Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 388 din 12 iulie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 782 din 29 august 2005
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Mãdãlina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Cãtãlina Stan în Dosarul nr. 2.332/Civ/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul criticat a mai fãcut, în numeroase rânduri, obiectul controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţionalã a statuat, în mod constant, cã acesta nu aduce atingere dispoziţiilor Legii fundamentale. Considerã cã textul legal nu are caracter retroactiv şi, totodatã, nu constituie o noutate în materia nulitãţii actelor juridice, deoarece anterior intrãrii sale în vigoare, soluţia pe care o conţine era deja consacratã în Codul civil.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.332/Civ/2004, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicatã de cãtre Cãtãlina Stan cu prilejul soluţionãrii unei acţiuni civile având ca obiect anularea unui act de vânzare-cumpãrare a unui imobil.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile art. 46 alin. (2) încalcã dispoziţiile art. 15, 16, 44 şi 136 din Constituţie. Astfel, cu privire la art. 15 din Legea fundamentalã, autorul excepţiei considerã cã "edictarea unei norme la cinci ani distanţã în timp de momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpãrare, prin care se declarã nulitatea absolutã a unor acte juridice încheiate anterior, încalcã principiul constituţional al neretroactivitãţii legii. De asemenea, se conferã în mod nelegal instanţelor judecãtoreşti dreptul de a cenzura şi de a se pronunţa, în prima fazã, asupra legitimitãţii titlului de preluare al statului şi apoi asupra bunei sau relei-credinţe a pãrţilor contractante, deşi în momentul încheierii actelor de vânzare-cumpãrare acestea respectau toate prevederile legale în vigoare la acel moment".
Cu privire la art. 16 din Constituţie se susţine cã textul legal criticat creeazã un dezechilibru pe plan procesual între foştii proprietari şi foştii chiriaşi, deoarece aceştia din urmã sunt obligaţi sã îşi dovedeascã buna-credinţã pornindu-se ab initio de la o prezumţie de rea-credinţã.
Cu privire la art. 44 şi 136 din Legea fundamentalã se afirmã cã, prin acordarea posibilitãţii de a analiza retroactiv buna-credinţã a cumpãrãtorului în baza <>Legii nr. 112/1995 şi valabilitatea titlului statului la nivelul anilor 'f650, se încalcã principiile stabilite în aceste texte constituţionale, deoarece este incontestabil cã la data încheierii lor aceste acte respectau toate normele în vigoare. Desfiinţarea titlurilor de proprietate cu caracter retroactiv nu face decât sã destabilizeze circuitul juridic şi sã încalce normele constituţionale.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã <>Legea nr. 10/2001 oferã suficientã protecţie chiriaşilor, care nu sunt ţinuţi sã-şi probeze buna-credinţã, deoarece sarcina probei revine proprietarului. Art. 15 din Legea fundamentalã, care prevede principiul neretroactivitãţii legii, nu este încãlcat prin textul legal criticat, deoarece acesta nu a fãcut decât sã reafirme şi sã consolideze un principiu general al dreptului civil, acela al ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului cu titlu oneros al unui imobil. De asemenea, textul de lege criticat nu încalcã dispoziţiile art. 44 şi 136 din Constituţie, întrucât legiuitorul nu opereazã prin intermediul sãu nici o expropriere sau confiscare.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, cu privire la <>art. 15 din Legea fundamentalã, aratã cã prin Decizia nr. 191/2002 Curtea Constituţionalã a statuat cã textul legal ar fi putut fi considerat ca având caracter retroactiv numai dacã, anterior intrãrii sale în vigoare, soluţia consacratã de acesta nu era de conceput. Or, potrivit art. 966 şi 968 din Codul civil, orice act de înstrãinare în care ambele pãrţi au fost de rea-credinţã era considerat nul absolut, chiar anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 10/2001 .
Cu privire la art. 16 din Constituţie Guvernul considerã cã textul legal criticat nu conţine nici un element de discriminare, recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bunã-credinţã fiind impusã de legiuitor în scopul asigurãrii securitãţii circuitului civil şi a stabilitãţii raporturilor juridice.
Din perspectiva art. 44 şi 136 din Constituţie se aratã cã textul legal criticat reprezintã o aplicare a principiului ocrotirii proprietãţii private "pentru proprietarul care a dobândit imobilul prin cumpãrare de la stat, în baza legii în vigoare la data respectivã şi cu respectarea întocmai a prevederilor acesteia, fiind de bunã-credinţã la momentul cumpãrãrii".
Avocatul Poporului aratã cã prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, referitor la art. 16 din Constituţie, "persoanele care revendicã imobile preluate de stat fãrã titlu şi subdobânditorii de bunã-credinţã se aflã în situaţii juridice diferite, ceea ce justificã aplicarea unui tratament juridic diferit". Cu privire la art. 44 şi 136 din Legea fundamentalã se aratã cã "ocrotirea interesului dobânditorului de bunã-credinţã a fost determinatã de raţiuni care vizeazã asigurarea securitãţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor civile".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Aşa cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 9 februarie 2005, autorul excepţiei criticã prevederile <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Se constatã însã cã, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Legea nr. 10/2001 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dându-se textelor o nouã numerotare. Astfel, <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 50 alin. (2), fãrã a se modifica substanţa reglementãrii.
Prevederile legale criticate au urmãtorul conţinut:
Art. 50 alin. (2): "Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolutã, în afarã de cazul în care actul a fost încheiat cu bunã-credinţã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege autorii excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 15, 16, 44 şi 136 din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. Statul român garanteazã egalitatea de şanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitãţi.
(4) În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autoritãţile administraţiei publice locale.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 136: "(1) Proprietatea este publicã sau privatã.
(2) Proprietatea publicã este garantatã şi ocrotitã prin lege şi aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogãţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organicã, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
(4) Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã.
(5) Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textul legal criticat pentru neconstituţionalitate a fãcut obiectul unei jurisprudenţe constante a instanţei de contencios constituţional. Astfel, prin numeroase decizii, excepţia de neconstituţionalitate ridicatã cu privire la <>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , raportatã la aceleaşi texte constituţionale, a fost respinsã ca neîntemeiatã. În acest sens, citãm <>Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, <>Decizia nr. 71 din 18 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003, <>Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, <>Decizia nr. 222 din 3 iunie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 28 iulie 2003, şi <>Decizia nr. 92 din 4 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 aprilie 2004.
În aceste decizii s-a reţinut, în esenţã, cã, "în conflictul de interese legitime dintre adevãratul proprietar şi subdobânditorul de bunã-credinţã al bunului sãu imobil, a fost preferat cel din urmã. Recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bunã-credinţã a fost impusã - în baza unor raţiuni cu o aplicare mult mai largã şi care au creat un adevãrat principiu - de preocuparea pentru asigurarea securitãţii circuitului civil şi a stabilitãţii raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic, soluţia şi-a aflat, aşadar, suport în raţiuni de ordin pragmatic, concretizate în principiul validitãţii aparenţei în drept, a cãrui esenţã este exprimatã prin adagiul error communis facit jus".
Consacrarea unei astfel de soluţii legislative a fost impusã legiuitorului şi de împrejurarea cã în aceastã materie eroarea comunã cu privire la concordanţa dintre aparenţã şi realitate şi-a avut suportul în cadrul legislativ în vigoare la acel moment, care confirma, cu forţa unei prezumţii juris et de jure, cã proprietarul aparent, statul, este adevãratul proprietar. O atare împrejurare justificã pe deplin opţiunea legiuitorului de a conferi bunei-credinţe o eficienţã juridicã similarã celei din dreptul comun.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a impune o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Cãtãlina Stan în Dosarul nr. 2.332/Civ/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iulie 2005.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mãdãlina Ştefania Diaconu
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
