Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 388 din 24 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 83 si 85 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 13 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi 85 din Codul penal, excepţie ridicatã de Caius Hella în Dosarul nr. 1.694/295/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã cã autorul excepţiei a transmis Curţii o cerere de amânare a soluţionãrii cauzei în vederea citãrii sale la o altã adresã din Germania şi a angajãrii unui apãrãtor ales.
Reprezentantul Ministerului Public se opune amânãrii judecãrii cauzei.
Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.694/295/2008, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi 85 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicatã de Caius Hella cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã art. 83 şi 85 din Codul penal, care reglementeazã revocarea, respectiv anularea suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei, încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 23 alin. (1), (11) şi (12) privind libertatea individualã, prezumţia de nevinovãţie şi legalitatea pedepsei, precum şi prevederile art. 7 referitoare la interzicerea discriminãrii din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, întrucât instituie, în mod inechitabil, un regim sancţionator mai sever în cazul revocãrii suspendãrii condiţionate decât în cel al anulãrii acesteia. În acest sens aratã cã, pe de o parte, în situaţia în care instanţa revocã suspendarea executãrii pedepsei, aceasta din urmã nu se contopeşte cu pedeapsa aplicatã pentru noua infracţiune, în timp ce în cazul anulãrii suspendãrii executãrii pedepsei se aplicã dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivã, iar pe de altã parte, deşi art. 85 din Codul penal oferã instanţei posibilitatea de a dispune o nouã suspendare condiţionatã a executãrii pedepsei în situaţia reglementatã la alin. 3 al acestui text de lege, o atare posibilitate nu este prevãzutã şi de art. 83 din Codul penal.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 83 şi 85 din Codul penal, având urmãtorul cuprins:
- Art. 83: "Dacã în cursul termenului de încercare cel condamnat a sãvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivã chiar dupã expirarea acestui termen, instanţa revocã suspendarea condiţionatã, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicatã pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendãrii pedepsei nu are loc însã, dacã infracţiunea sãvârşitã ulterior a fost descoperitã dupã expirarea termenului de încercare.
Dacã infracţiunea ulterioarã este sãvârşitã din culpã, se poate aplica suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei chiar dacã infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendãri.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea sãvârşitã dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de suspendare nu se mai aplicã sporul prevãzut de lege pentru recidivã.";
- Art. 85: "Dacã se descoperã cã cel condamnat mai sãvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotãrârii prin care s-a dispus suspendarea sau pânã la rãmânerea definitivã a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dupã expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei se anuleazã, aplicându-se, dupã caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivã.
Anularea suspendãrii executãrii pedepsei nu are loc, dacã infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperitã dupã expirarea termenului de încercare.
În cazurile prevãzute în alin. 1, dacã pedeapsa rezultatã în urma contopirii nu depãşeşte 2 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, termenul de încercare se calculeazã de la data rãmânerii definitive a hotãrârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 23 alin. (1), (11) şi (12) privind libertatea individualã, prezumţia de nevinovãţie şi legalitatea pedepsei, precum şi a prevederilor art. 7 referitoare la interzicerea discriminãrii din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile art. 83 şi 85 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţie şi ale art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 195 din 13 martie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2007, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate, reţinând cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia cã, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţionalã, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.
Curtea a constatat totodatã cã nu existã nicio contradicţie între textele de lege criticate şi prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, respectiv cele ale art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminãrii. Aceasta întrucât, astfel cum a statuat Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, principiul egalitãţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât, dacã la situaţii egale trebuie sã corespundã un tratament egal, la situaţii diferite, cum este cazul în speţã, tratamentul nu poate fi decât diferit. Art. 16 din Constituţie vizeazã egalitatea în drepturi a cetãţenilor în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justificã nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţã de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui.
În acelaşi sens Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, în raport cu art. 16 din Legea fundamentalã, şi prin Decizia nr. 63 din 19 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 9 februarie 2010, şi prin Decizia nr. 625 din 6 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 31 mai 2010.
În ceea ce priveşte raportarea prevederilor art. 83 din Codul penal la dispoziţiile art. 23 alin. (1), (11) şi (12) din Constituţie, prin Decizia nr. 637 din 24 noiembrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 15 decembrie 2005, Curtea, respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate, a statuat cã textul de lege criticat nu încalcã normele constituţionale privind libertatea individualã şi prezumţia de nevinovãţie, întrucât revocarea suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei se realizeazã numai dacã în cursul termenului de încercare cel condamnat a sãvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivã. Curtea a reţinut totodatã cã reglementarea revocãrii suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei în cazul sãvârşirii unei infracţiuni a fost realizatã de cãtre legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, stabilite de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Faptul cã norma criticatã impune instanţei sã revoce suspendarea condiţionatã, indiferent de gravitatea faptei, de pericolul social pe care-l reprezintã infractorul, nu reprezintã decât o aplicare a principiului egalitãţii, care impune ca toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie sã beneficieze de acelaşi tratament juridic.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi 85 din Codul penal, excepţie ridicatã de Caius Hella în Dosarul nr. 1.694/295/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 martie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
