Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 381 din 26 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 21 iulie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ancuţa Ştefan şi Corina Lupă în Dosarul nr. 1.185/98/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 192D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Societatea Comercială "Kendo" - S.R.L. din comuna Manasia, judeţul Ialomiţa, a depus o cerere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 261 din 22 februarie 2011, Decizia nr. 76 din 21 februarie 2013 şi Decizia nr. 456 din 7 noiembrie 2013, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
5. Prin Încheierea din 5 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.185/98/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Ancuţa Ştefan şi Corina Lupă într-un dosar având ca obiect recursul formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost soluţionat un conflict de competenţă.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un recurs efectiv.
7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că art. 21 din Constituţie reglementează accesul liber la justiţie, dar acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Accesul liber la justiţie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs etc., deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor. Astfel, organul legislativ are dreptul exclusiv de a stabili regula potrivit căreia hotărârea prin care se soluţionează conflictul de competenţă nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea faptului că, prin aceasta, instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susţine că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, ştirbindu-se în acest fel exerciţiul dreptului constituţional invocat.
8. Considerentele Hotărârii din 28 mai 1985, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit şi dezvoltate în jurisprudenţa sa ulterioară se reflectă şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, spre exemplu, prin Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, a reţinut că dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, orice restricţie fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, arătând că soluţia legislativă criticată este în concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi cu dispoziţiile art. 129, care prevăd că, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuind exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Acesta mai menţionează deciziile Curţii Constituţionale nr. 76 din 21 februarie 2013 şi nr. 456 din 7 noiembrie 2013, reliefând faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, prevederi care au următorul conţinut: "Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre definitivă."
13. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin că acest text de lege aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 6 paragraful 1 teza întâi privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nu s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, dar s-a pronunţat, cu alte ocazii, cu privire la aspecte similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 261 din 22 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 16 mai 2011, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, dar aceasta nu înseamnă însă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor. În aceste condiţii, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea judecătorească nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea faptului că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili.
15. Prin Decizia nr. 76 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, Curtea a reţinut, în privinţa unor norme de procedură, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.
16. Mai mult, instanţa de contencios constituţional a stabilit în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.
17. De asemenea, prin Decizia nr. 456 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 6 decembrie 2013, Curtea a constatat că accesul liber la justiţie poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
19. Distinct de cele de mai sus, Curtea mai reţine că dispoziţiile legale nu vizează fondul cauzei, ci aspecte care ţin de buna administrare a procesului, iar o asemenea soluţie legislativă este de natură a conduce la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi, implicit, respectarea cerinţei privind termenul rezonabil.
20. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ancuţa Ştefan şi Corina Lupă în Dosarul nr. 1.185/98/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
