Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 375 din 26 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 pct. 7 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 15 mai 2012
Petre Lãzãroiu - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 pct. 7 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Magdalena-Veronica Tara în Dosarul nr. 3.787/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 755D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 mai 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 3.787/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 pct. 7 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã de contestatorul Magdalena-Veronica Tara cu ocazia soluţionãrii unei contestaţii în anulare, în contradictoriu cu intimaţii Riţa Gãrgãriţa şi Virginia Bondoc.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 24 şi ale art. 20 raportate la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, deoarece "dreptul de a formula o cerere de recuzare a judecãtorului reprezintã un drept teoretic sau iluzoriu". Autorul excepţiei invocã în susţinerea criticii Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizatã în Cauza Airey contra Irlandei, 1979, şi Cauza Artico contra Italiei, 1980.
Instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultã din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 27 pct. 7 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul cuprins: "Judecãtorul poate fi recuzat: [...]
7. dacã şi-a spus pãrerea cu privire la pricina ce se judecã; [...]".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului care consacrã dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor de lege criticate s-a pronunţat prin mai multe decizii.
Astfel, prin Decizia nr. 364 din 20 martie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, şi prin Decizia nr. 1.176 din 11 decembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2008, Curtea a statuat, în esenţã, ca dispoziţiile art. 27 din Codul de procedurã civilã reglementeazã în mod limitativ cazurile de recuzare a judecãtorilor, protejând, astfel, partea în cazul în care se presupune cã judecãtorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. Curtea a observat însã cã aceste dispoziţii de lege acoperã o paletã foarte largã de situaţii, iar toate cazurile de recuzare enumerate, la baza cãrora stau criterii obiective şi raţionale, duc la finalitatea mai sus arãtatã. Pe aceastã cale este împiedicatã posibilitatea îndepãrtãrii de cãtre o parte de rea-credinţã a unui judecãtor pentru motive subiective sau netemeinice, situaţie ce nu contravine textelor constituţionale ale art. 21 şi art. 24.
Dispoziţiile legale analizate corespund art. 126 alin. (2) din Constituţie, din care rezultã cã legiuitorul are libertatea de a institui reguli de procedurã judiciarã adecvate situaţiilor procedurale pe care le reglementeazã.
De altfel, şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Hotãrârea din 15 iulie 2005, pronunţatã în Cauza Meznaric împotriva Croaţiei, s-a reţinut cã "existenţa unor proceduri naţionale pentru asigurarea imparţialitãţii, şi anume a unor norme care sã reglementeze recuzarea judecãtorilor, reprezintã un factor relevant. Aceste norme exprimã preocuparea legiuitorului naţional de a înlãtura toate îndoielile rezonabile cu privire la imparţialitatea judecãtorului sau a instanţei în cauzã şi constituie o încercare de a asigura imparţialitatea prin eliminarea cauzelor acestor preocupãri. În plus, pentru a asigura lipsa unei pãrtiniri reale, acestea au ca scop înlãturarea oricãror suspiciuni de parţialitate, servind astfel la promovarea încrederii pe care instanţele trebuie sã o inspire publicului într-o societate democraticã".
În speţã, Curtea constatã cã susţinerile autorului excepţiei vizeazã numai aspecte privind modul de aplicare a legii de cãtre instanţa de judecatã, considerând cã, "din cauza dificultãţii accesãrii motivelor prevãzute în art. 27 din Codul de procedurã civilã, peste 90% din cererile de recuzare sunt respinse". Acestea nu intrã, însã, în competenţa Curţii Constituţionale.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 27 pct. 7 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Magdalena-Veronica Tara în Dosarul nr. 3.787/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 aprilie 2012.
PREŞEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
