Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 389 din 30 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 si ale art. 20 alin. (4) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, cu modificarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 şi ale <>art. 20 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , excepţie ridicatã de Jin Junping în Dosarul nr. 4.345/2004 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent aduce la cunoştinţã Curţii faptul cã, la data de 24 septembrie 2004, partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a depus note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În cadrul acestora, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi susţine cã procedura acceleratã de soluţionare a cererilor pentru acordarea statutului de refugiat a fost introdusã ca o excepţie de la procedura ordinarã de soluţionare a cererilor de azil, în strânsã legãturã cu conceptul de cerere evident nefondatã, reglementat de Rezoluţia cu privire la cererile evident nefondate, adoptatã la Londra în 1992. Afirmã, de asemenea, cã termenul de 10 zile prevãzut de <>art. 20 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi "nici nu limiteazã dreptul instanţei de a efectua o cercetare judecãtoreascã completã în vederea pronunţãrii unor hotãrâri legale şi temeinice". În ceea ce priveşte caracterul definitiv şi irevocabil al hotãrârii pronunţate în primã instanţã, considerã cã legiuitorul este îndrituit, în anumite situaţii speciale, aşa cum este şi cea de faţã, sã limiteze accesul la dublul grad de jurisdicţie, amintind, în acest sens, şi faptul cã nici din interpretarea art. 6 pct. 1 şi a art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu rezultã dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie civilã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele completului acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi solicitã respingerea acesteia. În acest sens, aratã cã, prin numeroase decizii, ca de exemplu, <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003 şi <>Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003 , Curtea a constatat conformitatea textelor de lege criticate cu prevederile Constituţiei. Considerã cã în cauzã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 4.345/2004, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 şi ale <>art. 20 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 . Excepţia a fost ridicatã de Jin Junping într-o cauzã civilã având ca obiect plângerea formulatã împotriva unei hotãrâri a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi privind respingerea cererii acestuia de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepţiei, se susţine cã textele de lege criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, care garanteazã dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Întrucât plângerea împotriva hotãrârii prin care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi respinge cererea de acordare a statutului de refugiat se soluţioneazã conform unei proceduri accelerate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã în acest fel "se încalcã în mod flagrant dreptul judecãtorului de a hotãrî în mod suveran asupra modului şi timpului alocat cercetãrii judecãtoreşti". De asemenea, pretinde cã termenul de 10 zile, în care, potrivit <>art. 20 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , urmeazã sã fie soluţionatã plângerea, "este departe de a fi unul rezonabil", nedându-i posibilitatea sã-şi pregãteascã apãrarea şi lipsindu-l, din acest motiv, de dreptul la un proces echitabil. Lipsa caracterului echitabil al procesului mai rezultã, în opinia autorului, şi din faptul cã hotãrârea instanţei de fond este definitivã şi irevocabilã, nemaiputând fi cenzuratã de o instanţã superioarã.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textul de lege criticat nu aduce atingere principiului constituţional potrivit cãruia pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În acest sens, susţine cã termenul de 10 zile este un termen de recomandare, care "nu poate reţine instanţa în a efectua o cercetare judecãtoreascã completã". De asemenea, considerã cã nu este întemeiatã nici critica privind lipsirea petenţilor de dreptul la un recurs efectiv, întrucât "textul legal dã petentului posibilitatea de a formula plângere în faţa instanţelor judecãtoreşti cu privire la hotãrârea pronunţatã de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare asigurãrii unui proces echitabil". Totodatã, aratã cã, din interpretarea art. 6 pct. 1 şi a art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu rezultã, nici expres, nici implicit, dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie civilã, ci doar posibilitatea "de a supune judecãţii unei instanţe naţionale cazul violãrii unui drept consacrat de Convenţie". În continuare, apreciazã cã, pe calea procedurii reglementate de <>art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , "solicitantului statutului de refugiat îi este respectat dreptul la apãrare, neexistând o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi şi nici o încãlcare a dreptului la un proces echitabil".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instituţiei Avocatul Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, prin punctul sãu de vedere comunicat la data de 26 iunie 2004, cu Adresa nr. 5/6.535/A.N., considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , care enumerã şi dezvoltã cazurile în care cererea pentru acordarea statutului de refugiat este evident nefondatã, apreciazã cã acestea prevãd "expres posibilitatea solicitantului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de un interpret, precum şi de a contesta hotãrârea pronunţatã în faza administrativã, în faţa unei instanţe judecãtoreşti independente", astfel cã nu înfrâng dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã. În legãturã cu critica privind caracterul definitiv şi obligatoriu al hotãrârii judecãtoreşti prin care se soluţioneazã plângerea, aratã cã, în lumina dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, republicatã, "legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, aşa cum este situaţia refugiaţilor în afara ţãrii de origine, este liber sã stabileascã reguli speciale de procedurã privind exercitarea cãilor de atac". În sprijinul acestor aprecieri invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv <>Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003 şi <>Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003 .
Avocatul Poporului a comunicat punctul sãu de vedere cu Adresa nr. 517 din 29 iunie 2004, prin care considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, "dat fiind cã elementul esenţial al acestei proceduri este urgenţa". Aratã, de asemenea, cã, "în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de «proces echitabil» nu implicã imperios «existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor cãi de atac a hotãrârilor judecãtoreşti»".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 18 şi ale <>art. 20 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Ulterior, prevederile alin. (4) al art. 20 din ordonanţa criticatã au fost modificate prin dispoziţiile <>art. I pct. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 31 ianuarie 2004, aprobatã prin <>Legea nr. 176/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 25 mai 2004. În actuala reglementare, conţinutul acestor prevederi este urmãtorul:
- Art. 18: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este consideratã evident nefondatã dacã se constatã:
a) lipsa de fundament a invocãrii unei temeri de persecuţie în ţara de origine, în condiţiile art. 2 alin. (1);
b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competenţe în materie de refugiaţi ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţã, la procedura de acordare a statutului de refugiat.
(2) Lipsa de fundament a invocãrii unei temeri de persecuţie în ţara de origine existã în urmãtoarele cazuri:
a) solicitantul nu invocã nici o temere de persecuţie în sensul art. 2 alin. (1);
b) solicitantul nu oferã date sau informaţii în sensul cã ar fi expus unei temeri de persecuţie ori relatãrile sale nu conţin detalii circumstanţiale sau personale;
c) cererea este evident lipsitã de credibilitate, în sensul cã relatarea solicitantului este incoerentã, contradictorie sau flagrant neadevãratã faţã de situaţia din ţara sa de origine;
d) solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscutã şi de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.
(3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competenţe în materie de refugiaţi ori recurgerea abuzivã la procedura de acordare a statutului de refugiat existã în toate cazurile în care solicitantul, fãrã a oferi o explicaţie plauzibilã, se aflã în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) a depus cererea sub o identitate falsã sau a prezentat documente false ori falsificate, susţinând cã sunt autentice;
b) dupã depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legãturã cu aceasta;
c) cu rea-credinţã a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrãinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-şi stabili o identitate falsã în scopul solicitãrii şi acordãrii statutului de refugiat, fie pentru a îngreuna soluţionarea cererii sale;
d) în mod deliberat a ascuns faptul cã a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe ţãri, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsã;
e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminentã în executare a unei mãsuri dispuse de autoritãţile competente, de scoatere din ţarã sau de expulzare, deşi anterior dispunerii unei astfel de mãsuri a avut posibilitatea sã depunã o asemenea cerere;
f) a încãlcat în mod flagrant obligaţiile prevãzute la art. 13;
g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat dupã ce anterior unei examinãri, care conţine garanţiile procedurale adecvate şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind statutul refugiaţilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o ţarã terţã sigurã.
(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sã prevaleze temerii bine întemeiate de persecuţie conform art. 2 alin. (1)."
- Art. 20 alin. (4) şi (5): "(4) Instanţa soluţioneazã plângerea în termen de 10 zile şi pronunţã o hotãrâre motivatã, prin care:
a) respinge plângerea pentru cel puţin unul dintre motivele prevãzute la art. 18 alin. (1);
b) admite plângerea şi dispune ca structura competentã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotãrârea sã analizeze cererea în procedurã ordinarã.
(5) Hotãrârea instanţei este definitivã şi irevocabilã."
În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, care statueazã cã "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil." Din motivarea excepţiei, rezultã cã autorul acesteia îşi întemeiazã criticile şi pe dispoziţiile art. 124 alin. (3) teza întâi din Constituţie, republicatã, privind Înfãptuirea justiţiei, conform cãrora "Judecãtorii sunt independenţi (...)".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
În legãturã cu dispoziţiile <>art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , autorul excepţiei nu formuleazã nici un argument din care sã rezulte neconstituţionalitatea acestora, toate motivele invocate privind dispoziţiile art. 20 alin. (4) şi (5) din ordonanţã. De altfel, art. 18 enumerã şi detaliazã situaţiile în care cererea pentru acordarea statutului de refugiat urmeazã sã fie consideratã evident nefondatã de cãtre instanţa de judecatã.
Cu privire la prevederile art. 20 alin. (4) şi (5) din ordonanţa criticatã, Curtea Constituţionalã a constatat prin numeroase decizii concordanţa acestora cu textele şi principiile Constituţiei. Dintre acestea, menţionãm, de exemplu, <>Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, şi <>Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003. Astfel, prin <>Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003 , Curtea a statuat cã "textele legale dau petentului posibilitatea de a formula plângere în faţa instanţelor judecãtoreşti cu privire la hotãrârea pronunţatã de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare asigurãrii unui proces echitabil". De asemenea, în motivarea deciziilor menţionate, Curtea a reţinut cã stabilirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, atât în ceea ce priveşte termenele de soluţionare a cererilor, cât şi relativ la posibilitatea exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor pronunţate.
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, chiar dacã, aşa cum s-a arãtat, prevederile alin. (4) al <>art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 au fost modificate prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 , întrucât şi în redactarea anterioarã acest alineat conţinea prevederea referitoare la soluţionarea de cãtre instanţa de judecatã în termen de 10 zile a plângerii împotriva hotãrârii de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat şi pronunţarea unei hotãrâri motivate, aspect sub care, şi în acest dosar, textul de lege este criticat.
Cât priveşte susţinerile referitoare la termenul de 10 zile care, în opinia autorului excepţiei, "este departe de a fi unul rezonabil", Curtea reţine cã stabilirea acestui termen nu este de naturã sã impieteze asupra independenţei judecãtorilor şi nu reprezintã un impediment în deplina exercitare a drepturilor de care pot beneficia strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului român. Aceastã protecţie constã în dreptul strãinului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de serviciile unui interpret, precum şi de toate celelalte garanţii procesuale care dau conţinut conceptului de proces echitabil.
În legãturã cu invocarea încãlcãrii art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, privind dreptul la proces echitabil, constând în imposibilitatea de a ataca la o instanţã superioarã hotãrârea definitivã şi irevocabilã a instanţei de judecatã care soluţioneazã plângerea, Curtea constatã cã şi aceastã susţinere este neîntemeiatã. Nici textul constituţional menţionat şi nici art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, nu consacrã expres sau implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penalã. De asemenea, aşa cum s-a statuat, de exemplu, prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003 , nici art. 13 din convenţie, care se referã la dreptul la un "recurs efectiv", nu are semnificaţia asigurãrii dreptului la un dublu grad de jurisdicţie, ci doar a posibilitãţii de a supune judecãţii unei instanţe naţionale cazul violãrii unui drept consacrat de convenţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 şi ale <>art. 20 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Jin Junping în Dosarul nr. 4.345/2004 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 septembrie 2004.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
