Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 381 din 7 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) raportat la art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 381 din 7 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) raportat la art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 14 iulie 2016

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean        - preşedinte
    Valer Dorneanu          - judecător
    Petre Lăzăroiu          - judecător
    Mircea Ştefan Minea     - judecător
    Mona-Maria Pivniceru    - judecător
    Puskas Valentin Zoltan  - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu   - judecător
    Tudorel Toader          - judecător
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) raportat la art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Balint şi Vasile Balint în Dosarul nr. 33.669/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.579D/2015.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece câtă vreme dispoziţiile art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală reglementează cu privire la două ipoteze, şi anume atunci când inculpatul a săvârşit o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea alteia noi, atunci posibilitatea judecătorului de a înlocui măsura controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv este justificată.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 28 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 33.669/4/2015, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) raportat la art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Balint şi Vasile Balint într-o cauză având ca obiect soluţionarea în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii publice.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că omisiunea legiuitorului de a reglementa, în mod imperativ, modalitatea în care se poate înlocui controlul judiciar ori în care se poate dispune luarea, prelungirea şi/sau menţinerea măsurii arestării preventive ar putea crea disfuncţionalităţi în sistemul judiciar, în sensul în care un inculpat, dacă este cercetat în mai multe dosare şi în toate are măsura controlului judiciar, poate primi tot atâtea mandate de arestare preventivă. Astfel, dispunerea măsurii arestului preventiv faţă de o persoană, concomitent în mai multe cauze, nu ţine cont de prezumţia de nevinovăţie şi nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual.
    6. În final mai arată că principiul proporţionalităţii, astfel cum acesta este reglementat în art. 53 din Constituţie, presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică în mod necesar şi caracterul lor limitativ.
    7. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin menţinerea măsurii arestării preventive motivată de faptul că există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni nu este îngrădit accesul liber la justiţie, dreptul la apărare sau libertatea individuală. Astfel, inculpatul are posibilitatea contestării încheierii de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive în cursul judecăţii, în temeiul art. 206 din Codul de procedură penală, nefiind adusă atingere accesului liber la justiţie.
    8. Judecătorul, atunci când apreciază dacă arestarea preventivă trebuie menţinută în baza art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, nu aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul în cursul procesului penal, întrucât el face aprecieri doar cu privire la existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, judecătorul cauzei are în vedere existenţa unor presupuneri rezonabile ce reclamă existenţa unor fapte sau informaţii apte să convingă un observator rezonabil că persoana în cauză a săvârşit o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni. Cu alte cuvinte, acesta nu va statua cu putere de lucru judecat asupra săvârşirii unei alte infracţiuni.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia a criticat prevederile art. 223 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală din perspectiva unei omisiuni de reglementare.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 223 alin. (1) lit. d) cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive şi art. 215 alin. (7) cu denumirea marginală Conţinutul controlului judiciar din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
    - Art. 223 alin. (1) lit. d): "(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii: [...]
    d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.";
    - Art. 215 alin. (7): "În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege."
    15. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 referitor la Libertatea individuală şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 185 din 29 martie 2016*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, acelaşi autor, respectiv Vasile Balint, a criticat dispoziţiile art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală. Cu acel prilej s-a reţinut că măsura controlului judiciar a fost reglementată de Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014 ca o măsură preventivă, alături de reţinere, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă, sediul materiei constituindu-l art. 202 alin. (4) şi art. 211-215. Controlul instituit de către organele judiciare, conform art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni. Acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligaţii şi interdicţii, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Pentru atingerea acestei finalităţi, legiuitorul a instituit, prin art. 215 din Codul de procedură penală, o serie de obligaţii de a face, care trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum şi o serie de obligaţii de a nu face, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În acest fel, măsura controlului judiciar poate fi individualizată, în funcţie de informaţiile existente despre faptă şi despre persoana făptuitorului, informaţii care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii (a se vedea Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015, paragraful 25).
──────────
    *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 185 din 29 martie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016.
──────────

    17. În cazul în care inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau cu arestarea preventivă, în condiţiile prevăzute de lege.
    18. Înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă este posibilă şi dacă există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa. Curtea a reţinut că înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă prezintă un caracter facultativ, în concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta rezultând şi din folosirea de către legiuitor a sintagmei "poate dispune". În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un sistem automat de plasare în detenţie provizorie datorită existenţei unei prezumţii potrivit căreia arestarea este obligatorie pentru infracţiunile de o anumită gravitate, cu excepţia cazului în care cel interesat reuşea să dovedească că nu există riscul de a se sustrage de la proces sau de a comite o nouă infracţiune, este contrar art. 5 paragraful 3 din Convenţie (a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2001, pronunţată în Cauza Ilijkov împotriva Bulgariei, paragraful 87).
    19. Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată pot dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă privativă de libertate, în condiţiile în care se constată că există elemente care să fundamenteze suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa şi a îndeplinirii, în acelaşi timp, şi a condiţiilor cerute de lege pentru luarea acestor măsuri preventive privative de libertate.
    20. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că atunci când o persoană arestată este pusă în libertate sub cauţiune, iar în acest interval de timp comite o nouă infracţiune, este justificată menţinerea sa ulterioară în stare de arest, existând o probă a riscului de a comite noi infracţiuni (a se vedea Hotărârea din 21 iunie 2005, pronunţată în Cauza Pihlak împotriva Estoniei, paragraful 45).
    21. În continuare, Curtea a observat că existenţa unor "suspiciuni rezonabile" că a fost comisă o infracţiune presupune fapte sau informaţiile capabile să convingă un observator obiectiv că individul în cauză poate să fi comis infracţiunea. Ceea ce poate fi considerat "rezonabil" va depinde însă de toate aspectele cauzei (Hotărârea din 22 mai 2014, pronunţată în Cauza Ilgar Mammadov împotriva Azerbaidjanului, paragraful 88; Hotărârea din 30 august 1990, pronunţată în Cauza Fox, Campbell şi Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32).
    22. Totodată, în ceea ce priveşte caracteristicile noii infracţiuni, Curtea a arătat că legea nu impune ca aceasta să fie de aceeaşi natură cu cea comisă anterior şi nici să existe vreo legătură între cele două, fiind astfel relevantă periculozitatea şi persistenţa comportamentului antisocial al inculpatului.
    23. Referitor la invocarea prezumţiei de nevinovăţie, Curtea a reţinut că potrivit art. 23 alin. (11) din Constituţie, "până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată", iar potrivit art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită". Din economia celor două texte rezultă că principiul prezumţiei de nevinovăţie presupune că, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Astfel, principiul prezumţiei de nevinovăţie tinde a proteja o persoană învinuită de săvârşirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal, scopul esenţial al prezumţiei fiind acela de a împiedica orice autoritate naţională în emiterea unor opinii conform cărora reclamantul ar fi vinovat înainte ca acesta să fie condamnat potrivit legii (Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunţată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franţei, paragraful 35; Hotărârea din 4 martie 2008, pronunţată în Cauza Samoilă şi Cionca împotriva României, paragraful 91). Cu toate acestea, s-a apreciat că prezumţia de nevinovăţie nu înseamnă că pe parcursul procesului penal nu ar putea fi luate măsuri procesuale împotriva celui cercetat, inclusiv măsuri privative de libertate. În acest sens, Curtea Constituţională, pronunţându-se asupra constituţionalităţii unor dispoziţii din Codul de procedură penală din 1968, a statuat că, reglementând cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, legea nu îl consideră pe inculpat deja vinovat de săvârşirea infracţiunii - lucru ce nu este posibil de stabilit decât prin hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă -, ci prevede numai condiţiile pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, esenţialmente diferite de privarea de libertate în executarea unei pedepse definitiv aplicate. Măsura arestării preventive constituie o restrângere provizorie a libertăţii persoanei, permisă de Constituţie, prin art. 53, în scopul bunei desfăşurări a instrucţiei penale, iar condiţia ca fapta să fie prevăzută de legea penală reprezintă tocmai o garanţie împotriva luării arbitrare a acestor măsuri.
    24. Totodată, motivarea luării măsurilor preventive trebuie să fie făcută în aşa fel, încât să nu lase de înţeles persoanei vizate sau unui terţ că judecătorul are certitudinea vinovăţiei celui aflat încă în cursul procesului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că trebuie făcută o distincţie între hotărârile care reflectă sentimentul vinovăţiei persoanei acuzate şi cele care se limitează să descrie o stare de suspiciune. Primele încalcă prezumţia de vinovăţie, în timp ce ultimele au fost considerate conforme spiritului art. 6 din Convenţie (Hotărârea din 26 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Gerard Bernard împotriva Franţei, paragraful 51). Astfel, s-a apreciat că textul de lege criticat nu încalcă prezumţia de nevinovăţie.
    25. Aşa fiind, Curtea constată că argumentele avute în vedere cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 185 din 29 martie 2016 sunt valabile şi în cauza de faţă, inclusiv în ce priveşte raportarea aceloraşi critici şi la art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Balint şi Vasile Balint în Dosarul nr. 33.669/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 223 alin. (1) lit. d) raportat la art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 iunie 2016.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Afrodita Laura Tutunaru

                                     ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 381 din 7 iunie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 381 din 7 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) raportat la art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 381 din 7 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) raportat la art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală