Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 381 din 27 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 595 din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 28 iulie 2015
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 595 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Ioan Halip în Dosarul nr. 5.032/193/2014 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală, de Cătălin Dumitru Buliga în Dosarul nr. 745/221/2014 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală, de Florentin Busuioc în Dosarul nr. 1.065/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia penală, de Eleonor Ruţă în Dosarul nr. 5.941/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 671/112/2014 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 750D/2014 la care au fost conexate dosarele nr. 760D/2014, nr. 771D/2014, nr. 772D/2014 şi nr. 773D/2014.
2. Dezbaterile au avut loc la data de 19 martie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea la 31 martie, respectiv la 28 aprilie 2015. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, toţi judecătorii care au participat la dezbateri, Curtea a amânat pronunţarea pentru 14 mai, 19 mai şi 27 mai 2015.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
3. Prin Încheierea din 24 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.032/193/2014, Tribunalul Botoşani - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 595 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Ioan Halip cu ocazia soluţionării contestaţiei într-o cauză având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile.
4. Prin Decizia penală nr. 488/C din 27 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 745/221/2014, Tribunalul Hunedoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Cătălin Dumitru Buliga cu ocazia soluţionării contestaţiei într-o cauză având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile.
5. Prin Sentinţa penală nr. 350/D din 30 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.065/110/2014, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Florentin Busuioc cu ocazia soluţionării unei cereri privind aplicarea legii penale mai favorabile.
6. Prin Sentinţa penală nr. 223 din 12 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.941/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Eleonor Ruţă cu ocazia soluţionării unei cereri privind aplicarea legii penale mai favorabile.
7. Prin Încheierea din 26 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 671/112/2014, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate într-o cauză având ca obiect o cerere privind aplicarea legii penale mai favorabile.
8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere principiilor privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, întrucât instituie diferenţe de tratament juridic între persoane care au comis fapte de acelaşi gen, în acelaşi timp şi în aceleaşi condiţii, având în vedere că unele din aceste persoane au fost judecate definitiv, astfel că nu beneficiază de legea penală mai favorabilă, în timp ce altele sunt în curs de judecată şi beneficiază de efectele acestei legi, ceea ce creează discriminare între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. În acest sens, invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi deciziile nr. 86 şi nr. 89 din 27 februarie 2003. Arată că, prin dispoziţiile de lege criticate, s-a dorit înlăturarea prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969, deşi acest text - care lăsa la latitudinea judecătorului dacă, după examinarea condiţiilor prevăzute, menţine sau modifică pedeapsa - conţinea condiţii mai favorabile în cadrul concursului de legi penale în timp. Argumentul din expunerea de motive a noului Cod penal - referitor la faptul că eliminarea aplicării facultative a legii penale mai favorabile a fost făcută pentru a înlătura dificultăţile de aplicare în practică - nu se justifică, deoarece art. 15 din Codul penal anterior prevedea faptul că "Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită".
9. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, autoare a excepţiei, susţine că dispoziţiile art. 6 din Codul penal, care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, sunt în sine constituţionale, însă modalitatea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a tranşat, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, problema incidenţei legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru ipoteza concursului de infracţiuni, generează încălcări ale prevederilor constituţionale privind retroactivitatea legii penale mai favorabile şi rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Apreciază că, în ipoteza concursului de infracţiuni, în prealabil se vor descontopi toate pedepsele şi vor fi repuse în individualitatea lor, şi, dacă este cazul, se va înlătura şi sporul de pedeapsă aplicat în baza legii vechi, iar, dacă pedepsele aplicate sunt mai mari, reducerea acestor pedepse va opera obligatoriu până la limita maximului special prevăzut de legea nouă, urmând a se proceda la recontopirea tuturor pedepselor - inclusiv a celor reduse - în baza dispoziţiilor din legea veche, la anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza hotărârii de condamnare şi la emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. Ca atare, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, autoare a excepţiei, consideră că dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care recontopirea pedepselor - dintre care unele reduse potrivit legii noi - se efectuează sub imperiul legii vechi, dispoziţii care sunt mai favorabile şi fără posibilitatea reaprecierii unui spor de pedeapsă, cu excepţia celui aplicat iniţial, pedeapsa rezultantă urmând a fi redusă potrivit calculelor efectuate în concret de instanţă.
10. Tribunalul Botoşani - Secţia penală apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu sunt neconstituţionale, deoarece nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi nu creează discriminare între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.
11. Tribunalul Hunedoara - Secţia penală consideră că dispoziţiile art. 6 din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu produc nicio discriminare între cetăţeni. Reducerea pedepsei în baza principiului legii penale mai favorabile constituie un beneficiu acordat de legiuitor, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie, persoanelor condamnate sub imperiul legii vechi. Un beneficiu poate fi acordat condiţionat, fără încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, dacă sunt prevăzute în mod obiectiv condiţiile impuse de lege pentru ca acest beneficiu să devină aplicabil. Asemănător textelor legale criticate funcţionează şi legile de graţiere, care se adresează numai anumitor categorii de persoane condamnate - spre exemplu, numai infractorilor primari - sau numai anumitor categorii de pedepse - sub un anumit cuantum, pentru infracţiuni din culpă etc.
12. Tribunalul Bacău - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal nu încalcă prevederile constituţionale invocate.
13. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală consideră că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal nu sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (2), ci constituie o transpunere în noul Cod penal a principiului aplicării legii penale mai favorabile.
14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
15. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că dispoziţiile art. 6 din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 se aplică în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice, în speţă persoanelor condamnate printr-o hotărâre definitivă şi care se află în executarea unei pedepse stabilite sub imperiul Codului penal din 1969, pedeapsă care depăşeşte maximul special al legii penale noi. Dimpotrivă, aplicarea facultativă a legii penale noi în cazul condamnărilor definitive, consacrată de Codul penal din 1969, era de natură să conducă la crearea unor situaţii juridice diferite pentru condamnaţii aflaţi în executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, instanţele fiind nevoite să efectueze o nouă individualizare a pedepsei aplicate, în funcţie de diferite criterii de individualizare. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, aceste persoane nu se găsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014 şi Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014.
16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
18. Potrivit actelor de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, şi ale art. 595 din Codul de procedură penală. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, reiese, însă, că aceasta priveşte doar dispoziţiile alin. (1) al art. 6 din Codul penal, alături de cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi ale art. 595 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi ale art. 595 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
- Art. 6 alin. (1) din Codul penal: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.";
- Art. 4 din Legea nr. 187/2012: "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.";
- Art. 595 din Codul de procedură penală: "(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.
(2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie."
19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind retroactivitatea legii penale mai favorabile, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 61 alin. (1) potrivit căruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" şi ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 21 referitor la interzicerea discriminării din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi a constatat că, având în vedere importanţa principiilor autorităţii de lucru judecat, al securităţii juridice şi al separaţiei puterilor în stat, legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie (paragraful 41).
21. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, prin decizia mai sus menţionată (paragrafele 45, 51 şi 52), Curtea a observat că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunţarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive. Analiza în cauză porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorii excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat, însă, că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne, astfel, în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celei de-a două categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată, însă, în Codul penal actual. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror pedeapsă definitivă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.
22. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, prin Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări (paragraful 36).
23. De asemenea, Curtea s-a pronunţat şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege, reţinând că cele statuate prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, precitată, se aplică mutatis mutandis (paragraful 20).
24. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 735 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală, faţă de care nu au fost formulate critici distincte.
25. Pentru argumentele expuse mai sus, Curtea constată că nu pot fi reţinute nici criticile formulate cu privire la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie, respectiv a prevederilor art. 6 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
26. Cu privire la invocarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, autorii excepţiei se rezumă la a reda textul din Constituţie, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre aceste prevederi constituţionale şi textul de lege criticat, astfel încât critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textului de lege criticat.
27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 595 din Codul de procedură penală, respectiv cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Traian Ioan Halip în Dosarul nr. 5.032/193/2014 al Tribunalului Botoşani - Secţia penală, de Cătălin Dumitru Buliga în Dosarul nr. 745/221/2014 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală, de Florentin Busuioc în Dosarul nr. 1.065/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia penală, de Eleonor Ruţă în Dosarul nr. 5.941/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 671/112/2014 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 595 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia penală, Tribunalului Hunedoara - Secţia penală, Tribunalului Bacău - Secţia penală, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 27 mai 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
