Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 386 din 13 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 47, art. 278^1 alin. 7 si art. 222 alin. 1 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Lãzãroiu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Tudorel Toader - judecãtor Augustin Zegrean - judecãtor Marinela Mincã - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47, art. 278^1 alin. 7 şi art. 222 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Doru Traian Vânt în Dosarul nr. 838/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã pentru art. 47 din Codul de procedurã penalã, deoarece critica autorului excepţiei îmbracã forma unei veritabile probleme ce ţine de modul de interpretare şi de aplicare a legii. De asemenea, considerã cã excepţia privitoare la celelalte dispoziţii din Codul de procedurã penalã este nefondatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin <>Decizia nr. 360 din 3 februarie 2009 , pronunţatã în Dosarul nr. 838/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47, art. 278^1 alin. 7 şi art. 222 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Doru Traian Vânt în dosarul de mai sus. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 11 alin. (2) referitoare la apartenenţa la dreptul intern al tratatelor ratificate de Parlament raportat la art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu permit administrarea probei cu martori sau a unei expertize grafologice. Prevederile art. 222 alin. 1 din Codul de procedurã penalã contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) şi (2), deoarece partea vãtãmatã nu poate face plângere penalã împotriva procurorului pentru rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecatã. Prevederile art. 47 din Codul de procedurã penalã sunt, în opinia autorului, neconstituţionale, sens în care solicitã Curţii Constituţionale sã arate prin decizie cã prin termenul soluţionare a unei cauze se înţelege nu numai soluţionarea pe fond, putând intra în accepţiunea textului şi situaţia desfiinţãrii prin recurs cu trimitere a încheierilor de nesesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, în situaţia în care se dã un alt înţeles dispoziţiilor legale criticate sunt afectate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã. Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 cu denumirea marginalã Judecãtor care s-a pronunţat anterior, art. 278^1 alin. 7 cu denumirea marginalã Plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã şi art. 222 alin. 1 cu denumirea marginalã Plângerea, toate din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: - Art. 47: "Judecãtorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei dupã desfiinţarea hotãrârii cu trimitere în apel sau dupã casarea cu trimitere în recurs. De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecãtorul care şi-a exprimat anterior pãrerea cu privire la soluţia care ar putea fi datã în acea cauzã."; - Art. 278^1 alin. 7: "Judecãtorul, soluţionând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate."; - Art. 222 alin. 1: "Plângerea este încunoştinţarea fãcutã de o persoanã fizicã sau de o persoanã juridicã, referitoare la o vãtãmare ce i s-a cauzat prin infracţiune." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 440 din 26 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2005, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, statuând cã prin acestea s-a prevãzut posibilitatea atacãrii rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecatã dispuse de procuror, pe calea sesizãrii instanţei de judecatã cãreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sã judece cauza în primã instanţã. Fiind vorba de dispoziţii de procedurã judiciarã, pe care legiuitorul are competenţa sã le adopte potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, excepţia ridicatã în cauzã nu ar putea fi admisã decât în cazul în care aceste dispoziţii ar contraveni normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentalã. De asemenea, dispoziţiile contestate nu contravin dreptului la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, sunt menite tocmai sã asigure accesul la justiţie în cauzele în care procurorul a emis acte de netrimitere în judecatã, iar pe de altã parte, în plângerea formulatã împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului nu se judecã însãşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmãririi penale şi a eventualelor probe scrise înfãţişate instanţei de pãrţile în proces. În limitele obiectului acestei categorii de cauze, pãrţile care se plâng împotriva ordonanţei sau rezoluţiei de netrimitere în judecatã au posibilitatea sã demonstreze atât caracterul incomplet al urmãririi penale, cât şi aprecierea eronatã a probelor pe care s-a întemeiat soluţia emisã de procuror. În prima ipotezã, instanţa admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, iar în cea de-a doua ipotezã, când probele existente la dosar sunt insuficiente pentru judecarea cauzei, instanţa reţine cauza spre judecare. Nicio dispoziţie legalã nu împiedicã partea interesatã ca, atunci când apreciazã cã este posibilã administrarea altor probe pentru stabilirea adevãrului, sã solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecatã sau procurorului superior ierarhic sã dispunã, în condiţiile prevãzute de lege, începerea sau redeschiderea urmãririi penale. Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei de mai sus îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã aspectele relevate de autorul excepţiei vizeazã modul de aplicare şi de interpretare a normelor criticate care însã ţin de fondul soluţionãrii litigiului în faţa instanţei de drept comun şi nu pot fi convertite în vicii de constituţionalitate menite sã justifice contrarietatea acestora cu dispoziţiile din Legea fundamentalã invocate. Aşa fiind, în conformitate cu art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicare unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti [...]", excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Codul de procedurã penalã urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã, Curtea Constituţionalã neavând o astfel de competenţã. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Dispoziţiile legale criticate nu conţin, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei, interdicţia de a formula plângere penalã împotriva procurorului care a dispus o soluţie de netrimitere în judecatã. Dimpotrivã, orice persoanã care se considerã vãtãmatã printr-o infracţiune într-un drept al sãu, se poate adresa cu plângere penalã în condiţiile textului legal criticat. A extinde însã aceastã posibilitate în mod necondiţionat de existenţa unor indicii care sã justifice comiterea unei fapte penale, echivaleazã cu exercitarea în mod abuziv a drepturilor şi libertãţilor care, potrivit art. 57 din Constituţie, se face cu bunã-credinţã, fãrã sã se încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi. Aceasta, deoarece o soluţie de netrimitere în judecatã, chiar dacã este nelegalã şi netemeinicã, nu poate fi apreciatã ipso facto ca fiind rezultatul unei infracţiuni.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Doru Traian Vânt în Dosarul nr. 838/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã. 2. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi art. 222 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru _____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
