Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 385 din 13 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 si 4, art. 343 alin. 1 si 2 si art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 14 mai 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Petru Marcel Florea în Dosarul nr. 835/211/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 835/211/2008, Tribunalul Cluj - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Petru Marcel Florea în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 224 alin. 3 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. 3, art. 11 şi art. 20 raportat la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece permit preluarea în procesul penal a unor mijloace de probã obţinute în proceduri preliminare procesului penal.
Prevederile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedurã penalã contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (1), art. 21 alin. (2) şi (3), art. 11, art. 20 alin. (2) raportat la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 132 alin. (2), deoarece instituie un control jurisdicţional obligatoriu atât asupra legalitãţii, cât şi asupra temeiniciei rechizitoriului, control care este încorporat în atribuţia fundamentalã a instanţelor penale, aceea de judecatã, adicã de examinare în fond sub toate aspectele acţiunii penale.
Prevederile art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 20 alin. (2) raportat la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece absenţa unei proceduri care sã garanteze intrarea de cãtre instanţa de fond într-un examen asupra probelor şi mijloacelor de probã, pentru a se vedea dacã sunt obţinute cu respectarea strictã a legii, nu permite o judecatã echitabilã. În cauzã, probele strânse în cursul urmãririi penale şi care au servit ca temei al trimiterii în judecatã, fiind viciate, nu au permis instanţei de fond nici mãcar sã le verifice în conformitate cu legea.
Tribunalul Cluj - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 224 alin. 3 cu denumirea marginalã Acte premergãtoare, art. 264 alin. 3 şi 4 cu denumirea marginalã Actul de sesizare a instanţei, art. 343 alin. 1 şi 2 cu denumirea marginalã Obiectul deliberãrii şi art. 356 alin. 1 lit. c) cu denumirea marginalã Conţinutul expunerii, toate din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 224 alin. 3: "Procesul-verbal prin care se constatã efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de probã.";
- Art. 264 alin. 3 şi 4: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, de procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel, iar când urmãrirea este fãcutã de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmãrirea penalã este efectuatã de un procuror de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de secţie, iar când urmãrirea penalã este efectuatã de acesta, verificarea se face de cãtre procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţã şi înainte de expirarea duratei arestãrii preventive.
Dacã rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înainteazã instanţei competente, împreunã cu dosarul cauzei şi cu un numãr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";
- Art. 343 alin. 1 şi 2: "Completul de judecatã delibereazã mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.
Deliberarea poartã asupra existentei faptei şi vinovãţiei fãptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra mãsurii educative ori mãsurii de siguranţã când este cazul sã fie luatã, precum şi asupra computãrii reţinerii şi arestãrii preventive.";
- Art. 356 alin. 1 lit. c): "Expunerea trebuie sã cuprindã:
[...]
c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlãturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilã a cauzei, precum şi analiza oricãror elemente de fapt pe care se sprijinã soluţia datã în cauzã.
În caz de condamnare, expunerea trebuie sã mai cuprindã fapta sau fiecare faptã reţinuta de instanţa în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovãţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidiva, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţatã şi actele din care rezultã durata acesteia.
Dacã instanţa retine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formeazã obiectul învinuirii, se va arata în hotãrâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 524 din 27 iunie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã, reţinând în esenţã cã "judecata se desfãşoarã de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecãtorul îşi fundamenteazã soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel cã informaţiile culese imediat dupã sãvârşirea faptei reclamate, în mãsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedurã."
Totodatã, art. 224 alin. 3 din Codul de procedurã penalã prevede cã "Procesul-verbal prin care se constatã efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de probã". Rezultã deci cã în aceastã fazã, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedurã care sã constituie mijloace de probã în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedurã penalã şi care sã vizeze o anumitã persoanã, bãnuitã ca fiind autorul infracţiunii.
Curtea a reţinut cã efectuarea în practicã, în cadrul actelor premergãtoare, a unor acte specifice urmãririi penale, în scopul eludãrii garanţiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmãrire penalã, în speţã a dreptului la apãrare, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cauzã, chiar dacã ar fi realã, reprezintã o problemã de aplicare şi respectare a legii, care nu intrã sub incidenţa contenciosului constituţional.
De asemenea, Curtea, prin aceeaşi decizie, a mai arãtat cã "actele premergãtoare au o naturã proprie, care nu poate fi identificatã sau subsumatã naturii precise şi bine determinate a altor instituţii. Aşa cum rezultã din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmãrire penalã, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, şi anume acela de a completa informaţiile organelor de urmãrire penalã, de a verifica informaţiile deţinute şi de a fundamenta convingerea organului de cercetare penalã ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmãririi penale. Aşa fiind, aceste acte, prin conţinutul lor, au un caracter sui generis, limitat însã de atingerea scopului. Abia dincolo de aceastã graniţã se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanţiilor impuse de faza urmãririi penale".
De altfel, prin <>Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reţinut cã "garantarea dreptului la apãrare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmãririi penale, când fãptuitorul nu are calitatea procesualã de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de cãtre organele de urmãrire penalã a unor acte premergãtoare, anterior începerii urmãririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşãrii procesului penal, nu reprezintã momentul începerii procesului penal şi se efectueazã tocmai pentru a se constata dacã sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reţinut, de asemenea, cã, deşi, "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedurã penalã, procesulverbal prin care se constatã efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de probã, dreptul la apãrare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încãlcat, pentru cã acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probã, atunci când instanţa ar înţelege sã-i dea eficienţã".
Prin <>Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedurã penalã, prilej cu care s-a statuat cã activitatea de control al rechizitoriului este încorporatã în atribuţia fundamentalã a instanţelor penale, aceea de judecatã, adicã de examinare pe fond sub toate aspectele. Or, textul legal contestat se referã la o altã etapã procesualã specificã fazei de urmãrire penalã, la verificãri prealabile trimiterii în judecatã. De altfel, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, ca un plus de garanţie pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a instituit, potrivit art. 300 din Codul de procedurã penalã, obligativitatea instanţelor de judecatã de a verifica din oficiu, la prima înfãţişare, regularitatea actului de sesizare, judecãtorul restituind dosarul organului emitent atunci când constatã încãlcãri ale legii care nu pot fi înlãturate de îndatã şi nici prin acordarea unui nou termen în acest scop.
În plus, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României, "procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic".
Principiul legalitãţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentalã, specific activitãţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor prevãzute de lege, sã urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fãrã posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor mãsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalitãţii, procurorul nu poate refuza începerea urmãririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevãzute de lege şi nici nu are dreptul sã solicite instanţei de judecatã achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv cã interese politice, economice, sociale sau de altã naturã fac inoportunã condamnarea acestuia.
Ca o garanţie a respectãrii de cãtre procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unitãţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic, în virtutea cãruia Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care mãsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferã substanţialitate principiului exercitãrii ierarhice a controlului în cadrul acestei autoritãţi publice. Iatã, deci, cã obligativitatea procurorului ierarhic superior de a verifica rechizitoriul nu contravine art. 132 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotrivã, dã expresie principiilor statuate de Legea fundamentalã.
Prin <>Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, deoarece cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlãturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilã a cauzei, precum şi analiza oricãror elemente de fapt pe care se sprijinã soluţia datã în cauzã în conţinutul hotãrârii judecãtoreşti garanteazã tocmai dreptul la un proces echitabil şi asigurã exercitarea dreptului la apãrare.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Petru Marcel Florea în Dosarul nr. 835/211/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
