Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 38 din 24 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 lit. g), art. 2 alin. (4) si art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 144 din 5 martie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Viorel Perţa în Dosarul nr. 6.784/100/2010 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 312D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 6.784/100/2010, Tribunalul Maramureş - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Viorel Perţa într-o cauzã având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare emise în temeiul Legii nr. 119/2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt retroactive, întrucât afecteazã drepturile deja stabilite prin deciziile de pensionare emise. Se susţine cã, deşi plata pensiilor se face prin prestaţii periodice, statul nu poate printr-o lege ulterioarã sã suprime dreptul la plata unei pensii speciale stabilite pe baza unor decizii care şi-au produs deja efectele sub imperiul legislaţiei în vigoare la data emiterii lor.
De asemenea, se aratã cã pensia de serviciu reprezintã un bun, iar, prin modificarea cuantumului pensiei acordate anterior, legiuitorul a suprimat dreptul deja stabilit, un drept, de altfel, deja câştigat şi garantat de Constituţie.
Tribunalul Maramureş - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate formulatã este întemeiatã. Se aratã cã pensiile aflate deja în platã reprezintã drepturi câştigate şi constituie un bun al titularului, astfel cã reducerea cuantumului acestora reprezintã o încãlcare a art. 15 alin. (2) şi art. 44 din Constituţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, dat fiind cã autorul excepţiei face parte din categoria personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilã, critica sa vizeazã numai art. 1 lit. g), art. 2 alin. (4) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, texte asupra cãrora Curtea urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 lit. g): "Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, urmãtoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare: [...]
g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilã;";
- Art. 2 alin. (4): "Pensiile de serviciu, altele decât cele menţionate la alin. (1)-(3), dintre cele prevãzute la art. 1, devin pensii pentru limitã de vârstã în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.";
- Art. 3: "(1) Pensiile prevãzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în platã, se recalculeazã prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevãzut de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevãzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determinã considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevãzute de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se elaboreazã metodologia de recalculare a pensiilor prevãzute la art. 1, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii şi ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 1.284 din 29 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, statuând în sensul constituţionalitãţii acestora în raport cu critici similare cu cele formulate în prezenta cauzã.
Astfel, întreaga Lege nr. 119/2010, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afecteazã pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilã, nu sunt afectate de noile reglementãri. De asemenea, legea în discuţie nu se rãsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrãrii sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Dispoziţiile legale criticate nu impieteazã cu nimic asupra calitãţii de pensionar dobânditã în temeiul reglementãrilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, aceastã decizie este o faptã constitutivã a unei situaţii juridice realizate înainte de o eventualã intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultã cã, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii de pensionare rãmân câştigate pe toatã perioada cuprinsã între emiterea deciziei de pensionare şi momentul la care va intra în vigoare prezenta lege. Doar dacã prezenta lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în platã pe perioada menţionatã, aceasta cu siguranţa ar fi fost retroactivã, încãlcând art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ar fi desfiinţat o facta praeterita.
Prin urmare, ceea ce se subsumeazã, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calitãţii de pensionar. Însã, cu privire la drepturile rezultate în urma obţinerii calitãţii menţionate, se observã cã acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnã cã actul de pensionare determinã a priori şi ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în platã. Astfel, prestaţiile de asigurãri sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe mãsura curgerii timpului. Însã cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmeazã unei luni încheiate este mai degrabã un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speţa de faţã, se constituie chiar în dobândirea calitãţii de pensionar şi toate prestaţiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe mãsura trecerii timpului, devin facta praeterita.
Pensia de serviciu este compusã, principial, din douã elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivã şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivã, sã reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specialã. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurãrilor sociale şi nu se subsumeazã dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligaţia statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurãri sociale, persoana în cauzã şi-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuţiilor. Este un drept pe care l-a obţinut şi realizat prin plata contribuţiilor legal datorate. De asemenea, nu existã un drept constituţional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat e stat, nu se poate susţine cã este un drept viitor câştigat ad aeternam din moment ce este sub condiţie.
Având în vedere cã pensiile de serviciu nu reprezintã un privilegiu, ci au o justificare obiectivã şi raţionalã, acestea pot fi eliminate doar dacã existã o raţiune, o cauzã suficient de puternicã spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, o atare cauzã o reprezintã necesitatea reformãrii sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitãţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de crizã economicã şi financiarã cu care se confruntã statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurãrilor sociale de stat. Astfel, aceastã mãsurã nu poate fi consideratã ca fiind arbitrarã; de asemenea, textul criticat nu impune o sarcinã excesivã asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor de serviciu, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cãrora i se adreseazã pentru a nu determina ca una sau alta sã suporte mai mult sau mai puţin mãsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.
Partea necontributivã a pensiei de serviciu, chiar dacã poate fi încadratã, potrivit interpretãrii pe care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintã totuşi, din aceastã perspectivã, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurãri sociale realizate pânã la data intrãrii în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.
Mai mult, şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotãrârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul cã drepturile decurgând din sistemul de asigurãri sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnã cã implicã un drept la dobândirea proprietãţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotãrârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plãţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificatã (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arãtat cã sistemul de securitate socialã este expresia solidaritãţii societãţii în raport cu membrii sãi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamã atunci când a analizat dacã restrângerea adusã implica o sarcinã individualã excesivã. Curtea a mai arãtat cã statele au o marjã largã de apreciere atunci când reglementeazã sistemul de pensii (paragraful 63) şi cã scãderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de naturã sã ştirbeascã esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat sã suporte o scãdere rezonabilã şi proporţionalã (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotãrârii reiese cã o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizãrii unor stãri de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vãrsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţialã a unei pãrţi din pensie nu este o sarcinã individualã excesivã (paragraful 63) - a se vedea, în acelaşi sens, şi Hotãrârea din 25 octombrie 2011, pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Valkov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 97.
Curtea, prin deciziile amintite, a mai reţinut cã dispoziţiile procedurale cuprinse la art. 3 nu încalcã cu nimic art. 15 alin. (2) sau art. 44 alin. (1) din Constituţie, ele reprezentând prevederi de naturã tehnicã, legiuitorul fiind îndrituit sã stabileascã atât termenele în interiorul cãrora autoritãţile publice sã ducã la îndeplinire operaţiunea de recalculare a pensiilor, cât şi modalitatea concretã de calcul al noilor pensii prin trimiterea generalã pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizeazã Legea nr. 263/2010.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
În consecinţã, raportat la cauza de faţã, Curtea reţine cã eliminarea pensiilor de serviciu în privinţa personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilã, reglementatã de Legea nr. 119/2010, nu a reprezentat o sarcinã individualã excesivã, aceastã sarcinã fiind suportatã de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egalã mãsurã (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei). Ajustarea dictatã de principiul contributivitãţii nu numai cã eliminã un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integreazã pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodatã, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusã pensia contributivã (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţã, nu se pune o atare problemã, pensia contributivã nefiind în niciun fel afectatã sau restrânsã. De asemenea, cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în platã nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintã un bun numai în mãsura în care acesta a devenit exigibil.
În fine, Curtea constatã cã reglementarea normativã cuprinsã în art. 2 alin. (4) din Legea nr. 119/2010 este consecinţa fireascã a dispoziţiilor art. 1 al legii, astfel încât cele expuse mai sus se aplicã mutatis mutandis şi în privinţa acestuia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. g), art. 2 alin. (4) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Viorel Perţa în Dosarul nr. 6.784/100/2010 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 ianuarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
