Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 38 din 30 ianuarie 2008 referitoare la constitutionalitatea art. 13 si a art. 18^1 din Legea privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 19/2002 privind unele masuri pentru constituirea si utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publica a statului, si pentru vanzarea unor imobile, proprietate privata a statului, aflate in administrarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat"
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 15 februarie 2008
Secretarul general al Camerei Deputaţilor, cu Adresa nr. 51/5.516 din 19 decembrie 2007, a înaintat Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea <>art. 18^1 din Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele mãsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publicã a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privatã a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".
Potrivit tabelului cuprinzând semnãturile autorilor sesizãrii de neconstituţionalitate, cei 70 de deputaţi sunt urmãtorii: Gheorghe Albu, Liviu Almãşan, Amarie Constantin, Nicolae Bara, Gheorghe Barbu, Cornel Ştefan Bardan, Iulian-Gabriel Bîrsan, Anca-Daniela Boagiu, Ionela Bruchental-Pop, William-Gabriel Brînzã, Daniel Buda, Cãtãlin Ovidiu Obuf Buhãianu, Costicã Canacheu, Bogdan Cantaragiu, Petru Cãlian, Alexandru Ciocâlteu, Liviu Codîrlã, Anca Constantinescu, Radu-Cãtãlin Drãguş, Stelian Duţu, Ionesie Ghiorghioni, Ion Gonţea, Dan Grigore, Traian Constantin Igaş, Cristian Ilie, Valentin Adrian Iliescu, Daniel Ionescu, Graţiela Denisa Iordache, Radu Lambrino, Petru Lificiu, Dãnuţ Liga, Mircea Man, Laurenţiu Mironescu, Liviu Alexandru Miroşeanu, Alexandru Mocanu, Petru Movilã, Ioan Oltean, Aurel Olãrean, Constantin Petrea, Cosmin Gabriel Popp, Cezar-Florin Preda, Ioan Dumitru Puchianu, Dumitru Puzdrea, Cristian Rãdulescu, Marius Rogin, Marcel-Laurenţiu Romanescu, Gheorghe Sârb, Mugurel Liviu Sârbu, Petre Strãchinaru, Valeriu Tabarã, Constantin Tudor, Horia Vãsioiu, Romicã Andreica, Cristian Alexandru Boureanu, Dan Horaţiu Buzatu, Marian Hoinaru, Mircea Teodor Iustian, Corneliu Momanu, Viorel Oancea, Dumitru Pardãu, Marian Sorin Paveliu, Florin Aurelian Popescu, Vasile Pruteanu, Gabriel Sandu, Ion Stoica, Cornel Ştirbeţ, Raluca Turcan, Dragoş Ujeniuc, Petre Ungureanu şi Claudius Mihail Zaharia.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 12.694 din 19 decembrie 2007, formând obiectul Dosarului nr. 1.836A/2007.
În motivarea sesizãrii, autorii acesteia susţin cã prevederile <>art. 18^1 din Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele mãsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publicã a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privatã a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creeazã privilegii pentru persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat care folosesc imobilele, ce sunt cuprinse în lista întocmitã de Regia Autonomã "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". Se considerã cã aceste persoane sunt privilegiate, întrucât ele pot cumpãra astfel de imobile prin negociere directã, iar nu prin licitaţie publicã. Prin evitarea vânzãrii la licitaţie a imobilelor se instituie o mãsurã discriminatorie faţã de toate celelalte persoane care, potrivit dreptului comun, au acest drept. Autorii sesizãrii mai susţin cã legiuitorul nu poate sã "împiedice formarea şi încasarea unui preţ mai bun pentru unele bunuri ale statului, evitând utilizarea licitaţiilor, dar folosind metoda negocierii directe." Aceste persoane ar putea fi preferate doar "în situaţia în care ar oferi un preţ egal cu alte persoane, care ar participa la o licitaţie, dar dacã preţul oferit de acestea ar fi mai mic, ar trebui sã fie preferate persoanele care oferã un preţ mai mare."
Se precizeazã cã reglementarea unor regimuri juridice diferenţiate nu este justificatã obiectiv şi raţional de existenţa unor situaţii diferite în care s-ar afla cele douã categorii de persoane, "şi anume cele care folosesc imobilele şi restul persoanelor participante la o licitaţie."
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
În punctul sãu de vedere înregistrat la Curtea Constituţionalã sub nr. 423 din 18 ianuarie 2008, Guvernul susţine urmãtoarele:
"Din examinarea textului art. 18^1 al ordonanţei (...) rezultã intenţia de reglementare a legiuitorului în sensul constituirii unui drept de preemţiune la cumpãrare, prin negociere directã, a imobilelor proprietate privatã a statului propuse spre vânzare, în beneficiul deţinãtorilor actuali ai acestora (grevate de sarcini), în condiţiile şi în termenele prevãzute în textul criticat, respectiv, a celor cãrora le-au fost anterior atribuite şi care le folosesc "cu temei legal".
Se evocã, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia dreptului de preemţiune, în care s-a statuat, în mod constant, cã acest drept este constituţional în mãsura în care este reglementat expres de lege, iar persoanele beneficiare se aflã în aceeaşi situaţie juridicã.
Se precizeazã cã, "asupra procedurii de înstrãinare a imobilelor care fac obiectul reglementãrilor contestate, Guvernul României îşi menţine punctul de vedere, în sensul oportunitãţii vânzãrii acestora prin licitaţie publicã".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor şi prevederile criticate din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele mãsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publicã a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privatã a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi prevederile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele :
Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 15, <>art. 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiectul sesizãrii îl constituie prevederile <>art. I pct. 6 din Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele mãsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publicã a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privatã a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". Potrivit acestor prevederi, "La articolul I, dupã punctul 10 se introduce un nou punct, pct. 10^1, cu urmãtorul cuprins:
«Art. 18^1. - (1)Imobilele pot fi înscrise pe lista prevãzutã la art. 15 alin. (2) din iniţiativa R.A.-A.P.P.S.
(2) În urma înscrierii pe listã de cãtre R.A.-A.P.P.S. a imobilului aflat în folosinţã cu temei legal a persoanelor fizice sau juridice de drept privat care folosesc imobilele prevãzute la art. 11 şi aveau la data de 30 septembrie 2007 toate taxele aferente folosirii imobilului plãtite integral, R.A.-A.P.P.S. va solicita, în termen de 15 zile, persoanei fizice sau juridice respective prezentarea unui punct de vedere scris cu privire la cumpãrarea imobilului prin negociere directã, pornind de la preţul stabilit prin art. 14.
(3) Prin temei legal se înţelege folosinţa imobilelor în cauzã, în baza unui contract de închiriere, convenţie de cazare sau alt act încheiat de persoane fizice sau juridice de drept privat cu R.A.-A.P.P.S.
(4) Persoana fizicã sau juridicã de drept privat care foloseşte unul dintre imobilele prevãzute la art. 11 va rãspunde, în termen de 15 zile de la primirea solicitãrii R.A.-A.P.P.S., precizându-şi opţiunea.
(5) Dacã persoana prevãzutã la alin. (4) opteazã pentru cumpãrarea prin negociere directã, procedura va fi finalizatã în termen de 10 zile de la data depunerii opţiunii.
(6) Dacã persoana prevãzutã la alin. (4) nu rãspunde în termenul prevãzut sau nu opteazã pentru cumpãrarea prin negociere directã, R.A.-A.P.P.S. va proceda la vânzarea imobilului prin licitaţie deschisã, în condiţiile legislaţiei în vigoare.»"
Dispoziţiile considerate ca fiind încãlcate prin textele criticate sunt cele ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, cu urmãtorul cuprins: "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
Autorii sesizãrii susţin cã textul criticat creeazã un regim privilegiat pentru persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat care folosesc imobilele cuprinse în lista întocmitã de R.A.-A.P.P.S., contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, ce consacrã principiul egalitãţii, regim ce are ca efect discriminarea nejustificatã a altor subiecte de drept care ar fi îndreptãţite la cumpãrarea imobilelor prin procedura licitaţiei publice.
În vederea examinãrii criticii de neconstituţionalitate se impune a se lua în considerare jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la respectarea principiului egalitãţii.
1. Astfel, Curtea a statuat în mod constant cã principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, consacrat de art. 16 alin. (1), ce se coreleazã cu prevederile cuprinse în art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nu însemnã cã reglementarea trebuie sã fie uniformã, aşa încât, dacã la situaţii egale trebuie sã corespundã un tratament juridic egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit, justificat în mod obiectiv şi raţional. În acest sens, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, de exemplu, prin: <>Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, <>Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, <>Decizia nr. 78 din 25 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 217 din 2 aprilie 2003, <>Decizia nr. 423 din 10 mai 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi, de exemplu, Hotãrârea CEDO din 23.07.1968, care s-a pronunţat în Cazul referitor la anumite aspecte ale regimului lingvistic din învãţãmântul din Belgia. Prin aceastã hotãrâre se aratã cã: "trebuie, deci, cãutate criteriile care permit sã se determine dacã o deosebire de tratament într-o situaţie datã, referitoare la exerciţiul drepturilor şi libertãţilor recunoscute, contravin articolului 14. În aceastã privinţã, Curtea, urmând principiile care se degajã din practica judiciarã a unui mare numãr de state democratice, a reţinut cã egalitatea de tratament este încãlcatã dacã diferenţa de tratament este lipsitã de o justificare obiectivã şi rezonabilã [...]; articolul 14 este, de asemenea, violat atunci când este clar stabilit cã nu existã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
2. De asemenea, este necesar a se stabili dacã persoanele fizice şi persoanele juridice îndreptãţite, potrivit textului criticat, a cumpãra imobilele prin negociere directã, se aflã în situaţie egalã cu alte persoane, care, potrivit dreptului comun, pot participa la licitaţie publicã. În acest scop, Curtea apreciazã cã este necesar sã examineze politica legiuitorului român în domeniul vânzãrii de locuinţe construite de cãtre stat. Astfel, actele normative având acest obiect de reglementare sunt: <>Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului cãtre populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, <>Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altã destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, şi <>Legea locuinţei nr. 114/1996 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În esenţã, în materia proprietãţii, legiuitorul român a reglementat vânzarea-cumpãrarea locuinţelor construite din fondurile statului, deţinute de chiriaşi, prin norme cu caracter social. Astfel, beneficiari ai acestor prevederi legale au fost persoanele care aveau calitatea de chiriaşi ai locuinţelor cu suprafaţã locativã normatã, pe membru de familie, de pânã la 10 metri pãtraţi. Caracterul social al legilor menţionate rezultã şi din prevederile <>art. 1 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 85/1992 . Astfel, potrivit alin. (2): "Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuinţele care depãşesc suprafeţele maxime prevãzute în actele normative în baza cãrora s-au executat locuinţele din fondurile statului [...]", iar potrivit alin. (3) din acelaşi articol, "[...] sunt exceptate locuinţele de protocol care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în funcţii drept locuinţe pe durata exercitãrii funcţiei, chiar dacã acestea sunt scoase ulterior din evidenţa locuinţelor de protocol."
Curtea observã cã, ulterior, prin dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 114/1996 , legiuitorul a reglementat în mod distinct construirea de locuinţe cu suprafeţe locative normate, cu posibilitatea exercitãrii controlului asupra preţului de cãtre consiliile locale "în vederea înlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane", stabilind şi o ordine de prioritate a acestora, în funcţie de starea lor socialã. Şi aceste reglementãri au un profund caracter social, aşa cum rezultã din cuprinsul art. 10 alin. 1, potrivit cãruia: "De prevederile art. 7 din prezenta lege beneficiazã, o singurã datã, persoanele fizice care, împreunã cu familia, nu au deţinut şi nu au în proprietate o locuinţã, cu excepţia persoanelor prevãzute la art. 7 lit. c) [...]."
Prin aceeaşi lege s-a stabilit şi regimul juridic al locuinţelor de protocol. Astfel, potrivit art. 57, "Locuinţele de protocol sunt proprietate publicã a statului". Conform art. 58 alin. (1) şi art. 59 alin. (1): Art. 58. - "Preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi primul-ministru beneficiazã, în condiţiile prezentei legi, de câte o locuinţã de protocol, ca reşedinţã oficialã[...]" , respectiv: "Art. 59. - Pot beneficia de locuinţã de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevãzute de lege, persoanele care îndeplinesc urmãtoarele funcţii publice: vicepreşedinţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, miniştri de stat, miniştrii şi asimilaţii acestora, precum şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Curţii de Conturi, preşedintele Consiliului Legislativ şi Avocatul poporului, pe durata exercitãrii funcţiei sau a mandatului."
Curtea constatã cã regimul juridic al locuinţelor de protocol este reglementat mai detaliat prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 19/2002 privind unele mãsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publicã a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privatã a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 1 februarie 2002. Astfel, la art. 5 se prevede durata de valabilitate a contractului de închiriere, şi anume exclusiv pentru perioada exercitãrii funcţiei sau demnitãţii publice. În acest sens, legea precizeazã încetarea de drept a contractului "Art. 5. - [...] în termen de 60 de zile de la data expirãrii mandatului sau, dupã caz, a eliberãrii din funcţie, situaţie în care persoana în cauzã are obligaţia de a elibera locuinţa."
Din examinarea dispoziţiilor menţionate Curtea reţine cã legiuitorul a reglementat în mod distinct regimul juridic al locuinţelor de protocol, proprietate publicã a statului, faţã de cel al locuinţelor proprietate privatã a statului. Este de observat cã dispoziţiile art. 18^1 cuprinse la art. I pct. 6 din legea criticatã reglementeazã vânzarea locuinţelor proprietate privatã a statului. Din proprietatea privatã a statului pot face parte, însã, şi locuinţele de protocol numai în mãsura în care regimul lor juridic de proprietate publicã a fost schimbat în cel de proprietate privatã, prin hotãrâre de Guvern, aşa cum prevede <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998. Altfel, îşi gãsesc aplicarea dispoziţiile art. 136 alin. (4) teza întâi din Constituţie, care prevãd cã: "Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile". Prin urmare, foştii şi actualii demnitari şi funcţionari publici pot avea calitatea de cumpãrãtori, dar, din diferenţa de regim juridic al celor douã categorii de locuinţe - cele înstrãinate în condiţiile <>Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale <>Legii nr. 85/1992 şi cele din fondul de protocol, conform Legii nr. 114/1997 şi <>Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 - decurge şi statutul juridic diferit al cumpãrãtorilor, având în vedere condiţiile diferite în care s-au încheiat contractele de închiriere.
Astfel, foştii chiriaşi, cumpãrãtori ai locuinţelor construite din fondurile statului, le-au cumpãrat în condiţiile unor acte normative de aplicabilitate generalã, pe când deţinãtorii locuinţelor de protocol au dobândit calitatea de chiriaşi fie ca urmare a alegerii lor într-o demnitate publicã sau a numirii în funcţii publice, numai pe durata exercitãrii acestora, fie în baza unui act de folosire a locuinţelor la care nu aveau dreptul. În ipoteza în care s-au încheiat contracte de închiriere pe duratã determinatã, cu încãlcarea dispoziţiilor legale imperative [art. 60 alin. (3) din Legea locuinţei nr. 114/1997 şi <>art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2002 ], Curtea reţine cã acestea sunt nule de drept pentru perioada ce s-a scurs dupã împlinirea a 60 de zile de la data încetãrii exercitãrii demnitãţii sau a funcţiei publice, încãlcându-se astfel dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie".
Posibilitatea de a cumpãra astfel de locuinţe, prin negociere directã creeazã, în favoarea deţinãtorilor lor, un privilegiu nejustificat obiectiv şi raţional, deoarece sunt excluse de la licitaţie publicã toate celelalte persoane îndreptãţite a le cumpãra. În aceste condiţii, poziţia socialã a demnitarilor şi a înalţilor funcţionari publici nu reclamã o mãsurã cu caracter social din partea statului.
Soluţia legalã de acordare a unei astfel de înlesniri nu este justificatã nici pentru faptul cã, pe durata contractului de închiriere a locuinţelor de protocol, beneficiarii acestora şi-au pãstrat dreptul asupra locuinţelor deţinute anterior, fie în proprietate personalã, fie cu titlu de chiriaşi.
Pentru considerentele expuse, Curtea constatã cã prevederile criticate încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la formarea preţului de vânzare a imobilelor proprietate privatã a statului, Curtea reţine cã acesta are obligaţia de a obţine un preţ cât mai mare, care se poate realiza exclusiv prin licitaţie publicã. Aceastã soluţie se întemeiazã pe dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Legea fundamentalã, referitoare la obligaţia statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, de valorificare a tuturor factorilor de producţie şi de protejare a intereselor naţionale în activitatea economicã şi financiarã, aceasta cu atât mai mult cu cât dintre beneficiarii dispoziţiilor criticate fac parte şi persoanele juridice de drept privat care trebuie sã se supunã regulilor economiei de piaţã.
Deşi Guvernul susţine cã legiuitorul a avut în intenţie reglementarea unui drept de preemţiune în beneficiul deţinãtorilor actuali ai imobilelor, Curtea constatã cã prevederile criticate nu reglementeazã un asemenea drept în favoarea foştilor deţinãtori, întrucât dreptul nu este prevãzut de lege, şi, ca atare, nu sunt întrunite condiţiile de exercitare a acestuia. În cazul dreptului de preemţiune se reglementeazã prioritatea la cumpãrare, în condiţii identice, şi nu dobândirea de bunuri în condiţii avantajoase, prin negociere directã. Instituirea unui astfel de drept are semnificaţia restrângerii sferei beneficiarilor dobândirii acestor bunuri, ceea ce ar crea privilegii pentru unele categorii de persoane care le deţin, în anumite cazuri şi cu încãlcarea legii. Reglementarea dreptului de preemţiune de cãtre alte prevederi legale are drept scop ocrotirea şi apãrarea interesului naţional sau a drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, cum ar fi, de exemplu, <>Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, <>Legea nr. 26/1996 - Codul silvic şi <>Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil etc., şi de aceea o eventualã reglementare a unui astfel de drept, în materie, nu îşi gãseşte aplicare.
Curtea constatã, de asemenea, cã textul criticat creeazã, în mod vãdit, privilegii, prin vânzarea imobilelor cãtre actualii deţinãtori, întrucât prin noţiunea de "temei legal", potrivit legii, s-ar înţelege nu numai contractul de închiriere, ci şi convenţia de cazare sau "alt act încheiat de persoane fizice sau juridice de drept privat cu R.A.-A.P.P.S.", ori, în general, folosinţa acestora, ceea ce este inadmisibil, deoarece contravine principiului echitãţii sociale, ce rezultã din art. 1 alin. (3) din Constituţie, care consacrã valoarea de dreptate socialã.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constatã cã prevederea legalã criticatã contravine şi dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi ale art. 135 alin. (2) din Constituţie.
În temeiul dispoziţiilor <>art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea examineazã şi alte prevederi ale legii, care nu au fãcut obiectul criticii de neconstituţionalitate, dar care nu pot fi disociate de prevederile cuprinse la art. I pct. 6 referitoare la art. 18^1 din legea criticatã. În acest sens, Curtea se pronunţã şi asupra prevederilor art. 13 prevãzut la art. I pct. 3, potrivit cãrora "Vânzarea imobilelor se realizeazã prin licitaţie, sau, dupã caz, prin negociere directã, în condiţiile legislaţiei în vigoare." Ca atare, sintagma referitoare la vânzarea "prin negociere directã" conţine o prevedere legalã neconstituţionalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a), al art. 147 alin. (4) şi din Constituţia României, al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã dispoziţiile referitoare la "vânzarea prin negociere directã" din art. 13, prevãzut la art. I pct. 3, şi dispoziţiile cuprinse la art. I pct. 6 referitoare la <>art. 18^1 din Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele mãsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publicã a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privatã a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului, primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 30 ianuarie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
