Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 391 din 5 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 6 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, excepţie ridicatã de Adrian Popa în Dosarul nr. 2.702/2003 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, fãcând referire la jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale în materie. Precizeazã, de asemenea, cã textul de lege criticat a fost abrogat expres de dispoziţiile <>Legii nr. 303/2004 , dar a fost preluat în esenţã de art. 100 alin. (2) teza a doua din actul normativ menţionat, asupra cãruia Curtea Constituţionalã urmeazã sã se pronunţe.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.702/2003, Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, excepţie ridicatã de Adrian Popa, inculpat în dosarul menţionat, pentru sãvârşirea infracţiunilor de luare de mitã şi favorizarea infractorului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã textul de lege criticat încalcã principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, dispoziţiile art. 21 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât prin avizul ministrului justiţiei, membru al Guvernului şi al unei formaţiuni politice, se realizeazã o imixtiune a Executivului în activitatea de înfãptuire a justiţiei, avizul constituind o condiţie proceduralã obligatorie pentru începerea urmãririi penale şi trimiterea în judecatã a magistraţilor. Avizul este eliberat de o autoritate care nu îndeplineşte cerinţele art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind independenţa şi imparţialitatea unei instanţe.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã opineazã în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât prin avizul ministrului justiţiei nu se realizeazã o ingerinţã a Executivului în sfera de activitate a autoritãţii judecãtoreşti, deoarece acesta nu poate aprecia asupra temeiniciei urmãririi penale şi nu se poate implica în activitatea organelor judiciare, având doar rolul de a examina întrunirea cerinţelor legii în aceastã privinţã. Solicitarea avizului ministrului justiţiei pentru cercetarea şi trimiterea în judecatã a magistraţilor este o mãsurã de protecţie, de apãrare a statutului şi prestigiului acestora, instituind totodatã o garanţie cã nu vor putea fi supuşi unor procese intentate în mod abuziv şi nu vor fi traşi la rãspundere penalã decât pentru infracţiunile dovedite în mod temeinic.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului independenţei judecãtorilor şi nici dreptului la un proces echitabil. În raport de susţinerile autorului, în sensul cã "avizul prevãzut de <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 nu ar trebui sã fie acordat de ministrul justiţiei, care este organ al puterii politice şi nu îndeplineşte cerinţele art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind imparţialitatea unei instanţe", precizeazã cã instanţa constituţionalã nu poate, prin decizia pe care o va pronunţa, sã modifice sau sã completeze textul legal, ci numai sã se pronunţe asupra compatibilitãţii acestuia cu dispoziţiile constituţionale.
Avizul dat de ministrul justiţiei pentru cercetarea, reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecatã a unui magistrat nu poate fi considerat o imixtiune în "activitatea de judecatã", reprezentând o mãsurã de protecţie legalã a magistratului împotriva abuzurilor. De altfel, potrivit art. 10 alin. (1) lit. f) din Codul de procedurã penalã, acţiunea penalã nu poate fi pusã în mişcare, iar când a fost pusã în mişcare nu mai poate fi exercitatã, dacã lipseşte plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altã condiţie prevãzutã de lege, necesarã pentru punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. Or, avizul ministrului justiţiei reprezintã tocmai o condiţie prealabilã pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, lipsa acestuia împiedicând punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, fiind deci o mãsurã favorabilã magistratului, un filtru, o condiţie în plus, necesarã pentru protejarea statutului acestuia.
"Critica privind neîndeplinirea de cãtre ministrul justiţiei, care acordã avizul, a cerinţelor unei instanţe imparţiale şi independente, prevãzute de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu poate fi admisã, deoarece autorizarea sau sesizarea prevãzutã de art. 10 alin. (1) lit. f) din Codul de procedurã penalã nu se acordã de instanţã, ci de organul competent potrivit legii (de exemplu, Camera Deputaţilor sau Senatul pentru deputaţi şi senatori, ministrul justiţiei pentru magistraţi). Or, condiţia imparţialitãţii şi independenţei trebuie îndeplinitã de instanţa care judecã, iar nu de ministrul justiţiei, care acordã avizul."
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, motivând cã, dupã revizuirea Constituţiei, dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în concordanţã cu spiritul Legii fundamentale. Independenţa justiţiei implicã un statut special al magistraţilor, menit sã imprime o valoare de necontestat a actului de justiţie, prin protejarea membrilor corpului magistraţilor împotriva subiectivismului şi a acţiunilor nejustificate sau abuzive ale organelor de urmãrire penalã competente, care le-ar putea afecta credibilitatea. Astfel, legiuitorul constituţional a urmãrit în fapt, prin înfiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii, ca structurã plasatã în interiorul autoritãţii judecãtoreşti, sã asigure independenţa justiţiei. Potrivit prevederilor art. 134 alin. (2) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii este abilitat sã constate abaterile de la statutul deontologic al profesiei şi sã adopte mãsuri în consecinţã, iar hotãrârile sale în materie disciplinarã pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ca atare, în noul context constituţional, se constatã necesitatea modificãrii şi completãrii actualelor reglementãri legale care privesc organizarea judecãtoreascã, stabilindu-se limitele pânã la care se pot întinde atribuţiile ministrului justiţiei, ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Faptul cã <>Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã întârzie sã fie completatã şi modificatã, în acord cu prevederile Constituţiei, impune aplicarea directã a dispoziţiilor art. 133 şi 134 din Constituţie, care reglementeazã rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul cuprins: "Magistraţii nu pot fi cercetaţi, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecatã fãrã avizul ministrului justiţiei."
Ulterior datei la care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã, textul de lege criticat a fost abrogat expres prin <>art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004. Dispoziţiile acestuia au fost preluate în cuprinsul <>art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 , potrivit cãrora: "Judecãtorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Pânã la constituirea noului Consiliu Superior al Magistraturii, încuviinţarea se acordã de cãtre ministrul justiţiei."
Ţinând seama de aceastã evoluţie legislativã, Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea tezei a doua a <>art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 , care are aplicabilitate temporarã, pânã la data de 29 decembrie 2004, când îşi va începe activitatea noul Consiliu Superior al Magistraturii, în temeiul <>art. 65 şi 72 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004.
Dispoziţiile de lege criticate sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, privitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privitor la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 92 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionãm <>Decizia nr. 275 din 24 octombrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 3 martie 2003 şi <>Decizia nr. 4 din 13 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 4 februarie 2004, respingând în mod constant excepţia de neconstituţionalitate.
Pentru a pronunţa aceastã soluţie, Curtea a reţinut urmãtoarele:
Legea fundamentalã consacrã principiul independenţei judecãtorilor şi pe cel al imparţialitãţii procurorilor în exercitarea atribuţiilor lor.
Garantarea respectãrii acestor principii este asiguratã atât prin dispoziţiile legale criticate, cât şi prin mãsurile de protecţie a magistraţilor, prevãzute de dispoziţiile speciale din Codul de procedurã penalã [art. 28^1 pct. 1 lit. b), art. 28^2 pct. 1 lit. f), art. 29 pct. 1 lit f) şi art. 209 alin. (3) şi (4)].
Aceste reglementãri îl protejeazã pe magistrat prin faptul cã el nu va fi cercetat de organele poliţiei sau de alte organe de cercetare penalã care, prin apartenenţa lor la puterea executivã, ar putea fi direcţionate politic. De asemenea, magistratul nu va putea fi chemat în judecatã penalã prin acţiune directã introdusã la instanţa de judecatã, fiind ferit în felul acesta de eventualele acţiuni şicanatoare venite din partea unor persoane rãuvoitoare.
Independenţa justiţiei implicã deci un statut special, adecvat al magistraţilor, menit sã imprime o valoare de necontestat actului de justiţie, prin protejarea membrilor corpului magistraţilor împotriva subiectivismului şi a acţiunilor nejustificate sau abuzive ale organelor de urmãrire penalã competente care le-ar putea afecta credibilitatea.
În acest context textul de lege criticat condiţioneazã cercetarea, reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecatã de încuviinţarea ministrului justiţiei, instituind o mãsurã raţionalã de protecţie a magistratului, care reprezintã o garanţie legalã a consolidãrii principiilor constituţionale enunţate anterior, privitoare la independenţa judecãtorilor şi la imparţialitatea procurorilor.
În legãturã cu încãlcarea prin textul de lege criticat a principiului separaţiei puterilor în stat, Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 91 alin. 2 nu sunt contrare acestui principiu, întrucât nu instituie posibilitatea ingerinţei ministrului justiţiei în activitatea judiciarã, ci reglementeazã o atribuţie inerentã organizãrii şi funcţionãrii serviciului public al justiţiei.
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi cu privire la prevederile <>art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, întrucât, aşa cum s-a arãtat, acestea au preluat temporar soluţia legislativã a prevederilor <>art. 91 alin. 2 teza a doua din Legea nr. 92/1992 .
În cauzã nu poate fi primitã nici susţinerea privind încãlcarea art. 21 din Constituţie, întrucât autorul excepţiei este chiar parte într-un proces judiciar, având posibilitatea sã-şi apere drepturile şi interesele în faţa instanţei de judecatã, în condiţiile legii.
De asemenea, nu poate fi primitã susţinerea privind încãlcarea dreptului la un proces echitabil, autorul excepţiei având acces la toate mijloacele de apãrare şi la cãile de atac prevãzute de lege, ca şi pãrţile celelalte în proces.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, excepţie ridicatã de Adrian Popa în Dosarul nr. 2.702/2003 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
