene, procesele-verbale de punere în posesie, hotãrârile judecãtoreşti etc., deci intreaga arie de înscrisuri oficiale ce ar putea constata calitatea de proprietar.
Scopul legii este deci respectarea dreptului persoanelor care au beneficiat, în mod legal, de prevederile <>Legii nr. 18/1991 , nicidecum compromiterea acestor drepturi. Folosirea cuvantului "eliberate" ar putea, însã, în context, evoca numai simpla inmanare a documentelor, iar nu operaţiunea juridicã în sine.
Curtea considera, de aceea, ca textul în discuţie este constituţional numai în mãsura în care expresia "act eliberat" se înţelege actul de constatare a existenţei dreptului de proprietate, emis în condiţiile legii.
Obiecţia de neconstituţionalitate privind art. III lit. c) din lege este şi ea nefondata. Art. III lit. c) prevede ca sunt lovite de nulitate actele de reconstituire a dreptului de proprietate în intravilanul localitãţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege.
În sesizare se susţine ca aceste terenuri au fost atribuite în mod legal, iar procesul de revendicare nu putea constitui criteriul legal de rezolvare a situaţiei terenurilor, fiind subiectiv, partinitor şi discriminatoriu şi creând efecte retroactive pe criterii politice.
Prevederile art. III lit. c) nu fac însã decât sa constate o nulitate ce rezulta din caracterul imperativ al reglementãrii anterioare, întrucât un teren revendicat, potrivit legii, nu putea fi atribuit cu încãlcarea drepturilor adevãratului proprietar.
Art. III lit. d) din lege [iar nu lit. c), cum se menţioneazã în sesizare] loveste cu nulitate actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal. În sesizare se susţine ca dispoziţia este retroactivã, deoarece nu tine seama de modificarea destinaţiei terenurilor respective, ci are în vedere doar destinaţia pe care au avut-o înainte de instaurarea regimului totalitar.
Se retine însã ca <>art. 32 din Legea nr. 18/1991 prevede ca terenurile provenite din fostele izlazuri comunale - pajişti şi arabil -, care s-au aflat în folosinta cooperativelor agricole de producţie, trec în proprietatea privatã a comunelor, oraşelor şi municipiilor şi în administrarea primãriilor, urmând a fi folosite ca pãşuni comunale şi pentru producerea de furaje şi seminţe pentru culturi furajere. În consecinta, terenurile respective nu puteau fi atribuite în proprietatea unor persoane fizice sau juridice, întrucât aceasta ar fi însemnat încãlcarea destinaţiei lor legale, stabilitã în mod imperativ. De aceea nulitatea prevãzutã de art. III lit. d), ca şi ipoteza anterioarã, era preexistenta.
În aceiaşi termeni se pune problema şi în cazul nulitãţii prevãzute în art. III lit. e), întrucât, potrivit <>art. 20 din Legea nr. 18/1991 , nu se puteau atribui terenuri în localitãţile cu excedent de suprafata agricolã şi cu deficit de forta de munca, în condiţiile în care nu s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea foştilor proprietari, termenul "excedent" presupunand ca drepturile acestora sa fi fost respectate.
În art. I pct. 3 privind modificarea art. 9 din lege se face trimitere la prevederile Legii nr. 187/1945 pentru înfãptuirea reformei agrare.
În sesizare se susţine ca o trimitere la o lege abrogatã este ilegala.
Legistica formala, analizând procedeul trimiterii de la un text de lege la un altul care face parte dintr-o alta lege, include procedeul trimiterii la o lege abrogatã în categoria tehnicilor legislative care au ca scop economia de mijloace. Trimiterea se face pentru ca legiuitorul sa nu fie nevoit sa reproduca, în textul noii legi, întregul text la care se face trimitere, deoarece aceasta ar amplifica nejustificat conţinutul legii. Prin trimitere, legiuitorul "nostrifica" textul la care se face trimitere, inglobandu-l în noua lege. Ceea ce urmeazã a se aplica nu este legea la care se face trimitere, care prin aceasta sa fie repusã în vigoare, ci legea care trimite, incluzând textul "nostrificat".
Faptul ca legea la care se face trimitere nu mai este în vigoare nu are, sub acest aspect, nici o concludenta, deoarece de la ea nu s-a împrumutat decât textul la care se face trimitere.
De altfel, tehnica legislativã - chiar cea antebelica - cunoaşte numeroase cazuri de trimiteri la legi care nu mai erau în vigoare. Un astfel de procedeu nu este nici ilegal şi nici neconstitutional.
În sensul celor arãtate este şi practica jurisdicţionalã a Curţii, asa cum rezulta din Decizia nr. 82/1995, definitiva prin Decizia nr. 4/1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996.
Cu privire la abrogarea <>art. 11 alin. (4)-(10) din Legea nr. 18/1991 , introdus prin art. I pct. 17 din noua lege, texte care cuprindeau reglementarea cãilor de atac impotriva hotãrârilor comisiei judeţene, se susţine în sesizare ca mãsura este contrarã prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece elimina cãile de atac la organele ierarhic superioare şi în justiţie, care constituie garanţii legale ale dreptului cetãţenilor şi conferã un caracter retroactiv dispoziţiilor art. 44^1-44^15 din lege.
Se retine însã ca prin legea modificatoare s-au stabilit noi cai de atac care formeazã obiectul cap. III^1. Prin aceasta, drepturile cetãţenilor interesaţi nu au fost nicidecum afectate prin disparitia garanţiilor corespunzãtoare. Rezulta ca intenţia legiuitorului a fost de a perfectiona sistemul cãilor de atac şi nicidecum de a priva pe cetãţeni de garanţiile procesuale necesare apãrãrii drepturilor lor.
Potrivit regulilor de soluţionare a conflictului legilor în timp, în materie de procedura civilã noile cai de atac pot fi exercitate de la data intrãrii în vigoare a legii, deci fãrã efect retroactiv, iar vechile cai de atac mai pot fi folosite doar pentru litigiile nãscute sub imperiul vechii legi. Ca atare, textele constituţionale invocate nu au fost incalcate.
Abrogarea art. 33 alin. (1), prin acelaşi art. I pct. 20 din lege, text care prevedea obligaţia de preluare a creditelor neachitate de cei cãrora li s-au atribuit terenuri cu investiţii efectuate pe ele pentru plantaţii sau alte amenajãri, reprezintã, se susţine în sesizare, o imbogatire fãrã just temei pentru primitori şi o discriminare pozitiva în favoarea acestora, ele fiind terenuri cu investiţii fãcute din fonduri de stat centralizate şi modifica retroactiv raporturile juridice stabilite.
Mãsura adoptatã nu este neconstitutionala, ea se justifica prin consideratiuni de politica economicã, care, atât timp cat nu incalca o prevedere constituţionalã, este de competenta exclusiva a legiuitorului. Evident ca în temeiul art. 16 din Constituţie, prevederea legalã este, deopotrivã, aplicabilã atât debitorilor actuali, cat şi celor cãrora li s-ar putea atribui în viitor terenuri cu asemenea investiţii.
Este de reţinut, totodatã, ca o astfel de mãsura conduce, incontestabil, la modificarea raporturilor dintre pãrţi, însã aceasta se produce pe data intrãrii în vigoare a legii, fãrã efect retroactiv. Pana la data intrãrii în vigoare a noii legi, persoanele respective rãmân cu calitatea de debitori, iar pãrţile de credit achitate nu sunt afectate de noua reglementare.
B. Referitor la sesizarea grupului de deputaţi
În aceasta sesizare se susţine ca alin. (3) al art. 22 din legea atacatã este neconstitutional, întrucât ar crea o discriminare între beneficiarii lotului în folosinta, care au locuit întotdeauna în localitate, şi cei care au primit acest lot fiind stramutati.
Exceptarea celor care au fost stramutati este însã o mãsura de reparatie materialã, dar, în acelaşi timp, şi morala - fata de o categorie de persoane care au fost lipsite în timpul regimului totalitar de dreptul de proprietate asupra unor terenuri aflate în intravilan.
Asadar, cei stramutati sunt în situaţia de a evita o noua dãuna - damno vitando -, pe când localnicii beneficiau anterior de un drept de folosinta care nu echivaleaza cu un drept de proprietate. Ei sunt în situaţia de a-şi apara un câştig - lucrum captando -, astfel ca exceptarea celor stramutati nu reprezintã o discriminare, ci confirmarea unui drept propriu, pe care ceilalţi nu l-au avut. Evident însã ca, dacã beneficiarii lotului sunt foştii proprietari ai acestuia, ei se bucura de prevederile legii, dar nu ca beneficiari ai acestui lot, ci pe temeiul vechii lor calitãţi.
În art. 26 alin. (5) din lege, introdus prin art. I pct. 17, se prevede desfiinţarea de drept a societãţilor agricole care incalca procedurile prevãzute de acest articol pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
În sesizare se susţine ca prin desfiinţarea de drept a societãţilor agricole, constituite în temeiul Legii nr. 36/1991, se incalca dispoziţiile constituţionale cu privire la dreptul de asociere libera a cetãţenilor, inviolabilitatea proprietãţii private, precum şi normele de drept care stabilesc modurile de dizolvare şi lichidare a societãţilor agricole, care sunt limitative.
Potrivit Legii nr. 36/1991, societãţile agricole se constituie, asa cum rezulta din dispoziţiile art. 1 din aceasta lege, numai de cãtre proprietarii al cãror aport în societate nu poate fi decât folosinta terenurilor pe care le stapanesc în calitate de proprietar. Fiind o condiţie constitutivã, înfiinţarea unei asemenea societãţi cu persoane care nu au calitatea de proprietar sau pe terenuri care nu le aparţin în aceasta calitate este ilegala.
Folosirea termenului "desfiinţarea de drept" a societãţilor sus-menţionate reprezintã o inabilitate de exprimare a legiuitorului, pentru ca, în însuşi sistemul introdus prin textul criticat, apare necesarã o constatare şi apreciere a condiţiilor legale în care aplicarea acestei mãsuri este imputabilã societãţii agricole. În nici un caz nu rezulta din text vointa legiuitorului de a institui un caz de rãspundere obiectivã sau pentru fapta altuia.
Curtea retine, în consecinta, ca prevederile în cauza sunt constituţionale numai în mãsura în care fapta este imputabilã societãţii agricole, iar constatarea desfiinţãrii se face în condiţiile legii.
Art. 41^1 din lege stabileşte posibilitatea foştilor composesori sau foştilor moşneni şi rãzeşi ori a moştenitorilor acestora de a-şi reconstitui dreptul de proprietate.
Textul a fost criticat pentru ca renasterea fostelor composesorate nu are un contur juridic riguros, iar prin reglementarea propusã se incalca dreptul de proprietate al colectivitãţii locale, datoritã disensiunilor ce pot aparea în interiorul acestora.
Noua reglementare nu defineste conţinutul şi limitele dreptului de proprietate conferite composesorilor. Potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, o asemenea reglementare este absolut necesarã pentru acordarea drepturilor ce revin acestora. Noua reglementare are însã un caracter premergãtor, devansand o viitoare reglementare care sa stabileascã conţinutul şi limitele drepturilor respective, potrivit alin. (4) al art. 41, introdus prin art. I pct. 30 din lege, în concordanta cu art. 41 alin. (2) din Constituţie. În consecinta, obiecţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata.
Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 72, art. 74 alin. (1) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. A.a) şi ale art. 17-20 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 s-a fãcut cu respectarea dispoziţiilor constituţionale.
2. Constata ca prevederile art. 26 alin. (5), introdus prin art. I pct. 17 din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , sunt constituţionale numai în mãsura în care fapta este imputabilã societãţii agricole în cauza, iar constatarea desfiinţãrii se face în condiţiile legii.
3. Constata ca dispoziţiile art. II din Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituţionale numai în mãsura în care prin act eliberat se înţelege orice act de constatare a existenţei dreptului de proprietate, emis în condiţiile legii.
4. Constata ca celelalte dispoziţii ale Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , care au fãcut obiectul sesizarilor, sunt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României.
Dezbaterea a avut loc la data de 15 octombrie 1997 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
