Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 380 din 26 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 6 august 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Daniel Bolocan în Dosarul nr. 7.674/2/2013 (nr. în format vechi 3.823/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 157D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 205D/2014, nr. 257D/2014 şi nr. 357D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Constantin I. Caraş în Dosarul nr. 2.980/229/2013 al Judecătoriei Feteşti, de Emil Balaure în Dosarul nr. 22.957/245/2013 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 8.107/303/2013 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 205D/2014 autorul excepţiei Constantin I. Caraş a depus o notă de motivare a excepţiei prin care solicită, de asemenea, ataşarea mai multor dosare aflate pe rolul Judecătoriei Feteşti, iar în Dosarul nr. 357D/2014 autorul excepţiei Ilie Gheorghe Vasile Cornel a depus la dosar o notă prin care învederează Curţii Constituţionale că nu se poate prezenta pentru a-şi apăra drepturile, fiind împiedicat de normele de acces impuse de Serviciul de Protecţie şi Pază. În acest sens arată că este o persoană cu dizabilităţi, fiind încadrată în grad accentuat de handicap parţial imobilizat. Or, pentru a avea acces în sediul Curţii Constituţionale este obligat să se dezbrace şi să dea jos proteza lombară şi cervicală. Aceasta reprezintă, în opinia autorului, o situaţie degradantă. Cu toate acestea, nu formulează în faţa Curţii niciun fel de cerere şi se limitează doar la a aduce la cunoştinţă aceste aspecte prin prezentul înscris pe care îl va folosi drept dovadă în faţa Curţii de la Strasbourg.
6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii formulate de Constantin I. Caraş prin care solicită ataşarea mai multor dosare aflate pe rolul Judecătoriei Feteşti.
7. Curtea, cu privire la cererea formulată de Constantin I. Caraş, dispune respingerea acesteia şi, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
8. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.
9. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 205D/2014, nr. 257D/2014 şi nr. 357D/2014 la Dosarul nr. 157D/2014, care a fost primul înregistrat.
10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
11. Prin Sentinţa penală nr. 104/F din 11 februarie 2014 şi încheierile din 12 martie 2014, 25 martie 2014 şi, respectiv, 23 iulie 2013, aceasta din urmă fiind înregistrată pe rolul Curţii Constituţionale cu adresa nr. 1.663 din 18 aprilie 2014, pronunţate în dosarele nr. 7.674/2/2013 (nr. în format vechi 3.823/2013), nr. 2.980/229/2013, nr. 22.957/245/2013 şi nr. 8.107/303/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Feteşti, Judecătoria Iaşi - Secţia penală şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968.
12. Excepţia a fost ridicată de Daniel Bolocan, Constantin I. Caraş, Emil Balaure şi Ilie Gheorghe Vasile Cornel în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.
13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece creează un tratament diferenţiat în faţa legii a cetăţenilor prin aceea că, în materia soluţionării plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, nu beneficiază de două grade de jurisdicţie, aşa cum se întâmplă în celelalte cauze penale. Se arată că inadmisibilitatea recursului încalcă principiul exercitării căilor de atac, contravenind, totodată, dispoziţiilor art. 24 din Constituţie referitor la Dreptul la apărare. Se susţine că este încălcat, în acest fel, şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fiindu-le oferită doar unora dintre aceştia posibilitatea promovării căilor de atac prevăzute de lege, precum şi dispoziţiile art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Totodată, prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală contravin şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin neasigurarea garanţiilor procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.
14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Feteşti, Judecătoria Iaşi - Secţia penală şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
15. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care aveau următorul conţinut: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
20. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 referitor la Universalitate, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 44 referitor la Dreptul de proprietate privată, art. 51 referitor la Dreptul de petiţionare, art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prin raportare la art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 referitor la Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Exemplificăm în acest sens: Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013.
22. Astfel, prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi a statuat că între textele criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, nu contravine prevederilor din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate, întrucât stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.
23. Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că prin Decizia nr. 365 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 13 noiembrie 2013, a statuat că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, întrucât instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.
24. De asemenea, prin Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere accesului liber la justiţie, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, întrucât, potrivit art. 129 din Constituţie, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
25. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, părţile interesate şi Ministerul Public pot, în condiţiile legii, exercita căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Aceasta presupune că, nefiind un drept absolut, legiuitorul are libertatea de a institui numărul căilor de atac, condiţiile de exercitare, termenele etc., dar şi libertatea de a stabili care anume hotărâri judecătoreşti pot fi contestate, deoarece nu toate au valenţele unei veritabile hotărâri judecătoreşti avute în vedere de temeiul constituţional invocat, respectiv acela de a dezlega pricini cu relevanţă de sine stătătoare asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru care ar subzista motive serioase cu privire la iminenţa unui risc real de afectare. Or, hotărârea pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală nu dezleagă fondul litigiului, pentru că, în aceste cazuri, nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori al urmăririi penale, ci numai legalitatea actului emis de procuror, respectiv rezoluţia ori ordonanţa de netrimitere în judecată.
26. De altfel, nicio prevedere a Legii fundamentale ori a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Este adevărat că, în materie penală unde, graţie specificului său, protecţia este sporită, trebuie respectat dreptul la două grade de jurisdicţie, dar acest lucru se impune numai în cazul unei declaraţii de vinovăţie sau a unei condamnări, cu excepţiile/limitările prevăzute de paragraful 2 al art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Or, în cazul de faţă, potrivit procedurii speciale instituite de art. 278^1 din Codul de procedură penală, judecătorul nu examinează legalitatea şi temeinicia unui act referitor la stabilirea vinovăţiei vreunei persoane, ci legalitatea şi caracterul fondat/nefondat al unei rezoluţii/ordonanţe de netrimitere în judecată. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice cetăţean are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea drepturilor sale s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Or, eliminarea căilor de atac în această materie a fost justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 977 din 22 noiembrie 2012).
27. De asemenea, însăşi instanţa europeană a validat, în jurisprudenţa sa, compatibilitatea dispoziţiilor art. 278^1 din Codul român de procedură penală cu exigenţele Convenţiei. Astfel, prin Hotărârea din 4 martie 2008, pronunţată în Cauza Stoica împotriva României, paragrafele 107 şi 110, Curtea de la Strasbourg a statuat că dispoziţiile procedural penale intervenite prin Legea nr. 281/2003 prin care s-a instituit calea de atac împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror reprezintă un nou remediu care "a înlăturat obstacolele ce au fost considerate ca fiind decisive de către Curte în a aprecia că mecanismul de protecţie anterior anului 2003 nu corespundea cerinţelor de eficienţă ale Convenţiei [...]. Mai mult, noua cale de apel a fost elaborată în special pentru a oferi un remediu direct la plângeri similare cu cea înaintată de către reclamant.[...] În consecinţă, Curtea a considerat că nu a existat o încălcare a art. 13 din Convenţie în măsura în care aceasta se referă la imposibilitatea de a acţiona în apel împotriva deciziei procurorului militar de neîncepere a urmăririi penale."
28. În concluzie, având în vedere toate argumentele de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu fac altceva decât să dea eficienţă prevederilor din Convenţie la care s-a făcut trimitere şi reprezintă consacrarea legală a raţiunilor avute în vedere de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, prin care instanţa de contencios constituţional a sancţionat absenţa unui recurs efectiv împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror prin care se înfăptuia un act de justiţie neverificat şi neconfirmat de instanţa de judecată.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Bolocan, Constantin I. Caraş, Emil Balaure şi Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 7.674/2/2013 (nr. în format vechi 3.823/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 2.980/229/2013 al Judecătoriei Feteşti, în Dosarul nr. 22.957/245/2013 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi în Dosarul nr. 8.107/303/2013 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoriei Feteşti, Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
