Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 39 din 20 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 4 aprilie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Marius-Emanuel Busuioc în Dosarul nr. 2.094/303/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Viorel Ciolacu în Dosarul nr. 2.765/338/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi de Bogdan-Mihai Sonohat în Dosarul nr. 3.992/330/2009 al Judecãtoriei Urziceni.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.255D/2010, nr. 1.407D/2010 şi nr. 1.567D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.407D/2010 şi nr. 1.567D/2010 la Dosarul nr. 1.255D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.094/303/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia a fost ridicatã de Marius-Emanuel Busuioc cu ocazia soluţionãrii recursului într-o cauzã având ca obiect o plângere contravenţionalã.
Prin Încheierea din 30 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.765/338/2009, Tribunalul Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia a fost ridicatã de Viorel Ciolacu cu ocazia soluţionãrii recursului formulat într-o cauzã având ca obiect o plângere contravenţionalã.
Prin Încheierea din 17 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.992/330/2009, Judecãtoria Urziceni a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Excepţia a fost ridicatã de Bogdan-Mihai Sonohat cu ocazia soluţionãrii unei plângeri contravenţionale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002, care stabilesc competenţa teritorialã a judecãtoriei în circumscripţia cãreia a fost sãvârşitã fapta în vederea soluţionãrii plângerii împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenţiei, încalcã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligaţia respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovãţie, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi dispoziţiile constituţionale privind reglementarea prin lege organicã a contenciosului administrativ şi a organizãrii şi funcţionãrii Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecãtoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi. Astfel, considerã cã stabilirea instanţei pe criteriul locului sãvârşirii faptei determinã o inegalitate de mijloace între simplii cetãţeni şi autoritãţile publice, prin crearea unui obstacol considerabil pentru petenţii care nu locuiesc în raza teritorialã a judecãtoriei în a cãrei circumscripţie a fost sãvârşitã contravenţia, care sunt expuşi la efectuarea unor cheltuieli nerezonabile legate de deplasarea la instanţã, şi, totodatã, prelungeşte nejustificat durata procesului, petenţii fiind nevoiţi sã solicite amânãri pentru a-şi asigura apãrarea. Mai aratã cã locul sãvârşirii faptei, de care depinde stabilirea instanţei competente, poate fi indicat greşit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, cu sau fãrã intenţie. De asemenea, considerã cã dispoziţiile de lege criticate se abat de la principiul care guverneazã legislaţia contenciosului administrativ privind posibilitatea alegerii instanţei competente de cãtre persoana contestatoare şi contravin şi prevederilor art. 12 din Codul de procedurã civilã, care dau posibilitatea reclamantului sã aleagã între mai multe instanţe deopotrivã competente. Totodatã, autorul excepţiei Viorel Ciolacu susţine cã utilizarea sintagmei "în a cãrei circumscripţie a fost sãvârşitã contravenţia" instituie o prezumţie de vinovãţie în sarcina persoanei care formuleazã plângere contravenţionalã, aceasta recunoscând implicit sãvârşirea faptei imputate.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Judecãtoria Urziceni considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 nu aduc nicio atingere prevederilor invocate din Legea fundamentalã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 69/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
- <>Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: "Plângerea împreunã cu dosarul cauzei se trimit de îndatã judecãtoriei în a cãrei circumscripţie a fost sãvârşitã contravenţia.";
- <>Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002: "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecãtoria în a cãrei razã de competenţã a fost constatatã fapta."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) cu privire la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi la obligaţia respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie, ale art. 53 referitoare la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 73 pct. 3 lit. k) şi l) privind reglementarea prin lege organicã a contenciosului administrativ şi a organizãrii şi funcţionãrii Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecãtoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentalã invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de critici similare.
Astfel, prin <>Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, <>Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008, şi <>Decizia nr. 528 din 9 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate, statuând cã aceste dispoziţii de lege, care instituie norme de procedurã privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentã sã soluţioneze plângerea, nu încalcã egalitatea în drepturi, liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin reglementarea criticatã, legiuitorul nu a înţeles sã limiteze controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, ci sã asigure un climat de ordine, indispensabil exercitãrii în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale, prin asigurarea administrãrii cu celeritate a probelor strânse de lucrãtorii poliţiei rutiere. În plus, aceastã modalitate de reglementare reprezintã opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie cu privire la competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, şi prin <>Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea Constituţionalã a statuat cã <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reprezintã o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenţei atribuite legiuitorului de art. 126 alin. (2) din Constituţie, care poate institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţelor de judecatã şi a procedurii de judecatã. Or, în cauza de faţã este criticatã o ordonanţã a Guvernului ce reglementeazã regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilã fiind una specialã, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului administrativ.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa recentã a Curţii Constituţionale, de exemplu <>Decizia nr. 357 din 25 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, şi <>Decizia nr. 1.089 din 21 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea prezumţiei de nevinovãţie, Curtea constatã cã nici aceasta nu poate fi primitã. Astfel, prin <>Decizia nr. 349 din 18 septembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003, Curtea a reţinut cã persoana împotriva cãreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusã în faţa unui verdict definitiv de vinovãţie şi de rãspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cãrui efecte pot fi înlãturate prin exercitarea cãilor de atac prevãzute de lege.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În plus, în cauza de faţã, autorii excepţiei invocã contradicţia dintre dispoziţiile de lege criticate şi prevederile din materia contenciosului administrativ, respectiv din procedura civilã. O asemenea criticã nu poate fi însã reţinutã, întrucât examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Marius-Emanuel Busuioc în Dosarul nr. 2.094/303/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Viorel Ciolacu în Dosarul nr. 2.765/338/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi de Bogdan-Mihai Sonohat în Dosarul nr. 3.992/330/2009 al Judecãtoriei Urziceni.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 ianuarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
